Automobile registration refusal due to fraudulently modified chassis number and stolen vehicle status under mandatory authenticity certification requirements

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 15.09.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Regia Autonomă "Registrul Auto Român" la eliberarea omologării, respectiv eliberării Certificatului de autenticitate a autoturismului marca B. cu nr. de şasiu x şi poansonarea acesteia conform reglementărilor legale în vigoare, precum şi eliberarea cărţii de identitate a autoturismului menţionat.

Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1747/2015 din 12 februarie 2015.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 la data de 02.03.2015, sub dosar nr. x, iar prin decizia nr. 5560/25.03.2015 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1841 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1841 din 23 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă că în iunie 2010 a achiziţionat din Italia autoturismul second-hand marca B. de culoare neagră, având nr. de înmatriculare X, iar la punctul de trecere a frontierei dintre Slovenia şi Croaţia, autoturismul a fost reţinut de autorităţile croate din cauza unor suspiciuni în privinţa actelor de identificare, stabilindu-se că autoturismul figura ca fiind furat din Italia. Ulterior, reţinându-se buna sa credinţă, i s-a restituit automobilul, dar, cu toate acestea, nu a putut înmatricula şi folosi automobilul, deşi deţine toate actele din care rezultă achiziţionarea legală a autoturismului.

Mai arată că, în speţă, au fost efectuate cercetări penale în dosarul nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în care la data de 13.12.2013 s-a dat o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, prin care s-a dispus disjungerea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, având ca obiect autoturismul în discuţie, fiind format în acest sens dosarul nr. x, în care la data de 20.11.2014, dosarul a fost trecut în evidenţa celor cu autori necunoscuţi.

Consideră că instanţa de fond a făcut o analiză superficială a actelor de la dosar, fără a ţine cont de faptul că, deşi numărul original de şasiu a fost distrus, în urma verificărilor întreprinse s-a descoperit că numărul original este x şi că automobilul având acest număr de şasiu nu figurează în baza de date a Interpol ca fiind furat, dar că figurează furat un automobil cu o serie de şasiu cu un caracter lipsă, şi anume X.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond nu a dat eficienţă principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ.

De asemenea, consideră că nu s-a ţinut cont de adresa RAR nr. 6866/03.09.2012 şi nici de Raportul de verificare nr. x/12.09.2012 întocmit de RAR Galaţi privind poansonarea seriei de şasiu, după cum nu s-a ţinut cont nici de planşele foto depuse la dosar şi care priveau constatările făcute de reprezentanţii RAR.

Recurenta-reclamantă apreciază că i-a fost încălcat şi dreptul de proprietate, având în vedere că nu poate folosi bunul în litigiu, acesta uzându-se între timp, fizic şi moral.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Regia Autonomă Registrul Auto Român a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, ca temeinică şi legală.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, astfel că acest motiv de recurs este neîntemeiat.

Tot neîntemeiat, consideră că este şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că în atribuţiile intimatei-pârâte nu intră clarificarea situaţiei acestui vehicul şi că pretinsa încălcare a dreptului de proprietate nu se încadrează în vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamanta A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei Regia Autonomă "Registrul Auto Român" la eliberarea omologării, respectiv eliberării Certificatului de autenticitate a autoturismului marca B. cu nr. de şasiu x şi poansonarea acestuia conform reglementărilor legale în vigoare, precum şi eliberarea cărţii de identitate a autoturismului menţionat.

Ca urmare a respingerii acţiunii de către prima instanţă, reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat doar formal de către recurenta-reclamantă, având în vedere că în speţă, criticile formulate de către acesta nu vizează faptul că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că instanţa de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din această perspectivă.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, se constată că în cauză, acest motiv de recurs este nefondat.

În esenţă, criticile formulate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs formulată vizează faptul că instanţa de fond a dat o soluţie greşită, contrară probelor de la dosar, care în opinia recurentei, fac dovada temeiniciei pretenţiilor sale.

În examinarea legalităţii sentinţei fondului, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 78/2000, conform cărora "Vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea şi certificarea autenticităţii acestora, după caz, de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", denumită în continuare R.A.R., organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii".

Art. 11 pct. 8 din O.G. nr. 78/2000 precizează că:

"În sensul prezentei ordonanţe termenii de mai jos au următorul înţeles: (...)8. certificat de autenticitate - document eliberat de R.A.R. pentru un vehicul care a corespuns verificărilor efectuate la certificarea autenticităţii."

În conformitate cu dispoziţiile art. 12 din acelaşi act normativ:

"(1) Vehiculele rutiere prezentate în vederea omologării individuale sau eliberării cărţii de identitate a vehiculului, care nu pot fi identificate de R.A.R. din cauza lipsei sau modificării numerelor de identificare a acestora, aşa cum au fost ele realizate de către constructor sau de către autorităţile competente, după caz, nu pot obţine eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi nici eliberarea certificatului de autenticitate.

(2) Vehiculele rutiere înmatriculate sau înregistrate în România, care nu pot fi identificate, nu pot obţine eliberarea certificatului de autenticitate şi nici eliberarea/modificarea cărţii de identitate a vehiculului."

În acelaşi sens, se constată că potrivit art. 13 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 78/2000:

"(1) La înmatriculare în România, deţinătorii vehiculelor rutiere, cu excepţia celor noi, vor face dovada efectuării de către R.A.R. a certificării autenticităţii acestora.

(2) Certificarea autenticităţii unui vehicul rutier constă, după caz, în:

a) atestarea faptului că principalele sale elemente de identificare sunt originale şi/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate;

b) atestarea identităţii vehiculului în raport cu datele menţionate în cartea de identitate a acestuia;

c) atestarea faptului că vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern sau internaţional, la data efectuării certificării autenticităţii, potrivit bazei de date puse la dispoziţia R.A.R. de autorităţile competente din România."

Înalta Curte observă, din interpretarea coroborată a textelor de lege de mai sus, că înmatricularea sau înregistrarea în România a vehiculelor se face numai după omologarea şi certificarea autenticităţii, iar vehiculele rutiere care nu pot fi identificate de R.A.R. din cauza lipsei sau modificării numerelor de identificare a acestora, nu pot obţine eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi nici eliberarea certificatului de autenticitate.

În speţă, se constată, contrar opiniei recurentei-reclamante, că autenticitatea vehicului rutier din litigiu nu poate fi certificată, respectiv nu se poate atesta faptul că numărul de şasiu, care este unul dintre principalele elemente de identificare ale vehiculului, este cel original, în condiţiile în care acesta a fost supus unor modificări neautorizate, chiar frauduloase, de ştergere.

Astfel fiind, refuzul autorităţii publice pârâte de a elibera documentele solicitate în vederea înmatriculării autovehiculului în cauză, apare ca fiind justificat, deoarece acesta figura ca fiind sustras din Italia la data de 09.06.2010, conform bazei de date aflate la dispoziţia autorităţilor competente din România, Italia, Croaţia, Germania şi Slovenia, astfel cum reiese din referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale nr. 7316/P/2012 din 18.09.2013, emis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, motiv pentru care prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus atât neînceperea urmăririi penale faţă de C., dar şi continuarea cercetărilor într-un dosar disjuns, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt cu autori necunoscuţi.

Deoarece în speţă, autovehiculul figura în baza de date ca fiind vehicul furat, autoritatea pârâtă nu putea elibera certificatul de autenticitate şi cartea de identitate.

Înalta Curte apreciază că pârâtul Registrul Auto Român a fost obligat să protejeze interesul public privind efectuarea operaţiunilor impuse la calificarea autenticităţii vehiculelor şi, fiind prevăzută de lege posibilitatea sa de a refuza, în situaţii concrete, eliberarea certificatului de autenticitate, rezultă că dreptul de apreciere al autorităţii a fost exprimat pentru realizarea unor scopuri justificate de un interes public.

Prin urmare, întrucât printr-un text de lege cu caracter imperativ sunt stabilite condiţiile certificării autenticităţii unui vehicul rutier şi, ulterior, a eliberării cărţii de identitate a acestuia, recurenta-reclamantă era ţinută a face dovada îndeplinirii respectivelor condiţii, fără a putea solicita obligarea pe cale judecătorească a instituţiei pârâte să procedeze la efectuarea unor operaţiuni ce exced cadrului legal în materie.

Pe de altă parte, se apreciază că susţinerile recurentei-reclamante privind prezumţia de bună-credinţă a cumpărătorului la data încheierii actului de vânzare cumpărare sunt lipsite de relevanţă în prezenta cauză, având ca obiect raportul de autoritate stabilit între recurent şi regia autonomă intimată, competentă în aplicarea legii privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere.

În consecinţă, prezentul litigiu nu vizează raporturile juridice născute din actul de vânzare - cumpărare a autoturismului faţă de care autoritatea intimată are calitatea de terţ şi nu-i sunt opozabile apărările şi excepţiile pe care le poate invoca dobânditorul de bună-credinţă al unui bun mobil.

În ceea ce priveşte repoansonarea vehiculului ce figurează ca fiind furat, se constată că în mod corect a sesizat instanţa de fond, că nu există un temei de drept în baza căruia instituţia intimată să fie obligată a proceda în acest sens, în condiţiile în care autovehiculul reclamantei nu mai prezintă elementele de identificare originale, fiind poansonată o serie de şasiu falsă.

Astfel fiind, instanţa de fond a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, având în vedere situaţia de fapt expusă, respectiv dezlegarea dată litigiului reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, iar argumentele recurentei nu justifică înmatricularea sau înregistrarea în România a vehiculului din litigiu, câtă vreme legislaţia în materie prevede condiţii speciale pentru efectuarea acestor operaţiuni, pe care titularii unor asemenea cereri sunt ţinuţi a le îndeplini.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1841 din 23 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1841 din 23 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.