Transfer of cinemas to local council quashed and remanded for failure to address ownership defenses.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.09.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii Municipiul Galaţi şi Consiliul Local al Municipiului Galaţi au solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.:

1. să se constate că, prin efectul art. II pct. 1 din Legea nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008, s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra sălilor de cinematograf din municipiul Galaţi, menţionate în Anexa 1 la O.G. nr. 39/2005 (B., C., D., E. şi F.) din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a UAT Municipiul Galaţi şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Galaţi;

2. să se constate că, prin efectul art. II pct. 2 din Legea nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008, s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, dacă aceste bunuri nu sunt proprietatea unor persoane fizice sau persoane juridice de drept privat, în proprietatea proprietatea privată a UAT Municipiul Galaţi şi în administrarea Consiliului Local al mun. Galaţi;

3. să se dispună obligarea pârâtei A. la predarea cinematografelor B., C., D., E. şi F., pe bază de protocol, potrivit art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008;

4. să se dispună obligarea pârâtei RADEF "A." la predarea bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, pe bază de protocol, potrivit art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008;

5. să se dispună obligarea aceleiaşi pârâte la încheierea "Protocolului de predare-primire" prevăzut de art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 357/2016 din 24 noiembrie 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii Municipiul Galaţi şi Consiliul Local al Municipiului Galaţi, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "A." a obligat pârâta la predarea către Consiliul Local al municipiului Galaţi a cinematografelor B., C., D., E. şi F., pe bază de protocol, potrivit art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008; a obligat pârâta la predarea către reclamanţi a bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, pe bază de protocol; a obligat pârâta la încheierea "protocolului de predare-primire" în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; a respins restul solicitărilor reclamanţilor, ca fiind nefondate.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 357/2016 din 24 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A., întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea cererii de recurs susţine că prima instanţă nu s-a aplecat asupra apărărilor sale, prin care a probat că activele B., C., D., E. şi F. din municipiul Galaţi se află în patrimoniul A., iar predarea lor către reclamanţi nu se poate face în mod legal decât contracost, prin act autentic sau prin facturare cu TVA.

Arată că prin Decizia nr. 227 din 13 martie 2007 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor nr. 65 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005, s-a admis excepţia de neconstitutionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 sunt neconstitutionale, în măsura în care titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse în anexa nr. 1 nu este Statul român.

Recurenta-pârâtă arată că ulterior s-a adresat Curţii Constituţionale, fiind înregistrat dosarul nr. x, având ca obiect excepţia de neconstitutionalitate a Legii nr. 303/2008, pe dispoziţiile căreia şi-au întemeiat pretenţiile reclamanţii, dar instanţa de fond a înlăturat apărările sale referitoare la nesolutionarea acestei excepţii reţinând că, atâta vreme cât excepţia nu este soluţionată, nu este obligatorie pentru legiuitor şi pentru instanţe. Mai mult, a apreciat că nu prezintă relevanţă, în raport cu temeiul acţiunii, nici faptul că dispoziţiile art. II pct. 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 au fost declarate neconstitutionale prin Decizia nr. 269/2010.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 15/1990, regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său, iar în exercitarea dreptului de proprietate, aceasta posedă, foloseşte şi dispune, în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniu sau le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită. Înstrăinarea bunurilor imobile aparţinând A. autonome sau încheierea de tranzacţii în litigiu cu o valoare de peste zece milioane de RON se face cu aprobarea ministerului de resort.

Astfel, actul normativ în baza căruia a luat naştere şi funcţionează Regia îl constituie Legea nr. 15/1990, cu aceeaşi putere legislativă ca Legea nr. 303/2008, dar ale cărui efecte se produc anterior apariţiei Legii nr. 303/2008, având continuitate şi după apariţia acesteia. Legea nr. 15/1990 stabileşte forma de oganizare în care functionează A.. "A." şi a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate asupra activelor - săli şi grădini de spectacol cinematografic - în Cartea Funciară. Mai mult, dispoziţiile amintite se regăsesc în aceeaşi formă în art. 5 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 530 din 1 august 1991, aflate în vigoare şi care produc efecte juridice.

Consideră că toate sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, inclusiv cele înscrise în Anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005, dar şi alte imobile transferate către A. la înfiinţarea acesteia prin H.G. nr. 530/1991, sunt proprietatea A., iar actul de gestiune doveditor al dreptului de proprietate al A.. "A." asupra imobilelor care făceau obiectul art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 39/2005, declarat neconstitutional, este Bilanţul A.. "A." din data de 31.12.1993, întocmit pe baza tuturor proceselor-verbale de predare - primire încheiate conform H.G. nr. 530/1991 şi H.G. nr. 315/1992.

Recurenta-pârâtă precizează că la momentul înfiinţării A. "A.", cadrul legislativ al regiilor autonome era reprezentat de Legea nr. 15/1990 care, la art. 4 alin. (1), prevedea că:

"Prin actul de înfiinţare a A. autonome se vor stabili obiectul său de activitate, patrimoniul, denumirea şi sediul principal", iar art. 5 alin. (1) din Legea nr. 15/1991 prevedea că "Regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său". Alin. (2) al acestui articol prevede că "în exercitarea dreptului de proprietate, regia autonomă posedă, foloseşte şi dispune, în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniu, sau le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită."

Consideră recurenta parata că prin enumerarea tuturor atributelor dreptului de proprietate, legiuitorul s-a asigurat că nu există nicio neclaritate cu privire la patrimoniul A., respectiv prin menţionarea atributului de dispoziţie situaţia juridică este una certă şi confirmă prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 15/1991, în sensul că regiilor autonome le este recunoscut un drept de proprietate asupra acestor bunuri şi nu un drept de administrare.

Conform disp. art. 1 alin. (1) lit. b), se înfiinţează Regia autonomă a distribuţiei şi exploatării filmelor "A." Bucureşti, iar potrivit art. 3 din H.G. nr. 530/1991, patrimoniul regiilor autonome, capitalul social şi structura acestora sunt prevăzute în anexa nr. 1 din care reiese că patrimoniul A.. "A." avea o valoare totală de 919.633 mii RON (înainte de denominare), compus din: patrimoniul G.. şi al oficiilor teritoriale de difuzare a filmelor - 27.730 (mii RON); patrimoniul întreprinderilor cinematografice - 879.316 (mii RON) şi patrimoniul H. desprins din fosta Fabrică de prelucrare a peliculei - 12.587 (mii RON).

Arată că aceste aspecte sunt confirmate de înregistrările contabile ale A., care confirmă valoarea patrimonială a bunurilor imobile, precum şi valoarea de intrare a acestora în patrimoniu.

Cu privire la garantarea dreptului de proprietate menţionează că art. 44 alin. (3) din Constituţia României prevede că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, dreptul de proprietate fiind garantat, conform art. 481 din vechiul C. civ., dar şi conform art. 562 alin. (3) din noul C. civ., aşa încât orice transfer patrimonial cu privire la imobilele din proprietatea A. trebuie să se supună reglementărilor referitoare la proprietate.

Mai susţine că potrivit art. 65 alin. (1) din Ordonanţa de Guvern nr. 39/2005, se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea A. Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "A." sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, precum şi terenurile aferente acestora, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă. Împotriva acestor prevederi a fost invocată o excepţie de neconstitutionalitate, soluţionată de Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 227/2007, prin care s-a admis excepţia de neconstitutionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 sunt neconstituţionale, în măsura în care titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse în anexa nr. 1 nu este statul român, deoarece în cazul oricărui alt proprietar, am fi în prezenţa unei exproprieri fără justă cauză.

Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 303/2008, care a modificat art. II din O.U.G. nr. 7/2008. Conform punctului 8 din Legea nr. 303/2008, art. II pct. 1 s-a modificat, în sensul că la data intrării în vigoare a acestei legi, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea A. Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "A.", împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, şi în administrarea consiliilor locale respective.

Interpretând acest text recurenta-pârâtă susţine, într-o primă variantă, că, în acest mod, legiuitorul a înţeles că toate sălile şi grădinile de spectacol din Anexa 1 la O.G. nr. 39/2005 sunt în domeniul privat al statului, drept pentru care poate dispune cu privire la acestea, iar într-o a doua variantă de interpretare, că legiuitorul a apreciat că domeniul de reglementare cuprinde doar acele săli şi grădini care îndeplinesc două condiţii cumulative: l) sunt prevăzute în Anexa 1 la O.G. nr. 39/2005 şi 2) sunt în patrimoniul privat al statului. Consideră totuşi că, dintr-o eroare, s-a considerat că bunurile imobile - săli şi grădini de spectacole - sunt în proprietatea privată a statului, neexistând niciun argument juridic în acest sens.

Mai mult, arată că în Anexa nr. 6 privind "Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului" şi Anexa nr. 6 privind "Lista bunurilor concesionate/inchiriate/date cu titlu gratuit (Ministerul Culturii şi Cultelor) la H.G. nr. 1705/2006, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1020 bis din 21 decembrie 2006, nu apare înscris niciun activ sală şi F. de spectacol cinematografic.

Consideră că activele imobile în litigiu sunt în patrimoniul A.. "A." şi nu se pune în discuţie trecerea acestora în domeniul public al Municipiului Galaţi şi, cu atât mai puţin, a terenurilor şi bunurilor mobile aferente, recurenta-pârâtă apreciind că nu poate fi obligată la încheierea actului administrativ, respectiv a protocolului de predare primire a activelor, respectarea dispoziţiilor legale în exercitarea dreptului de proprietate vizând atât respectarea prevederilor C. civ., cât şi a prevederilor Codul fiscal, care reprezintă legea speciala, la care se adaugă orice alte acte normative incidente, inclusiv Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1802/2014. Înstrăinarea reprezintă o operaţiune de vânzare care nu se poate face decât contracost, prin act autentic însoţit de factură aducătoare de venituri impozabile şi care va colecta TVA.

Totodată, recurenta pârâtă susţine că în situaţia înstrăinării activelor trebuie să se ţină cont şi de dispoziţiile legii speciale, respectiv Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003, cuprinse la art. 14, art. 19, art. 125, art. 1341 şi2, art. 137, art. 150, art. 157, precum şi de dispoziţiile Ordinului MFP nr. 1802/2014.

Totodată, recurenta-pârâtă consideră că, din perspectiva procedurii de încheiere a protocolului de predare primire, aceasta încalcă dispoziţiile art. unic pct. 8 din Legea nr. 303/2008. Astfel, susţine că reclamanţii şi instanţa de fond au reţinut în mod greşit că există obligaţia A. de a preda activele după încheierea termenului de 6 luni prevăzut de Legea nr. 303/2008, întrucât protocolul se încheie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii. Legea nr. 303/2008 a intrat în vigoare la data de 30.12.2008 şi termenul de 6 luni a expirat la data de 31.06.2009. Instanţa nu poate stabili un termen de încheiere a protocolului, acesta fiind stabilit de legiuitor.

De asemenea, apreciază că în speţă a operat decăderea din acest termen, întrucât acţiunea a fost introdusă în cursul anului 2016 şi nu în cadrul termenului de 6 luni stabilit de legiuitor.

Pe de altă parte arată, în legătura cu capetele de cerere având ca obiect obligaţia de a transfera activul şi pasivul imobilelor, că acestea sunt inadmisibile deoarece legiuitorul a prevăzut că doar odată cu transferul imobilului, consiliile locale vor prelua activul şi pasivul. Aşadar, legiuitorul a stabilit doar obligaţia consiliului local să preia activele, însă acest capăt de cerere are calitatea sa-l formuleze numai Consiliul Local, nu şi unitatea administrativ teritorială.

Susţine că intimaţii-reclamanţi nu mai au vocaţia de a solicita predarea bunurilor mobile, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 269/16.03.2010 prin care s-a admis excepţia de neconstitutionalitate invocată cu privire la dispoziţiile art. II pct. 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008, constatându-se neconstituţionalitatea în privinţa dispoziţiilor art. II pct. 2 care încalcă dreptul persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat care au în proprietate bunurile mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, deoarece trecerea prin lege a acestei categorii de bunuri în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, fără distincţie în privinţa titularului dreptului de proprietate şi fără a stipula condiţiile de despăgubire a acestuia, încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită şi garantată în mod egal de lege, indiferent de titular.

4. Apărările intimaţilor-reclamanţi Consiliul Local al Municipiului Galaţi şi Municipiul Galaţi

Intimaţii - reclamanţi Consiliul Local al Municipiului Galaţi şi Municipiul Galaţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta-pârâtă nu are un drept de proprietate asupra cinematografelor B., C., D., E. şi F. din Municipiul Galaţi, ci doar un drept de administrare, potrivit practicii judiciare a Curţii Constituţionale, respectiv Deciziei nr. 1217/12.11.2008 prin care, având a se pronunţa asupra neconstituţionalităţii Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008, a constatat că dispoziţiile articolului unic punctul 8 din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia sunt constituţionale.

Susţin că recurenta-pârâtă, la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008, nu era titulara dreptului de proprietate asupra sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, ci doar titulara dreptului de administrare a acestora.

Totodată, arată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 269/16.03.2010, prin care s-a admis că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. II pct. 2 din O.G. nr. 39/2005, în măsura în care se referă la bunurile mobile proprietatea unor persoane fizice sau juridice de drept privat aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, nu impietează asupra cererii intimaţilor-reclamanţi care au solicitat să se constate că, prin efectul art. II pct. 2 din Legea nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008, s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, dacă aceste bunuri nu sunt proprietatea unor persoane fizice sau persoane juridice de drept privat, în proprietatea privată a UAT Municipiul Galaţi şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Galaţi.

În considerentele acestei din urmă decizii se arată că bunurile ce nu pot trece în proprietatea unităţilor administrative în lipsa prevederii unor despăgubiri sunt cele prin care s-au adus îmbunătăţiri sau cu care s-au dotat sălile şi grădinile de spectacol cinematografic când acestea au fost concesionate/închiriate unor persoane de drept privat.

Consideră că recurenta-pârâtă a extrapolat aceste considerente, în sensul ca toate bunurile mobile din inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic ce au aparţinut statului ar fi vizate de decizia Curţii Constituţionale susţinând, fără fundament, că nu poate fi trecut niciun bun mobil aflat în inventarul sălilor şi grădinilor în discuţie în proprietatea unităţilor teritorial administrative, interpretare ce ar goli de conţinut dispoziţiile art. II pct. 2 din O.G. nr. 39/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 303/2008, deoarece regia autonomă nu este persoană juridică de drept privat, ci este asimilată unei autorităţi publice.

Referitor la excepţia tardivităţii invocată de recurentă, intimaţii-reclamanţi consideră că aceasta este nefondată, având în vedere că art. II pct. 2 din O.G. nr. 39/2005, modificat prin O.U.G. nr. 91/2016, prevede că:

"(l) În situaţia sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic nepreluate conform prevederilor art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările şi completările ulterioare, preluarea acestora se poate face prin încheierea unui protocol între reprezentantul unităţii administrativ-teritoriale şi reprezentantul A. Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "A.", în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în urma notificării adresate de către unitatea administrativ-teritoriala A. Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "A.".

(2) În situaţia în care în termen de 10 zile de la transmiterea notificării menţionate la alin. (1) nu este desemnat reprezentantul A. Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "A." sau nu este semnat protocolul, încheierea acestuia se face de către reprezentantul Ministerului Culturii în Consiliul de administraţie al A. Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "A.", mandatat în acest sens de către Ministerul Culturii."

Intimaţii-reclamanţi apreciază ca fiind nefondat recursul declarat, sens în care solicită respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecata, constând în onorariu de avocat.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată de reclamanta A. îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, faţă de considerente ce vor fi expuse în continuare:

Prin întampinarea depusă în dosarul de fond recurenta pârâtă şi-a formulat apărarea invocând următoarele argumente:

- disp. art. 5 din Legea nr. 15/1990, art. 5 şi art. 6 din H.G. nr. 530/1991 susţinând în raport cu acestea că a făcut pe deplin proba că toate activele săli şi grădini de spectacol cinematografic, inclusiv cele înscrise în Anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005, dar şi alte imobile transferate către A. la înfiinţarea acesteia prin H.G. nr. 530/1991, sunt proprietatea A.;

- actul de gestiune doveditor al dreptului de proprietate al recurentei asupra imobilelor care făceau obiectul art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 39/2005 este bilanţul încheiat de recurentă la 31.12.1993, pe baza tuturor proceselor-verbale de predare-primire încheiate conform H.G. nr. 530/1992 şi H.G. nr. 315/1992;

- a prezentat situaţia juridica a activelor săli şi grădini de spectacol cinematografic, cu indicarea actelor normative aplicabile şi cu precizarea că în inventarul său nu a fost înregistrat niciun bun aparţinând domeniului public al statului şi nu a fost promovată nicio hotărâre de guvern care să consemneze că cinematografele din patrimoniul recurentei au acest regim juridic;

- în Anexa 6 privind "Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului" şi Anexa 6 privind "Lista bunurilor concesionate/inchiriate/date cu titlu gratuit (Ministerul Culturii şi Cultelor) la H.G. nr. 1705/2006 nu apare înscris niciun activ sală sau F. de spectacol cinematografic;

- activele cinematografice B., C., D., E., F. din municipiul Galaţi se află cuprinse în patrimoniul recurentei pârâte, astfel că nu poate fi obligată la încheierea protocolului de predare primire a acestor active cinematografice;

- Decizia nr. 227/2000 a Curţii Constituţionale a României prin care s-a admis excepţia de neconstitutionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 sunt neconstituţionale, în măsura în care titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse în anexa nr. 1 nu este statul român, deoarece în cazul oricărui alt proprietar, am fi în prezenţa unei exproprieri fără justă cauză;

- existenţa pe rolul Curţii Constituţionale a dosarului nr. x având ca obiect excepţia de neconstitutionalitate a Legii nr. 303/2008 până la soluţionarea căruia nu se poate proceda la perfectarea protocolului de predare primire sus menţionat;

- invocarea prevederilor referitoare la exercitarea dreptului de proprietate cuprinse în C. civ., Codul fiscal şi în alte acte normative incidente, inclusiv Ordinul M.F.P. nr. 1802/2014, prin raportare la care înstrăinarea oricăror imobile aflate în patrimoniul A. reprezintă o operaţiune de vânzare care nu se poate face decât în contra cost, prin act autentic însoţit de factura aducătoare de venituri impozabile şi care va colecta TVA;

- instanţa de judecată nu poate să stabilească un termen de încheiere a protocolului pentru că acesta a fost stabilit de legiutor. Pe de altă parte, a operat decăderea din acest termen, întrucât acţiunea a fost introdusă în cursul anului 2016 şi nu în cadrul termenului de 6 luni stabilit de legiutor;

- capetele de cerere având ca obiect obligaţia de a transfera activul şi pasivul imobilelor sunt inadmisibile, deoarece legiuitorul a prevăzut că doar odată cu transferul imobilului consiliile locale vor prelua activul şi pasivul;

- Decizia nr. 269/2010 a Curţii Constituţionale a României prin care s-a admis excepţia de neconstitutionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. II pct. 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 sunt neconstituţionale, precum şi disp. art. II pct. 2, în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietatea persoanelor fizice sau a peroanelor juridice de drept privat aflate în inventarul salilor şi grădinilor de spectacol cinematografic.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta la predarea către Consiliul Local al municipiului Galaţi a cinematografelor B., C., D., E. şi F., pe bază de protocol, potrivit art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008; a obligat pârâta la predarea către reclamanţi a bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, pe bază de protocol; a obligat pârâta la încheierea "protocolului de predare-primire" în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; a respins restul solicitărilor reclamanţilor, ca fiind nefondate.

Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut că, în raport de dispoziţiile Legii nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008, într-adevăr, s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra sălilor de cinematograf din municipiul Galaţi, precizate în Anexa 1 a O.G. nr. 39/2005, din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a UAT Municipiul Galaţi şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Galaţi.

În temeiul aceluiaşi act normativ, pârâta este obligată la predarea cinematografelor în discuţie şi a bunurilor mobile din inventarul acestora, pe bază de protocol.

Astfel, potrivit art. II din Legea nr. 328/2006, în forma în vigoare la data soluţionării prezentei acţiuni:

1. La data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea A. Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "A.", împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective.

2. Bunurile mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic trec în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.

5. Punerea în aplicare a dispoziţiilor pct. 1 - 4 se face pe baza unui protocol încheiat între primarul unităţii administrativ-teritoriale beneficiare şi reprezentantul mandatat de către conducerea A. Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "A.", în acest scop, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Protocolul încheiat va fi asumat de către consiliile locale respective prin hotărâre.

11. În cazul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic care la data preluării fac obiectul unui contract de închiriere ce prevede în mod expres obligativitatea difuzării de film cinematografic, autorităţile administraţiei publice locale pot iniţia procedura de privatizare în favoarea contractantului, în baza dispoziţiilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, dacă difuzarea de film cinematografic s-a făcut constant şi au fost respectate toate clauzele contractuale.

12. În termen de maximum 30 de zile de la preluarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, în baza prezentei legi, beneficiarii contractelor de închiriere pot să notifice intenţia de cumpărare consiliului local al autorităţii administrativ-teritoriale respective, cu respectarea prevederilor în vigoare.

Cum, însă, pârâta nu s-a conformat solicitărilor formulate în acest sens de către reclamantă, susţinând în continuare că nu îi incumbă obligaţiile invocate de reclamantă în temeiul dispoziţiilor legale susmenţionate, se impune admiterea solicitării reclamantei de obligarea a acesteia la predarea activelor menţionate şi a inventarului acestora şi la încheierea unui protocol de predare-primire.

În acest context, nu pot fi primite apărările pârâtei referitoare la nesoluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate aflate pe rolul Curţii Constituţionale a României (dosar x/2015), câtă vreme nu este vorba de o excepţie deja soluţionată şi obligatorie pentru legiuitor şi pentru instanţe. De asemenea, nu prezintă relevanţă în speţă, în raport de temeiul acţiunii, faptul că disp. art. II pct. 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 au fost declarate neconstituţionale (prin Decizia nr. 269/2010), aspect de care s-a prevalat pârâta prin întâmpinare.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu analizat şi nu s-a pronunţat, prin considerentele hotărârii, asupra tuturor apărărilor pe care pârâta le-a invocat prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond.

Astfel, prima instanţă a făcut referire la dispoziţiile Legii nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008, concluzionând că în temeiul acesteia s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra sălilor de cinematograf din municipiul Galaţi, precizate în Anexa 1 a O.G. nr. 39/2005, din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a UAT Municipiul Galaţi şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Galaţi;

În baza aceluiaşi act normativ pârâta este obligată la predarea cinematografelor în discuţie şi a bunurilor mobile din inventarul acestora, pe bază de protocol.

Totodată, s-a pronunţat asupra apărărilor pârâtei referitoare la nesoluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate aflate pe rolul Curţii Constituţionale a României (dosar x/2015) în sensul respingerii acestora, câtă vreme nu este vorba de o excepţie deja soluţionată şi obligatorie pentru legiuitor şi pentru instanţe. De asemenea, a apreciat că nu prezintă relevanţă în speţă, în raport cu temeiul acţiunii, faptul că disp. art. II pct. 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 269/2010.

Se constată că prima instanţă nu a analizat celelalte apărări cuprinse în întâmpinare, anterior menţionate, prin prisma cărora pârâta susţine că bunurile ce fac obiectul acţiunii nu sunt bunuri aflate în proprietatea publică a UAT municipiului Galati şi în adminstrarea Consilului local al municipiului Galati, ci sunt bunuri aflate în patrimoniul său.

Nu au fost precizate în considerentele sentinţei motivele pentru care aceste apărări au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, neputând fi avute în vedere la soluţionarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare in judecată.

Totodată, prima instanţă nu a analizat admisibilitatea capetelor de cerere având ca obiect obligaţia de a transfera activul şi pasivul imobilelor şi nici susţinerile privind termenul de încheiere a protocolului, respectiv pretinsa decădere din acest termen, invocată în raport cu împrejurarea că acţiunea a fost introdusă în cursul anului 2016 şi nu în cadrul termenului de 6 luni stabilit de legiuitor.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiaza soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar (în speţă, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă - care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de proba şi argumentelor invocate de parti, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa - astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, total sau parţial, echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În mod evident, prin omisiunea instanţei de fond de a examina şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt şi de drept invocate de pârâtă prin întâmpinare, motive ce necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi a fost încălcat dreptul pârâtei la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuţiile de control judiciar.

În aceste condiţii, recurentei pârâte i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

În consecinţă, se constată incidenţa motivului de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care vizeaza situaţia în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de casare are în vedere toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor prevazute la pct. 1- 4, precum şi încălcarea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs, în speţă, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 şi art. 498 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 357/2016 din 24 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 357/2016 din 24 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2018.