Supplementary tax suspension upheld; AFM appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 15.09.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/8.09.2015 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2753 pronunţată în data de 27 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu şi a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x/8.09.2015 emisă de A.F.M., până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

În susţinerea recursului a precizat că sentinţa atacată este lipsită de temei legal, întrucât actul administrativ se bucură se prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţiile autenticităţii şi veridicităţii fiind el însuşi un titlu executoriu.

A menţionat că cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 (cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube) nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana lezată care a solicitat suspendarea.

În cauză intimata-reclamantă nu a făcut dovada cazului bine justificat, neindicând aspecte care să fie în măsură să ridice o îndoială serioasă în ceea ce priveşte legalitatea actului administrativ.

A opinat că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiţie, cea a existenţei unei pagube iminente simpla susţinere a acestui aspect nu este suficientă, întrucât trebuie să fie o consecinţă a executării actului administrativ.

A susţinut că sunt nefondate concluziile instanţei de fond, potrivit cărora intimatei-reclamante i s-ar fi încălcat dreptul de a fi informată şi ascultată şi dreptul de a se apăra, întrucât pe parcursul inspecţiei fiscale a existat un schimb continuu de informaţii între societate şi echipa de control, nefiindu-i limitate în nici un fel de drepturile, fiind depuse precizări şi completări.

În speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a putea dispune măsura excepţională a supendării execuztării deciziei de impunere emisă de A.F.M.

4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 30 ianuarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Se reţine că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

În speţă, intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi urm. din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/8.09.2015 întocmită de pârâtă până la soluţionarea de către instanţa de fond a acţiunii vizând anularea deciziei.

Prin actul administrativ contestat s-a reţinut că în perioada 10.03.2015 - 19.08.2015, AFM a efectuat la sediul reclamantei un control având ca scop verificarea îndeplinirii obiectivelor de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, fiind emis raportul de inspecţie fiscală prin care a impus societăţii obligaţii de plată majorate faţă de cele prevăzute iniţial în proiectul de raport, respectiv: 39 043 551 RON - obligaţie fiscală principală; 389 465,32 RON - dobânzi de întârziere şi 1 600 785,59 RON - penalităţi de întârziere, ca urmare a excluderii cantităţii de 33 781 579 Kg de ambalaje.

În baza acestui raport a fost emisă Decizia de impunere nr. x/08.09.2015 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru mediu stabilite de inspecţia fiscală, în sumă de 43 033 802 RON, decizie care a fost contestată de reclamantă prin contestaţia înregistrată la AFM sub nr. x/14.09.2015.

Prima instanţă a admis cererea reclamantei, apreciind, în esenţă, că acesta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor speciale prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi aceasta este şi concluzia instanţei de control judiciar.

Intimata-reclamantă a sesizat instanţa de contencios administrativ cu acţiunea în anularea deciziei nr. x/2015 ce face obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Cauza fiind suspendată în baza art. 413 alin. (1) C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2015 aflat în curs de soluţionare pe rolul Parchetului de pe lângă I. C. civ.J.

Înalta Curte mai reţine, în acord cu instanţa de fond, că aspectul care fundamentează ideea unei îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului administrativ contestat vizează faptul că a fost încălcat dreptul reclamantei de a fi informată şi, implicit, dreptul la apărare, în condiţiile în care i s-au comunicat concluziile inspecţiei fiscale cuprinse în proiectul de raport de inspecţie fiscală, care se refera al un anumit cuantum al obligaţiei de plată, iar raportul de inspecţie fiscală în temeiul căruia a fost emisă decizia de impunere face referire la un cuantum mai mare al obligaţiei de plată, reclamanta neavând posibilitatea să-şi formuleze apărarea cu privire la cuantumul final al sumei de plată stabilită în sarcina sa.

Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, există o aparentă contradicţie între raţionamentul juridic expus de organul de control şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei referitoare la activitatea economică desfăşurată de reclamantă în tranzacţiile de deşeuri de ambalaje.

Acestea constituie indicii temeinice, de natură să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Condiţia existenţei unui caz bine justificat este realizată şi raportat la complexitatea pe care o prezintă fondul cauzei, care presupune verificarea condiţiilor legale şi a împrejurărilor de fapt care au condus la emiterea actului administrativ contestat, iar condiţia referitoare la prejudiciu şi la iminenţa producerii acestuia rezultă din posibilitatea punerii în executare a actului administrativ contestat, cu consecinţa imediată şi directă a afectării activităţii intimatei, raportat la cuantumul sumei imputate în sumă de 43 033 802 RON.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată legalitatea hotărârii primei instanţei, astfel că va fi menţinută, iar recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.

În temeiul art. 451 C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 5000 RON, reprezentând onorariu avocat şi va respinge în rest cererea potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel, s-a apreciat că onorariul solicitat (17,737.44 RON cu TVA) este vădit disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat în condiţiile în care practica judiciară a Înaltei Curţi este unitară şi constantă în cauze asemănătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 2753 din 27 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta pârâtă la plata sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 martie 2018.