Appeal dismissed; environmental fund ordered to issue reasoned response on refund of waste tax contributions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.10.2014, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Fondului pentru Mediu:

a) anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei cuprinsă în adresa nr. x/2014, prin care autoritatea îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior prin Adresa nr. x/2014;

b) anularea Adresei nr. x/2014 emisă de Direcţia Generala Economico - Financiară a A.F.M., prin care s-a respins restituirea contribuţiei la Fondul pentru mediu de 3% din veniturile din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase în cuantum de 8.909.665 RON;

c) admiterea cererii de restituire şi obligarea autorităţii la restituirea către A. a sumei de 8.909.665 RON;

d) obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată .

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 874 din data de 27 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active ca nefondată, a respins ca inadmisibile capetele de cerere având ca obiect anularea adreselor nr. x şi x/17.04.2914 emise de pârâta A.F.M., a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Fondului pentru Mediu, a obligat pârâta să soluţioneze cererea reclamantei de restituire, în sensul de a emite un răspuns motivat privind solicitarea acesteia de restituire a sumei de 8.909.665 RON, a respins, în rest, pretenţiile ca neîntemeiate şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 1050 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocaţial redus.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea în totalitate a acţiunii reclamantei.

În motivarea cererii pârâta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c), i) şi n) din Legea nr. 554/2004, dar şi pe cele ale O.U.G. nr. 78/2000 şi ale Legii nr. 211/2011, referitoare la definiţia termenului de "deşeu".

Arată recurenta că prin niciunul dintre petitele acţiunii nu se solicită să se constate existenţa unui refuz nejustificat al Administraţia Fondului pentru Mediu privind soluţionarea unei cereri, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi cu atât mai puţin obligarea sa la soluţionarea cererii intimatei de restituire a sumei, în sensul de a emite un răspuns motivat.

4. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18.05.2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea formulată la data de 05.10.2017, completul filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a respins excepţiile nulităţii şi tardivităţii recursului, a declarat recursul admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen pentru judecarea recursului în şedinţa publică.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu adresa nr. x/2014 înregistrată la recurenta Administraţia Fondului pentru Mediu, reclamanta SC "A." S.R.L. a solicitat în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală restituirea sumei de 8.909.666,00 RON reprezentând contribuţia de 3% din veniturile din vânarea deşeurilor feroase şi neferoase, care au fost eronat reţinute, declarate şi virate la Fondul pentru Mediu de către B. S.R.L.

Prin adresa nr. x/2014, recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu i-a adus la cunoştinţă intimatei că nu are dreptul la restituirea sumei, întrucât resturile de alamă (capete de ţeavă, bară, colivii, inele, şpan de alamă) nu reprezintă subproduse, întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 5 lit. b) şi d) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

Intimata-reclamantă a formulat plângere prealabilă împotriva adresei de răspuns nr. 4/2014, recurenta Administraţia Fondului pentru Mediu comunicându-i că îşi menţine punctul de vedere exprimat (adresa nr. x/2014).

Soluţionând cauza, curtea de apel a admis acţiunea şi a obligat pârâta să soluţioneze cererea reclamantei de restituire, în sensul de a emite un răspuns motivat privind solicitarea acesteia de restituire a sumei de 8.909.665 RON, respingând în rest pretenţiile ca neîntemeiate.

În esenţă, a reţinut judecătorul fondului că, petiţia reclamantei nu a făcut obiectul vreunei analize a autorităţii, Administraţia Fondului pentru Mediu limitându-se la a afirma că nu îndeplineşte cerinţele de la lit. b) şi d) fără a indica, fie şi în mod succint, care ar fi argumentele în sprijinul concluziei că resturile de alamă nu pot fi utilizate direct şi, implicit, ar fi supuse unei alte prelucrări suplimentare celei prevăzute în practica industrială obişnuită.

Contrar susţinerilor recurentei, considerentele instanţei de fond sunt corecte, fiind însuşite şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă o abordare corectă a cauzei, pe baza situaţiei de fapt care nu a fost contestată de părţi.

Răspunzând motivelor de recurs se impune a se preciza că judecătorul fondului a recalificat obiectul cererii de chemare în judecată stabilind că acesta este reprezentat de cenzurarea refuzului pârâtei de a soluţiona cererea reclamantei de restituire a sumei achitate cu titlu de contribuţie, în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală.

Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 care definesc contenciosul administrativ, ale art. 8 alin. (1), care conturează obiectul acţiunii judiciare şi ale art. 18 alin. (1), care statuează soluţiile care pot fi pronunţate în materia contenciosului administrativ, rezultă că susceptibile de anulare sunt exclusiv actele administrative tipice, iar pentru ipoteza în care se solicită cenzurarea refuzului de soluţionare a unei cereri, soluţia pe care o poate pronunţa instanţa este, conform art. 18, exclusiv aceea de obligare a autorităţii publice să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

În aceste condiţii, în mod corect judecătorul fondului a respins capetele de cerere având ca obiect anularea adreselor nr. x şi 90070/2014 emise de Administraţia Fondului pentru Mediu, ca inadmisibile şi a obligat pârâta să soluţioneze cererea reclamantei cu privire la restituirea sumei de 8.909.665 RON.

În ceea ce priveşte problema de drept supusă dezlegării, anume încadrarea sau nu a resturilor de alamă rezultate din activitatea intimatei-reclamante în categoria deşeuri, instanţa reţine că reclamanta a vândut către S.C. C. S.R.L. resturi de alamă, pentru ca acestea din urmă să le folosească drept materie primă în procesul de producţie.

La achiziţionarea acestor resturi de alamă, considerate de către reclamantă subproduse, S.C. C. S.R.L. (fosta B. S.R.L. Braşov) a reţinut şi virat către Administraţia Fondului pentru Mediu contribuţia de 3% din venituri realizate din vânzare.

Reclamanta considerând că produsele livrate reprezintă subproduse şi nu deşeuri se consideră îndreptăţită la restituirea sumelor plătite, ca urmare a aplicării eronate a dispoziţiilor legale, solicitarea sa fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală.

În dezacord cu aceasta, recurenta-pârâtă a apreciat că resturile de alamă nu reprezintă subproduse, întrucât nu respectă dispoziţiile art. 5 lit. b) şi d) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 211/2011 "Este considerat subprodus şi nu deşeu, potrivit definiţiei de la pct. 9 Anexa 1, o substanţă sau un obiect care rezultă în urma unui proces de producţie al cărui obiectiv principal nu este producerea acestuia şi care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

"b) substanţa sau obiectul poate fi utilizat direct, fără a fi supus unei alte prelucrări suplimentare celei prevăzute de practica industrială obişnuită;

d) utilizarea ulterioară este legală în sensul că substanţa sau obiectul îndeplineşte toate cerinţele relevante referitoare la produs, la protecţia mediului şi protecţia sănătăţii pentru utilizarea specifică şi nu va produce efecte globale nocive asupra mediului sau a sănătăţii populaţiei".

Pornind de la dispoziţiile legale menţionate şi având în vedre că la cererea formulată reclamanta a anexat o "declaraţie" în care a precizat că resturile de alamă sunt reutilizate ulterior fără a mai fi necesară derularea vreunei operaţiuni, este evident că, prin exprimarea refuzului de către AFM motivat doar pe neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la lit. b) şi d) ale art. 5 din Legea nr. 211/2011, argumentele reclamantei nu au fost analizate sub acest aspect.

Deşeul este definit de dispoziţiile lit. b) Anexa I A a O.U.G. nr. 78/2000 ca fiind orice substanţă sau orice obiect din categoriile stabilite în anexa I B, de care deţinătorul se debarasează, are intenţia sau obligaţia de a se debarasa.

Cum însă, cu privire la împrejurarea unei eventuale debarasări sau reutilizări ulterioare părţile au poziţii divergente, autoritatea pârâtă avea obligaţia să prezinte, chiar în mod succint argumentele pe care se întemeiază refuzul de restituire a sumei de 8.909.665 RON reprezentând contribuţie de 3% din veniturile obţinute din vânzarea resturilor de alamă, sumă ce a fost declarată şi virată la Fondul pentru Mediu de către S.C. C. S.R.L. (B. SRL).

Or, în lipsa unei astfel de analize, instanţa de contencios administrativ nu poate analiza legalitatea şi temeinicia poziţiei exprimate de autoritatea publică recurentă, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se impune obligarea pârâtei la emiterea unui răspuns motivat privind cererea reclamantei de restituire a sumei de 8.909.655 RON, aşa cum de altfel corect a dispus judecătorul fondului.

Pentru considerentele expuse, din care rezultă că nu este fondat motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 874 din 27 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2018.