Tenant Lacks Standing to Challenge Railway Land Attestation Certificate; Appeal Rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 iulie 2014, sub nr. x/2013*, în urma declinării de competenţă prin sentinţa nr. 1202/18.06.2014, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis la data de 11.10.2012 de către pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pentru societatea comercială cu capital de stat Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A.

Prin încheierea din 8 septembrie 2014, Curtea de Apel Suceava a dispus introducerea în cauză a Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" S.A. prin Sucursala Regională CFR Iaşi, în calitate de pârâtă, motivat de faptul că este beneficiara actului administrativ contestat.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 76 din 18 martie 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii de reprezentant şi tardivităţii introducerii acţiunii şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. S.R.L., respingând cererea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea sentinţei recurate şi, respingând excepţia lipsei calităţii sale procesuale active, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă susţine că în mod eronat a reţinut instanţa lipsa calităţii procesuale în ceea ce o priveşte, având drept consecinţă respingerea cererii de anulare pentru lipsa calităţii sale procesuale active. Concluzia instanţei s-a întemeiat exclusiv pe susţinerile pârâtelor, cu ignorarea argumentelor reclamantei care dovedeau interesul său procesual.

Contrar opiniei instanţei de judecată, recurenta-reclamantă susţine că a dovedit în cauză că are un interes legitim, personal, direct, născut şi actual.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că a folosit o parte din terenul înscris în titlul de proprietate a cărui anulare o solicită, în baza contractului de închiriere nr. 4979/01.05.2006, încheiat cu SN CF "CFR" S.A., care, deşi avea calitatea de locator, nu a dovedit cu vreun document modul de deţinere a terenului, nici la momentul încheierii contractului, nici ulterior, până la data emiterii certificatului. Astfel, având în vedere că a încheiat un contract de închiriere cu o entitate care nu avea calitatea de proprietar sau deţinător, susţine că interesul său legitim este dovedit de faptul că doreşte să folosească în continuare terenul, fapt ce implică încheierea contractului de închiriere cu adevăratul proprietar.

În susţinerea interesului personal, recurenta-reclamantă arată că a construit o clădire pe acest teren şi că a utilizat terenul de 2.052 mp pentru peroanele unde erau parcate autocare de transport persoane; interesul direct rezultă din faptul că prin emiterea certificatului de atestare a fost afectată în mod direct, fiindu-i perturbată activitatea, ce a condus chiar la intrarea acesteia în faliment; interesul născut rezultă din faptul că, prin atribuirea în mod nelegal a acestui teren, din domeniul public în domeniul privat, s-a ivit starea conflictuală dintre reclamantă şi pârâţi; interesul actual rezultă din faptul că în cazul admiterii acţiunii de faţă şi a anulării, chiar parţiale, a titlului de proprietate, situaţia recurentei-reclamante s-ar putea revizui.

Pe de altă parte, deşi prima instanţă a invocat că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi proprietara acestor terenuri, recurenta-reclamantă susţine că nu era necesară o astfel de dovadă pentru urmărirea unui interes legitim.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Compania Naţională Căi Ferate "CFR" S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

4.2. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Ministerul Transporturilor a invocat excepţia nulităţii recursului ca urmare a neîncadrării criticilor de nelegalitate într-unul din motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 17 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2017, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Transporturilor prin întâmpinare, a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil, se constată că recurenta-reclamantă A. S.R.L. a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care sentinţa atacată va fi analizată din perspectiva acestui motiv de casare, astfel cum s-a reţinut şi prin concluziile raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, având în vedere faptul că reclamanta A. S.R.L. nu a justificat interesul formulării cererii de anulare a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/11.10.2012 emis de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pentru Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. şi, drept urmare, nu are calitatea de parte vătămată într-un interes legitim pentru a formula o cerere de chemare în judecată în faţa instanţei de contencios administrativ.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. "(1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia:/.../d) justifică un inters", iar potrivit art. 33 din acelaşi Cod, "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual./.../"

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. (2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter indidual, adresat altui subiect de drept.", iar art. 2 alin. (1) lit. a) prevede că persoană vătămată este "orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim".

Reţine Înalta Curte că, dacă în cadrul unei acţiuni civile de drept comun reclamantul trebuie să dovedească folosul practic urmărit prin recurgerea la procedura judiciară, aceasta fiind o condiţie esenţială pentru exercitarea dreptului la acţiune, în litigiul de contencios administrativ interesul legitim pe care partea îl invocă nu se confundă cu folosul practic, ci reprezintă, astfel cum rezultă din definiţia dată de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat".

Astfel, din dispoziţiile citate, rezultă că partea se poate considera persoană vătămată şi se poate adresa instanţei de contencios administrativ doar în situaţia în care justifică un drept subiectiv sau interes legitim propriu, deoarece doar prin încălcarea acestora de către autoritatea publică se naşte un raport de drept administrativ.

Rezultă că dovedirea interesului legitim privat sau a dreptului subiectiv pretins încălcate de autoritatea pârâtă reprezintă o condiţie ce ţine de calitatea procesuală activă a reclamantului, acesta trebuind să dovedească identitatea între cel ce se adresează instanţei şi partea implicată în raportul de drept administrativ, respectiv persoana vătămată prin acţiunea sau inacţiunea autorităţii publice, care nu poate fi decât titulara unui drept subiectiv civil sau a unui interes legitim.

În speţă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea unui act administrativ adresat altui subiect de drept, respectiv a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/11.10.2012, emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în favoarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" S.A., pentru suprafaţa totală de 71.589,30 mp, aflată în proprietatea exclusivă a CN CF "CFR" S.A. - Staţia CF Botoşani, în care se află inclusă şi suprafaţa de 2.167 mp care, afirmă reclamanta, nu are legătură cu transportul CFR.

În cadrul motivelor de recurs, recurenta susţine că a dovedit în cauză interesul său legitim de persoană vătămată de actul administrativ a cărui anulare a solicitat-o, întrucât a edificat o construcţie pe o parte din terenul înscris în titlul de proprietate, activitatea economică i-a fost grav afectată de emiterea certificatului, culminând cu falimentul său, beneficiara actului administrativ contestat a iniţiat împotriva sa o serie de acţiuni în evacuare/pretenţii/daune, iar în cazul admiterii cererii deduse judecăţii, situaţia acesteia s-ar putea revizui.

Deşi prima instanţă a considerat că nu a justificat un interes legitim, prin aceea că nu a făcut dovada că ar fi proprietara acestor terenuri, recurenta-reclamanta susţine că nici nu era nevoie să producă o dovadă în acest sens, întrucât interesul său este să folosească în continuare terenul, cu condiţia încheierii unui contract de închiriere cu adevăratul proprietar.

Criticile formulate de recurentă în privinţa soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale active sunt neîntemeiate, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (2) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, aceste dispoziţii legale conferă calitate procesuală activă în promovarea unei acţiuni în contencios administrativ persoanei ale cărei drepturi ori interese legitime au fost vătămate printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Calitatea procesuală activă este indisolubil legată de interesul legitim vătămat, în sensul art. 1 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte apreciază că interesul de a fi anulat actul administrativ nu constituie un interes legitim privat în sensul art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, ci doar un folos practic urmărit de reclamantă prin iniţierea demersului judiciar.

Necontestat, între părţi s-au încheiat două contracte de închiriere pe durată determinată, respectiv contractul nr. x/01.04.2005 (încheiat pe o perioadă de un an, până la 31.03.2006 - dosarul Curţii de Apel Suceava) şi contractul nr. x/01.05.2006 (încheiat pe o perioadă de trei ani, până la 01.05.2009 - fila 19 din dosarul Tribunalului Botoşani).

În baza autorizaţiei de construire nr. 599/06.12.2005, aflată la dosarul Tribunalului Botoşani, reclamanta a fost autorizată în executarea unor lucrări de construire (birouri, parcare auto, etc.), lucrările având caracter provizoriu pe durata contractului de închiriere cu CN CF CFR Iaşi, respectiv până la data de 01.04.2006 (perioada de valabilitate a primului contract).

Înalta Curte constată că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei o altă autorizaţie de construire, care să ateste edificarea acestor construcţii cu caracter definitiv, iar contractele de închiriere au încetat de drept, astfel încât după data de 01.05.2009 (data expirării celui de-al doilea contract de închiriere), locatarul (reclamanta) avea obligaţia de restituire a bunului închiriat. De altfel, la art. 12 alin. (4) din contractele de închiriere, părţile contractante au prevăzut că "locatarului îi este interzisă înstrăinarea sub orice formă a construcţiilor ridicate pe terenul închiriat; acestea vor fi înlăturate de către locator pe cheltuiala locatarului sau vor putea fi reţinute de către locator fără a acorda vreo despăgubire locatarului.(...)".

În plus, se constată că reclamanta nu a pretins şi nu a dovedit că ar avea vreun drept sau vreun titlu asupra terenului ce face obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Locaţiunea nu este un contract translativ sau constitutiv de drepturi reale, ci un contract creator de raporturi obligaţionale, dreptul de folosinţă al locatarului fiind un drept de creanţă. Spre dosebire de contractul de vânzare-cumpărare, locaţiunea nu transmite dreptul de proprietate, ci numai dreptul de folosinţă temporară a lucrului închiriat.

În acord cu prima instanţă, care a pronunţat o soluţie corectă, însuşită de instanţa de control judiciar întrucât reflectă aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situaţia de fapt dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că reclamanta nu a justificat interesul şi, implicit, calitatea procesuală activă în a solicita anularea actului administrativ unilateral cu caracter individual reprezentat de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/11.10.2012, atâta timp cât argumentele invocate în justificarea interesului formulării cererii deduse judecăţii sunt fondate pe existenţa unor construcţii care îi aparţin pe o parte din terenul înscris în actul administrativ contestat, iar dreptul de a edifica aceste construcţii cu caracter provizoriu a fost posibil tocmai datorită contractelor de închiriere încheiate cu CN CF CFR S.A., beneficiara actului administrativ contestat.

În consecinţă, reţinând că reclamanta nu a justificat legitimare procesuală activă în cauză deoarece nu a dovedit că este titulară a unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat ce ar fi putut fi încălcat prin actul administrativ a cărui anulare o solicită, Înalta Curte urmează să respingă recursul reclamantei, constatând caracterul său nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale, neexistând motive pentru reformare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., reprezentată prin B. SPRL, împotriva sentinţei civile nr. 76 din 18 martie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2018.