Land-restitution legality exception quashed and remanded; government's appeal dismissed as untimely.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 08.03.2016 în dosarul nr. x de Judecătoria sectorului 4 s-a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce priveşte includerea în domeniul public a suprafeţei de 3716 m.p., ce face obiectul titlului de proprietate nr. x, excepţie invocată de pârâţii A. şi B. în cauza ce face obiectul dosarului nr. x al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 06.04.2016 sub nr. x/2016.

2. Calea de atac exercitată

Prin sentinţa nr. 4232 din data de 29.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate; s-a admis excepţia de nelegalitate formulată de petenţii A. şi B. în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Apărării Naţionale, Comisia Municipiului Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor - prin Prefect Prefectura Municipiului Bucureşti - prin Prefect, Primăria Sector 4 Bucureşti - Subcomisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991- prin Primar, C., D., E., F., Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliara Bucureşti, intervenient în nume propriu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, G., H., I. şi Guvernul României şi s-a constatat nelegalitatea H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce priveşte includerea în domeniul public a suprafeţei de 3716 m.p., ce face obiectul titlului de proprietate nr. x

Excepţia inadmisibilităţii formulării excepţiei de nelegalitate invocată de către Ministerul Apărării Naţionale a fost respinsă, argumentat de faptul că prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 permit contestarea cu excepţie de nelegalitate a actelor administrative cu caracter individual.

În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate, Curtea a reţinut că terenul ce face obiectul acţiunii în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x în care s-a formulat excepţia de nelegalitate, a figurat înscris în Registrul agricol din anii 1948 -1951 emis de Consiliul Popular al raionului Tudor Vladimirescu la nr. 803 pe numele J., iar la dosar se află cererea de înscriere în CAP formulată de soţii J. şi K. la data de 22 februarie 1962.

A mai reţinut instanţa că la data de 20.05.2007 a fost emis titlul de proprietate nr. x de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a Municipiului Bucureşti pe numele L., M., D., F., moştenitori ai defunctului I., în aplicarea prevederilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991.

Verificând actele depuse în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că Ministerul Apărării Naţionale nu a prezentat nici un titlu care să confirme faptul că terenul ar fi în proprietate de stat, toate documentele depuse de acesta, din care cel mai vechi datează din 1967 (Decretul Consiliului de Stat nr. 711/1967 privind trecerea Direcţiei Apărării Locale Antiaeriene şi unităţilor subordonate de la Ministerul Afacerilor Interne la Ministerul Forţelor Armate) nu sunt de natură să dovedească faptul că terenul a intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Mai mult, în toate aceste acte se face referire doar la dreptul de administrare sau de folosinţă asupra terenului, iar nu la dreptul de proprietate asupra acestuia.

3. Recursul

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Ministerul Apărării Naţionale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs a pârâtului Guvernul României, în esenţă, s-au arătat următoarele:

- Prima instanţă şi-a însuşit nejustificat argumentele pârâţilor-reclamanţi prezentate în susţinerea excepţiei de nelegalitate, pronunţând o hotărâre vădit netemeinică şi esenţial nelegală, cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în raport cu situaţia factuală relevată de actele dosarului.

Titlul de proprietate nr. x este, din punct de vedere cronologic, ulterior emiterii H.G. nr. 1705/2006, respectiv includerii imobilului teren în inventarul domeniului public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, fiind lipsite de relevanţă în analiza excepţiei de nelegalitate care trebuia să se conformeze principiului tempus regit actum, însă, judecătorul fondului a ignorat faptul că, pe de o parte, nu există dovada identităţii între terenul restituit prin titlul de proprietate menţionat şi cel presupus a fi fost proprietatea lui "J.", iar pe de altă parte nu există nici identitate de nume:

"N. " şi,, O. ".

În motivarea cererii de recurs, în esenţă, Ministerul Apărării Naţionale a arătat următoarele:

- Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a pronunţat o hotărâre eu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se arată că raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-au încălcat dispoziţiile art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, modificată şi completată, în sensul că instanţa de fond nu a verificat dacă au fost întrunite condiţiile stabilite prin actul normativ menţionat.

Instanţa de fond a depăşit obiectul cererii cu care a fost învestită. Astfel, instanţa nu se limitează în a verifica excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 şi compară titlurile de proprietate ale celor două părţi, susţinând că, Ministerul Apărării Naţionale nu a prezentat niciun document mai vechi de anul 1967, anul în care aceste imobile au trecut de la Direcţia Apărării Locale Antiaeriene la Ministerul Forţelor Armate, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 711/1967.

Se poate observa că titlul moştenitorilor lui J. nu îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, încălcându-se prevederile H.G. nr. 890/2005, modificată şi completată, referitoare la probarea calităţii de persoană îndreptăţită la restituire şi mai ales, că aceste persoane nu au dovedii că acel teren care ar fi fost în proprietatea lui J. în anul 1962, este identic cu terenul restituit în baza Legii nr. 18/1991, vechiul amplasament nefiind identificat nici măcar prin expertiza topografică dispusă în dosarul nr. x, de Judecătoria sector 4 Bucureşti.

Recurentul a arătat că imobilele preluate de la Ministerul Afacerilor Interne în anul 1967, sunt bunuri publice, fiind folosite în apărarea antiaeriană locală din Bucureşti, chiar înainte de anul 1967.

- Se apreciază că instanţa este într-o eroare gravă, terenul în litigiu nefiind cel cedat în folosinţa CAP în anul 1962 de numiţii N., aceştia nefăcând nicio dovadă că acest teren a fost proprietatea antecesorilor lor.

În situaţia în care Comisia pentru Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor ar fi eliberat un titlu de proprietate pe un alt amplasament, acel amplasament trebuia să fie la dispoziţia comisiei pentru a fi cedat în compensare. Or, terenul în litigiu era în proprietatea statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, pentru nevoile apărării, deci nu putea fi cedat.

Conform dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptăţiţi nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăţilor pe temeiul schiţei, amplasamentului stabilit şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile.

În temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa investită cu judecarea nelegalităţii unei hotărâri a Guvernului trebuie să cerceteze legalitatea actului şi eventualele vicii care afectează legalitatea actului.

Reclamanţii-intimaţi au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Recursul Guvernului României

Potrivit art. 137 din Codul de procedură 1865 raportat la prevederile art. 301 C. proc. civ. şi coroborat cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la data înregistrării dosarului de fond (aprilie 2016), având în vedere că pârâtul Guvernul României a primit comunicarea sentinţei civile nr. 4232/2016 la data de 17.08.2017 şi a declarat recurs la data de 01.09.2017, cu depăşirea termenului de recurs, se va respinge recursul Guvernului României ca tardiv formulat.

Analizând cererea de recurs a Ministerului Apărării Naţionale, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - 1865 (hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii)

Instanţa de fond a fost investită pe calea prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006, respectiv includerea în domeniul public a suprafeţei de 3716 m.p., care face obiectul Titlului de proprietate nr. x

În cadrul examenului de legalitate în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este verificat prin raportare la dispoziţiile legale în baza căruia a fost emis, existenţa Notei de fundamentare şi a Avizului Consiliului Legislativ, precum şi respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000.

Prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond a început o analiză/comparare de titluri şi a concluzionat că intimatul M.A.N. nu a dovedit dreptul de proprietate publică a statului asupra terenului în discuţie, că nu există un titlu valabil, făcând referire la prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Înalta Curte constată că o comparare de titlu urmează a se face în faţa instanţei de fond investită cu acţiunea în nulitate absolută a certificatului de proprietate.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond fără a administra probe suficiente, a concluzionat că statul nu are drept de proprietate asupra terenului în cauză.

Înalta Curte are în vedere că terenul nu a fost identificat, nu există o fişă a terenului în evoluţie, nu se poate aprecia dacă terenurile în discuţie sunt aceleaşi sau se suprapun in parte, având în vedere că potrivit expertizei efectuate în dosarul de fond, conform celor arătate de părţi, nu există o suprapunere a terenurilor aflate în analiză.

De asemenea, nu s-a stabilit nici folosinţa terenului de-a lungul timpului sau incidenţa pct. I nr. 23 din Anexa la Legea nr. 213/2018, pct. I nr. 29 privind terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile militare, invocate de recurent.

Atestarea domeniului public prin hotărârea atacată nu are caracter constitutiv de drepturi ci declarativ, iar prin hotărârile de Guvern anterioare s-a atestat acelaşi lucru, începând cu anul 2000, existând deci o prezumţie de legalitate, văzând şi data emiterii certificatului de proprietate.

În motiv vădit nedovedit, a apreciat instanţa de fond că reclamanţii O. sunt moştenitori ai defunctului J., şi nici în privinţa modalităţii în care terenul a fost pus la dispoziţia Comisiei Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, acest lucru nu a fost dezlegat de către instanţa de fond raportat la faptul că totuşi din actele prezentate de MAN şi analizate, a constatat că acesta a avut un drept de administrare, respectiv de folosinţă asupra terenului în cauză.

Instanţa de fond a administrat un probatoriu insuficient şi nu a avut un rol activ pentru aflarea adevărului (art. 129 alin. (5) C. proc. civ. 1865), astfel că faţă de considerentele prezentate mai sus, în cauză cererea de recurs urmează a fi admisă, iar hotărârea instanţei de fond casată şi trimisă spre rejudecare pentru completarea probatoriului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Înalta Curte va respinge ca tardiv recursului Guvernului României.

În conformitate cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ. - 1865 raportat la art. 304 pct. 7 şi 9 din acelaşi act normativ, va admite recursul MAN, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 4232 din 29 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Admite recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei nr. 4232 din 29 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2018.