Statutory investigation deadlines in military administrative liability and the impermissibility of shortening legal terms via internal orders.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.07.2014, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea Militară nr. 01961 Otopeni şi Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor solicitând:

- anularea Hotărârii nr. 24/CJI/20.06.2014 emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale;

- anularea Hotărârilor nr. A 3240 din 13.02.2014 şi A 3241 din 13.02.2014 emise de Comandantul U.M. nr. 01961 Otopeni - Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale prin care au fost respinse contestaţiile formulate împotriva deciziilor de imputare;

- anularea Deciziilor de imputare nr. x şi A 19 din 06.01.2014 emise de C. Otopeni - Comisia de cercetare administrativă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale;

- suspendarea efectelor deciziilor de imputare nr. x şi A 19 din 06.01.2014 şi a Hotărârilor nr. A 3240 din 13.02.2014 şi A 3241 din 13.02.2014 până la soluţionarea prezentei acţiuni;

- exonerarea de la plata sumei de 4.308,75 RON, reprezentând contravaloarea răspunderii materiale care s-a antrenat în sarcina reclamantelor şi restituirea sumelor achitate cu acest titlu.

1.2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1195 din 28 aprilie 2015:

- a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a C. Otopeni;

- a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare executare;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea Militară nr. 01961 Otopeni şi Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor;

- a anulat Hotărârea nr. 24/CJI/20.06.2014 emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul M.A.I., Hotărârile nr. A 3240/13.02.2014 şi nr. A 3241/13.02.2014 emise de comandantul C. Otopeni şi deciziile de imputare nr. x şi A 19 din 06.01.2014 emise de C. Otopeni.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând casarea în parte a sentinţei atacate şi, în urma rejudecării, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate recurentul pârât a susţinut că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea greşită a prevederilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998, precum şi de neaplicarea dispoziţiilor punctului 49 din Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi personalului civil din M.Ap. N., aprobate cu Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M5/1999.

Instanţa de fond a apreciat eronat faptul că o cercetare administrativă poate fi efectuată obligatoriu în termen de cel mult 60 de zile de la data când comandantul a luat la cunoştinţă de producerea pagubei, nerecunoscând dreptul comandantului de a stabili un alt termen de efectuare a cercetării în interiorul termenului general de 60 de zile.

Astfel, art. 23 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 121/1998 reglementează faptul că "Termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei.", respectiv "Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris."

De asemenea, conform dispoziţiilor punctului 49 din Ordinul M5/1999, "Comandantul sau şeful unităţii care a constatat existenţa pagubei dispune de îndată, prin ordin de zi pe unitate sau ordine în rezoluţie date pe actele de sesizare a pagubei, executarea cercetării administrative, stabilind organul competent să efectueze cercetarea, precum şi termenul până la care aceasta trebuie efectuată".

Interpretând aceste texte normative, se apreciază că este clară obligaţia instituită în sarcina comandanţilor ca, la momentul sesizării unui prejudiciu, să dispună efectuarea unei cercetări administrative, precum şi posibilitatea acordată acestora de a nominaliza componenţa comisiei şi stabili termenul de efectuare a cercetării administrative, care poate fi mai mic de 60 de zile (termenul prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998 fiind unul maximal).

În fapt, Decizia Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor nr. 57/CJ 303/2012 a fost înregistrată la C. Otopeni la nr. A. 5471 din 26.06.2012. În rezoluţie pe acest document, precum şi prin O.Z.U. nr. 130 din 05.07.2012, comandantul C. Otopeni a desemnat o comisie pentru efectuarea cercetării administrative a prejudiciului, în perioada 29.06 - 10.08.2012, respectiv în 43 de zile, fără depăşirea termenului general de 60 de zile.

Ulterior, în rezoluţie pe Raportul nr. x din 08.08.2012, întocmit de locţiitorul comandantului C. Otopeni, comandantul eşalonului superior (D. Bucureşti) a aprobat prelungirea termenului de cercetare administrativă cu 60 de zile.

Astfel, perioada legală pentru efectuarea cercetării administrative, legal prelungită, a fost următoarea: 29.06.- 10.10.2012, fiind formată din următoarele: 29.06 - 10.08.2012 - perioada iniţială şi 11.08-10.10.2012 - perioada prelungită, termenul de prelungire de 60 de zile începând să curgă de la data de 11.08.2012 (inclusiv).

Comisia de cercetară administrativă din care au făcut parte şi reclamantele au finalizat cercetarea administrativă la data de 16.10.2012 (cu 5 zile mai târziu decât termenul legal), prin înregistrarea Procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A 9076/16.10.2012, motiv pentru care, raportat la dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998, în urma unei noi cercetări administrative finalizate prin Procesul-verbal de cercetare administrativă A 1403/13.12.2013, a fost angajată răspunderea materială a membrilor comisiei pentru nefinalizarea în termenul legal a cercetării administrative (P.V. 9076/16.10.2012).

Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. nr. 121/1998, "După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovaţi de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepţia situaţiilor în care s-a dispus repunerea în termen." De asemenea, pct. 98 din Instrucţiunile aprobate cu Ordinul M5/1999 reglementează faptul că "Nerespectarea termenului de executarea cercetării administrative sau de emiterea deciziei de imputare atrage pierderea dreptului de stabilire a răspunderii materiale în sarcina persoanelor vinovate de producerea pagubei. În această situaţie, pentru repararea pagubei urmează a se stabili răspunderii materiale în sarcina persoanelor care nu au luat măsurile necesare pentru efectuarea cercetărilor administrative sau pentru emiterea deciziei de imputare, dacă nu s-a obţinut repunerea în termen."

Din cele menţionate mai sus rezultă, fără echivoc, faptul că în cauză, după depăşirea termenului de cercetare administrativă, răspunderea materială nu mai poate fi stabilită în sarcina persoanei care a produs paguba, respectiv a maistrului militar care şi-a dat demisia înainte de îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în contractul de exercitare a profesiei. Este adevărat că art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 instituie regula generală potrivit căreia "Militarii care (...) au primit bunuri care nu li se datorau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau le-au fost prestate servicii la care nu erau îndreptăţiţi, sunt obligaţi să plătească contravaloarea lor, calculată în condiţiile legii." Dar în cuprinsul actului normativ sunt prezentate şi situaţii exceptate de la această regulă, reglementate la art. 12, 19, 24 alin. (2) sau 34. Prin urmare, art. 19, care stipulează stabilirea răspunderii materiale şi în sarcina altor persoane în situaţia constatării insolvabilităţii autorului direct al prejudiciului constituie tot o excepţie de la regula generală prevăzută la art. 20, ca de altfel şi situaţia reglementată la art. 34. Or, potrivit regulii de interpretare juridică a normelor, "exceptio est strictissimae interpretationis" (excepţia este de strictă interpretare şi aplicare), ţinându-se astfel cont şi de raportul dintre norma generală (regula) exprimată în acest caz de art. 20 şi normele speciale (excepţiile), reglementate la art. 19 şi 34, raport exprimat prin expresiile "generalia specialibus non derogant" şi "specialia generali derogant". Prin urmare, în cauza de faţă nu pot fi aplicabile decât prevederile art. 34 din O.G. nr. 121/1998, prevederi care au ca ipoteză aceeaşi situaţie ca şi cea în temeiul căreia a fost stabilită răspunderea materială.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimatele-reclamante A. şi B. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate.

În esenţă, reclamantele intimate au susţinut că nu s-a încercat atragerea răspunderii de la autorul pagubei, considerându-se în mod eronat că acesta ar fi insolvabil şi că cercetarea a fost efectuată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 23 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 121/1998 şi a pct. 54 din instrucţiunile aprobate cu Ordinul M5/1999, instanţa reţinând, în mod temeinic şi legal faptul că, în speţă, termenul de efectuare a cercetării administrative a început să curgă de la data de 26.06.2012, comandantul C. Otopeni a dispus efectuarea cercetării administrative până la data de 10.08.2012, după care s-a aprobat prelungirea termenului cu 60 de zile, procesul-verbal de cercetare administrative nr. A 9076 fiind înregistrat la data de 16.10.2012. cercetarea administrativa s-a efectuat in termenul de maxim 120 de zile reglementat de dispoziţiile legale anterior menţionate, prelungirea cu 60 de zile referindu-se la termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, astfel ca nu poate fi vorba de o depăşire a acestui termen şi implicit, despre săvârşirea faptei ilicite.

1.5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 20 noiembrie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din 12 februarie 2018, faţă de obiectul pricinii, contestaţie act administrativ fiscal, s-a considerat de toţi membrii completului de filtru că, neexistând o jurisprudenţă constantă la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul nu poate fi soluţionat potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ., motiv pentru care s-a fixat termen în şedinţă publică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul pârâtului Ministerul Apărării Naţionale este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În discuţie este legalitatea angajării răspunderii materiale a reclamantelor, în calitate de militari în cadrul Ministerului Apărării Naţionale - Unitatea Militară nr. 01961 Otopeni, prin actele administrative emise în cauză, pentru efectuarea cercetării administrative în vederea stabilirea răspunderii materiale şi recuperarea prejudiciului de 17.235 RON, cu depăşirea termenului legal de 103 de zile.

Prima instanţă a reţinut că cercetarea administrativă a fost efectuată de reclamante în termenul maxim de 120 de zile reglementat de dispoziţiile O.G. nr. 121/1998, prelungirea referindu-se la termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din actul normativ menţionat, aşa încât nu se poate vorbi despre o depăşire a acestui termen, apreciindu-se în consecinţă că nu există fapta ilicită a reclamantelor de neluare a măsurilor necesare pentru efectuarea cercetării administrative în termen.

Soluţia primei instanţe este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Criticile pârâtului referitoare la posibilitatea comandantului unităţii de dispunere a efectuării cercetării administrative conform art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 într-un termen mai mic de 60 de zile, care ulterior putea fi prelungit cu încă 60 de zile conform alin. (2) al normei menţionate, cu consecinţa constatării neefectuării cercetării administrative în termenul astfel rezultat, sunt nefondate.

Prin art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 s-a stabilit că "Termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei".

Acesta este un termen legal, fiind stabilit de legiuitor, imperativ, întrucât în intervalul de timp fixat organul administrativ este obligat a finaliza cercetarea administrativă sub sancţiunea decăderii, şi invariabil, limitele acestuia neputând a fi modificate prin manifestarea de voinţă a subiecţilor de drept administrativ cărora dispoziţia legală le reglează conduita.

În cauză, acest termen a început să curgă, aşa cum a reţinut instanţa de fond, la data de 26.06.2012, când comandantul C. Otopeni a dispus efectuarea cercetării administrative şi s-a împlinit la expirarea celor 60 de zile impuse de legiuitor, adică la 26.08.2012, coordonatele sale temporare neputând a fi influenţate sau modificate de O.Z.U. nr. 130 din 05.07.2012 emis de comandantul C. Otopeni.

Într-adevăr, conform dispoziţiilor punctului 49 din Ordinul M5/1999, "Comandantul sau şeful unităţii care a constatat existenţa pagubei dispune de îndată, prin ordin de zi pe unitate sau ordine în rezoluţie date pe actele de sesizare a pagubei, executarea cercetării administrative, stabilind organul competent să efectueze cercetarea, precum şi termenul până la care aceasta trebuie efectuată". Această dispoziţie nu poate fi interpretată decât în sensul că prin ordinul de zi se stabileşte printre altele şi termenul legal prevăzut de lege, fără ca acesta să poată fi micşorat prin ordinul comandantului, pentru că printr-o asemenea abordare interpretativă s-ar transforma un termen legal şi obiectiv, într-un termen administrativ şi subiectiv.

Opţiunea comandantului unităţii exercitată în limitele competenţelor acordate de art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 de a prelungi acest termen pe o perioadă de încă 60 de zile, a determinat ca perioada în care trebuia finalizată cercetarea administrativă cu care au fost învestite reclamantele să fie de 120 de zile.

Or, prin depunerea procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A 9076 la data de 16.10.2012, acest termen nu era împlinit.

Prin urmare, în mod corect şi temeinic a apreciat instanţa de fond că nu se poate reţine în sarcina reclamantelor săvârşirea faptei ilicite a neluării tuturor măsurilor necesare pentru efectuarea cerecetării administrative în termen şi în consecinţă nu se poate antrena răspunderea materială a acestora prin actele administrative contestate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată şi ale art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâţilor ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Unitatea Militară nr. 01961 Otopeni şi Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor împotriva sentinţei nr. 1195 din 28 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2018.