Revision of lateness dismissal in pension order appeal rejected as inadmissible for failure to resolve merits.

Şedinţa publică din data de 23 martie 2017

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa nr. 1925/24.06.2008 pronunţată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, având ca obiect anularea ordinului nr. 1108/10.11.2006, ca tardiv formulată, întrucât reclamantul a depăşit termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 10.03.2015, A. a formulat cerere de revizuire, solicitând desfiinţarea hotărârii şi rejudecarea acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2008

În motivare, revizuentul a invocat motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., susţinând că înscrisul nou este fişa pentru evidenţa drepturilor băneşti, aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014, descoperită în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în şedinţa publică din data de 12.02.2015. Revizuentul a susţinut că această fişă întruneşte toate condiţiile de admisibilitate, prevăzute în mod expres de legiuitor, pentru a fi calificat drept înscris nou.

De asemenea, revizuentul a invocat motivul special prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 referitor la încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 1 Protocolul 1 CEDO.

La data de 20.04.2015, pârâta Camera Deputaţilor a depus întâmpinare, prin care a arătat că, prin sentinţa nr. 1925/24.06.2008, Curtea de Apel Bucureşti nu a evocat fondul, ci a admis excepţia de tardivitate a formulării acţiunii. Or, potrivit dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ., pot forma obiectul revizuirii doar hotărârile rămase definitive în instanţele de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârea dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul. Deşi condiţia de a fi vorba despre o hotărâre prin care se evocă fondul este prevăzută în mod expres doar pentru hotărârile pronunţate de instanţele de recurs, este de principiu recunoscut în doctrina şi practica judiciară că revizuirea priveşte numai hotărârile prin care s-a rezolvat fondul, întrucât motivele prevăzute de legiuitor sunt legate, de regulă, de situaţia de fapt. Pe cale de consecinţă, a arătat că sentinţa nr. 1925/24.06.2008 nu poate forma obiectul unei revizuiri întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În subsidiar, a susţinut că Fişa invocată de revizuent nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. pentru a fi calificată drept înscris nou, întrucât: nu reprezintă un înscris, ci o sinteză care materializează informaţiile cuprinse în alte înscrisuri; nu putea fi reţinută de fostul angajator, având în vedere că a fost emisă de Casa de Pensii; nu face parte din categoria înscrisurilor care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; nu are relevanţă faţă de obiectul dosarului nr. x/2008

De asemenea, a învederat că revizuentul, deşi a invocat şi prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, totuşi nu a indicat motivele din care să rezulte încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, ci doar a făcut trimiteri la hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului vizând dreptul la pensia de serviciu, nerezultând aspecte care să conducă la concluzia încălcării de către instanţă a principiului priorităţii dreptului comunitar.

Totodată, intimatul a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare, având în vedere exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, prin formularea căii extraordinare a revizuirii vădit netemeinice

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1437 din data de 21 mai 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi, în temeiul art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat revizuentului o amendă judiciară de 600 RON pentru introducerea cu rea-credinţă a cererii.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a constatat că preambulul art. 322 din C. proc. civ. de la 1865 reglemenetează obiectul revizuirii, legiuitorul prevăzând că sunt supuse acestei căi extraordinare de atac de retractare hotărârile rămase definitive în instanţele de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs când evocă fondul. Este adevărat că, în legătură cu hotărârile primei instanţe, rămase definitive prin neexercitarea căilor de atac, textul nu pune în mod expres condiţia restrictivă de a fi hotărâri de fond, însă, întrucât rezivuirea nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres prevăzute de lege, iar aceste motive sunt legate, de regulă, de situaţia de fapt, atât în doctrina de specialitate, cât şi în practica judiciară această condiţie a evocării fondului a fost extinsă la majoritatea hotărârilor (pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 4, 6, 7 şi 8, se admite că revizuirea se poate exercita şi împotriva unor hotărâri prin care nu se rezolvă fondul cauzei).

În legătură cu acest aspect, curtea a constatat că, prin hotărârile judecătoreşti invocate de revizuent la pagina 3 din cererea de revizuire, excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă pentru cu totul alte argumente. Astfel, decizia Î.C.C.J. nr. 190/17.01.2014 are în vedere o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. 1865 (contrarietate unor hotărâri definitive), caz în care, astfel cum s-a menţionat deja, este admisibilă revizuirea, chiar dacă este îndreptată împotriva unei hotărâri prin care nu s-a evocat fondul. Prin sentinţele C.A.B. nr. 6034/24.10.2012 şi nr. 2580/16.09.2013, s-a apreciat că nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I din C. proc. civ. 1865 nu conduce la respingerea revizuirii ca inadmisibilă, ci ca nefondată. Prin sentinţa C.A.B. nr. 6114/30.10.2012, s-a respins excepţia inadmisibilităţii revizuirii întrucât, la data sesizării instanţei, erau în vigoare dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, abrogarea acestora intervenind ulterior, prin Legea nr. 299/2011.

În consecinţă, instanţa a constatat că niciuna dintre hotărârile invocate de revizuent nu poate fi reţinută ca statuând contrar orientării doctrinei şi practicii judiciare menţionate anterior.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., prima instanţă a subliniat că este cu atât mai necesar ca prin hotărârea supusă revizuirii să se fi rezolvat fondul cauzei, în condiţiile în care acest motiv priveşte descoperirea unui înscris probator nou, a cărei administrare este de natură a conduce la schimbarea soluţiei.

Or, este evident că sentinţa nr. 1925/24.06.2008 nu se încadrează în această categorie, întrucât Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, având ca obiect anularea ordinului nr. 1108/2006, ca tardiv formulată. Cerinţa evocării fondului este imperios necesară, întrucât revizuentul nu aduce un înscris nou de natură a proba respectarea termenului de formulare a acţiunii, conform exigenţelor impuse prin art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, ci invocă o fişă pentru evidenţa drepturilor băneşti, aferentă perioadei septembrie 2007- decembrie 2014, care în mod cert are legătură cu fondul cauzei, ce nu a fost însă analizat prin sentinţa supusă revizuirii.

Şi în ceea ce priveşte motivul special prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 s-a reţinut că este necesar ca prin hotărârea supusă revizuirii să fi fost rezolvat fondul, întrucât acest text nu derogă de la prevederile art. 322 C. proc. civ., ci doar adaugă un motiv specific.

Mai mult, este evident că nu pot fi analizate susţinerile revizuentului referitoare la jurisprudenţa instanţelor europene referitoare la dreptul la pensia de serviciu, atâta timp cât, prin sentinţa nr. 1925/24.06.2008, acţiunea a fost respinsă ca tardiv formulată.

Un argument suplimentar privind inadmisibilitatea revizuirii întemeiate pe acest motiv special este că textul în discuţie se referă la încălcarea principiului supremaţiei dreptului comunitar, ceea ce impune invocarea şi aplicabilitatea în cauză, în baza acestui principiu, a unor acte europene cu efect direct (tratate, regulamente, directive etc), astfel cum au fost interpretare de către Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene. Or, revizuentul a invocat încălcarea art. 1 din Protocolul 1 adiţional la C.E.D.O., astfel cum a fost interpretat şi aplicat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, confuzia în care se află acesta fiind aşadar evidentă.

În final, în temeiul dispoziţiilor art. 1081 lin. 1 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., curtea a aplicat revizuentului o amendă judiciară de 600 RON pentru introducerea cu rea-credinţă a cererii de revizuire, rea-credinţă ce rezultă nu numai din soluţia dată prezentei cereri, cât şi atitudinea părţii, care înţelege să formuleze numeroase cereri de revizuire, toate fiind respinse de către instanţele judecătoreşti.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că, în mod eronat, a reţinut condiţia evocării fondului ca şi condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire şi a apreciat că această condiţie este aplicabilă doar hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs, nu şi sentinţelor, cum este cea contestată în prezenta cauză.

În privinţa cazurilor de revizuire invocate în faţa instanţei de fond, recurentul a susţinut că, în mod nelegal, acestea nu au fost analizate de instanţa de fond, ele fiind întemeiate.

Înscrisul nou, invocat conform dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrunea condiţiile impuse de textul de lege pentru a determina rejudecarea acţiunii, iar incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost motivată în fapt şi în drept în cuprinsul cererii de revizuire formulate.

Intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, deşi legal citat, nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prezenta cale de atac vizează sentinţa nr. 1437 din data de 21 mai 2015 prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, de către A. împotriva sentinţei nr. 1925/24.06.2008 pronunţate în dosarul nr. x/2008.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ. Dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 adaugă un motiv de revizuire celor prevăzute de C. proc. civ. şi vizează hotărârile rămase definitive şi irevocabile pronunţate cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

De asemenea, dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. statuează expres că "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază."

Înalta Curte constată netemeinicia criticilor recurentului subsumate cazurilor de modificare/casare reglementate de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., întrucât prima instanţă nu a nesocotit norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar considerentele sentinţei atacate conţin motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza soluţiei pronunţate. De altfel, aceste temeiuri de drept au fost invocate pur formal, recurentul neindicând norme de procedură încălcate sau alte argumente care să justifice incidenţa acestor motive de recurs.

Sentinţa instanţei de fond a fost criticată şi prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce vizează situaţia în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

O hotărâre este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-aplicat greşit.

Aceste motive nu se regăsesc în cauza de faţă, instanţa de fond aplicând în mod corect dispoziţiile legale.

Astfel, prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti revizuentul A. a solicitat revizuirea sentinţei nr. 1925/24.06.2008, invocând motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că înscrisul "fişa pentru evidenţa drepturilor băneşti ale pensionarului A. aferentă perioadei septembrie 2007 - decembrie 2014" este un înscris nou, ce îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de lege.

Pentru verificarea admisibilităţii cererii de revizuire, prima instanţă a ţinut cont de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora: revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere pentru motivele arătate la punctele 1-10.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că o hotărâre pronunţată în primă instanţă poate constitui obiect al revizuirii numai dacă s-a analizat fondul pretenţiei deduse judecăţii, cu atât mai mult cu cât cazul reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocat de către revizuent, se referă la un înscris ca mijloc de probă, care să fie determinant, respectiv să fie apt a conduce la stabilirea unei alte situaţii de fapt.

În privinţa categoriilor de hotărâri judecătoreşti ce pot fi supuse căii de atac a revizuirii, în doctrina de specialitate şi în jurisprudenţă s-a recunoscut faptul că hotărârile pronunţate de prima instanţă, rămase definitive prin nerecurare pot face obiectul unei cereri de revizuire cu condiţia ca prin această hotărâre să fie evocat fondul cauzei.

Verificând sentinţa civilă nr. 1925/24.06.2008 pronunţate în dosarul nr. x/2008, instanţa de fond a constatat, în mod corect, că în acel dosar nu a fost cercetat fondul cauzei, soluţia fiind pronunţată, cu prioritate, pe excepţia tardivităţii cererii deduse judecăţii, deci fără analizarea situaţiei de fapt.

O hotărâre pronunţată în primă instanţă poate constitui obiect al revizuirii numai dacă s-a analizat fondul pretenţiei deduse judecăţii, cu atât mai mult cu cât cazul reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocat în cauză, se referă la un înscris ca mijloc de probă, care să fie determinant, respectiv să fie apt a conduce la stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Deşi revizuentul susţine că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere înscrisul prezentat şi să se pronunţe asupra fondului cererii de revizuire, aceste susţineri sunt nefondate, deoarece condiţia este impusă de chiar caracterizarea căii de atac a revizuirii, care este o cale de atac de retractare, iar motivele pentru care poate fi formulată vizează împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data pronunţării.

Nu trebuie neglijat faptul că, prin normele procedurale sus citate nu s-a urmărit să se deschidă părţilor o cale ocolitoare prin care să se ajungă la reexaminarea fondului după epuizarea căilor de atac, invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile, a probatoriilor încuviinţate şi administrate în cauză.

De asemenea, Înalta Curte constată că celelalte argumente referitoare la înscrisul considerat nou de către recurent nu pot fi analizate, ele nevizând soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Admisibilitatea cererii de revizuire a fost analizată de către instanţa de fond şi prin prisma celui de al doilea motiv invocat, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Interpretarea acestor dispoziţii este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanţa nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislaţiei interne. Prin urmare, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanţa de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.

Aplicarea principiului priorităţii dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiţionată de existenţa unei incompatibilităţi între normele interne şi cele comunitare.

Revizuentul nu a dovedit această cerinţă esenţială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, iar instanţa de fond nu a putut reţine existenţa unei incompatibilităţi între acesta şi legislaţia internă.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul nu a indicat concret cazurile de încălcare a principiului priorităţii dreptului comunitar, ci a facut o serie de referiri la hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sau la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fără a se putea discerne incidenţa acestora în cauza de faţă.

Pe de altă parte, din considerentele sentinţei recurate nu rezultă aspecte care să conducă la concluzia încălcării principiului priorităţii dreptului comunitar, revizuentul formulând exclusiv critici asupra soluţiei de respingere ca tardivă a acţiunii, fără raportare la vreo dispoziţie imperativă de drept comunitar.

Faţă de considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, iar instanţa de fond a verificat şi a constatat în mod corect inadmisibilitatea cererii de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1437 din 21 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2017.