Competence for judicial salary indexation claims and discrimination allegations: civil labor jurisdiction over administrative salary disputes

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2017, la data de 06.03.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. şi HH. (grefieri din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă) au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa stării de discriminare dintre reclamanţi şi ceilalţi grefieri şi personal conex, să se dispună obligarea pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice în sensul de a aloca sumele necesare, iar Ministerul Justiţiei şi celelalte instanţe din subordine să plătească reclamanţilor, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare gradaţie, vechime în funcţie, care să includă, cumulat:

a) drepturile reprezentând creşteri salariale de 18%, începând cu luna ianuarie 2014 până la data de 01.08.2016, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% şi 11% acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 10/2007 şi aflate în plată, de care s-a bucurat doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului public, a judecătorilor şi magistraţilor asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

b) drepturile reprezentând creşteri salariale de 7%, începând cu luna ianuarie 2014 până la data de. 01.10.2016, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 1%, 1% şi 5%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 3/2006 şi aflate în plată, de care s-a bucurat doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului public, a judecătorilor şi magistraţilor asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

c) dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având în vedere şi Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţată în dosarul nr. x, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La termenul de judecată din data de 18.07.2017, în dosarul nr. x, tribunalul, pentru buna înfăptuire a justiţiei, a dispus disjungerea acţiunii civile formulate de reclamanţii N., O., R., T., U., X., AA., BB., B., D., F. şi H., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, întocmirea de procese-verbale în acest sens, care au fost înaintate Compartimentului Registratură, în vederea formării a douăsprezece noi dosare, câte unul pentru fiecare reclamant menţionat în parte, care au fost repartizate aceluiaşi complet, pentru respectarea principiului continuităţii, cu termen de judecată 18.07.2017.

Prin sentinţa nr. 3279 din data de 20.07.2017 Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei pe cale de întâmpinare şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a acţiunii civile având ca obiect "drepturi salariale ale personalului din justiţie", formulată de reclamanţii J., K., L., M., P., Q., S., V., W., Y., Z., CC., DD., EE., FF., GG., HH., A., C., E., G. şi I., toţi prin reprezentant comun A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că, raportat la obiectul cauzei şi având în vedere că reclamanţii sunt nemulţumiţi de modul în care pârâţii au procedat în privinţa dreptului lor la salarizare lor, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Capitolul VII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

Cum Curtea de Apel Bucureşti a emis mai multe decizii în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, aceştia trebuie să urmeze calea prevăzută de lege, iar tribunalul a apreciat că era obligatoriu pentru reclamanţi să sesizeze Curtea de Apel Bucureşti, singura competentă să soluţioneze acest litigiu.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 4294 din data de 13 noiembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii J., K., L., M., N., O., P., Q., R., T., S., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., A., B., C., D., E., F., G., H. şi I.- toţi prin reprezentant A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în temeiul art. 133 C. proc. civ. a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi dispus suspendarea cauzei şi înaintarea acesteia către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii competenţei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că acţiunea reclamanţilor nu reprezintă plângere împotriva hotărârii organului de conducere al instanţei, cu privire la modul de stabilire a drepturilor salariale, întemeiată pe dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010.

Astfel cum rezultă din petitul acţiunii precum şi din motivarea acesteia, temeiul juridic al cererii este reprezentat de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, acesta fiind şi motivul pentru care reclamanţii au înţeles să se judece inclusiv în contradictoriu cu pârâtul Consiliul naţional pentru Combaterea Discriminării, aceştia considerîndu-se subiecţii unor fapte de discriminare din partea pârâţilor şi solicitând instanţei de judecată să constate discriminarea şi să îi oblige pe pârâţi la plata de despăgubiri.

Având în vedere dezlegările date de Î.C.C.J. prin Decizia în interesul legii nr. 10/2016, s-a apreciat că relevantă în stabilirea competenţei instanţei este natura raportului juridic dintre reclamanţi şi pârâţi, iar în această privinţă s-a constatat că între aceştia a luat naştere un raport juridic civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar nu un raport de funcţie publică, dat fiind faptul că potrivit Legii nr. 567/2004 deciziile de suspendare/eliberare din funcţie a personalului auxiliar pot fi contestate "la tribunalul de muncă şi asigurări sociale în a cărui circumscripţie teritorială îşi are domiciliul reclamantul", iar categoria personalului auxiliar nu se regăseşte nici în anexele la Legea nr. 188/1999.

Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care reclamanţii nu au solicitat restabilirea situaţiei anterioare prin anularea unor decizii ale organelor de conducere privind modul de stabilire a drepturilor salariale, ceea ce ar fi atras competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ prin raportare la dispoziţiile art. 7 Cap. VIII Anexa VI la Legea nr. 284/2010, ci exclusiv constatarea discriminării în derularea unui raport juridic civil şi plata de despăgubiri, s-a constatat că revine că revine Tribunalului Prahova, secţia Civilă competenţa soluţionării prezentului litigiu.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanţii, grefieri în cadrul Tribunalului Bucureşti, au invocat existenţa unei stări de discrimare şi au solicitat acordarea drepturilor băneşti cuvenite prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare (care include indexările de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 şi cele de 1%, 1% şi 5% prevăzute de O.G. nr. 3/2006).

Reclamanţii nu solicită anularea unui act administrativ tipic (ordinul curţii de apel de stabilire a drepturilor salariale sau deciziile de salarizare) şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat. Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dispoziţii legale de strictă interpretare şi aplicare, ce nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamanţi, dar având în vedere şi dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia în interesul legii nr. 10/2016, potrivit căreia în materie de competenţă în aplicarea O.G. nr. 137/2000 se are în vedere natura raporturilor juridice ce guvernează relaţiile dintre părţi, se constată că raportul juridic dedus judecăţii este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competenţa materială a instanţei va fi stabilită în raport de prevederile Legii nr. 567/2004 şi de cele ale Codului muncii.

În acest sens, conform dispoziţiilor art. 95 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 567/2004 (privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice), litigiile în legătură cu cariera şi raporturile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti sunt date de legiuitor în competenţa materială de judecată a "tribunalelor de muncă şi asigurări sociale", respectiv a "secţiilor sau completele specializate pentru soluţionarea conflictelor de muncă", acesta constituind dreptul comun în materie.

Art. 266 din Codul muncii statuează că,,jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

Prin urmare, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar reclamanţii, dând eficienţă dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. au ales să învestească Tribunalul Prahova, instanţă aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei în a cărei circumscripţii se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii J., K., L., M., N., O., P., Q., R., T., S., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. - prin reprezentant A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă .

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.