Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1142/2018 AI generated

Failure to clarify object of action: challenging communication letter instead of underlying administrative invalidation decision

Case Number Decizia nr. 1142/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Ministry of Agriculture, quashed the Court of Appeal's decision that had annulled a ministerial address and ordered the recognition of a compliance certificate, and remanded the case to the same court for re-judgment, thereby favoring the defendant ministry at this procedural stage. The dispute concerned an action for the annulment of an administrative act related to organic agriculture, where the plaintiff sought to invalidate a decision by the Ministry deeming her compliance certificate non-conformant because it was issued under the seal of an unauthorized inspection body following the deregistration of the original certified entity. The Court held that the lower court violated procedural rules under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure by failing to clarify the object of the action; specifically, it erred in analyzing the legality of the ministerial address merely communicating the findings, rather than the underlying inspection note containing the actual invalidation decision, thereby violating the judge's obligation to establish the true object of the dispute under Article 22 of the Code of Civil Procedure and the principles governing administrative jurisdiction under Law No. 554/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 68 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Failure to clarify object of action: challenging communication letter instead of underlying administrative invalidation decision: Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârii recurate, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv faptul că instanţa de fond nu a arătat care sunt motivele avute în vedere când a considerat că prin adresa atacată îi sunt contestate drepturile reclamantei, motiv pentru care a apreciat ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fondul cauzei, consideră că prima instanţă a constatat în mod nelegal că pârâtul nu avea posibilitatea de a impune reclamantei reorientarea către un alt organism.

Keywords

AI generated
action for annulment non-administrative dispute Civil Procedure Code action for failure to act procedural issues administrative compliance

Cited Legislation

AI generated
art. 68 C. proc. civ
S.R.L., precum şi introducerea în cauză, în calitate de pârât, în temeiul art. 68 C. proc. civ., a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cereri la care, ulterior, a renunţat.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârii recurate, conform art.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
civ., recurentul-pârât invocă nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârii recurate, conform art. 425 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Recurentul-pârât consideră că, raportat la dispoziţiile art. 2 alin.
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
(1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actul contestat nu poate fi calificat drept act administrativ, în sensul art.
art. 451 alin. (2) C. proc. civ
În eventualitatea în care intimata-reclamantă solicită acordarea cheltuielilor de judecată, recurentul-pârât solicită reducerea cuantumului raportat la munca depusă de apărător, numărul termenelor şi numărul amânărilor solicitate de reclamanţi, şi în raport cu dispoziţiile art. 451 alin.
art. 488 C. proc. civ
364 din 15 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, anularea Deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate, eliberat acesteia de organismul de inspecţie B., pentru anul 2014; anularea deciziei transmise Direcţiilor Agricole Judeţene cu adresa nr. x/2015, precum şi obligarea pârâtului să-i recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat chemarea în garanţie a S.C. C. S.R.L., precum şi introducerea în cauză, în calitate de pârât, în temeiul art. 68 C. proc. civ., a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cereri la care, ulterior, a renunţat.

Pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu motivarea că petitul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamantei de anulare a deciziei M.A.D.R. de invalidare a certificatului de conformitate emis de către organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcţiilor Agricole Judeţene cu adresa nr. x/2015 şi comunicată cu adresa nr. x/2015.

Tot prin întâmpinare, pârâtul a mai invocat şi excepţia tardivităţii acţiunii, ulterior formulând cerere de renunţare la aceasta.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 364 din 15 decembrie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; a dispus anularea adresei nr. x/2015, emise de pârât în ceea ce o priveşte pe reclamanta A. şi a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la recunoaşterea valabilităţii certificatului nr. x/13.10.2014, emis de B., luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 364 din 15 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii reclamantei.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârii recurate, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv faptul că instanţa de fond nu a arătat care sunt motivele avute în vedere când a considerat că prin adresa atacată îi sunt contestate drepturile reclamantei, motiv pentru care a apreciat ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fondul cauzei, consideră că prima instanţă a constatat în mod nelegal că pârâtul nu avea posibilitatea de a impune reclamantei reorientarea către un alt organism.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că, în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că adresa ce face obiectul prezentei cauze reprezintă o simplă corespondenţă între autorităţi, reflectând doar un punct de vedere şi având caracterul unui act de informare, ce nu se circumscrie noţiunii de act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, executarea acestuia neputând fi anulată, deoarece această procedură se aplică doar actelor juridice administrative.

În conţinutul său, actul contestat aduce la cunoştinţa destinatarilor, printre altele, că în perioada 02-05.12.2014, Direcţia Generală Control Antifraudă Inspecţii - Direcţia de Inspecţii de Stat a efectuat verificări cu privire la criteriile de funcţionare şi la activitatea desfăşurată de B. - Sucursala Iernut/C. S.R.L., iar în urma controlului, prin nota de control nr. x, s-a propus informarea operatorilor cărora le-au fost eliberate certificate de către entitatea verificată, că organismul de inspecţie şi certificare B. - Sucursala lernut a fost radiat conform certificatului de radiere din data de 28.11.2014, emis în baza rezoluţiei nr. x/26.11.2014, iar societatea nou înfiinţată - C. S.R.L. nu a fost aprobată de M.A.D.R., ca organism de inspecţie şi certificare.

De asemenea, s-a mai precizat, prin aceeaşi adresă, că certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după data de 24.07.2014 şi care au aplicată ştampila C. S.R.L. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naţionale şi comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice, apreciind că se impune reorientarea către un alt organism de inspecţie şi certificare aprobat de M.A.D.R., în vederea continuării activităţii în sistemul de agricultură ecologică.

Recurentul-pârât consideră că, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f), art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actul contestat nu poate fi calificat drept act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) întrucât, deşi este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, nu produce prin sine însuşi efecte juridice, în sensul că nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice.

Critică sentinţa recurată sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material, întrucât prin adresa nr. x/2015 se solicită doar informarea operatorilor din agricultura ecologică care au beneficiat de serviciile de inspecţie şi certificare ale organismului B. - Sucursala Iernut, în intervalul 01.01 - 28.11.2014 (când acest organism a fost radiat din evidenţele ONRC) cu privire la faptul că C. S.R.L. nu era aprobat la data emiterii adresei. Mai mult, datele comunicate operatorilor prin adresa nr. x/2015 se referă strict la activitatea C. S.R.L. din perioada 27.07.2014 (data înfiinţării) - 26.01.2015 (data primirii aprobării de către MADR).

Mai arată că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, certificatul nr. x/13.10.2014 emis de B. nu a fost revocat ori anulat, producând în continuare efecte juridice, astfel că adresa MADR nr. 114654/15.01.2015 nu a modificat sau stins raportul juridic ce o priveşte pe reclamantă şi, în consecinţă, instanţa de fond a reţinut în mod nelegal că actul atacat ar fi produs efecte juridice.

Referitor la susţinerea instanţei de fond că negarea drepturilor reclamantei este nejustificată câtă vreme nu i se impută anumite reguli procedurale şi de organizare a organismului de certificare, recurentul-pârât arată că în baza Deciziei nr. 69988/28.12.2012, MADR a emis Certificatul de aprobare nr. 14/28.12.2012, pentru organismul de inspecţie şi certificare - B. - Sucursala Iernut, această entitate fiind radiată din evidenţele ORC Mureş la data de 27.11.2014. Anterior, la data de 27.07.2014, persoana responsabilă de desfăşurarea activităţii B. - Sucursala Iernut a înfiinţat societatea C. S.R.L., având ca asociat unic societatea germană B.. Ulterior, reprezentanta legală a C. S.R.L. a emis către MADR notificarea nr. x privind schimbarea locaţiei de lucru pentru România, în C. S.R.L. cu sediul în Cluj Napoca, str. x, invocând aprobarea tacită şi apreciind că lipsa unui răspuns la notificare echivalează cu recunoaşterea calităţii sale de continuatoare a Sucursalei Iernut.

Recurentul-pârât consideră că în speţă nu este probat nici interesul urmărit de reclamantă, deoarece acest act putea fi combătut printr-un act care dovedeşte contrariul, emis de organismul de certificare cu care reclamanta avea contract, care să ateste faptul că reclamanta a respectat condiţiile de certificare ecologică/conversie. Astfel, MADR, prin răspunsul la plângerea prealabilă nr. x/24.02.2015, a comunicat reclamantei că situaţia creată se datorează organismului de inspecţie şi certificare S.C. C. S.R.L., singurul în măsură să explice neconformităţile din documentele pe care le-a eliberat.

Susţine că MADR nu a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, ci a urmărit să arate că reclamanta nu era obligată să promoveze o acţiune în anularea adresei de informare, ci era suficient să solicite lămuriri organismului de certificare şi inspecţie cu care reclamanta se afla în relaţii contractuale în ceea ce priveşte legalitatea certificatului emis.

Referitor la lipsa de diligenţă a pârâtului reţinută de prima instanţă, arată că raportat la perioada 28.07.2014 - 26.01.2015, la care se face referire în actul contestat, MADR avea emisă aprobare ca organism de certificare şi inspecţie doar pentru B. - Sucursala Iernut, ca reprezentant al B., iar raportat la reglementarea legală a sucursalei, ca dezmembrământ al unei societăţi, cele două entităţi mai sus arătate sunt subiecte de drept diferite. Consideră că adresa prin care s-a informat recurentul-pârât asupra înfiinţării şi înregistrării la ONRC a persoanei juridice române S.C. C. S.R.L. nu poate fi calificată ca o cerere pentru obţinerea aprobării în vederea inspecţiei şi certificării produselor agroalimentare din sectorul de agricultură ecologică, conform Ordinului 181/2012.

De asemenea, apreciază că nu există niciun argument pertinent în susţinerea celor reţinute de către instanţa de fond conform cărora MADR a acoperit neregularitatea activităţii societăţii C. S.R.L. prin emiterea Certificatului de aprobare nr. 24/26.01.2015.

Totodată, recurentul-pârât consideră că în cauză au incidenţă dispoziţiile Legii nr. 31/1990, respectiv art. 44 din această lege, B.-Sucursala Iernut fiind persoană juridică înfiinţată ca sucursală a B. Germania, conform legislaţiei în vigoare, cu sediul în România şi aprobată ca organism de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică, potrivit ultimei versiuni notificate prin publicare în seria x a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, a Standardului european EN 45011 sau Ghidului ISO 65 (Cerinţe generale pentru organisme ce operează sisteme de certificare produs) de către Organismul Naţional de Acreditare al României sau de alt organism de acreditare echivalent din Uniunea Europeană, semnatar al acordului de recunoaştere multilaterală a acreditării europene EA-MLA.

În eventualitatea în care intimata-reclamantă solicită acordarea cheltuielilor de judecată, recurentul-pârât solicită reducerea cuantumului raportat la munca depusă de apărător, numărul termenelor şi numărul amânărilor solicitate de reclamanţi, şi în raport cu dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., şi faţă de mărimea pretenţiilor şi complexitatea cauzei.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

Pe cale de excepţie, solicită constatarea nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., precum şi nulitatea recursului ca fiind nemotivat, având în vedere că prin cererea de recurs, recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 486 şi următoarele C. proc. civ., indicând în mod general Legea nr. 554/2004 şi toate celelalte dispoziţii arătate în "întâmpinare", ceea ce, în opinia intimatei-reclamante echivalează cu o nemotivare. Consideră că recurentul-pârât a reluat susţinerile din întâmpinarea depusă la Curtea de Apel Timişoara, care au fost reţinute de instanţa de fond şi respinse ca netemeinice şi nelegale.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii arată că prin adresa în discuţie, pârâtul a urmărit încălcarea dreptul său la exercitarea căilor de atac legale, în contextul în care prin adresa în cauză s-au produs efecte juridice, prima instanţă reţinând în mod corect că din modul de redactare a adresei rezultă că efectele juridice pe care le produce constau, pe de o parte, în contestarea valabilităţii certificatului şi, pe de altă parte, în condiţionarea activităţii agricole de orientarea către alt organism de certificare şi control, pârâtul recunoscând că prin adresa contestată se creează premisele aplicării unor sancţiuni.

Intimata-reclamantă precizează că prin nota de control nr. x s-a adoptat decizia invalidării certificatului său de conformitate şi radierea acestuia de pe site-ul MADR, prin propunere aprobată de ministrul în funcţie; această notă de control a fost aprobată de ministrul agriculturii, purtând viza de aprobare şi semnătura acestuia, devenind astfel act administrativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii şi produce prin sine însăşi efecte juridice, în sensul că dă naştere, modifică şi stinge raporturi juridice, din moment ce a fost radiat de pe site-ul ministerului certificatul de conformitate al reclamantei, care a pierdut calitatea de operator în agricultura ecologică.

În speţă s-a emis iniţial Nota de control nr. x, iar ulterior, s-a procedat la emiterea actului subsecvent - adresa nr. x/2015.

Susţinerea că instanţa de fond ar fi reţinut în mod nelegal că actul atacat ar fi produs efecte juridice este neîntemeiată şi recurentul-pârât, cu rea credinţă, a omis prezentarea Notei de control nr. x, pe care nici nu l-a comunicat intimatei-reclamante. Astfel, MADR a invalidat certificatul de conformitate în discuţie, prin Nota de control nr. x, iar decizia a fost comunicată intimatei-reclamante prin DAJ Caraş-Severin, fără a i se transmite şi actul administrativ.

Referitor la neprobarea interesului urmărit de reclamantă, aceasta arată că deşi s-a adresat organismului de inspecţie, care a comunicat un punct de vedere conform cu starea de fapt reală şi cu dispoziţiile legale în materie şi care a fost transmis MADR, APIA, PAJ Caraş-Severin, decizia de invalidare a certificatului său de conformitate nu a fost schimbată.

Certificatul de conformitate a fost eliberat de către B., organism care avea aprobarea MADR la data efectuării controlului şi la data emiterii certificatului de conformitate, dar cu toate acestea, recurentul-pârât a susţinut cu rea-credinţă că intimata-reclamantă ar fi avut contract de inspecţie şi certificare cu B. - Sucursala Iernut, iar certificatul de conformitate i-ar fi fost eliberat de C. S.R.L.

Intimata-reclamantă arată că a avut contract cu B. şi activitatea de inspecţie a fost efectuată de către B. - Sucursala Iernut, care avea aprobare MADR la data efectuării inspecţiei, iar între intimată şi C. S.R.L. nu a fost încheiat niciun act juridic referitor la perioada de referinţă şi nici nu a avut cunoştinţă de conţinutul adresei nr. x/2014, prin care această entitate juridică a anunţat MADR că va activa ca noua reprezentanţă pentru România a B. Astfel, activitatea de inspecţie a fost realizată de către D., care la data efectuării controlului, 23.08.2014, era angajat al B., fiind îndreptăţită să efectueze inspecţia, respectiv inspecţia a fost realizată de B. - Sucursala Iernut, partenerul contractual al intimatei şi doar din eroare s-a aplicat ştampila C. S.R.L. pe anexele raportului de inspecţie şi notificarea referitoare la continuitatea contractului de inspecţie şi certificare.

5. Răspunsul la intampinare

Recurentul pârât a formulat răspuns la întampinare prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele expuse în cererea de recurs.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului, rezultând că a apreciat ca fiind neîntemeiată excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A..

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, faţă de următoarele considerente:

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea actului administrativ nelegal, respectiv a deciziei ministerului pârât de invalidare a certificatului de conformitate care i-a fost eliberat de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcţiilor agricole judeţene cu adresa nr. x/2015, precum şi obligarea pârâtului să recunoască valabilitatea acestui certificat.

Prin această adresă, ministerul pârât a adus la cunoştinţa tuturor direcţiilor pentru agricultură judeţene faptul că în perioada 02-5.12.2014, Direcţia Generală Control Antifraudă Inspecţii - Direcţia de Inspecţii de Stat a efectuat verificări cu privire la criteriile de funcţionare, precum şi la activitatea desfaşurată de B. - Sucursala Iernut/C. S.R.L.

În urma controlului, prin Nota de control nr. x s-a propus ca operatorii să fie informaţi asupra urmatoarelor aspecte: organismul de inspecţie şi certificare B. - Sucursala Iernut a fost radiat conform Certificatului de radiere din data de 28.11.2014, emis în baza rezoluţiei aprobate de MADR ca organism de inspecţie şi certificare. Certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după data de 24.07.2014 şi care au aplicată ştampila C. S.R.L. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naţionale şi comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice. Se impune orientarea către un alt organism de inspecţie şi certificare aprobat de MADR, în vederea continuării activităţii în sistemul de agricultură ecologică.

Finalul adresei conţine solicitarea de a identifica operatorii clienţi ai B. - Sucursala Iernut/C. S.R.L. şi de a-i informa cu privire la cele semnalate.

Instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a admis acţiunea; a dispus anularea adresei nr. x/2015, emise de pârât în ceea ce o priveşte pe reclamanta A. şi a obligat pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la recunoaşterea valabilităţii certificatului nr. x/13.10.2014, emis de B..

Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut că prin nerecunoaşterea efectelor certificatului emis în favoarea reclamantei şi prin notificarea de a se orienta către un alt organism de inspecţie şi certificare acreditat (în caz de neconformare neputând continua activitatea în sistemul de agricultura ecologică) actul atacat produce efecte juridice constând, pe de o parte, în contestarea valabilităţii certificatului şi, pe de altă parte, în condiţionarea activităţii agricole de orientarea către un alt organism de certificare şi control.

Pârâtul a susţinut că o astfel de sancţiune nu a intervenit încă, dar natura juridică a unui act, calificarea acestuia ca act administrativ, producător de efecte juridice, nu poate depinde de un fapt ulterior, respectiv de modul în care este pus în executare.

Cu privire la fondul litigiului a constatat că certificatul în discuţie nu a fost anulat de vreo instanţă judecatorească sau revocat de instituţia emitentă, astfel că ministerul pârât nu avea posibilitatea de a impune reclamantului reorientarea către un alt organism acreditat de MADR pentru refacerea controlului şi emiterea unui nou certificat vizând agricultura ecologică decât, eventual, după expirarea valabilităţii certificatului.

Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi vizează nemotivarea sentinţei, recurentul pârât susţinând că instanţa fondului nu a motivat în mod legal soluţia dată, atât în fapt, cât şi în drept, respectiv nu a precizat motivele pe care se întemeiază atunci când consideră că prin adresa atacată îi sunt contestate drepturile reclamantei, motiv pentru care apreciază ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond consideră în mod nelegal că pârâtul MADR nu avea posibilitatea de a impune reclamantei reorientarea către un alt organism.

Înalta Curte apreciază că este nefondat acest motiv de recurs, întrucât prima instanţă a respectat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că a indicat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, dar şi cea de admitere a cererii de chemare în judecată.

Sub aspectul admisibilităţii acţiunii a argumentat de ce adresa în discuţie întruneşte elementele actului administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, menţionând care sunt efectele juridice pe care le produce, iar în ceea ce priveşte fondul litigiului a arătat motivele de fapt şi de drept pentru care consideră că acţiunea este întemeiată prin prisma nelegalităţii actului contestat.

În aprecierea Înaltei Curţi, împrejurarea că recurentul pârât nu este de acord cu aceste argumente expuse în considerentele sentinţei nu este de natură să ducă la concluzia că sentinţa nu satisface exigenţele motivării, instituite de textul de lege sus menţionat.

Al doilea motiv de recurs este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitor la pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea acestui motiv de recurs se arată, în esenţă, că adresa contestată nu este altceva decât o simplă corespondenţă între două autorităţi, ce reflectă un punct de vedere cu privire la înscrisurile emise de C. S.R.L. şi are caracterul unui act de informare, nefiind de natură să interzică posibilitatea reclamantei de a solicita organismului de inspecţie şi certificare lămuriri cu privire la neconformităţile din documentele ce o vizează. Reprezintă o operaţiune administrativă efectuată cu scopul informării beneficiarilor de fonduri europene că organismul de inspecţie şi certificare cu care aceştia aveau contracte de prestări servicii nu este aprobat de MADR.

Înalta Curte reţine că, din conţinutul întâmpinării depuse în dosarul de fond şi al înscrisurilor aflate la dosar, rezultă că nu a fost emis de ministerul pârât un alt înscris care să constituie decizia de invalidare a certificatului de conformitate eliberat reclamantei de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, decizie a cărei anulare se solicită prin cererea de chemare în judecată.

De altfel, la solicitarea expresă a instanţei de recurs, reprezentantul recurentului pârât a precizat la termenul de judecată din 16.03.2018 că o asemenea decizie nu a fost emisă.

Din modul de formulare a obiectului cererii de chemare în judecată se reţine că acesta este reprezentat de solicitarea de anulare a deciziei de invalidare a certificatului de conformitate eliberat reclamantei pentru anul 2014, de organismul de inspecţie B., adresa nr. x/2015 fiind, în opinia reclamantei, adresa cu care se comunică respectiva decizie.

În răspunsul la întampinare depus în dosarul de fond, reclamanta redă un extras din conţinutul Notei de control nr. x, respectiv:

"certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după data de 24.07.2014 şi care au aplicată ştampila C. S.R.L. nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naţionale şi comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice" şi mentionează că prin adresa în discuţie se face, într-adevăr, o informare, însă asupra unei decizii care se constituie într-un act administrativ.

Se înţelege din aceste susţineri că solicită anularea deciziei de invalidare a certificatului de conformitate şi nu anularea adresei cu care această decizie a fost transmisă.

Faptul că aceasta este solicitarea reclamantei este confirmat şi de susţinerile din întampinarea depusă în dosarul de recurs, în care precizează că prin Nota de control nr. x s-a adoptat decizia invalidării certificatului său de conformitate şi radierea acestuia de pe site-ul MADR, prin propunere aprobată de ministrul în funcţie; această notă de control a fost aprobată de ministrul agriculturii, purtând viza de aprobare şi semnătura acestuia, devenind astfel act administrativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii şi produce prin sine însăşi efecte juridice, în sensul că dă naştere, modifică şi stinge raporturi juridice, din moment ce a fost radiat de pe site-ul ministerului certificatul de conformitate al reclamantei, care a pierdut calitatea de operator în agricultura ecologică.

În speţă s-a emis, iniţial, Nota de control nr. x, iar ulterior, s-a procedat la emiterea actului subsecvent - adresa nr. x/2015.

Înalta Curte constată că, din moment ce reclamanta solicită anularea deciziei ministerului pârât de invalidare a certificatului de conformitate care i-a fost eliberat de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcţiilor agricole judeţene cu adresa nr. x/2015, iar prin răspunsul la întampinare face referire în mod expres la Nota de control nr. x, se impunea ca instanţa de fond să clarifice obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv să solicite reclamantei să indice care este actul a cărui anulare o solicită în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că în cererea de chemare în judecată reclamanta arată că "MADR, prin adresa cu nr. 114654/15.01.2015 transmisă Direcţiei Agricole Judeţene Caras Severin şi al cărei conţinut a fost comunicat subsemnatului cu adresa sus mentionată decide că "certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspectie intocmite după data de 24.07.2014 şi care au aplicata stampila C. S.R.L. nu sunt eliberate în conformitate cu prevedrile legislative naţionale şi comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice", dar Înalta Curte reţine că respectiva constatare este cuprinsă în Nota de control anterior menţionată, din conţinutul căreia sunt redate paragrafe în această adresă.

Împrejurarea că reclamanta susţine că prin adresa (...) MADR decide (...) nu este de natură să ducă la concluzia că pretinsa decizie de invalidare a certificatului a fost luată prin adresa de comunicare, câtă vreme în cuprinsul acesteia doar sunt redate constatările activităţii de control finalizate prin încheierea notei amintite.

Obligaţia de a lămuri obiectul cererii de chemare în judecată îi revenea instanţei potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotarari temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întampinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevazute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Or, instanţa de fond a soluţionat cauza fără a lămuri cadrul procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, analizând legalitatea adresei nr. x/2015, deşi reclamanta solicitase anularea deciziei de invalidare a certificatului de conformitate care îi fusese eliberat pentru anul 2014, iar respectiva adresă nu constituie decizia de invalidare, astfel cum se susţine de către recurentul pârât şi chiar de către intimata reclamantă în faţa instanţei de recurs.

Având în vedere că această adresă nu reprezintă decizia de invalidare a certificatului de conformitate al reclamantei, iar în afara înscrisurilor depuse la dosar şi a celor la care acestea fac trimitere, ministerul pârât nu a emis un alt înscris prin care să dispună invalidarea certificatului de conformitate deţinut de reclamantă, era necesar ca instanţa de fond să solicite reclamantei să precizeze care este actul a cărui anulare o solicită, respectiv care este, în opinia sa, actul prin care i-a fost invalidat certificatul de conformitate şi pe care îl consideră vatamator, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a procedat la analizarea adresei nr. x/2015, apreciind că se solicita anularea acesteia, cu toate că aspectele privind eliberarea certificatelor de conformitate fără respectarea prevederilor legislative naţionale şi comunitare în vigoare în domeniul agriculturii ecologice erau cuprinse, aşa cum s-a arătat, în Nota de constatare, prin adresă se solicita direcţiilor pentru agricultură judeţene să-i informeze pe operatorii clienţi ai B. - Sucursala Iernut/C. S.R.L. cu privire la aspectele semnalate.

În aceste condiţii, se constată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la pronunţarea hotărârii cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor prevăzute la art. 488 alin. (1)-(4), precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În speţă se reţine încălcarea principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, încălcare ce constă în faptul că nu a fost lămurit cadrul procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv nu s-a stabilit, cu respectarea principiului disponibilităţii care guvernează desfăşurarea procesului civil, care este actul administrativ supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, analiza instanţei de fond vizând un alt act decât cel a cărui anulare s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 şi art. 498 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 364 din 15 decembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 364 din 15 decembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2018.