Judicial annulment of salary orders for public officials: Statutory discrimination based on pre- and post-2011 seniority increments under distinct wage frameworks

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.01.2015, în urma declinării ei de către Curtea de Apel Piteşti, prin sentinţa civilă nr. 3/12.01.2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie:

1) anularea în parte a Ordinului nr. 1415/01.07.2014 - dispoziţiile art. 1.

2) obligarea pârâtului să emită alt ordin prin care să fie stabilită indemnizaţia de încadrare lunară şi sporurile aferente la fel cu cele ale colegilor procurori/judecători cu grad de tribunal aflate în prezent, în plată.

3) obligarea pârâtului să plătească reclamantului începând cu data de 01.07.2014 şi în continuare, diferenţa dintre indemnizaţia brută lunară şi sporurile din prezent (stabilite greşit prin ordinul nr. 1415/2014 contestat) şi indemnizaţia şi sporurile ce vor fi stabilite după admiterea contestaţiei, urmând să fie calculată dobânda legală şi să fie actualizate cu indicele de inflaţie de la data plătii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 932 din data de 2 aprilie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anulat în parte Ordinul nr. 1415/01.07.2014 emis de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte art. 1., a obligat pârâtul să emită un nou ordin prin care să stabilească în favoarea reclamantului, retroactiv, cu începere din data de 01.07.2014, următoarele drepturi salariale: - o indemnizaţie de încadrare lunară brută de 7.559 RON; - un spor pentru condiţii deosebite de muncă de 1.134 RON; - un spor pentru confidenţialitate, cumulat cu sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 1.135 RON, pârâtul fiind obligat şi la plata către reclamant a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent şi cele încasate pe perioada 01.07.2014-zi, actualizate cu inflaţia şi cu dobânda legală, ambele calculate de la data fiecărei scadenţe lunare până la data plăţii efective şi integrale.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a apreciat că în cauză nu se poate reţine o încălcare a principiilor nediscriminării şi egalităţii de tratament, întrucât situaţiile colegilor, la care reclamantul face referire, diferă de la o persoană la alta, la reîncadrarea fiecăruia fiind aplicat un cumul de condiţii şi cerinţe potrivit legii.

Ordinul nr. 1415/01.07.2014 este un act administrativ cu caracter individual, legal şi temeinic şi a fost emis în aplicarea Legii nr. 284/2010 şi a O.U.G. nr. 103/2013, recurentul prezentând succesiunea în timp a actelor normative privind salarizarea, precum şi modul de calcul al indemnizaţiei reclamantului. Astfel, trecerea la o nouă construcţie a sistemului de salarizare, bazată pe clase de salarizare, a avut repercusiuni (în plus sau în minus) şi asupra cuantumului drepturilor salariale de care beneficiază procurorii aflaţi în situaţii aparent similare.

Recurentul a apreciat că, în mod nelegal, a fost admis capătul de cerere privind obligarea sa la plata sumelor reactualizate în funcţie de indicele de inflaţie, având în vedere faptul că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, iar obligarea de către instanţă la plata acestora reprezintă stabilirea în sarcina instituţiei pârâte a unei obligaţii imposibile.

În acelaşi mod este apreciată de către recurent şi admiterea capătului de cerere privind plata dobânzii legale la diferenţele de sume solicitate, prin prisma faptului că o condiţie a acordării daunelor interese moratorii (dobânda legală) o reprezintă preexistenţa unei convenţii încheiate între părţi, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond. A arătat, de asemenea, că în continuare la nivelul Ministerului Public salarizarea magistraţilor-procurori se face cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, favorizând discriminări salariale nelegale, injuste şi lipsite de o justificare obiectivă. Pe de altă parte, din activitatea grupului de lucru interinstituţional constituit la sediul Consiliului Superior al Magistraturii se pot observa recunoaşterea acestei discriminări şi demersurile făcute în încercarea de rezolvare.

5. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 9 februarie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi cod, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, la data de 23 martie 2017.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Demersul judiciar al reclamantului A. a vizat: - anularea în parte a Ordinului nr. 1415/01.07.2014 - dispoziţiile art. 1. emis de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie; - obligarea pârâtului să emită alt ordin prin care să fie stabilită indemnizaţia de încadrare lunară şi sporurile aferente la fel cu cele ale colegilor procurori/judecători cu grad de tribunal aflate în prezent, în plată; - obligarea pârâtului să plătească reclamantului începând cu data de 01.07.2014 şi în continuare, diferenţa dintre indemnizaţia brută lunară şi sporurile din prezent (stabilite greşit prin ordinul nr. 1415/2014 contestat) şi indemnizaţia şi sporurile ce vor fi stabilite după admiterea contestaţiei, urmând să fie calculată dobânda legală şi să fie actualizate cu indicele de inflaţie de la data plătii efective.

În fapt, prin Ordinul nr. 1415/1.07.2014 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit ca, începând cu data de 01.07.2014, reclamantul A., procuror cu grad de parchet de pe lângă tribunal, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, clasa de salarizare 101 (corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 5-10 ani şi gradaţiei 3) beneficiază de următoarele drepturi salariale:

- o indemnizaţie de încadrare lunară de 6482 RON;

- un cuantum de 1.019 RON al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate;

- un cuantum de 953 RON al sporului pentru condiţii deosebite de muncă.

Ordinul menţionat a fost emis în aplicarea dispoziţiilor specifice din Legea nr. 284/2010 şi a art. 1 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) şi art. 12 alin. (2) din nr. 103/2013, cu luarea în considerare a vechimii în funcţie de la 5-10 ani, a vechimii în muncă de la 10-15 ani, corespunzătoare gradaţiei 3 şi a împrejurării că, prin Hotărârea nr. 779/2014 a Plenului C.S.M., s-a dispus promovarea efectivă a reclamantului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi începând cu data de 01.07.2014.

Împotriva Ordinului nr. 1415/01.07.2014 reclamantul a formulat contestaţie, calea administrativă de atac fiind respinsă prin Ordinul nr. 1655/23.07.2014 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În drept, dispoziţiile relevante în emiterea ordinului contestat sunt următoarele:

- art. 10 alin. (5) şi art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 284/2010 şi Anexa nr. VI - art. 8 alin. (2) şi art. 9 alin. (2):

"Art. 10. - […] (5) Diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienţilor de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare.

Art. 11. - […] (3) Tranşele de vechime în muncă, în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:

- gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare faţă de nivelul minim al fiecărei funcţii;

- gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 1;

- gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 2;

- gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 3;

- gradaţia 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 4.

(4) Gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se plăteşte cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranşa respectivă, prin acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (3).

Anexa nr. VI - "Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie"

Art. 8. - […] (2) Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia cazurilor în care prin lege specială sau prin prezenta lege se prevede altfel.

Art. 9. - (1) Indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de judecătorie şi ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar, precum şi ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanţe se stabilesc pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi în cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă.

(2) Indemnizaţiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de tribunal/tribunal specializat şi ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar teritorial, precum şi ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanţe se stabilesc pe baza unor coeficienţi de ierarhizare cu două clase de salarizare mai mari decât cei prevăzuţi la alin. (1)."

- art. 5 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 103/2013:

Art. 5. - (1) În anul 2014, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.

Art. 6. - (1) În anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, după caz.

(2) În anul 2014, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie".

Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, a anulat în parte ordinul contestat, obligând pârâtul să emită un nou ordin prin care să stabilească retroactiv alte drepturi salariale, precum şi să plătească diferenţa rezultată pentru perioada 01.07.2014 la zi, reţinând o nerespectare a principiului egalităţii de tratament, astfel cum este acesta reglementat de dispoziţiile legale.

Recurentul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat soluţia instanţei de fond prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

În privinţa cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, soluţia pronunţată nefiind pronunţată prin depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Potrivit motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul că instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă se constată incidenţa acestui motiv, prima instanţă aplicând în mod eronat dispoziţiile legale.

Astfel, reclamantul A. a invocat nelegalitatea Ordinului nr. 1415/1.07.2014, faţă de pretinsa discrimare în raport cu veniturile altor magistraţi (procurori sau judecatori), având aceeaşi vechime în funcţie şi vechime în muncă.

Din analiza normelor de drept intern incidente, se constată că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a abrogat dispoziţiile Legii nr. 330/2009, instituind reglementări noi în privinţa modului de stabilire a drepturilor salariale, în raport cu vechimea în muncă şi/sau în funcţie, dobândită de o persoană.

Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia, iar potrivit art. 7 alin. (1), aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de încadrare.

Conform prevederilor art. 11 alin. (2) - (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, clasele de salarizare şi coeficienţii prevăzuţi în anexe pentru funcţiile de execuţie corespund nivelului minim al fiecărei funcţii, la care se adaugă 5 gradaţii corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, prin aplicarea unui procent ce variază între 2,5% şi 7,5%. Din calculul rezultat prin aplicarea acestor dispoziţii, se observă că, în cazul modificării gradaţiei ulterior datei de 01.01.2011, cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul aplicabil sporului aferent acestei vechimi este mai mic.

În ceea ce priveşte modul de calcul al drepturilor salariale, se constată că prin legi tranzitorii care au stabilit modul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice pentru fiecare an bugetar în parte, începând cu anul 2011, s-a prevăzut în mod expres că din Legea-cadru nr. 284/2010, se aplică începând cu data de 01.01.2011, dispoziţiile referitoare la noile procente corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă.

Astfel, prin art. 4 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se stabileşte valoarea de referinţă de 600 RON (alin. (1), se dispune reîncadrarea, începând cu data de 01.01.2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de Legea-cadru (alin. (3), dar se prevede că, în anul 2011, nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (alin. (2).

În conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, toate persoanele care îşi modifică tranşele de vechime începând cu data de 01.01.2011, intră sub incidenţa noilor reguli stabilite prin Legea-cadru nr. 284/2010, care prevăd pentru ultimele două tranşe de vechime în muncă un procent de 2,5%, faţă de 5%, cât era prevăzut anterior.

Prevederile art. 6 din Legea nr. 285/2010, sunt aplicabile: pentru anul 2012, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 80/2010, completată şi modificată prin Legea nr. 283/2011; pentru anul 2013, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012; pentru anul 2014, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013.

Referitor la sporul de vechime în funcţie, art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 stabileşte că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", nemaifiind astfel aplicat sistemul creşterii procentuale instituit de cadrul legislativ anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010.

Rezultă că magistraţii care au împlinit o anumită vechime până la 31.12.2010, sunt îndreptăţiţi să păstreze acelaşi cuantum al salariului, însă, pentru magistraţii nou încadraţi pe funcţii, precum şi pentru cei promovaţi în funcţii sau grade/trepte după data de 01.01.2011, legiuitorul nu a prevăzut expres aceste drepturi, fiind vorba despre categorii diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, respectiv, Legea nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010.

În ceea ce priveşte plata efectivă a drepturilor salariale, se constată că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii nr. 284/2010, devenind astfel aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010.

Acest text de lege a făcut obiectul chestiunii de drept ce a fost dezlegată prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, noţiunea de funcţie similară în raport de care se face plata drepturilor salariale vizând aceste drepturi acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie, şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

În contextul prezentat, existenţa unor diferenţe de salarizare între magistraţii care au îndeplinit anumite condiţii de vechime în muncă şi în funcţie anterior datei de 31.12.2010 şi cei care au îndeplinit aceleaşi condiţii după data de 01.01.2011, este rezultatul aplicării, pentru fiecare categorie în parte, a dispoziţiilor legale în materie de salarizare sub a căror incidenţă s-au aflat la momentul îndeplinirii respectivelor condiţii.

În ceea ce priveşte starea de discriminare invocată de către reclamant, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că prin emiterea ordinului contestat nu au fost încălcate principiile nediscriminării şi egalităţii de tratament, având în vedere faptul că în dreptul naţional, în sensul dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată, numai în raport de anumite situaţii identice, similare, sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.

De asemenea, în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferenţa de tratament devine discriminare în înţelesul art. 14 din Convenţie, numai atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).

Exercitând controlul de constituţionalitate asupra prevederilor O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile ordonanţei de guvern sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative (Deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).

Cum în cazul ordinului contestat, diferenţa de salarizare invocată de către reclamant, provine din lege, fiind vorba despre situaţii juridice diferite, cărora li se aplică acte normative distincte, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

De altfel, dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010, ce au determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranşă de vechime în muncă, au făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 669/2012, a respins excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale, statuând că "avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate."

Pentru considerentele expuse, apreciind că nu există cauze de nelegalitate a ordinului contestat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa primei instanţe şi, rejudecând cauza, va respine acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 932 din 2 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2017.