FinSupvAuth fine annulment: Late appeal nullity despite statute of limitations defense

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 septembrie 2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiara, a solicitat: (i) anularea în tot a Deciziilor nr. x/26.03.2014 şi nr. y/22.05.2014, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 de RON; (ii) în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. z/26.03.2014, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară până la soluţionarea definitivă a cauzei; (iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru şi onorariu de avocat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 335 din 10 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii cererii de suspendare a executării actului administrativ, ca nefondată, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. y/22.02.2014, respingând, ca inadmisibil, capătul cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. y/22.02.2014 şi a respins în rest acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 335/10.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate.

În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 2781 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, termenul de prescripţie a aplicării şi executării sancţiunii contravenţionale este de 3 ani de la data săvârşirii faptei, iar în cazul contravenţiilor omisive, când legea impune un termen până la care obligaţia trebuia executată, contravenţia se va considera comisă la data îndeplinirii acelui termen.

Astfel, recurentul-reclamant apreciază că fapta ce i-a fost imputată se consideră săvârşită la data expirării celor 5 zile lucrătoare în care Certificatele de înregistrare a valorilor mobiliare trebuiau ridicate de la C.N.V.M., în speţă de la data expirării celor 5 zile lucrătoare şi până la data de 26.03.2014 trecând mai mult de 3 ani.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut greşit că fapta săvârşită de către reclamant are caracter continuu şi că, la data aplicării sancţiunii, termenul de prescripţie de 3 ani nu se împlinise.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 octombrie 2015, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au depus la dosarul cauzei un punct de vedere asupra raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea conteciosului administrativ nr. 554/2004: "Hotărârea pronunţată în prima instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 335 din 10 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 13.08.2015, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanţei de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, se împlinea la data de 31.08.2015, potrivit dispoziţiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ.

Recursul formulat de reclamantul A. a fost depus prin serviciul de curierat, la data de 01.09.2015 (conform plicului de la dosarul de recurs), fiind înregistrat la dosarul cauzei la data de 02.09.2015.

Prin raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ., magistratul-raportor a apreciat a fi întemeiată excepţia nulităţii recursului, ca urmare a declarării căii de atac cu depăşirea termenului legal. Ulterior comunicării raportului privind admisibilitatea recursului, recurentul-reclamant nu a formulat un punct de vedere şi nu a prezentat dovezi suplimentare cu privire la declararea căii de atac în termen.

Având în vedere că termenul de declarare şi de motivare a recursului, de 15 zile de la comunicare, s-a împlinit la data de 31.08.2015, iar recursul a fost declarat la data de 01.09.2015, Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat, urmând a aplica sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., corelat cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul cererii de recurs, reclamantul A. a formulat o cerere de repunere în termenul de formulare a căii de atac.

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, însă recurentul A. nu a adus niciun argument în sprijinul cererii sale şi nu a depus dovezi pentru a justifica depunerea cu întârziere a cererii de recurs.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile stipulate de prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de recurs fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de recurs şi va anula recursul declarat de reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de recurentul-reclamant A.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 335 din data de 10 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2018.