Negative jurisdiction conflict resolved: challenge to sports federation’s statute amendment assigned to Bucharest Sector 2 court as private-law act

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 martie 2017 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Federaţia B., a solicitat instanţei să dispună anularea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Federaţiei B. din data de 10 martie 2017, întrucât aceasta este lovită de nulitate absolută.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 7193 din 20 iunie 2017, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Motivând soluţia astfel dispusă, instanţa a reţinut că pârâta Federaţia B. este o autoritate publică, în înţelesul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, fiind o persoană juridică de drept privat, declarată de utilitate publică prin legea specială a educaţiei fizice şi sportului, nesupusă procedurii de recunoaştere a utilităţii publice reglementate de O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Hotărârea adunării generale ordinare are caracter de act administrativ, fiind emisă în exercitarea prerogativelor prevăzute de Statutul Federaţiei B., adoptat în aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, astfel încât poate fi atacată în faţa instanţei de contencios administrativ competente, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 3738 din 16 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetentei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a avut în vedere că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile 23 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, prin care competenţa de soluţionare a acţiunilor îndreptate împotriva hotărârilor adunării generale este atribuită în favoarea judecătoriei în circumscripţia căreia îşi are sediul asociaţia.

În ceea ce priveşte caracterul de act administrativ al hotărârii adoptate de pârâtă, având în vedere şi motivele de nulitate absolută invocate de reclamant, Curtea a reţinut că nu este suficientă invocarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000, referitoare la utilitatea publică a federaţiilor sportive naţionale, pentru a atrage incidenţa prevederilor art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004. Actul atacat nu a fost emis de autoritatea asimilată unei autorităţi publice în regim de putere publică, ci de către o persoană juridică de drept privat şi nici nu a fost emis pentru punerea în aplicare a legii, în sensul de norme imperative care trebuie să se impună tuturor subiecţilor de drept, în realitate fiind un act de executare a statutului propriu, ca act juridic de ordine privată.

De asemenea, Curtea a avut în vedere că, deşi Statutul Federaţiei B. a fost adoptat în temeiul dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 69/2000, adoptarea de hotărâri nu reprezintă exercitarea unei prerogative de aplicare a legii, ci a Statutului, iar prin acţiune nu a fost contestată legalitatea Statutului prin raportare la dispoziţiile legii, ci a fost vizată exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu prevederile acestuia.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Acţiunea în anulare ce face obiectul prezentei cauze priveşte legalitatea Hotărârii adoptate de Adunarea Generală Ordinară a Federaţiei B. la data de 10 martie 2017, reclamantul A. susţinând că această hotărâre a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 17.2 şi art. 24.2 din Statutul Federaţiei.

Dispoziţiile art. 35 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 stabilesc că federaţiile sportive naţionale sunt structuri sportive de interes naţional, constituite prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor judeţene şi ale Municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport. Totodată, se stipulează în mod expres că federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ.

În consecinţă, Federaţia B. are calitatea de autoritate publică asimilată, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora sunt asimilate autorităţilor publice persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Însă calitatea de autoritate publică, dobândită de un subiect de drept prin asimilare, nu conferă caracterul de act administrativ pentru toate actele întocmite în exercitarea activităţii sale. Esenţială în acest sens este natura juridică a actului juridic contestat, instanţele de judecată având obligaţia de a analiza dacă acesta întruneşte condiţiile unui act administrativ, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv dacă are caracterele unui act unilateral, cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În acord cu opinia Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte reţine că Hotărârea adoptată de Adunarea Generală Ordinară a Federaţiei B. la data de 10 martie 2017 nu îndeplineşte criteriile legale pentru a avea natura juridică a unui act administrativ, iar atribuirea prin lege a statutului de utilitate publică este irelevantă în stabilirea instanţei competente să soluţioneze prezenta cauză, natura litigiului şi instanţa competentă fiind determinate în funcţie de natura actului dedus judecăţii.

Din cuprinsul hotărârii din data de 10 martie 2017, prin care s-au votat şi adoptat modificări ale Statutului Federaţiei B., rezultă că aceasta nu a fost emisă de autoritatea publică în regim de putere publică, pentru punerea în aplicare a legii, ci a fost adoptată de Federaţie în calitatea sa de persoană juridică de drept privat, în scopul organizării activităţii proprii. Măsurile adoptate prin hotărâre nu au servit unui scop de interes public, ca element esenţial al unui act administrativ de autoritate, ci au reprezentat un act de punere în executare a statutului, ca act juridic de ordine privată.

Înalta Curte reţine că izvorul măsurilor adoptate de Federaţie cu privire la modificarea Statutului nu este legea, ci acordul părţilor, conform O.G. nr. 26/2000, care reglementează structurile asociative (asociaţiile, fundaţiile, federaţiile), ca o expresie a dreptului la liberă asociere. Potrivit art. 21 din acest act normativ:

"Adunarea generală este organul de conducere, alcătuit din totalitatea asociaţilor", iar potrivit art. 21 alin. (2):

"Competenţa adunării generale cuprinde: ...f) modificarea actului constitutiv şi a statutului".

Drept urmare, atunci când o structură asociativă, constituită în temeiul O.G. nr. 26/2000, adoptă o hotărâre cu privire la modificarea Statutului propriu, aceasta nu emite un act de executare a unei legi, ci un act de executare a unei convenţii şi natura juridică a acestui act este de drept privat.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci prevederile O.G. nr. 26/2000, care, în cuprinsul art. 23, dispun că:

"(2) Hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz.

(3) Cererea de anulare se soluţionează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul. Hotărârea instanţei este supusă numai apelului."

În cauză, sediul pârâtei Federaţia B. este situat în sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine, material şi teritorial, Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâta Federaţia B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2018.