Railway supplier authorization annual visa: appeal dismissed, refusal to grant visa upheld due to EU Regulation 445/2011 transition to ERI certificate

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.08.2014, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor - Autoritatea Feroviară Română - Organismul Notificat Feroviar Român la acordarea vizei anuale pentru Autorizaţia de Furnizor Feroviar, seria x nr. x, în conformitate cu prevederile OMT nr. 290/2000, anexa 1.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 38 din data de 12 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei de obiect şi acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea Feroviară Română - Organismul Notificat Feroviar Român .

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că deşi instanţa de fond a constatat demersurile sale pentru obţinerea vizei şi plata datorată comunicată prin adresa nr. x/2014, în final nu a ţinut cont de faptul că potrivit OMT nr. 290/2000 art. 11 alin. (4), pârâta era obligată să comunice solicitantului, în scris, în termen de 15 zile de la primirea cererii, decizia privind acordarea sau neacordarea vizei anuale a autorizaţiei.

În acelaşi timp, A.F.E.R. a invocat neîntemeiat şi intenţionat împrejurarea "că respectarea art. 7 din acest regulament are rolul de a evita orice dublare a activităţii", întrucât, potrivit acestui articol din Regulament, cuvântul "activităţii" este introdus abuziv, iar pârâta trebuia să acorde viza anuală "pentru a evita orice dublare a evaluării".

Instanţa de fond a reţinut că valabilitatea autorizaţiei, potrivit dispoziţiilor art. 10-11 alin. (1)-(4) din Anexa I a ordinului nr. 290/2000, este de 5 ani de la data eliberării, cu condiţia vizării sale anuale de către A.F.E.R., dar a aplicat greşit legea şi nu a avut în vedere faptul că autorizaţia cu seria x nr. x deţinută de reclamantă pentru punctul de lucru din Bucureşti a fost emisă înainte de 31.05.2014, pe baza unor legi naţionale existente înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului UE nr. 445/2011 şi este echivalentă cu certificatele pentru atelierele de întreţinere care preiau funcţia de efectuare a întreţinerii emise în temeiul prezentului regulament, până la 31 mai 2017, în condiţiile vizării anuale în acord cu OMT nr. 290/2000.

De asemenea, în mod eronat instanţa de fond a apreciat că potrivit OMT 820/2013 obligaţia reînnoirii vizei anuale aferente autorizaţiei în cauză nu se mai impunea în sarcina reclamantei şi nu era prevăzută în competenţa pârâtei, având în vedere faptul că, din analiza coroborată a dispoziţiilor celor două ordine, se constată că la data formulării cererii către A.F.E.R., autorizaţia era valabilă doar cu condiţia vizării anuale, iar societatea a plătit taxa pentru acordarea vizei anuale.

Este neîntemeiată şi reţinerea vizând pretinsul motiv al refuzului acordării vizei anuale - necesitatea deţinerii de certificate de omologare/agremente tehnice feroviare, întrucât pârâta nu a menţionat un asemenea motiv, iar nedeţinerea de certificate de omologare/agremente tehnice feroviare pentru domeniul "fabricarea şi repararea subansamblurilor şi piese de schimb pentru material rulant" nu este o cauză înscrisă în OMT nr. 290/2000 pentru neacordarea vizei anuale sau suspendarea autorizaţiei.

Recurenta critică şi susţinerea instanţei de fond vizând legătura de cauzalitate dintre refuzul nejustificat al pârâtei de a acorda o astfel de viză anuală şi prejudiciul suferit de societate, aceasta din urmă susţinând că a fost prejudiciată în mod direct, prin blocarea activităţii şi provocarea unei pagube economice în cuantum de 1,5 milioane RON - contravaloarea producţiei care nu a putut fi livrată şi producţia nerealizată în perioada în care a fost oprită activitatea datorită lipsei vizei anuale.

4. Apărările formulate de autoritatea intimată

Intimata-pârâtă Autoritatea Feroviară Română a depus întâmpinare la data de 21.05.2015 şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.

În esenţă, intimata a arătat că dispoziţiile Regulamentului UE nr. 445/2011 sunt obligatorii şi se aplică direct în toate statele membre, iar acordarea vizei anuale solicitate de reclamantă, în conformitate cu OMT nr. 290/2000, nu mai era posibilă, deoarece s-ar fi încălcat prevederile art. 7 pct. 8 lit. b) din regulament.

5. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 24 noiembrie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi cod, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, la data de 23 martie 2017.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanţa de contencios cu o solicitare de obligare a pârâtului Ministerul Transporturilor - Autoritatea Feroviară Română - Organismul Notificat Feroviar Român la acordarea vizei anuale pentru Autorizaţia de Furnizor Feroviar, seria x nr. x, în conformitate cu prevederile OMT nr. 290/2000, anexa 1.

Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată, iar reclamanta a criticat această soluţie, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale.

Astfel, se constată că scopul demersului judiciar al reclamantei îl constituie obţinerea vizei anuale prevăzute de OMT nr. 290/2000 pentru autorizaţia de furnizor feroviar seria x nr. x eliberată la data de 28.06.2013, cu valabilitate până la data de 27.06.2018.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor art. 10-11 alin. (1)-(4) din Anexa 1 a OMT nr. 290/2000 şi ale art. 7 şi 12 din Regulamentul UE nr. 445/2011, rezultă că situaţiei particulare a reclamantei îi erau aplicabile dispoziţiile tranzitorii din regulamentul comunitar.

OMT nr. 820/2013 a implementat în România prevederile Regulamentului nr. 445/2011, iar operatorilor economici deţinători de autorizaţii emise în baza OMT nr. 290/2000 le-au fost aduse la cunoştinţă dispoziţiile comunitare, domeniul lor de aplicare, precum şi obligaţia obţinerii certificatului ERI. În aceste condiţii, acordarea vizei anuale, conform legislaţiei naţionale, nu mai era posibilă, întrucât ar fi încălcat dispoziţiile art. 7 pct. 8 lit. b) din regulament.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că refuzul exprimat de autoritatea pârâtă este unul justificat, întrucât, prin aplicarea directă şi prioritară a prevederilor de drept comunitar, reclamanta beneficia în continuare de dreptul de a utiliza autorizaţia după intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 445/2011, fără viza anuală prevăzută de OMT nr. 290/2000, pârâtului revenindu-i obligaţia corelativă de a verifica, anual, până la expirarea valabilităţii menţinerea condiţiilor analizate la acordare .

În aceste condiţii, susţinerile punctuale din cererea de recurs nu dovedesc nelegalitatea soluţiei instanţei de fond . Argumente precum aplicabilitatea OMT nr. 290/2000, obligativitatea acordării vizei anuale în condiţiile achitării taxei aferente sau cel vizând nedeţinerea certificatului ERI, sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite de instanţa de control judiciar .

Autoritatea pârâtă şi instanţa de fond au apreciat, în mod legal, că la data formulării cererii de acordare a vizei anuale aferente autorizaţiei în cauză, o astfel de obligaţie nu se mai impunea în sarcina reclamantei şi nu era prevăzută în competenţa pârâtului, aspect confirmat şi prin împrejurarea că la scurt timp recurenta a solicitat şi obţinut noul document - certificatul ERI .

Prin urmare, nefiind dovedit caracterul nejustificat al refuzului, în cauză nu se poate vorbi nici despre o legătură de cauzalitate între acesta şi pretinsul prejudiciu suferit de către reclamantă prin încetarea temporară a activităţii, iar instanţa de fond a respins în mod corect cererea reclamantei de reparare a acestuia.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale, iar sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.A. împotiva sentinţei nr. 38 din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2017.