Material incompetence in public service salary disputes: acquisition of jurisdiction through failure to raise exception at first hearing

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05.05.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., FF. şi GG. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional al Magistraturii, să dispună:

- anularea parţială a Deciziei nr. 17/27.02.2017 şi a Deciziei nr. 37/2017, emise de Directorul Institutului Naţional al Magistraturii, cu privire la drepturile salariale ale reclamanţilor în sensul obligării pârâtului să înlocuiască/modifice anexa Deciziei 17, în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, cu consecinţa restabilirii salariului valabil cu data de 28.11.2015 menţinând în plată sporul de stabilitate în procentul corespunzător fiecărui reclamant de la data de 28.11.2015, precum şi sporul de condiţii periculoase sau vătămătoare în procentul/cuantumul valabil pentru data de 27.11.2015, respectiv de 15%;

- obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea sporurilor solicitate, precum şi salariile efectiv încasate începând cu data de 28.11.2015 până la data efectuării plăţii, diferenţe salariale indexate, majorate şi actualizate cu indicele de inflaţie;

- acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 4766 din 06 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, iar potrivit dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 284/2010, soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite, iar împotriva acestor măsuri persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ.

Reţinând calitatea reclamanţilor de funcţionari publici, s-a considerat că instanţa judecătorească competentă potrivit legii se stabileşte conform dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe", motiv pentru care a constatat Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiu.

2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 942/2018 din data de 16 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., FF. şi GG., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional al Magistraturii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune în acest fel, s-a reţinut că, potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar conform art. 131 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ.:

"La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă cu caracter interlocutoriu temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate."

S-a mai reţinut că, în speţă, niciuna dintre părţile litigante nu a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, iar la termenul de judecată din data de 11.10.2017, primul termen la care părţile au fost legal citate, Curtea de Apel Bucureşti nu şi-a analizat competenţa, procedând în schimb la soluţionarea cererilor de probatorii formulate în cauză.

Excepţia necompetenţei materiale a fost invocată de Curtea de Apel Bucureşti abia la al doilea termen de judecată, după deschiderea dezbaterilor în fond şi acordarea cuvântului pe fondul cauzei, situaţie în care Tribunalul Bucureşti a luat act de faptul că excepţia necompetenţei materiale fusese invocată cu încălcarea termenului imperativ stabilit de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti fiind deja dobândită de această instanţă prin neinvocarea în termen a necompetenţei sale materiale.

II. Decizia ICCJ pronunţată în regulator de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 17/27.02.2017 şi a Deciziei nr. 37/2017 emise de Directorul Institutului Naţional al Magistraturii, cu privire la drepturile salariale ale reclamanţilor, respectiv restabilirea salariului începând cu data de 28.11.2015, menţinând în plată sporul de stabilitate în procentul corespunzător fiecărui reclamant de la data de 28.11.2015, precum şi sporul de condiţii periculoase sau vătămătoare în procentul/cuantumul valabil pentru data de 27.11.2015, respectiv de 15%; precum şi obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea sporurilor solicitate şi salariile efectiv încasate începând cu data de 28.11.2015 până la data efectuării plăţii, diferenţe salariale indexate, majorate şi actualizate cu indicele de inflaţie.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei dedusă judecăţii prin prezenta speţă, respectiv cea care guvernează acţiunile în justiţie îndreptate împotriva deciziile emise de către angajator cu privire la drepturile salariale ale funcţionarilor, precum şi momentul până la care o asemenea necompetenţă ar putea fi invocată.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

În speţă, conflictul priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei şi s-a ivit în soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

În speţă, se constată că, deşi excepţia a fost invocată în faţa primei instanţe, nu s-a respectat momentul până la care aceasta putea fi valabil invocată.

Verificând conţinutul dosarului, observă instanţa de control judiciar că primul termen de judecată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la care părţile au fost legal citate, a fost cel din data de 11 octombrie 2017, dată la care nici părţile şi nici instanţa de judecată nu au invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cererii reclamanţilor, aceasta fiind invocată de Curtea de Apel Bucureşti abia la al doilea termen de judecată, după deschiderea dezbaterilor în fond şi acordarea cuvântului asupra fondului.

Pe de altă parte, judecătorul cauzei era dator să-şi verifice din oficiu competenţa materială în soluţionarea cererii cu care a fost învestit, în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Cum nici părţile şi nici instanţa de judecată nu au înţeles să invoce/ridice excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea cauzei, în termenul prescris de lege, rezultă că instanţa Curţii de Apel Bucureşti nu mai putea să procedeze să îşi decline propria competenţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reţinut Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal că excepţia necompetenţei materiale a fost invocată abia la al doilea termen de judecată, cu încălcarea termenului imperativ stabilit de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti fiind deja dobândită de această instanţă prin neinvocarea în termen a necompetenţei sale materiale.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., HH., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE., FF., GG., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional al Magistraturii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2018.