Judicial promotion competition: CSM’s conditioning of promotion posts on budgetary funding and alleged discrimination against assimilated legal staff does not violate the law.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017, contestatorul A. a chemat în judecată pe intimaţii Consiliului Superior al Magistraturii şi Consiliul pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea parţială a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 941/21.09.2017, sub următoarele aspecte:

- art. 1, în ceea ce priveşte prevederea "sub condiţia finanţării posturilor alocate pentru promovarea pe loc" şi

- art. 4, în ceea ce priveşte prevederea "sub condiţia finanţării posturilor" şi în ceea ce priveşte lit. A. - prin care se prevede un număr limitat de locuri alocate pentru promovarea pe loc a judecătorilor în grad de tribunal.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că petentul este judecător la Judecătoria Constanţa, cu grad profesional de judecătorie, fiind înscris la concursul organizat- de C.S.M., la data de 26.11.2017, potrivit Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 941/21.09.2017, pentru a obţine promovarea pe loc în gradul superior, de tribunal.

Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 941/21.09.2017, la art. 1 se stabileşte organizarea unui concurs pentru promovare în funcţii de execuţie pentru judecători şi procurori, efectivă şi pe loc, sub condiţia finanţării posturilor alocate pentru promovarea pe loc, iar prin art. 4 al aceleiaşi hotărâri este stabilit numărul locurilor scoase la concurs pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor, atât pentru obţinerea gradului de tribunalul, cât şi pentru obţinerea gradului de Curte de Apel.

La lit. A. din cadrul art. 4 al hotărârii contestate, este stabilit numărul de 200 de locuri propuse a fi scoase la concurs pentru gradul de tribunal.

Din cuprinsul hotărârii contestate se observă că organizarea concursului de promovare pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor este condiţionată de asigurarea finanţării corespunzătoare de către Ministerul Justiţiei, în calitatea sa de ordonator principal de credite cu privire la bugetele tuturor instanţelor judecătoreşti - altele decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Această condiţionare reprezintă un prim motiv de nelegalitate a hotărârii contestate, deoarece organizarea acestui examen este apanajul exclusiv al pârâtului CSM fără condiţionări prevăzute de lege, care stipulează doar alocarea anuală a unui anumit număr de locuri pentru un astfel de concurs.

Chiar dacă, în mod inerent, activitatea C.S.M. este dublată de o dependenţă financiară a acestuia de executiv, aceasta nu poate conduce la restrângerea dreptului magistraţilor la promovare şi la condiţionarea exercitării atribuţiilor specifice C.S.M. în ceea ce priveşte politica de personal, în virtutea calităţii sale de garant al independenţei justiţiei. potrivit art. 133 alin. (1) din legea fundamentală.

Iar aceasta se întâmplă în contextul în care astfel de condiţionări nu se opun altor categorii socioprofesionale pentru care o astfel de promovare ar putea avea un impact financiar chiar mai mare decât cel de faţă.

Cu privire la numărul de locuri scoase la concurs, contestatorul invocă prevederile art. 87 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi prevederile în materie de promovare din cuprinsul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi apreciază că:

- Legea foloseşte noţiunea de "examen" doar în cazurile care nu impun în mod neapărat o concurenţă pe loc (ex: examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, examenul de capacitate al magistraţilor stagiari, examen pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare alternativ cu un eventual concurs în acest sens);

- Legea foloseşte noţiunea de "concurs" cu referire la admiterea în magistratură ori la promovarea magistraţilor în funcţii de conducere (alternativ cu un eventual examen în acest sens. probabil dacă nu există un contracandidat) sau în funcţii de execuţie.

Analizând comparativ cele două definiţii, contestatorul observă că diferenţa o face nu modalitatea de examinare, ci concurenţa: examenul nu presupune o competiţie.

Analizând şi modul consecvent în care legiuitorul a folosit noţiunea de examen doar acolo unde se pretează, respectiv la situaţiile care nu impun o concurenţă, se observă că acesta, în mod voit, a acordat personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei. Ministerul Public. Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii un drept la promovare mai favorabil decât magistraţilor cu care se asimilează.

Se constată astfel că, pentru promovarea în funcţii de execuţie, toţi magistraţii, judecători şi procurori sunt obligaţi să participe la un CONCURS. Însă pentru promovarea în funcţii de execuţie, personalul asimilat magistraţilor susţine doar EXAMENE.

A se vedea în acest sens, cu titlu de exemplu, Hotărârea Consiliului Ştiinţific al INM nr. 12/26.06.2017, prin care a fost aprobata organizarea, la data de 13.09.2017, la Bucureşti, a unui examen de promovare în funcţii de execuţie a personalului de specialitate juridica asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul I.N.M., în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea examenului, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1260/20.11.2014

Dat fiind faptul că promovarea pe loc nu presupune a priori existenţa unor locuri vacante la instanţele/parchetele superioare, la fel ca şi în cazul asimilaţilor, contestatorul apreciază că magistraţilor li se creează un regim de promovare mai dezavantajos, prin comparaţie.

Aceasta este critica de nelegalitate a prevederii contestate din cuprinsul Hotărârii sus amintite: caracterul discriminatoriu al acesteia prin raportare la o categorie socioprofesională, asimilată în totalitate magistraţilor, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii.

În cadrul contestaţiei sale, contestatorul a înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ce va fi soluţionată, separat, în cadrul dosarului cu nr. x/2017

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, invocând pe această cale excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, precum şi excepţia inadmisibilităţii acesteia.

În raport de obiectul cererii deduse judecăţii, intimatul apreciază aplicabile dispoziţiile art. 16 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "în materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămaţi în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează: a) cererile pentru anularea actului sau. după caz, recunoaşterea dreptului pretins, precum şi pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverinţe sau a oricărui altui înscris - 50 RON".

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, intimatul arată că actul administrativ a cărui anulare parţială se solicită, Hotărârea Plenului nr. 941/2017, nu reprezintă un act administrativ în înţelesul dat acestei noţiuni de Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Precizează că Hotărârea Plenului nr. 941/21.09.2017 privind organizarea concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, efectivă şi pe loc, nu reprezintă un act administrativ, ci un aci premergător, nesusceptibil de a produce efecte juridice prin el însuşi.

Hotărârea supusă controlului în speţă, ca şi celelalte acte emise în vederea organizării concursului de promovare, poate fi atacată numai odată cu hotărârea de validare a rezultatelor respectivului concurs, singurul act producător de efecte juridice.

În privinţa netemeiniciei contestaţiei, intimatul arată că promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat- la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.

După cum se poate observa din textele legale incidente, în ceea ce priveşte modalitatea de promovare a judecătorilor şi procurorilor la instanţele şi parchetele superioare, reglementarea primară şi cea secundară în materie stabilesc două forme de promovare şi anume efectivă şi pe loc, ambele în limita unui număr de locuri, respectiv în limita posturilor vacante existente pentru promovarea efectivă şi a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc.

Principala formă de promovare a magistraţilor este cea efectivă, întrucât noţiunea de "promovare"' implică o avansare într-o funcţie sau într-un rang superior şi desfăşurarea propriu-zisă a atribuţiilor ce revin funcţiei în care s-a promovat. în timp ce promovarea pe loc trebuie privită ca o formă de avansare subsidiară, aceasta presupunând doar obţinerea gradului superior, cel promovat într-o asemenea modalitate desfăşurându-şi în continuare activitatea Ia aceeaşi instanţă sau parchet.

Potrivit dispoziţiilor legale, numărul de locuri alocat pentru promovarea pe loc se stabileşte la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor şi parchetelor, distinct de cele stabilite pentru promovarea efectivă, cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite.

Stabilirea distinctă a numărului de locuri pentru promovarea efectivă şi respectiv promovarea pe loc are la bază şi raţiuni de ordin bugetar. întrucât în ceea ce priveşte promovarea efectivă, locurile respective scoase la concurs sunt deja finanţate, prin evidenţierea lor pe schemele instanţelor, în timp ce scoaterea la concurs a unor posturi pentru promovarea pe loc. separat de posturile vacante efectiv în sistem la nivelele superioare, implică un efort bugetar suplimentar, astfel că pentru organizarea concursului de promovare pe Ioc este necesară asigurarea în prealabil a finanţării necesare de către ordonatorii principali de credite, respectiv Ministerul Justiţiei.

Aceasta este justificarea pentru care, în Hotărârea Plenului nr. 941/2017, s-a menţionat că numărul de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc este stabilit, sub condiţia finanţării acestora.

Contrar susţinerilor contestatorului. din normele invocate, reiese că atributul exclusiv al Consiliului vizează stabilirea/aprobarea numărului de locuri scoase la concursul de promovare pe loc, nu însă şi finanţarea respectivelor locuri care este în competenţa altui ordonator de credite, şi anume Ministerul Justiţiei.

Nu se poate considera nici că dependenţa financiară a Consiliului, anterior menţionată, de un alt ordonator de credite, conduce la încălcarea dreptului contestatorului de a promova în grad profesional, deoarece acest drept nu este absolut, fiind supus unor condiţionări.

Printre aceste condiţionări, se regăseşte şi cea referitoare la finanţarea de către Ministerul Justiţiei a posturilor scoase la concursul pentru promovarea pe loc a judecătorilor, dată fiind calitatea ministrului justiţiei de ordonator de credite, conform art. 131 alin. (2) din Legea nr. 3042004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Mai arată intimatul că susţinerile contestatorului privind aplicarea unui tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte forma de promovare pe loc a magistraţilor, prin raportare la modalitatea de promovare a personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor, nu atrag nelegalitatea parţială a Hotărârii Plenului nr. 941/2017.

Susţine intimatul că pronunţarea unor hotărâri de către instanţa de judecată prin care s-ar constata existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, ar pune în discuţie legitimitatea puterii judecătoreşti de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

Or, admiterea prezentei contestaţii ar însemna ca instanţa judecătorească să refuze aplicarea dispoziţiilor art. 43-47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările ulterioare, considerând că acestea sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în alte acte normative, referitoare la promovarea altor categorii socio-profesionale. ceea ce ar contraveni principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.

Referitor la pretinsa discriminare în raport de statutul personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor, intimatul arată că discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat. Iară ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.

În acest sens, face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că principiul constituţional al egalităţii în drepturi nu presupune uniformitate, astfel că situaţii diferite justifică şi uneori chiar impun un tratament juridic diferit (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. nr. 69 din 16 martie 1994).

Contrar susţinerilor contestatorului, apreciază că magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcţii de execuţie.

Astfel, deşi personalul de specialitate juridică este asimilat magistraţilor în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile acestora, există deosebiri esenţiale prin raportare la natura activităţii efectiv desfăşurate.

În cazul judecătorilor şi procurorilor, finanţarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcţii de execuţie este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, care pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din raţiuni bugetare.

În ceea ce priveşte promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, trebuie observat că ordonatorii de credite sunt distincţi, fiecare apreciind în funcţie de bugetul propriu, oportunitatea organizării unui astfel de examen.

Totodată, dacă pentru magistraţi, art. 43 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, impune ca un concurs de promovare să fie organizat- cel puţin anual, în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, art. 2 din Hotărârea Plenului nr. 1260/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în funcţii de execuţie a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii stabileşte că respectivul examen se organizează anual, numai dacă este cazul.

De asemenea, în cazul promovării pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată. în plus faţă de finanţarea locurilor, şi de faptul că judecătorii şi procurorii, ulterior promovării pe loc au posibilitatea de a se transfera la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură.

În acelaşi timp. numărul de locuri scoase la concursul de promovare pe loc este influenţat şi de schemele de personal de la instanţe şi parchete, deoarece în situaţia în care magistraţii care au promovat concursul formulează cereri de transfer, este necesar ca la instanţele şi parchetele la care li se acordă transferul să existe posturi vacante şi susceptibile de a fi ocupate în această modalitate.

Prin urmare, numărul de locuri stabilit pentru concursul de promovare pe loc este determinat, pe lângă obligativitatea finanţării corespunzătoare, şi de eventuala posibilitate a magistratului de a-şi desfăşura activitatea la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit.

Apreciază, de asemenea intimatul, că nu poate fi reţinută ca formă de discriminare directă sau indirectă stabilirea unor condiţii de promovare diferite pentru magistraţi şi pentru alte categorii socio-profesionale (medici, profesori, militari, funcţionari publici).

Stabilirea de către legiuitor a unor cerinţe distincte de promovare pentru diverse categorii socio-profesionale este determinată în primul rând de statutul diferit al acestor categorii şi atribuţiile specifice fiecăreia dintre acestea.

Intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, deşi legal citat nu a formulat apărări în cauză.

La data de 16.02.2018 contestatorul a formulat o cerere adiţională la contestaţia iniţială, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea CSM la emiterea unei hotărâri de completare a Anexei prevăzute la art. 1 din Hotărârea Plenului CSM nr. 1448/19.12.2017 prin care s-a dispus promovarea pe loc, începând cu data de 01.01.2018 a judecătorilor şi procurorilor menţionaţi în acea anexă, în sensul că începând de la aceeaşi dată, să se dispună promovarea pe loc a contestatorului.

Intimatul CSM a formulat întâmpinare la cererea completatoare, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În dovedirea susţinerilor lor, părţile au înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente, se reţin următoarele:

1. Asupra excepţiei netimbrării acţiunii invocată de intimat:

Acţiunea contestatorului constă în cererea sa de anulare a unei Hotărâri a Plenului CSM, iar aceasta priveşte cariera şi drepturile judecătorilor şi ale procurorilor, astfel încât intră sub incidenţa prevederilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004.

Prin urmare, fiind vorba de un litigiu ce are ca obiect raportul de serviciu al magistratului, Înalta Curte apreciază că prezenta acţiune nu se timbrează, prin raportare la prevederile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013.

În aceste condiţii, excepţia netimbrării invocată de intimata va fi respinsă ca neîntemeiată.

2. Asupra excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei invocată de intimat:

Această excepţie a fost invocată din perspectiva faptului că actul atacat şi anume Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 941/21.09.2017 nu reprezintă un act administrativ, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte observă că prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 941/21.09.2017, la art. 1 s-a stabilit organizarea unui concurs pentru promovare în funcţii de execuţie pentru judecători şi procurori, efectivă şi pe loc, sub condiţia finanţării posturilor alocate pentru promovarea pe loc, iar prin art. 4 al aceleiaşi hotărâre s-a stabilit numărul locurilor scoase la concurs pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor, atât pentru obţinerea gradului de tribunalul, cât şi pentru obţinerea gradului de Curte de Apel.

La lit. A. din cadrul art. 4 al hotărârii contestate, este stabilit numărul de 200 de locuri propuse a fi scoase la concurs pentru gradul de tribunal.

Hotărârea a fost adoptată în baza prevederilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată: "Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii."

Pe de altă parte, se reţine că prin cererea completatoare depusă la dosar la data de 16.02.2018, contestatorul a atacat şi Hotărârea Plenului CSM nr. 1448/19.12.2017, de validare a rezultatului concursului de promovare.

Cu titlu de principiu, reamintim că art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 defineşte actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Din această definiţie, reies trăsăturile actului administrativ şi anume: este forma juridică principală a activităţii autorităţilor administraţiei publice, este o voinţă juridică unilaterală, este emis numai în realizarea puterii publice, conduce la naşterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice şi are un regim juridic specific.

Din aceste considerente teoretice, rezultă că Hotărârea contestată de petent întruneşte condiţiile legale pentru a fi calificată drept act administrativ, având în vedere că prin cererea completatoare a fost contestată şi hotărârea de validare a concursului de promovare şi anume Hotărârea Plenului CSM nr. 1448/19.12.2017.

Rezumând, va fi respinsă şi excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimat, cu consecinţa cercetării pe fond a acţiunii.

3. Asupra contestaţiei formulată de A.:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că nu este necesară citarea în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, aşa cum a solicitat contestatorul, având în vedere că a fost investită cu o acţiune în anularea unui act administrativ, în temeiul disp. art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar nu cu o acţiune de genul celei prevăzute de art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Prin Hotărârea nr. 941/21.09.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a stabilit organizarea concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, efectivă şi pe loc, la Bucureşti, în data de 26 noiembrie 2017.

În ceea ce priveşte concursul de promovare pe loc, Plenul, a hotărât scoaterea la concurs a locurilor pe grade de jurisdicţie, pentru promovarea pe loc a judecătorilor, sub condiţia finanţării posturilor şi alocarea pe materii de concurs, stabilind un număr de 200 de locuri pentru tribunale şi 100 de locuri pentru curţile de apel.

Contestatorul s-a înscris la concursul de promovare pe loc, pentru obţinerea gradului profesional de judecător de tribunal, optând pentru materia dreptul muncii, disciplină pentru care au fost alocate 28 de locuri.

În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat- la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.

Potrivit art. 45 din lege, judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

Conform art. 1 din Regulament, promovarea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie, efectiva sau pe loc, la tribunale, tribunale specializate, Curţi de apel se face numai prin concurs, organizat- la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente, respectiv a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc. Posturile vacante de conducere de la instanţe şi parchete nu se ocupă prin concursul de promovare în funcţii de execuţie, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege şi regulament.

În baza art. 4 alin. (2) din Regulament, posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct.

Potrivit art. 4 alin. (22) din acelaşi act normativ, la promovarea pe loc, locurile scoase la concurs se stabilesc la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul: în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabileşte cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii ţinând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicţie pentru care se scot locurile la concurs şi de necesităţile sistemului.

Din analiza textelor de lege citate mai sus, se constată că în mod corect intimatul a stabilit numărul de locuri alocat pentru promovarea pe loc, la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor şi parchetelor, distinct de cele stabilite pentru promovarea efectivă, menţionându-se că numărul de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc este stabilit, sub condiţia finanţării acestora.

Criticile contestatorului privind aplicarea unui tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte forma de promovare pe loc a magistraţilor, prin raportare la modalitatea de promovare a personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor, nu atrag nelegalitatea parţială a Hotărârii Plenului nr. 941/2017.

Astfel, se observă că în fapt, contestatorul urmăreşte prin demersul său judiciar, nu înlăturarea actului administrativ pentru aceea că a fost emis cu nesocotirea normelor legale interne, ci înlăturarea însăşi a normei legale interne care a permis, în accepţiunea sa, existenţa unei situaţii discriminatoare între anumite categorii de personal.

În plus, în cauza de faţă, fiind formulate critici cu privire la efectul textului legal incident, eventualul control de "legalitate", implică, în principiu şi în principal, un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale, în cond. art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită.

Totodată, art. 124 din Constituţie prevede că "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", ceea ce implică o acţiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaşte judecătorului dreptul de a legifera.

Se impune totodată a reaminti şi decizia nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a reţinut că dispoziţiile acelui act normativ "sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reţinut Curtea Constituţională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective." (s.n.).

Prin acţiunea de faţă tocmai o astfel de finalitate este urmărită de către contestator, respectiv înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare şi nedeclarat ca fiind neconstituţional, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudenţială. Or, în contextul a ceea ce s-a arătat deja în precedent, lipseşte temeiul legal care să atribuie instanţei competenţa de a proceda de o asemenea manieră.

Aceasta fiind singura critică de nelegalitate a Hotărârii Plenului CSM nr. 941/21.09.2017 şi anume caracterul discriminatoriu al acesteia prin raportare la o categorie socioprofesională asimilată în totalitate magistraţilor, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii, Înalta Curte constată că, date fiind considerentele de mai sus, contestaţia, aşa cum a fost completată este neîntemeiată şi va fi respinsă, în temeiul prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţiile netimbrării şi inadmisibilităţii invocate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge contestaţia completată formulată de A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 941 din 21 septembrie 2017, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2018.