Jurisdictional conflict over annulment of private association's general assembly resolutions: distinguishing administrative acts from private law instruments despite public utility status

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03 aprilie 2017, pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamanta Asociaţia de A. Snagov, în contradictoriu cu pârâta Federaţia B., a solicitat instanţei să dispună anularea anularea tuturor deciziilor adoptate în Adunarea Generală de Alegeri a Federaţiei B., din data de 31 martie 2017.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 9571 din 20 septembrie 2017, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Motivând soluţia astfel dispusă, instanţa a reţinut că pârâta Federaţia B. este o autoritate publică, în înţelesul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind o persoană juridică de drept privat, declarată de utilitate publică prin legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000.

Prin urmare, actele emise de federaţia pârâtă sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ, conform regulii prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având caracterul de acte administrative emise în regim de putere publică, întrucât sunt obligatorii pentru destinatarii lor, fără a fi necesar acordul acestora.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 92 din 15 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetentei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a avut în vedere că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile 23 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, prin care competenţa de soluţionare a acţiunilor îndreptate împotriva hotărârilor adunării generale este atribuită în favoarea judecătoriei în circumscripţia căreia îşi are sediul asociaţia.

Pentru a fi în prezenţa unui litigiu a cărui competenţă de soluţionare aparţine instanţelor de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puţin uneia dintre părţi, conflictul să aibă la bază un act administrativ tipic sau asimilat.

Deciziile Adunării Generale Extraordinare a Federaţiei B. nu reprezintă acte administrative deoarece nu au fost emise în regim de putere publică, producând efecte numai în raporturile de drept privat dintre federaţie şi cluburile sportive, astfel încât competenţa soluţionării cauzei revine judecătoriei în circumscripţia căreia îşi are sediul Federaţia pârâtă, conform O.G. nr. 26/2000.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Acţiunea în anulare ce face obiectul prezentei cauze priveşte legalitatea deciziilor adoptate de Adunarea Generală Extraordinară a Federaţiei B. la data de 31 martie 2017, reclamanta Asociaţia de A. Snagov susţinând că respectivele decizii contravin dispoziţiilor legale şi statutare.

Dispoziţiile art. 35 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 stabilesc că federaţiile sportive naţionale sunt structuri sportive de interes naţional, constituite prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor judeţene şi ale Municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport. Totodată, se stipulează în mod expres că federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ.

În consecinţă, Federaţia B. are calitatea de autoritate publică asimilată, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora sunt asimilate autorităţilor publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Însă calitatea de autoritate publică, dobândită de un subiect de drept prin asimilare, nu conferă caracterul de act administrativ pentru toate actele întocmite în exercitarea activităţii sale. Esenţială în acest sens este natura juridică a actului juridic contestat, instanţele de judecată având obligaţia de a analiza dacă acesta întruneşte condiţiile unui act administrativ, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv dacă are caracterele unui act unilateral, cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În acord cu opinia Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte reţine că Hotărârea adoptată de Adunarea Generală Extraordinară a Federaţiei B. la data de 31 martie 2017, nu îndeplineşte criteriile legale pentru a avea natura juridică a unui act administrativ, iar atribuirea prin lege a statutului de utilitate publică este irelevantă în stabilirea instanţei competente să soluţioneze prezenta cauză, natura litigiului şi instanţa competentă fiind determinate în funcţie de natura actului dedus judecăţii.

Din cuprinsul procesului-verbal al adunării generale şi a hotărârii din data de 31 martie 2017, rezultă că deciziile contestate de reclamantă privesc alegerea organelor de conducere şi control ale Federaţiei B., precum şi modificarea şi actualizarea actului constitutiv al Federaţiei, conform celor votate de membrii asociaţi.

Aşadar, Hotărârea din 31 martie 2017 nu a fost emisă de autoritatea publică în regim de putere publică, pentru punerea în aplicare a legii, ci a fost adoptată de Federaţie în calitatea sa de persoană juridică de drept privat, în scopul organizării activităţii proprii. Măsurile adoptate prin hotărâre nu au servit unui scop de interes public, ca element esenţial al unui act administrativ de autoritate, ci au reprezentat un act de punere în executare a actului constitutiv şi statutului, ca act juridic de ordine privată.

Înalta Curte reţine că izvorul măsurilor adoptate de Federaţie cu privire la modificarea actului constitutiv nu este legea, ci acordul părţilor, conform O.G. nr. 26/2000, care reglementează structurile asociative (asociaţiile, fundaţiile, federaţiile), ca o expresie a dreptului la liberă asociere. Potrivit art. 21 din acest act normativ:

"Adunarea generală este organul de conducere, alcătuit din totalitatea asociaţilor", iar potrivit art. 21 alin. (2):

"Competenţa adunării generale cuprinde: ...f) modificarea actului constitutiv şi a statutului".

Drept urmare, atunci când o structură asociativă, constituită în temeiul O.G. nr. 26/2000, adoptă o hotărâre cu privire la modificarea actului constitutiv, în urma desemnării unor noi organe de conducere şi control, aceasta nu emite un act de executare a unei legi, ci un act de executare a unei convenţii şi natura juridică a acestui act este de drept privat.

Înalta Curte va avea în vedere, astfel cum a subliniat Curtea de Apel Bucureşti, că actul juridic dedus judecăţii produce efecte doar în ceea ce priveşte federaţia şi cluburile sportive componente, situaţie interpretată greşit de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti. Această instanţă a apreciat că, întrucât deciziile adoptate prin Hotărârea din 31 martie 2017 sunt obligatorii pentru destinatarii lor, fără a fi necesar acordul acestora, rezultă că sunt emise în regim de putere publică.

În realitate, caracterul obligatoriu al deciziilor/hotărârilor adoptate de Adunarea Generală rezultă din prevederile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, fiind o caracteristică a oricărei structuri asociative şi o modalitate de reglementare a raporturilor juridice convenţionale, de drept privat, dintre asociaţi şi persoana juridică din care fac parte şi nu trebuie confundat cu regimul de putere publică al emiterii unui act administrativ, care nu presupune raporturi convenţionale preexistente între autoritatea publică şi destinatarii actului.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci prevederile O.G. nr. 26/2000, care, în cuprinsul art. 23, dispun că:

"(2) Hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz.

(3) Cererea de anulare se soluţionează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul. Hotărârea instanţei este supusă numai apelului."

În cauză, sediul pârâtei Federaţia B. este situat în sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine, material şi teritorial, Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Asociaţia de A. Snagov şi pe pârâta Federaţia B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2018.