Competence in administrative litigation: ancillary compensation claim does not shift jurisdiction when challenging a local authority's act

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita reclamantul Composesoratul B. a chemat în judecată pe pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, solicitând anularea actului administrativ nr. x/03.04.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Braşov şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2016, cu consecinţa obligării acesteia, în solidar cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, la:

- plata sumei de 103.873,35 de RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafaţa de pădure de 459,70 ha, încadrată în tipul II de categorii funcţionale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de A. pe întreaga perioadă a anului 2016, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2016;

- plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 103.873,35 de RON, începând cu data de 10.03.2017 - data la care a fost depusă cererea nr. 116/28.02.2017 la Garda Forestieră Braşov, până la plata efectivă a debitului.

În drept au fost invocate prevederile art. 1-18 din Legea nr. 554/2004, art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, Decizia CE nr. C(2016) 8769/03.01.2017.

Prin sentinţa nr. 2284 din data de 22 noiembrie 2017 Tribunalul Harghita, secţia Civilă, în baza art. 132 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei sale materiale invocată de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul Composesoratul B. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că principalul criteriu care operează la stabilirea competenţei materiale este cel al autorităţii publice chemate în judecată şi, din moment ce prin unul dintre capetele de cerere se pretinde obligarea unei autorităţi publice centrale (Ministerul Apelor şi Pădurilor) să efectueze o operaţiune administrativă de plată a unor sume de bani, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este competentă material şi teritorial să soluţioneze integral acţiunea, în acord şi cu cele reţinute prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2006 din 30 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 47 din data de 7 februarie 2018 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, a declinat în favoarea Tribunalului Harghita competenţa de judecare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Composesoratul B. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, indiferent de faptul introducerii în cauză a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv Ministerul Apelor şi Pădurilor, ceea ce determină competenţa instanţei de contencios administrativ este obiectul dedus judecăţii. Or, astfel cum rezultă din conţinutului cererii introductive, reclamantul a înţeles să atace actul administrativ reprezentat de adresa nr. x/2017 emisă de Garda Forestieră Braşov, act pe care l-a apreciat a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, este îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor şi Pădurilor şi este accesorie acţiunii ce vizează refuzul nejustificat concretizat în adresa anterior indicată, astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competenţa poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii, respectiv anularea adresei menţionate.

Raportat la cele ce preced şi având în vedere modalitatea de redactare a cererii de chemare în judecată, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, (...) se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel, reţinându-se că în fapt competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Harghita.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Reclamantul Composesoratul B. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a adresei nr. x/2017, prin care pârâta Garda Forestieră Braşov şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2016, urmată de obligarea acesteia, în solidar cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, la plata sumei de 103.873,35 de RON, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat aferente anului 2016 şi a dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal începând cu data de 10.03.2017.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Textul de lege menţionat instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.

Constatând că în prezenta cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretenţiile reclamantului nu fac parte din categoriile enumerate anterior (taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora), Înalta Curte dă prevalenţă criteriului rangului autorităţii emitente, pe care îl va aplica prin raportare la obiectul principal al cererii de chemare în judecată şi la cadrul procesual pasiv.

Reclamantul a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Braşov, autoritate publică locală, cât şi pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală. În această situaţie, în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cauza de faţă, obiectul principal al cererii îl reprezintă solicitarea de anulare a actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră Braşov, respectiv adresa nr. x/2017, pe care reclamantul o apreciază a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată împotriva ambilor pârâţi, are caracter accesoriu faţă de capătul principal de cerere, fiind, astfel, incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti (...)".

În considerarea specificului cererilor formulate în materia contenciosului administrativ, acţiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecinţă a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de faţă Garda Forestieră Braşov, autoritate publică locală.

Pe de altă parte, chemarea în judecată a Ministerului Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală, nu poate determina schimbarea competenţei materiale, având în vedere şi dispoziţiile H.G. nr. 861/2009, potrivit cărora documentaţia pentru acordarea alocaţiilor bugetare se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură către direcţia care gestionează bugetul din cadrul acestei autorităţi, sumele necesare decontării fiind transmise de către direcţia care gestionează bugetul din cadrul autorităţii publice centrale, către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Composesoratul B. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.