Conflict of jurisdiction over public servant salary orders: Tribunal vs. Court of Appeal competence under special vs. general administrative law

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x, Sindicatul "A." al salariaţilor din cadrul D.G.R.F.P. Timişoara - în numele reclamanţilor membri de sindicat B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T. a chemat în judecată pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând:

- Anularea Ordinului nr. 1394/2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-au stabilit, începând cu data de 1 martie 2017, drepturile salariale ale reclamanţilor în calitate de specialişti (inspectori) antifraudă detaşaţi în cadrul Ministerului Public şi poziţiilor din anexele la acest Ordin, în ce îi priveşte pe reclamanţi;

- Anularea Ordinului nr. 1730/2017 al Procurorului General prin care s-a respins contestaţia împotriva Ordinului nr. 1394/2017;

- Obligarea autorităţii publice pârâte la calcularea şi plata drepturilor salariale restante ale reclamanţilor începând cu data de 01.03.2017 şi până la restabilirea acestor drepturi, actualizate cu indicele inflaţiei, precum şi a dobânzii legale aferente.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 4585/2017 din data de 22 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x, Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocate din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T. prin Sindicatul "A." al salariaţilor din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În considerentele sentinţei, s-a reţinut raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, că deşi litigiul este de competenţa instanţei de contencios administrativ, tribunalele judecă doar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, iar Ordinul nr. 1394/2017 fiind emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţie reprezentând o autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare a litigiului revine Curţii de Apel Timişoara.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 37 din data de 14 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă dintre Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sens în care a dispus suspendarea judecării cauzei şi sesizarea instanţei competente să soluţioneze conflictul de competenţă - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt funcţionari publici, respectiv inspectori antifraudă detaşaţi în cadrul parchetelor de pe lângă instanţele de judecată din raza teritorială a Curţii de Apel Timişoara şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Timişoara, iar cererea formulată de către aceştia vizează drepturi salariale.

Întrucât în privinţa competenţei de primă instanţă a curţii de apel, art. 96 pct. 1 C. proc. civ. prevede că aceste instanţe judecă în primă instanţă cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale, şi cum legea specială în materie este cea a contenciosului administrativ - Legea nr. 554/2004, s-a considerat că aplicabilitate în cauză are reglementarea specială.

În privinţa competenţei instanţei de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 disting între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).

Astfel, în condiţiile în care reclamanţii au solicitat anularea unor acte emise de o autoritate publică centrală - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - competenţa de soluţionare a litigiului în primă instanţă revine Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în măsura în care "prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Cu toate acestea, având în vedere calitatea de funcţionari publici a reclamanţilor, precum şi faptul că acţiunea formulată vizează legalitatea unui act prin care s-a modificat conţinutul raportului de serviciu al reclamanţilor cu autoritatea pârâtă - respectiv un ordin prin care s-au modificat drepturile salariale ale reclamanţilor - funcţionari publici, instanţa Curţii de Apel a reţinut că în speţă erau incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Prin urmare, s-a arătat că, deşi în speţă se solicitase anularea unui act emis de o autoritate publică centrală, actul contestat vizează raporturile de serviciu ale reclamanţilor, ceea ce atrage competenţa de primă instanţă a tribunalului - ca instanţa de contencios administrativ, nefiind prevăzută expres o altă competenţă în cazul raporturilor de serviciu ale reclamanţilor.

Concluzionând, s-a reţinut că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa curţii de apel în primă instanţă în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale "dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Or, în speţă, s-a arătat că erau incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 - lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţia României - reglementare care instituie o derogare de la regula generală de competenţă stabilită de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, impunând competenţa specială de primă instanţă a tribunalului în cazul litigiilor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public.

II. Decizia ICCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea Ordinului nr. 1394/2017 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-au stabilit, începând cu data de 1 martie 2017, drepturile salariale ale reclamanţilor; anularea Ordinului nr. 1730/2017 al Procurorului General prin care s-a respins contestaţia împotriva Ordinului nr. 1394/2017; precum şi obligarea autorităţii publice pârâte la calcularea şi plata drepturilor salariale restante ale reclamanţilor începând cu data de 01.03.2017 şi până la restabilirea acestor drepturi, actualizate cu indicele inflaţiei, precum şi a dobânzii legale aferente.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei dedusă judecăţii prin prezenta speţă.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte reţine că, pentru determinarea instanţei competente material să soluţioneze prezentul litigiu, prezintă relevanţă natura dreptului pretins de către reclamanţi, dar şi cea a raporturilor juridice dintre reclamanţi şi instituţia pârâtă.

Din modul în care reclamanţii, în calitate de inspectori antifraudă, detaşaţi la parchetele de pe lângă instanţele de judecată din raza teritorială a Curţii de Apel Timişoara şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT Timişoara, au înţeles să îşi motiveze în fapt şi în drept pretenţiile deduse judecăţii, rezultă că folosul practic, direct şi imediat pe care îl urmăresc şi, implicit, obiectul principal al acţiunii, îl reprezintă păstrarea cuantumului sporurilor avut anterior emiterii ordinului contestat.

Prin urmare, faţă de aceste aspecte, competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport cu dispoziţiile legii speciale, şi anume Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, şi nu în raport cu dispoziţiile legii generale, respectiv Legea nr. 554/2004.

De altfel, textul de lege privitor la competenţă din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 10 alin. (1) stabileşte competenţa curţii de apel în primă instanţă în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, ceea ce atrage subsidiaritatea aplicării acestora în raport de prevederile unor norme speciale în materie, derogatorii de la norma generală.

O asemenea normă specială şi derogatorie în materie este prevăzută la art. 109 din Legea nr. 188/1999, care stabileşte o competenţă specială de primă instanţă a tribunalului în cazul litigiilor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public.

În aceste condiţii, dată fiind calitatea reclamanţilor de funcţionari publici, precum şi raportul dintre aceştia şi autoritatea pârâtă angajatoare, devin aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, conform cărora:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe", dispoziţii care stabilesc în favoarea secţiilor de contencios administrativ din cadrul tribunalelor o plenitudine de competenţă materială în soluţionarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, fără a face distincţie după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local.

Prin urmare, se constată că, în mod corect, a reţinut Curtea de Apel Timişoara că, deşi reclamanţii au solicitat anularea unui act emis de o autoritate publică centrală, actul contestat vizează raporturile de serviciu ale reclamanţilor, ceea ce atrage competenţa de primă instanţă a tribunalului, ca efect al aplicării normei speciale derogatorii, nefiind prevăzută expres o altă competenţă în cazul raporturilor de serviciu ale reclamanţilor.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei de faţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T., reprezentaţi prin Sindicatul "A." al salariaţilor din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2018.