Classification of copyright control notification as preparatory act versus actionable administrative measure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 noiembrie 2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, a solicitat anularea actului administrativ unilateral reprezentat de adresa nr. x, asimilată de pârât unei notificări de control în înţelesul prevederilor art. 1382 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, precum şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1270 din 06 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1270/06.05.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Asociaţia A., criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea atacată, întemeindu-şi recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că instanţa de fond nu a prezentat motivele pe care şi-a întemeiat hotărârea, rezumându-se la a arăta că actul atacat nu este act administrativ şi nu este incidentă legea contenciosului administrativ.

Instanţa de fond nu a menţionat dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care reglementează categoriile de acte ce nu sunt supuse legii contenciosului administrativ şi nu a indicat o altă procedură de care recurenta-reclamantă ar putea să uzeze pentru a atacata actul respectiv. Instanţa de fond menţionează un alt act (decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor) împotriva căreia trebuie să se îndrepte reclamanta, depăşind, astfel, cadrul procesual stabilit de aceasta prin acţiune.

Recurenta-reclamantă consideră că teza instanţei de fond, conform căreia doar decizia de sancţionare poate fi contestată, este greşită.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază a fi nelegală hotărârea instanţei de fond, întrucât este dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit instanţei de fond, singurul act care îndeplineşte cerinţele actului administrativ reglementate în art. 2 alin. (1) lit. c) din legea nr. 554/2004 şi care este emis de pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, este cel de aplicare a sancţiunii administrative, respectiv decizia prin care se acordă organismului de gestiune colectivă controlat un termen pentru intrarea în legalitate.

Recurenta-reclamantă critică această interpretare, considerând că, astfel, s-ar ajunge la situaţia în care organismul de gestiune colectivă nu ar avea deschisă nicio cale legală de a ataca actele emise de autoritate decât dacă acestea sunt decizii de intrare în legalitate, concluzie care contravine art. 52 şi art. 53 din Constituţia României.

Însăşi autoritatea emitentă atribuie adresei nr. x caracterul unui act administrativ, conform apărărilor formulate în cadrul dosarului nr. x, având ca obiect anularea unui proces-verbal de control încheiat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în anul 2012. Intimatul-pârât a întemeiat actul administrativ pe dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. i), art. 138 alin. (1) lit. h), art. 1381 - 1382 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996, întărind ideea că actul administrativ atacat dă naştere unor raporturi juridice între părţi.

Actul administrativ a cărui anulare se solicită a fost pus în executare prin efectuarea controlului propriu-zis şi prin încheierea a două procese-verbale. Recurenta-reclamantă nu ar fi avut posibilitatea de a se opune controlului ori de a refuza prezentarea documentelor solicitate de autoritate, întrucât ar fi putut fi sancţionată prin emiterea unei decizii de intrare în legalitate.

Recurenta-reclamantă consideră că se află în situaţia existenţei unui act juridic, ca manifestare de voinţă a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emis în considerarea atribuţiilor de control conferite de dispoziţiile art. 137 alin. (1) lit. h) şi art. 1381 - art. 1383 din Legea nr. 8/1996, dar cu depăşirea limitelor competenţei sale juridice, act juridic ce reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual, materializat sub forma adresei nr. x.

În susţinerea acestui punct de vedere este indicată şi o decizie într-o speţă similară (dosarul nr. x), prin care instanţa a reţinut că adresa ce reprezintă notificarea privind controlul efectuat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor la organismele de gestiune colectivă, potrivit dispoziţiilor art. 1381 - art. 1383 din Legea nr. 8/1996, are natura unui act administrativ ce poate fi atacat potrivit Legii nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 05.10.2015, intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 31 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 06 decembrie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Asociaţia A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Verificând considerentele sentinţei atacate, Înalta Curte constată că hotărârea îndeplineşte exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, sentinţa recurată explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele părţilor şi probele administrate de acestea, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, concluzia inadmisibilităţii acţiunii cu care a fost învestită, raportat la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 8/1996.

Critica privind obligaţia primei instanţe de a menţiona calea procedurală de care trebuie să uzeze reclamanta pentru a ataca actul contestat nu este fondată, întrucât instanţei de judecată nu-i revine obligaţia de a da îndrumări sau consultaţii părţilor, în legătură cu conduita lor procesuală, ci doar obligaţia de a analiza cererile şi pretenţiile acestora în limitele învestirii sale, conform principiului disponibilităţii.

De altfel, argumentele recurentei-reclamante sunt contradictorii sub acest aspect, pe de-o parte criticând instanţa de fond pentru neindicarea procedurii pe care ar trebui să o urmeze, iar pe de altă parte criticând considerentele din hotărâre potrivit cărora obiect al contestării reclamantei îl poate reprezenta decizia pe care, eventual, o va emite pârâtul, în urma controlului desfăşurat.

Prin urmare, pentru aceste considerente, acest motiv de recurs este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.

II.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză, instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu examinarea legalităţii adresei nr. x, emisă de pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, privind notificarea cu privire la efectuarea unui control punctual în perioada 20.10.2014 - 24.10.2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 (forma în vigoare la data emiterii adresei contestate) printre atribuţiile Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se regăsesc şi competenţe de control al funcţionării organismelor de gestiune colectivă, de stabilire a măsurilor de intrare în legalitate sau de aplicare sancţiuni, după caz.

Potrivit art. 1382 alin. (1) din Legea nr. 8/1996:

"Activitatea de control a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prevăzută la art. 138 alin. (1) lit. h), se desfăşoară numai cu notificarea prealabilă a organismului de gestiune colectivă controlat, comunicându-se totodată şi obiectivele controlului."

Totodată, vor fi avute în vedere şi prevederile art. 1383 din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora:

"În cazul în care organismul de gestiune colectivă nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 124 şi 126, ori încalcă obligaţiile prevăzute la art. 130, 133, 134, 1341, 135 sau art. 1382 alin. (2), O.R.D.A. poate acorda, prin decizie a directorului general, un termen pentru intrarea în legalitate. Decizia poate fi atacată la instanţele judecătoreşti de contencios administrativ."

Având în vedere dispoziţiile sus-menţionate şi definiţia legală a actului administrativ din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că adresa de notificare a controlului nu are natura unui act administrativ, întrucât nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, ci este un simplu act preparatoriu, având rolul de a înştiinţa organisul de gesiune colectivă supus verificării cu privire la obiectivele şi perioada în care se va desfăşura controlul.

Adresa de notificare a controlului nu reprezintă un act de autoritate, întrucât nu dispune anumite măsuri în privinţa organismului de gestiune colectivă destinatar al măsurilor de control, neavând caracter executoriu şi neproducând efecte juridice proprii.

În privinţa operaţiunilor administrative preparatorii, se reţine că acestea pot fi cercetate în subsidiar, în cadrul acţiunii în anularea actului administrativ, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, text potrivit caruia "instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii."

Rezultă, astfel, că partea interesată va putea solicita în instanţă numai anularea deciziei O.R.D.A., dacă se va emite o astfel de decizie în urma controlului desfăşurat, ocazie cu care se va putea analiza şi legalitatea actelor preparatorii ce au stat la baza emiterii deciziei, inclusiv legalitatea adresei nr. x Această soluţie este prevăzută şi de legea specială, respectiv art. 1383 din Legea nr. 8/1996, care instituie o cale de atac în instanţă numai în privinţa deciziei emise de directorul general al O.R.D.A., nu şi în ceea ce priveşte adresa de notificare a controlului.

În aceste condiţii, soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, este legală şi este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Asociaţia A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Asociaţia A. împotriva sentinţei civile nr. 1270 din 06 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2018.