Appeal dismissed: Ministry of Finance not liable for EU financial correction under special state budget procedure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 28.09.2016, reclamantul Municipiul Timişoara, prin Primarul Municipiului Timişoara, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice anularea Deciziei nr. 122/26.04.2016 emisă de pârât şi suportarea de la bugetul de stat a sumei de 130.000,00 RON şi 31.200,00 RON T.V.A., stabilite în baza Notei de constatare nr. x/12.02.2013 ca urmare a aplicării corecţiei financiare la contractul nr. x/01.09.2011 în cadrul proiectului Reabilitare strada x - Tronsonul cuprins între Bulevardul x şi Bulevardul x SMIS 25625 finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

La data de 11.11.2016, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice în temeiul art. 72 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 19 ianuarie 2017 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea formulată de Municipiul Timişoara, prin Primarul municipiului Timişoara, de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi a amânat judecarea cauzei la data de 16.02.2017.

2. Calea de atac exercitată. Apărările intimaţilor

Împotriva încheierii a declarat recurs Municipiul Timişoara, prin primar, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi admiterea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond nu a argumentat soluţia adoptată şi s-a rezumat la a constata că procedura de achiziţie nu a fost selecţionată de M.F.P. ca obiect al verificărilor prealabile şi a interpretat, în mod eronat, că nu este imputabilă M.F.P. suportarea sumei stabilite ca urmare a aplicării corecţiei financiare.

De asemenea, încheierea recurată este pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 2 alin. (4) lit. b) din O.G. nr. 14/2013. Atât M.D.R.A.P. cât şi instanţa de fond au dat o interpretare eronată textului de lege, cu ignorarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, nefiind permisă impunerea unei condiţii cauzale, în sensul de a condiţiona un anumit demers (suportarea de la bugetul de stat) de criteriile de selecţie ale Ministerului Finanţelor Publice.

Intimaţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi Ministerul Finanţelor Publice nu au depus întâmpinare.

În şedinţa publică din data de 23.03.2017 reprezentanta intimatului Ministerului Finanţelor Publice a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac promovate împotriva încheierii de respingere a cererii de chemare în garanţie, cu motivarea expusă în partea introductivă a prezentei hotărâri.

3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate şi a normelor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Reclamantul Municipiul Timişoara a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anulare a Deciziei nr. 122/26.04.2016 emisă de pârâtă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, urmată de suportarea de la bugetul de stat a sumei de 130.000,00 RON şi 31.200,00 RON T.V.A. stabilite în baza Notei de constatare nr. x/12.02.2013. ca urmare a aplicării corecţiei financiare la contractul nr. x/01.09.2011, în cadrul proiectului Reabilitare strada x -Tronsonul cuprins între Bulevardul x şi Bulevardul x SMIS 25625 finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Prin Nota privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013 emisă de către Direcţia Generală Programe Europene comunicată prin adresa nr. x/27.11.2013 s-a constatat că nu au fost îndeplinite condiţiile pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare, în conformitate cu art. 2 alin. (4) lit. b) din O.G. nr. 14/2013.

Acţiunea în contencios administrativ a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar prin încheierea recurată prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, formulate de reclamant în temeiul art. 72 C. proc. civ.

În privinţa excepţiei inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, iar încheierea instanţei de fond este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, având în vedere dispoziţiile art. 74 alin. (2) cu referire la cele ale art. 64 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora "încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă."

Analizând recursului promovat, Înalta Curte constată că este nefondat motivul de recurs ce vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază încheierea atacată, caz de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Argumentele invocate de recurent sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menţionată. Încheierea atacată îndeplineşte exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, admisibilitatea cererii de chemare în garanţie fiind examinate prin prisma dispoziţiilor C. proc. civ. şi ale O.G. nr. 14/2013 aplicabile în cauză.

În acelaşi timp, contrar susţinerilor recurentului, încheierea instanţei de fond nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instituţia "chemării în garanţie" este reglementată de dispoziţiile art. 72 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri."

Acest mijloc procesual de atragere a unui terţ într-un proces deja iniţiat, este admisibil atunci când se fundamentează pe o obligaţie de garanţie, precum şi atunci când partea care ar cădea în pretenţii ar avea posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut, respectiv pentru obligaţia ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească.

Principala critică formulată de recurentul din prezenta cauză vizează legătura care există, în opinia sa, între obiectul acţiunii principale şi cel al cererii de chemare în garanţie. Astfel, acesta apreciază că pasivitatea M.F.P., care nu a inclus în programul de verificare procedura de achiziţie publicată în SEAP din considerente independente de autoritatea contractantă, a condus la neîndeplinirea condiţiei prevăzute la teza a doua a art. 2 alin. (4) lit. b) din O.G. nr. 14/2013.

Această susţinere este nefondată, în condiţiile în care obiectul acţiunii deduse judecăţii este reprezentat de anularea unui act administrativ emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în temeiul O.G. nr. 14/2013, act normativ care reglementează o procedură specială pentru suportarea din bugetul acestui minister a creanţelor bugetare rezultate din corecţiile financiare stabilite conform O.U.G. nr. 66/2011, fără a institui în sarcina M.F.P. obligaţii de garanţie de genul celor invocate de către recurent.

Ministerul Finanţelor Publice nu este parte a raportului juridic născut între reclamant şi emitentul actului administrativ contestat, iar solicitarea recurentului-reclamant de a fi despăgubit de către acest terţ, în eventualitatea în care ar cădea în pretenţii în urma soluţionării acţiunii formulate, excede limitelor controlului judecătoresc exercitat în cauză, raportat la obiectul acţiunii principale.

Faţă de aceste considerente, constatând că în mod legal instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de chemare în garanţie şi nu există motive care să atragă casarea încheierii pronunţate în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intimat şi recursul promovat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul Ministerul Finanţelor Publice.

Respinge recursul declarat de Municipiul Timişoara, prin Primarul Municipiului Timişoara, împotriva încheierii din data de 19 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2017.