Revolutionary certificate issuance: impossibility of retroactive reinstatement into lapsed 90-day filing deadline under abrogated Law 42/1990

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor repunerea sa în termenul de a depune dosarul în baza Legii nr. 42/1990 şi obligarea pârâtului la eliberarea unui certificat de revoluţionar.

Urmare a declinării competenţei de soluţionare, potrivit sentinţei nr. 14018/26.11.2014 pronunţate de Judecătoria Iaşi, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 61 din data de 25 martie 2015 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a tardivităţii acţiunii invocate de pârât şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, iar în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în mod eronat, s-a apreciat că reclamantul nu a îndeplinit vreun act de procedură pentru repunerea în termen, câtă vreme pârâtul a răspuns la numeroasele petiţii, iar aceste răspunsuri îmbracă forma unui refuz de repunere în termen.

Recurentul a criticat şi cel de al doilea argument folosit de instanţa de fond, acesta fiind rezultatul interpretării greşite a cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care nu a solicitat instanţei să îi elibereze certificatul de revoluţionar, ci obligarea pârâtului la eliberarea acestuia.

4. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ. Intimatul-pârât Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 nu a depus întâmpinare şi nu a formulat punct de vedere referitor la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2016, Completul de filtru a admis în principiu recursul declarat şi a stabilit ca soluţionarea acestuia să se realizeze în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

La data de 17.03.2017 recurentul-reclamant A. a depus note de şedinţă şi copia adresei înaintate pârâtului la data de 20.01.2017, prin care a solicitat repunerea în termenul de depunere a dosarului pentru eliberarea (retroactivă) a certificatului de revoluţionar.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios cu o solicitare de repunere în termenul de depunere a dosarului pentru eliberarea certificatului de revoluţionar conform Legii nr. 42/1990, urmată de obligarea pârâtului Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 să îi elibereze acest certificat.

Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, iar reclamantul a criticat această soluţie, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale.

Astfel, se constată că scopul demersului judiciar al reclamantului îl constituie obţinerea certificatului de revoluţionar prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 42/1990, pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.

Acest act normativ a reglementat o procedură specială pentru acordarea Titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi a instituit un termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare pentru depunerea dosarelor, în vederea eliberării certificatul doveditor ce va avea înscrise expres drepturile de care beneficiază titularul.

Legea nr. 42/1990 a fost abrogată de Legea nr. 341/2004, a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, care la art. 3 alin. (2) stabileşte că titlurile instituite la alin. (1) se vor acorda exclusiv avându-se în vedere calităţile şi titlurile atestate potrivit Legii nr. 42/1990. Prin urmare, în temeiul acestui ultim act normativ, nu se poate recunoaşte calitatea pretinsă de reclamant, fără ca aceasta să fi fost deţinută în temeiul Legii nr. 42/1990.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că motivele de ordin personal care l-au împiedicat să depună dosarul pentru emiterea certificatului de revoluţionar (absenţa din ţară şi necunoaşterea legii) nu reprezintă motive temeinic justiticate pentru repunerea reclamantului în termenul impus de Legea nr. 42/1990 şi eliberarea retroactivă a certificatului de revoluţionar.

Demersul reclamantului trebuia să fie iniţiat până în anul 1997, iar încetarea activităţii Comisiei pentru Cinstirea şi Sprijinirea Eroilor Revoluţiei din decembrie 1989 şi procedura imperativă reglementată prin Legea nr. 341/2004, fac imposibilă "repunerea în termenul de depunere a dosarului" şi acordarea la acest moment a unui certificat de revoluţionar, cu atât mai mult cu cât nu mai există organisme legal abilitate ale Statului Român cu competenţe în acordarea calităţii de revoluţionar şi nici cadru legislativ care să permită înfiinţarea unor astfel de organisme.

Date fiind cele sus-menţionate, se apreciază că nu prezintă relevanţă susţinerea recurentului referitoare la numeroasele petiţii adresate pârâtului, întrucât răspunsurile acestuia nu reprezintă un refuz nejustificat de repunere în termen, ci doar o aplicare corectă a dispoziţiilor legale la situaţia particulară a reclamantului.

Neîntemeiată este şi cea de a doua critică adusă sentinţei recurate, iar soluţia pronunţată nu este rezultatul unei interpretări greşite a cererii de chemare în judecată, câtă vreme, astfel cum s-a menţionat anterior, cadrul instituţional şi legislativ nu permiteau instanţei de fond să oblige pârâtul la analizarea pe fond a solicitării reclamantului sau la eliberarea certificatului solicitat.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale, iar sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 61 din 25 martie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2017.