Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1141/2018 AI generated

Appeal admitted, annulment of 25% EU-funding correction quashed and remanded on inadequate reasoning ground.

Case Number Decizia nr. 1141/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the defendant ministry, quashed the appellate judgment of the Pitești Court of Appeal of 22 September 2015, and remanded the case to the same court for retrial; the appealed judgment had previously annulled the administrative decision imposing a financial correction, and that annulment is thus vacated pending retrial. The underlying dispute concerned an administrative challenge by a municipality against a decision confirming a 25% financial correction (RON 360,599.88) on an EU-funded equipment supply contract, based on findings that the tender specifications improperly indicated a particular brand/product (breaching article 38(1) of Government Emergency Ordinance No. 34/2006) and that qualification requirements were modified via a clarification without publishing a corrigendum in the Official Journal of the EU (breaching article 26(2) of Government Decision No. 925/2006). The cassation was based solely on the procedural ground under article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code: the judgment lacked adequate reasoning because the lower court did not address the defendant's objections to the technical expert report or respond to the arguments raised in the statement of defense, particularly regarding the corrigendum breach; the substantive issues under article 488(1)(8) were left for the retrial.

Legislator headnote

AI generated

art. 101 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 35 alin. (5) din O.U.G. nr. 7/2006; Appeal admitted, annulment of 25% EU-funding correction quashed and remanded on inadequate reasoning ground: The underlying dispute concerned an administrative challenge by a municipality against a decision confirming a 25% financial correction (RON 360,599.88) on an EU-funded equipment supply contract, based on findings that the tender specifications improperly indicated a particular brand/product (breaching article 38(1) of Government Emergency Ordinance No. 34/2006) and that qualification requirements were modified via a clarification without publishing a corrigendum in the Official Journal of the EU (breaching article 26(2) of Government Decision No. 925/2006). The cassation was based solely on the procedural ground under article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code: the judgment lacked adequate reasoning because the lower court did not address the defendant's objections to the technical expert report or respond to the arguments raised in the statement of defense, particularly regarding the corrigendum breach; the substantive issues under article 488(1)(8) were left for the retrial.

Keywords

AI generated
public procurement grounds for cassation annulment of contract financial correction civil judgment procedural defect

Cited Legislation

AI generated
art. 101 din Legea nr. 554/2004
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea, în raport cu dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond, în mod eronat, a admis acţiunea reclamantului, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 425 C. proc. civ
Astfel, raportat la dispoziţiile art. 425 C.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În subsidiar, solicită casarea sentinţei recurate şi, în urma rejudecării fondului cauzei, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate de către Unitatea administrativ teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006
Prevederile art. 38 alin.
art. 35 alin. (5) din O.U.G. nr. 7/2006
Prin derogare de la aceste prevederi se admite o astfel de indicaţie, numai în mod excepţional, în situaţia în care o descriere suficient de precisă şi inteligibilă a obiectului contractului nu este posibilă prin aplicarea prevederilor art. 35 şi 36 şi numai însoţită de menţiunea sau echivalent.
art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006
Totodată, art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 stabileşte că anunţul publicat la nivel naţional nu trebuie să conţină alte informaţii faţă de cele existente în anunţul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, menţionând data transmiterii către Comisia Europeană.
art. 55 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006
925/2006, care fac referire la anunţurile de participare pentru atribuirea contractelor a căror valoare estimată este mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 497 C. proc. civ.

Basis for allowing the appeal, quashing the decision, and remanding the case for retrial.

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Basis for quashing and remanding in administrative litigation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 10.10.2014, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene, anularea Deciziei nr. 251/01.08.2014 prin care s-a respins contestaţia administrativă a acestuia.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea, în raport cu dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 278 din 4 februarie 2015, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Piteşti, cu motivarea că actul administrativ contestat este emis de o autoritate publică centrală şi are ca obiect o sumă reprezentând fonduri europene nerambursabile. Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei revenea curţii de apel.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 128/F-C din 22 septembrie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea împotriva Deciziei nr. 251 din 01.08.2014 emisă de intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene şi a dispus anularea Deciziei nr. 251 din 01.08.2014, cu consecinţa înlăturării corecţiei financiare aplicate.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 128/F-C din 22 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, faţă de primul motiv de recurs, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar faţă de al doilea motiv de recurs, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii reclamantului.

Consideră că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală.

În motivarea recursului, recurentul-pârât reia apărările formulate prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, cu referire la faptul că, urmare a verificărilor efectuate, a fost emisă Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.05.2014, prin care s-a reţinut că prin definirea în caietul de sarcini a unei specificaţii tehnice care indică o anumită origine, marcă, produs a fost restricţionat, nemotivat, participarea la procedura de atribuire a unor posibili ofertanţi, precum şi faptul că, prin neinformarea corectă a oricărui posibil ofertant prin modificarea cerinţelor minime de calificare, prin intermediul unei clarificări, şi nu prin publicarea unui anunţ de tip erată, nu a fost asigurată o competiţie adecvată, încălcându-se principiul concurenţei, al transparenţei şi al tratamentului egal, cu efecte directe asupra eficientei utilizări a fondurilor publice.

Pentru fiecare dintre aceste două nereguli, echipa de control a stabilit că se impunea o corecţie financiară de 25% din valoarea contractului nr. x/22.12.2010, sens în care s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 4 din H.G. nr. 875/2011, prin aplicarea valorii celei mai mari a corecţiei financiare ce se impunea, astfel că, în speţă, s-a aplicat o corecţie financiară de 25% din valoarea contractului nr. x/22.12.2010.

Mai arată că reclamanta a formulat contestaţie împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.05.2014, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 251/01.08.2014.

Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond, în mod eronat, a admis acţiunea reclamantului, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, raportat la dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., susţine că sentinţa recurată nu cuprinde considerentele care au condus la înlăturarea argumentelor pârâtului, prezentate prin întâmpinare, şi a obiecţiunilor formulate în cauză, şi nici motivele de fapt şi de drept în baza cărora instanţa de fond a ajuns la soluţia pronunţată.

În ceea ce priveşte neregula referitoare la faptul că prin neinformarea corectă a oricărui posibil ofertant, prin modificarea cerinţelor minime de calificare, prin intermediul unei clarificări, şi nu prin publicarea unui anunţ de tip erată, nu a fost asigurată o competiţie adecvată, instanţa de fond, fără a prezenta niciun argument, a reţinut doar că nu a fost încălcat nici principiul concurenţei, al transparenţei şi al tratamentului egal, cu efecte directe asupra eficientei utilizări a fondurilor europene.

Raportat la acest motiv de recurs, solicită casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, solicită casarea sentinţei recurate şi, în urma rejudecării fondului cauzei, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii formulate de către Unitatea administrativ teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de nelegalitate, arată referitor la neregula de la punctul 2, care se încadra punctului 1.7 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, că potrivit "Caietului de sarcini", respectiv "Fişelor Tehnice nr. 2 şi nr. 3", UAT Râmnicu Vâlcea a solicitat pentru componenta "Senzor de Imagine" următoarele Caracteristici tehnice minimale:

"1/3-inch CMOS: Megapixel, day/night module, InfraRed - sensitive (trecere automată în mod day/night respectiv color/bw), scanare progresivă ExView HAP SP CCD", respectiv "1/4 - inch CCD day/night module, InfraRed - sensitive (trecere automată în mod day/night, respect color/bw) scanare progresivă ExView HAP SP CCD". Conform "Fişei tehnice nr. 8" UAT Râmnicu Vâlcea a solicitat pentru componenta "Tehnologie" următoarele "Caracteristici tehnice minimale":

"Tehnologie V - real Pro II".

În "Lista cu cantităţile de utilaje şi echipamente tehnologice, inclusiv dotări" reclamanta a solicitat pentru poziţia 304 şi 305 "A., 5000VA/3500W, LINE-INTERACTIVE, INPUT 230V CA", respectiv "A., 1400VA/1050W, LINE-INTERACTIVE, INPUT 230V CA", iar în cadrul "Fişelor tehnice nr. 9 şi nr. 10" pentru "Comunicaţie şi Management", a solicitat:

"Interfeţe: PB-9 RS -232, B.", respectiv Interfeţe: DB-9 RS -232, RJ-45 10/100 Base - T, B.".

Prevederile art. 38 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 34/2006 (forma în vigoare la momentul desfăşurării procedurii) stabileau că se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care indică o anumită origine, sursă, producţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse. Prin derogare de la aceste prevederi se admite o astfel de indicaţie, numai în mod excepţional, în situaţia în care o descriere suficient de precisă şi inteligibilă a obiectului contractului nu este posibilă prin aplicarea prevederilor art. 35 şi 36 şi numai însoţită de menţiunea sau echivalent.

În ceea ce priveşte sursele de alimentare "A.", arată că acestea sunt surse neîntreruptibile de putere, folosite pentru a proteja consumatorii de perturbaţiile existente în reţeaua de alimentare, iar denumirea de "A." este marcă înregistrată aparţinând companiei C., în denumirea a două dintre aceste produse fiind inserată menţiunea "TM" Trademark/marcă înregistrată, astfel că, raportat la prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006, care interzic definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care indică o anumită marcă de fabrică, UAT Râmnicu Vâlcea avea obligaţia legală să facă menţiunea "sau echivalent" pentru a putea defini specificaţiile tehnice prin referire la această marcă de produs, având în vedere că pe piaţă se regăsesc produse oferite de firme concurente cu o pondere sau notorietate comparativă.

Consideră că în speţă s-au încălcat, în acest mod, dispoziţiile art. 35 alin. (5) din O.U.G. nr. 7/2006, deoarece prin definirea în caietul de sarcini a unei specificaţii tehnice care indică o anumită origine, marcă, produs a fost restricţionată participarea la procedura de atribuire a unor potenţiali ofertanţi.

Recurentul-pârât mai arată că, în opinia sa, raportul de expertiză tehnică în specialitatea informatică nu poate fi reţinut în soluţionarea cauzei, expertul concluzionând, în mod eronat, că ar fi vorba despre utilizarea unei denumiri generice. Arată că, referitor la obiectivul ce viza acest aspect, recurentul-pârât a formulat obiecţiuni, respinse ca neîntemeiate de către prima instanţă, fără a motiva această soluţie.

De asemenea, arată că, prin raportul de expertiză, expertul a indicat mai multe link-uri vizând produsul "A.". În privinţa site-ului http://www.dellups.com, arată că acesta conţine şi o menţiune în deplină concordanţă cu aspectele reţinute de către organul de control prin nota de constatare contestată. Site-ul indicat de expert http://www.ups.com nu prezintă produsul A. ca fiind marcă înregistrată C. şi, mai mult, acest site aparţine unei companii de curierat denumită "D., Inc. Referitor la site-ul http://www.hitachi.com, arată că acesta apare ca marcă E., deşi s-a omis faptul că, la data de 14.02.2007, E. a achiziţionat C., recurentul-pârât solicitând să se reţină faptul că în cazul surselor de alimentare "A." vor apărea menţiunile "by C." sau "C. by E.". Mai arată că pe site-ul http://texlab.com, produsul apare ca marca C.; pe site-ul http://F., C., logo-ul C., A., şi G. sunt mărci comerciale înregistrate ale H., iar pe site-ul http://ridl.cdf.rit.edu, C., logo-ul C., A. şi G. sunt mărci ale H..

Astfel, consideră că din link-urile indicate de către expert reieşea că sursele de alimentare "A." sunt marcă înregistrată aparţinând companiei C., care a fost achiziţionată de E., astfel că aspectele reţinute în acest sens prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.05.2014 şi menţinute prin Decizia nr. 251/01.08.2014 erau temeinice şi legale, dar instanţa de fond nu a ţinut cont de acestea, după cum orice căutare pe internet cu sintagma "A." generează rezultate în care va apărea menţiunea "by C." sau "C. by E.", dar nici acest aspect nu a fost luat în considerare.

În ceea ce priveşte celelalte concluzii ale raportului de expertiză (paginile 20-21 din raport), preluate integral de către instanţa de fond, arată că acestea depăşeau atribuţiile stabilite prin obiectivul expertizei, respectiv pregătirea unui expert în specialitatea informatică şi nici nu puteau fi avute în vedere la momentul soluţionării cauzei. Astfel, nu se face nicio referire la un anumit furnizor, aspect lipsit de relevanţă prin raportare la dispoziţiile art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006; nu există niciun indiciu despre faptul că autoritatea contractantă ar fi profitat de pe urma acestei confuzii, refuzând oferte de produs care se încadrează în clasa "SMART". Mai arată că documentaţia nu poate fi respinsă/anulată de plano pentru confuzia anterior detaliată.

În ceea ce priveşte neregula de la punctul 3 care se încadra în dispoziţiile punctului 1.5 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, privind nedeclararea tuturor criteriilor de calificare şi selecţie şi a factorilor de evaluare în documentaţia de atribuire sau anunţul de participare, recurentul-pârât susţine că aceasta a fost anulată în mod eronat de către instanţa de fond, cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Consideră că instanţa de fond, fără a prezenta niciun argument/raţionament a reţinut că nu au fost încălcate principiile concurenţei, transparenţei şi al tratamentului egal, cu efecte directe asupra eficientei utilizări a fondurilor europene, sens în care apreciază că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Menţionează că prin Clarificarea nr. 32469/27.10.2010 publicată în SEAP, UATM Râmnicu Vâlcea a completat cerinţele aferente capitolului "Capacitate tehnică şi/sau profesională" din Fişa de date pentru furnizare echipamente pentru extindere şi modernizare sistem de supraveghere video cu dispecerat, pe linia siguranţei publice şi prevenirea criminalităţii la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea cu cerinţa privind prezentarea de către ofertanţi a documentelor care să ateste calitatea de furnizor a producătorului sau producătorilor de la care achiziţionează echipamentele.

Recurentul-pârât arată că potrivit art. 26 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, dacă după publicarea unui anunţ, intervin anumite modificări faţă de informaţiile deja publicate, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de tip erată la anunţul iniţial, în condiţiile prevăzute în Regulamentul Comisiei Europene nr. 1564/2005, care stabileşte formatul standard anunţurilor publicitare în cadrul procedurilor de atribuire prevăzute în Directivele nr. 17/2004/CE şi nr. 18/2004/CE. Totodată, art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 stabileşte că anunţul publicat la nivel naţional nu trebuie să conţină alte informaţii faţă de cele existente în anunţul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, menţionând data transmiterii către Comisia Europeană.

În aceste condiţii doar potenţialii ofertanţi care accesau informaţiile direct din SEAP erau informaţi în legătură cu modificarea condiţiilor de participare la procedura de achiziţie, ceea ce afecta participarea operatorilor economici din Uniunea Europeană la procedura de achiziţie, care nu erau informaţi despre schimbările intervenite la nivelul documentaţiei de atribuire. Publicarea eratei în JOUE era obligatorie, întrucât valoarea contractului depăşea plafonul stabilit în legislaţia naţională cu privire la achiziţiile publice pentru care există obligaţia publicării în JOUE.

Astfel, consideră că, în mod corect, echipa de control a stabilit că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv art. 26 din H.G. nr. 925/2006, care fac referire la anunţurile de participare pentru atribuirea contractelor a căror valoare estimată este mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

De asemenea, apreciază că susţinerile intimatului-reclamant în sensul că neregula nu ar exista, întrucât termenul de "erată" a fost introdus începând cu luna decembrie 2012, nu pot fi reţinute, având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi art. 26 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, în forma în vigoare la momentul desfăşurării procedurii de achiziţie.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant Municipiul Râmnicu Vâlcea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.

Intimatul-reclamant arată că, deşi recursul se întemeiază pe motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în fapt, în cuprinsul motivelor de recurs sunt reluate considerentele pe care recurentul şi-a întemeiat nota de constatare şi decizia contestată.

Cu privire la primul motiv invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., având în vedere că instanţa de fond a admis proba cu expertiza tehnică de specialitate şi, în condiţiile în care dezlegarea pricinii ţine de o împrejurare tehnică, este evident că soluţia instanţei nu putea să treacă peste concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că şi acest motiv este neîntemeiat, având în vedere că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză şi a reţinut că, prin clarificările publicate, mărcile indicate pentru specificaţiile camerelor video şi monitoarelor nu au fost solicitate limitativ, acceptându-se şi mărci echivalente. De asemenea, s-a reţinut că un produs care a fost înregistrat cu numele clasei din care face parte nu poate exclude concurenţa şi nu poate fi asimilat situaţiei "dreptului de autor", iar utilizarea unei denumiri generice de către o autoritate contractantă în cadrul unei documentaţii de achiziţie, nu poate fi sancţionată pentru acţiunea unui terţ în condiţiile în care nu se face nicio referire la un anumit furnizor şi nu există nici un indiciu despre faptul că autoritatea contractantă ar fi profitat de pe urma acestei confuzii.

Intimatul-reclamant arată că recurentul a apreciat greşit că la întocmirea caietului de sarcini, autoritatea contractantă a folosit specificaţii tehnice care indică o anumită origine, marcă, produs şi că, astfel, au fost încălcate prevederile art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. În decizia atacată şi în nota de constatare s-a susţinut că în Fişele 2 şi 3 din Caietul de sarcini, autoritatea contractantă a folosit pentru componenta "Senzori de imagine", caracteristici tehnice minimale care trimit la anumite mărci de fabrică sau de comerţ, deşi în Fişa nr. 2, la tipul de senzor, au fost prezentate două modele - CMOS 2 Mpixel sau CCD Exview HAD, la alegere, ceea ce înlătură caracterul restrictiv.

De asemenea, în Fişa tehnică nr. 8 nu au fost solicitate caracteristici ce trimit la o anumită marcă sau sursă, întrucât denumirea comercială a tehnologiei de procesare a imaginilor televizoarelor cu plasmă model I. (Tehnologia V-real Pro), produse de compania J., nu a fost prezentată ca fiind obligatorie, ci ca o caracteristică tehnică minimală.

În cauză, este vorba de un proiect de extindere a unui sistem de supraveghere video existent, iar proiectantul avea obligaţia să realizeze o documentaţie pentru un sistem CCTV extins, compatibil cu cel aflat în funcţiune.

Consideră că nici în ceea ce priveşte nepublicarea în JOUE a clarificării nr. 32469 din 27.10.2010, critica recurentei nu este fondată, având în vedere că nu au fost încălcate dispoziţii care să conducă la aplicarea unei astfel de măsuri, deoarece la data publicării în SEAP a Clarificării nr. 32469/27.10.2010 exista o reglementare distinctă cu privire la forma pe care trebuie să o îmbrace o modificare ulterioară a fişei de date şi folosirea adresei de clarificări era interzisă, legea nedistingând o asemenea situaţie.

Mai arată că măsură aplicării corecţiei este nelegală şi pentru că, în justificarea acesteia, s-a reţinut, în mod greşit, că autoritatea contractantă nu a publicat clarificarea şi în JOUE, având în vedere că potrivit art. 48 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/206, operatorul SEAP are obligaţia de a asigura transmiterea în format electronic a anunţurilor spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar potrivit art. 49 alin. (5) din acelaşi act normativ, dacă, din motive de natură tehnică, operatorul SEAP nu are această posibilitate, responsabilitatea transmiterii spre publicare a anunţului revine autorităţii contractante, caz în care operatorul SEAP are obligaţia de a înştiinţa autoritatea contractantă cu privire la apariţia unei astfel de situaţii, în cel mult o zi lucrătoare de la expirarea perioadei prevăzute la alin. (3) lit. a).

Pe de altă parte, mai arată că, din adresa de clarificare, reiese că nu este vorba de introducerea unei cerinţe noi, ci de o precizare a cerinţei deja existente în fişa de date cu privire la calitatea de furnizor sau producător, în sensul că aceasta trebuie dovedită.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Rezultă din actele dosarului că prin actele administrative contestate în cauză s-a dispus în sarcina intimatului-reclamant UATM Râmnicu Vâlcea aplicarea unei corecţii financiare în sumă totală de 360.599,88 RON, reprezentând 25% din valoarea contractului de furnizare echipamente nr. 38439/22.12.2010 încheiat între acesta şi furnizorul S.C. K. S.R.L. în vederea realizării obiectivelor proiectului intitulat "Extindere şi modernizare sistem de supraveghere video cu dispecerat, pe linia siguranţei publice şi prevenirea criminalităţii, al cărui beneficiar era intimatul-reclamant.

Aplicarea corecţiei financiare în privinţa contractului mai sus menţionat s-a făcut pentru încălcarea de către autoritatea contractantă (reclamantul UATM Râmnicu Vâlcea) a prevederilor art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, prin faptul că la întocmirea caietului de sarcini al procedurii au fost folosite specificaţii tehnice care indicau o anumită origine, marcă, produs, ceea ce a avut ca urmare restricţionarea participării la procedura de atribuire a contractului, cât şi pentru încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, prin faptul modificării ulterioare a cerinţelor de calificare stabilite în cauză, fără ca acestea să fie publicate, printr-un anunţ de tip erată, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Constatările şi concluziile Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.05.2014 emisă de Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli, Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli - POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), cât şi Decizia nr. 251/01.08.2014 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative au fost desfiinţate prin sentinţa primei instanţe, care a constatat că starea de fapt relevată de probele administrate în proces nu confirmă încălcarea în caz a prevederilor art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, dar nici principiile concurenţei, transparenţei şi al tratamentului egal, cu efecte directe asupra eficientei utilizării a fondurilor europene.

La pronunţarea sentinţei au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică în specialitatea informatică întocmit de expert tehnic judiciar L..

Expertiza de specialitate a fost încuviinţată şi administrată în cauză pentru a se stabili dacă specificaţiile tehnice folosite în caietul de sarcini, respectiv documentaţia de atribuire indică o anumită origine, marcă sau produs sau dacă acestea reprezintă anumite tehnologii de prelucrare, procesare, având în vedere susţinerile din cererea de chemare în judecată şi faptul că analiza caracteristicilor tehnice impuse prin documentaţia de atribuire implica opinia avizată din partea unui specialist în domeniu.

Pe baza concluziilor expertizei, prima instanţă a constatat că, prin clarificările publicate, mărcile indicate pentru specificaţiile camerelor video şi monitoarelor nu au fost solicitate în mod limitativ, acceptându-se şi mărci echivalente.

De asemenea, faptul că un produs a fost înregistrat cu numele clasei din care face parte nu poate exclude concurenţa şi nu poate fi asimilat situaţiei "dreptului de autor", iar utilizarea unei denumiri generice de către o autoritate contractantă în cadrul unei documentaţii de achiziţie nu poate fi sancţionată pentru acţiunea unui terţ în condiţiile în care: (i) nu se face nicio referire la un anumit furnizor; (ii) nu există niciun indiciu despre faptul că autoritatea contractantă ar fi"profitat" de pe urma acestei confuzii, acţionând în sensul refuzului unei oferte de produs care se încadrează în clasa "SMART".

În considerarea acestor concluzii ale raportului de expertiză tehnică de specialitate, prima instanţă a apreciat că documentaţia din procedura de atribuire derulată în cauză nu putea fi respinsă sau anulată de plano pentru confuzia susmenţionată şi că, în speţă, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, echipamentele respective nefiind solicitate în mod limitativ, acceptându-se şi mărci echivalente.

Raportat la soluţia şi sentinţa primei instanţe, Înalta Curte constată că hotărârea fondului este criticabilă din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul în care se reţine că nu a fost prezentată nicio motivare în ceea ce priveşte respingerea obiecţiunilor formulate de recurentul-pârât la constatările şi concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, cât şi în privinţa desfiinţării actelor administrative emise în privinţa intimatului-reclamant pentru abaterea constând în modificarea ulterioară a cerinţelor de calificare, fără ca acestea să fie publicate, printr-un anunţ de tip erată, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

De asemenea, se constată că sentinţa pronunţată în cauză nu oferă un răspuns la susţinerile şi observaţiile formulate prin întâmpinarea recurentului-pârât, în condiţiile în care prima instanţă avea obligaţia ca, în sprijinul soluţiei pronunţate, să ofere o motivare adecvată tuturor chestiunilor în dezbatere şi, chiar dacă în îndeplinirea acestei obligaţii nu trebuie furnizată o explicaţie pentru fiecare argument în parte şi de o manieră elaborată, totuşi se cere să existe măcar un răspuns comun la aspectele circumscrise unei problematici unice. Esenţial este ca în cuprinsul hotărârii să se regăsească motivele care au determinat soluţionarea într-un anume fel a pricinii deduse judecăţii, o motivare adecvată în înţelesul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., implicând în mod necesar "examinarea efectivă" de către instanţă a problemelor cu care a fost în mod real sesizată prin cererea de chemare în judecată, cât şi a apărărilor din întâmpinare supuse atenţiei, ca mijloc de a contracarare a pretenţiilor formulate în cauză.

În speţă, Înalta Curte constată că, deşi sentinţa fondului constată în dispozitiv soluţia de admitere a acţiunii în anularea actelor administrative, considerentele hotărârii nu exprimă punctul de vedere al instanţei de judecată cu privire la toate chestiunile invocate în sprijinul motivelor de nelegalitate formulate în cererea de chemare în judecată a intimatului-reclamant, cu referire specială la abaterea constând în modificarea cerinţelor minime de calificare prin intermediul unei clarificări, şi nu prin publicarea unui anunţ de tip erată, dar nici a motivelor pentru care nu au fost avute în vedere apărările şi susţinerile din întâmpinarea recurentului-pârât, în corelaţie cu abaterea constând în definirea în caietul de sarcini a unei specificaţii tehnice care indică o anumită origine, marcă sau produs.

Totodată, deşi prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea pe concluziile raportului de expertiză tehnică, integral preluate în considerentele sentinţei, nu au fost menţionate, nici măcar sumar, motivele care au determinat respingerea în bloc a obiecţiunilor formulate, în condiţiile în care acestea erau pertinente şi justificate în contextul stării de fapt şi a dispoziţiilor de lege relevante.

O motivare neadecvată obiectului cererii de chemare în judecată, raportat la argumentele şi apărările principale, precum şi contra argumentaţia şi observaţiile formulate, echivalează cu nemotivarea şi, implicit, cu nerezolvarea fondului cauzei, neregularitatea constatată fiind şi mai evidentă în condiţiile în care fiecare motiv de nelegalitate invocat în cauză constituia în sine un temei suficient pentru anularea actelor contestate.

Or, pentru exercitarea corespunzătoare a controlului judiciar se impune ca la judecata în primă instanţă să se cerceteze toate motivele de nelegalitate, inclusiv obiecţiunile la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, astfel încât criticile formulate într-o eventuală cale de atac să permită examinarea şi valorificarea lor separată, corelativ motivelor de nulitate invocate.

Constatând întemeiat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., celelalte critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu mai necesită o examinare separată din partea Înaltei Curţi, urmând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei, dispuse în baza prezentei decizii.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va lua măsurile necesare pentru ataşarea la dosarul cauzei a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.05.2014 emisă de Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli, Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli - POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii acesteia, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, republicată, înscrisuri ce nu se regăsesc depuse la prezentul dosar.

Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune admiterea recursului declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene împotriva sentinţei nr. 128/F-C din 22 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2018.