Inmate’s €60,000 damages claim against prison transferred to ordinary courts; administrative jurisdiction rejected

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat obligarea intimatului Penitenciarul Iaşi la plata unor daune morale în cuantum de 60.000 Euro.

În motivarea cererii petentul a indicat dispoziţiile legii contenciosului administrativ, a reclamat transferul abuziv de la Penitenciarul Găeşti la Penitenciarul Iaşi, precum şi nerespectarea normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate.

A mai arătat petentul că solicitările sale de liberare condiţionată au fost respinse în mod nelegal, iar vătămarea drepturilor sale a produs urmări şi în privinţa stării sale de sănătate, astfel încât este îndreptăţit la acordarea de daune morale.

Prin întâmpinarea depusă la data de 28.02.2018 intimatul Penitenciarul Iaşi a invocat excepţia necompetenţei generale, apreciind că pretinsele încălcări ale drepturilor reclamantului trebuie analizate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului.

A invocat, de asemenea, excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât, prin raportare la cuantumul daunelor morale pretinse şi la dispoziţiile art. 95 C. proc. civ., competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

Pe fondul cererii, s-a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, întrucât petentul nu a administrat probe apte să demonstreze încălcarea drepturilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

Examinând cu prioritate excepţiile invocate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Demersul judiciar iniţiat de petentul A., persoană aflată în executarea unei pedepse privative de libertate, urmăreşte obligarea intimatului Penitenciarul Iaşi la plata de daune morale în cuantum de 60.000 Euro, pentru repararea prejudiciului cauzat de nerespectarea drepturilor sale în privinţa condiţiilor de detenţie şi de respingerea nelegală a cererilor de liberare condiţionată.

Dat fiind obiectul cererii şi argumentele invocate în susţinerea acesteia, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate suţinerile intimatului referitoare la competenţa judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul penitenciarului şi va respinge excepţia necompetenţei generale invocată de acesta, acţiunea petentului fiind susceptibilă de a fi analizată de o instanţă de judecată şi nu de organul cu activitate jurisdicţională indicat.

În privinţa excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 lit. c) şi f), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată că, în cauză, nu s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de pârât, prezentul litigiu nu decurge din încheierea modificarea sau executarea unui contract administrativ şi nici nu se referă la acte emise sau încheiate de autorităţile publice locale sau centrale, după cum nici nu are ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorii vamale.

Cererea petentului nu se subsumează niciuneia dintre categoriile reglementate de Legea nr. 554/2004 sau de alte legi speciale, astfel încât instanţa de contencios administrativ nu este competentă să o soluţioneze.

Reţinând caracterul patrimonial al acţiunii petentului şi faptul că raportul juridic care a condus la sesizarea instanţei nu este unul de drept public, Înalta Curte constată că soluţionarea unei astfel de cereri intră în competenţa jurisdicţiei de drept comun şi nu a celei de contencios administrativ.

Pe de altă parte, competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, aceasta neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepţia celor date prin lege în competenţa sa.

Pentru considerentele expuse, având în vedere cuantumul pretenţiilor petentului A. şi sediul intimatului chemat în judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 95 pct. 1 raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., dar şi art. 132 din acelaşi cod, Înalta Curte va excepţia necompetenţei sale materiale şi va declina competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia necompetenţei generale invocată de intimatul Penitenciarul Iaşi.

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de intimatul Penitenciarul Iaşi.

Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de A. în contradictoriu cu Penitenciarul Iaşi în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.