Prosecutor’s dismissal from office barred by res judicata due to prior final ruling on identical challenge

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, sub nr. x/2016, petentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, contestaţie împotriva Hotărârii nr. 124 din 02.02.2016 prin care secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus revocarea acestuia din funcţia de Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa începând cu data de 02.02.2016, solicitând anularea acesteia, în temeiul art. 428 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivare, petentul a arătat că, deşi a fost sancţionat disciplinar prin Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 13P/16.12.2014 cu aplicarea art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, apreciază că nu au fost respectate prevederile Codului muncii în ceea ce priveşte răspunderea sa disciplinară, respectiv art. 248 alin. (2) potrivit căruia sub sancţiunea nulităţii absolute, hotărârea prin care aplică sancţiunea disciplinară trebuie în mod obligatoriu să prevadă termenul şi instanţa competentă la care aceasta poate fi contestată. A mai precizat contestatorul că împotriva hotărârii a formulat recurs, iar prin decizia nr. 91/15.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul a fost anulat. Totodată, s-a arătat că revocarea din funcţia de conducere se dispune în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare dar sancţiunea sa era radiată la data revocării din funcţie, ba mai mult, acesta era suspendat din activitate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 428 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dovedirea celor susţinute, petentul nu a solicitat încuviinţarea niciunei probe, dar a ataşat în copie hotărârea secţiei pentru Procurori a CSM nr. 124/02.02.2016.

La data de 28.04.2016, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Slobozia, solicitând admiterea acesteia şi declinarea cauzei în favoarea Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, calificarea căii de atac drept contestaţie şi nu recurs.

Cu aceeaşi ocazie, a mai invocat intimatul excepţia de litispendenţă, precum şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, solicitând, în subsidiar, respingerea cererii ca nefondată.

Cu privire la excepţia necompetenţei materiale, s-a arătat, în esenţă, că hotărârea nr. 24/02.02.2016 a secţiei pentru procurori din cadrul CSM trebuia iniţial contestată în Plen, potrivit procedurii prealabile administrative şi hotărârea acestuia ulterior atacată în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare la secţia de contencios administrativ fiscal din cadrul ICCJ. A mai arătat intimatul că prin neurmarea procedurii administrative mai sus-menţionate, contestatorul a înteles să formuleze direct recurs împotriva acestei hotărâri, cale de atac pentru a cărei soluţionare competentă este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Referitor la excepţia litispendenţei, a arătat că se impune admiterea acesteia şi trimiterea cauzei la dosarul cu nr. x/2016 aflat pe rolul ICCJ, având în vedere că între cele două cauze există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, intimatul a precizat că se impune admiterea acesteia deoarece contestatorul nu a înţeles să parcurgă procedura administrativă prealabilă în faţa Plenului CSM.

Pe fond, s-a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

La data de 06.06.2016, contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare arătând, cu privire la excepţia necompetenţei materiale, arătând că a formulat deja contestaţie la CSM, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precum şi la Judecătoria Slobozia.

A mai precizat că, având în vedere caracterul de act administrativ al hotărârii de revocare din funcţie, acesta a urmat atât procedura prealabilă prevăzută de lege şi, întrucât aceasta nu a fost soluţionată, s-a adresat instanţei.

Cu privire la clarificarea căii de atac, a precizat contestatorul că a înteles să sesizeze instanţa cu soluţionarea unui conflict de muncă, motiv pentru care nu se impune admiterea excepţiei litispendenţei invocate de intimat.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii, s-a arătat că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unui conflict de muncă, iar procedura prealabilă a fost respectată, contestatorul ataşând în acest sens dovada trimiterii unui E-mail intimatului.

Prin sentinţa civilă nr. 1883 din 23 august 2016 pronunţată de Judecătoria Slobozia s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe la data de 31 octombrie 2016, sub acelaşi număr de dosar.

2. Hotărârea nr. 124 din 2 februarie 2016 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 124 din 2 februarie 2016 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 51 alin. (7) raportat la art. 51 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, revocarea contestatorului din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, ca urmare a aplicării unei sancţiuni disciplinare definitive începând cu data de 2.02.2016.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 coroborat cu art. 430 din C. proc. civ., excepţia autorităţii de lucru judecat invocată în cauză, constată că acesta este întemeiată, pentru motivele în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, sub nr. x/24.03.2016, şi, ca urmare a declinării de competenţă, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/31.10.2016, petentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, contestaţie împotriva Hotărârii nr. 124 din 2 februarie 2016 prin care secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus revocarea acestuia din funcţia de Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa începând cu data de 02.02.2016, solicitând anularea acesteia.

În motivare, petentul a arătat că, deşi a fost sancţionat disciplinar prin Hotărârea secţiei pentru procurori nr. 13P/16.12.2014 cu aplicarea art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, apreciază că nu au fost respectate prevederile Codului muncii în ceea ce priveşte răspunderea sa disciplinară, respectiv art. 248 alin. (2), invocând şi faptul că revocarea din funcţia de conducere se dispune în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare, în cazul său sancţiunea fiind radiată la data revocării din funcţie, mai mult, acesta fiind suspendat din activitate.

Totodată, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/14.03.2016, A. a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 124 din 2 februarie 2016 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus revocarea sa din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, ca urmare a aplicării unei sancţiuni disciplinare.

Petentul a criticat actul contestat prin prisma dispoziţiilor art. 252 alin. (2) din Codul muncii, susţinând că acesta conţine vicii de formă care atrag sancţiunea nulităţii, arătând, în esenţă, că a fost sancţionat disciplinar prin Hotărârea nr. 13/P/16.12.2014 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dar sancţiunea disciplinară era radiată la data revocării sale din funcţie, contestatorul fiind, de asemenea, suspendat din activitate.

Prin decizia nr. 2531 din 11 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. nr. x/2016 s-a respins contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 124 din 2 februarie 2016 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, ca inadmisibilă.

Excepţia autorităţii de lucru judecat este o excepţie procesuală de fond, absolută, de ordine publică, reglementată prin dispoziţii cu caracter imperativ, fiind menită să asigure stabilitate raporturilor juridice şi eficienţă întregii activităţi judiciare.

Conform dispoziţiilor art. 430 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată", iar conform alin. (2):

"Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. dă expresie funcţiei negative a lucrului judecat, potrivit căreia o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el putând cunoaşte limitări decurgând din aplicarea altor principii.

Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele autorităţii de lucru judecat, respectiv tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, prezentul dosar şi dosarul nr. x/2016 având ca obiect aceeaşi contestaţie formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva Hotărârii nr. 124 din 2 februarie 2016 prin care secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus revocarea acestuia din funcţia de Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa începând cu data de 02.02.2016., iar prin decizia nr. 2531 din 11 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 a fost tranşată această chestiune litigioasă.

Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., îl reprezintă instituirea unui fine de neprimire, orice astfel de acţiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ., va admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi va respinge contestaţia formulată pentru acest considerent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat.

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 124 din 2 februarie 2016 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru autoritate de lucru judecat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2017.