Ownership of residential building common areas: evidentiary insufficiency and state property status

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9429 din 24 septembrie 2000 Judecătoria sector 6 București, a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari Bl. 7. S14 București, în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și cu SC O. SA București, a obligat pârâtele să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei încăperile situate la parterul imobilului situat în București, destinate prin construcție a servi drept salon de primire, în suprafață de 42 mp și cameră de biciclete în suprafață de 17,50 mp.

S-a reținut pentru aceasta că, potrivit actelor și lucrărilor dosarului, cele două încăperi, prin construcție, au primit destinația arătată, făcând parte din partea comună a imobilului aflată în coproprietatea forțată și perpetuă a tuturor coproprietarilor de apartamente, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. c) din anexa 2 la Legea nr.114/1996. Pe de altă parte, spațiul respectiv este ocupat de către SC N. SA în baza unui contract de închiriere încheiat cu SC O S.A., contract ce a expirat la 1 iulie 1992, iar SC O. SA nu a făcut dovada vreunui drept al său asupra spațiului revendicat.

Tribunalul București, prin decizia civilă nr. 1140 din 2 mai 2001, a respins excepția netimbrării apelului formulat de SC O. SA, a respins ca nefondate apelurile formulate de Consiliul General al Municipiului București și SC O. SA împotriva sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect Consiliul General al Municipiului București a avut calitatea procesuală pasivă, iar, pe fond, spațiul face parte comună din punct de vedere constructiv cu restul blocului, fiind o parte a dreptului de proprietate forțată și perpetuă.

Hotărârea a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține, sub un prim aspect, că instanțele au soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București, calitate procesuală în cauză, în raport de dispozițiile Legii nr. 69/1991 având-o Primarul General.

Mai departe, reclamanta nu a dovedit dreptul ei de proprietate, mai mult, rezultă că spațiul în litigiu a trecut în proprietatea statului, la recepția blocului fiind preluat de către stat, iar apoi închiriat de către SC O. SA, SC N. SA, el constituind de altfel spațiu cu altă destinație și nu parte comună.

Dacă instanțele aveau îndoieli în legătură cu exactitatea acestor împrejurări, aveau posibilitatea ca, în temeiul și în aplicarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să ordone completarea probatoriului cu înscrisuri și eventual, cu efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.

Recursul în anulare este întemeiat potrivit celor ce urmează.

Cu privire la excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Consiliului General al Municipiului București, este de reținut că aceasta a fost corect soluționată, prin respingere, de către instanțe, întrucât, esențial, din coroborarea dispozițiilor art. 2, art. 4, art. 5 și art. 20 lit. g) din Legea administrației publice locale nr. 69/1991 (în vigoare la data judecății) art. 6 și art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, rezultă că în speță, Consiliul General al Municipiului București, ca organ deliberativ al administrației publice locale poate sta în proces, având calitate procesuală pasivă.

Pe fond însă, în adevăr, instanțele și-au întemeiat soluția pe un probatoriu insuficient, neconvingător, chiar contradictoriu, în ce privește existența dreptului de proprietate al reclamantei asupra spațiului din litigiu și caracterul, destinația acestui spațiu, respectiv numai pe o schiță-plan, ce, afirmativ, ar reprezenta (ar face parte din documentația tehnică întocmită pentru construcția blocului.

Pe de altă parte concluzia instanței întemeiată astfel, este contrară celor rezultate din adresa nr. 1842/2000 a SC O. SA, potrivit căreia spațiul respectiv ar fi trecut în proprietatea statului.

Așa fiind, evident, hotărârile au fost date în cauză, cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., situație în care, în raport de dispozițiile art. 314 C. proc. civ. se impune casarea cu trimitere spre rejudecare pentru lămurirea tuturor elementelor de fapt și de drept privind situația juridică a imobilului, aceasta prin suplimentarea probatoriului, inclusiv prin efectuarea unei expertize tehnice în acest sens, pe baza documentației existente.

Cu această ocazie, urmează a se pune în discuția părților, cu respectarea desigur a principiului disponibilității, introducerea în cauză ca pârâtă, SC N. SA, intervenient accesoriu în această fază de judecată, deținător în calitate de chiriaș al spațiului din litigiu.

Așa fiind, pentru cele arătate, recursul urmează a fi admis, a se casa ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1140 din 2 mai 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, și a sentinței civile nr. 9429 din 24 septembrie 2000 a Judecătoriei sector 6 București pe care le casează și trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2004.