Presidential order to compel state-funded BCG vaccine for untreated bladder cancer barred by non-inclusion in statutory medication list and prejudgment of merits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, upholding the lower court's rejection of the request for a presidential order. The dispute concerned a patient with malignant bladder tumor who sought a precautionary measure to compel state health authorities and the National House of Health Insurance (CNAS) to provide and reimburse the cost of BCG vaccine, which was not included in the official list of state-compensated medications. The Court held that the procedural conditions for a presidential order under Article 997 of the Civil Procedure Code were not met because the requested measure was not temporary, as it would resolve the merits of the case, and it would prejudice the substantive dispute pending in a separate ordinary action. Furthermore, the Court ruled that the state cannot be compelled to fund or include specific medications outside the list established by Government Decision No. 720/2008, as the inclusion of such drugs requires a complex administrative assessment by the competent executive authorities, which the judiciary cannot substitute.
Legislator headnote
AI generatedart. 232 din Legea nr. 95/2006, art. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 997 din C. proc. civ; Presidential order to compel state-funded BCG vaccine for untreated bladder cancer barred by non-inclusion in statutory medication list and prejudgment of merits: The dispute concerned a patient with malignant bladder tumor who sought a precautionary measure to compel state health authorities and the National House of Health Insurance (CNAS) to provide and reimburse the cost of BCG vaccine, which was not included in the official list of state-compensated medications. The Court held that the procedural conditions for a presidential order under Article 997 of the Civil Procedure Code were not met because the requested measure was not temporary, as it would resolve the merits of the case, and it would prejudice the substantive dispute pending in a separate ordinary action. Furthermore, the Court ruled that the state cannot be compelled to fund or include specific medications outside the list established by Government Decision No. 720/2008, as the inclusion of such drugs requires a complex administrative assessment by the competent executive authorities, which the judiciary cannot substitute.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded regarding the request for a presidential order.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Filiala Iaşi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Institutul Regional de Oncologie Iaşi, solicitând, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună obligarea pârâţilor să asigure reclamantei tratamentul cu vaccinul BCG recomandat bolii "tumoare malignă vezică urinară compensat 100%" obligarea pârâtei CAS Filiala Iaşi de a deconta suma de 3.600 RON achitată pentru factura de achiziţie a vaccinului BCG - 5 bucăţi, cu cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 49/2017 din 9 martie 2017 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Filiala Iaşi a C.N.A.S. şi Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 49/2017 din 9 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs criticând hotărârea atacată ca nelegală şi netemeinică şi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă critică aspectul reţinut de către prima instanţă, potrivit căruia politica de sănătate a Statului Român trebuie să ţină cont de o serie de factori, printre care şi acela financiar, care nu poate fi ignorat, apreciind că această argumentare îi încalcă dreptul la viaţă, apărat de Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, critică argumentele instanţei de fond că actul medical prin care medicul specialist i-a recomandat folosirea vaccinului BCG nu se coroborează cu alte probatorii administrate şi că înscrisurile medicale ataşate cererii nu au convins instanţa asupra eficienţei vaccinului.
Recurenta-reclamantă mai arată că a cumpărat din străinătate vaccinul, dar din cauza vremii calde şi a transporului necorespunzător, eficienţa acestuia a avut de suferit.
Mai susţine că motivarea primei instanţe este contradictorie, deoarece deşi a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Filialei Iaşi a CNAS, a reţinut că CNAS este autoritatea care gestionează sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi această autoritate este cea căreia îi revine obligaţia de a aduce la îndeplinire orice solicitare de asigurare a tratamentului medical necesar fără contribuţie.
4. Apărările intimaţilor
4.1 Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului.
Susţine că nu se poate impune includerea unui medicament în lista pozitivă, fără parcurgerea procedurii legale de includere şi nici obligarea finanţării unor medicamente neincluse în listă sau care sunt în analiză conform procedurii de includere în listă, atât timp cât Directiva nr. 89/105 CEE sancţionează statul pentru depăşirea termenelor de emitere a deciziei şi nu obligă, în situaţia depăşirii acestor termene, la includerea automată în listă.
Consideră că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile de admitere a unei cereri de ordonanţă preşedinţială, nefiind îndeplinită condiţia aparenţei dreptului.
Invocă jurisprudenţa instanţelor în cauze similare, arătând că potrivit art. 231 şi art. 232 din Legea nr. 95/2006, asiguraţii beneficiază de medicamente pe bază de prescripţie medicală, pentru medicamentele cuprinse în lista elaborată de Ministerul Sănătăţii şi CNAS şi aprobată prin Hotărâre de Guvern, or, medicamentul în discuţie nu figurează pe lista anexă corespunzătoare la H.G. nr. 720/2008.
De asemenea, susţine că situaţia din speţă este diferită de cauza CEDO Panaitescu c. României, unde reclamantului i-a fost recunoscut în mod irevocabil dreptul de a beneficia de tratament gratuit, ceea ce nu este cazul reclamantei din prezentul dosar.
4.2 Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care invocă nulitatea recursului formulat de reclamantă, având în vedere că această cale de atac nu a fost timbrată, precum şi pentru faptul că recurenta-reclamantă nu a dezvoltat motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect instanţa de fond a apreciat că, în vederea asigurării tratamentului medical gratuit solicitat, se impune ca acel tratament să fie inclus în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, iar pentru aceasta se impune ca solicitantul să depună la autoritatea competentă - Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale - o documentaţie de specialitate, pentru a fi supusă analizei.
4.3 Intimatul-pârât Institutul Regional de Oncologie Iaşi a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea ca temenică şi legală a sentinţei recurate.
Arată că lista cu medicamentele de care beneficiază asiguraţii, în regim de compensare, este aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă vaccinul BCG-TICE nu este prevăzut în lista medicamentelor decontate.
De asemenea, arată că nu are calitate procesual pasivă în cauză, dat fiind faptul că medicamentul în discuţie nefiind prevăzut în lista medicamentelor decontate, acesta nu poate fi asigurat şi decontat de către spital.
În ceea ce priveşte ordonanţa preşedinţială formulată, consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acesteia, respectiv aparenţa în drept, iar pe de altă parte, prin această procedură nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond.
II. Procedura de soluţionare a recursului
1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 2 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 18 ianuarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
De asemenea, prin aceeaşi încheiere s-a apreciat a fi neîntemeiată excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât Guvernul României.
2. Cu privire la fondul recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în limita criticilor formulate de recurenta-reclamantă, ţinând cont, totodată, de apărările invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
În cauză, reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâţilor să îi asigure tratamentul cu vaccinul BCG recomandat bolii "tumoare malignă vezică urinară compensat 100%", precum şi obligarea pârâtei CAS Filiala Iaşi să-i deconteze suma de 3.600 RON achitată pentru factura de achiziţie a vaccinului BCG - 5 bucăţi.
Instanţa de fond a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive în privinţa pârâţilor Filiala Iaşi a CNAS şi Institutul Regional de Oncologie Iaşi şi a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive faţă de pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Pe fond, prima instanţă a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantă, reţinând că, deşi este îndeplinită condiţia urgenţei demersului judiciar al reclamantei, condiţia vremelniciei măsurii ce se solicită a fi luată, nu este îndeplinită.
În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că întrucât reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la luarea unei măsuri, în speţă au aplicabilitate dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind completarea dispoziţiilor acestei legi cu prevederile C. civ. şi ale C. proc. civ., astfel că dispoziţiile art. 997 din C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile, cu atât mai mult cu cât nici nu există vreo reglementare expresă care să excludă procedura prevăzută de art. 997 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte soluţia dată de către prima instanţă excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive în privinţa pârâţilor, se constată că prin recursul formulat, recurenta-reclamantă critică doar admiterea acestei excepţii faţă de pârâta Filiala Iaşi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, apreciind-o ca fiind contradictorie în raport de cele reţinute de către prima instanţă, conform cărora Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este autoritatea care gestionează sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi căreia îi revine obligaţia de a aduce la îndeplinire orice solicitare de asigurare a tratamentului medical.
Înalta Curte constată că susţinerea recurentei-reclamante este nefondată, având în vedere că, potrivit dispoziţilor art. 58 coroborat cu art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Filialei Iaşi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu îi revine nicio atribuţie în procesul de elaborare a listei cu medicamente de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate, ci, dimpotrivă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este instituţia care elaborează, împreună cu Ministerul Sănătăţii, lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, care urmează a se aproba prin hotărâre a Guvernului.
De asemenea, tot Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este autoritatea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, revenindu-i obligaţia de a aduce la îndeplinire orice solicitare de asigurare a tratamentului medical necesar, fără contribuţie personală.
Astfel fiind, întrucât cele două entităţi sunt instituţii diferite, ambele având personalitate juridică proprie, dar atribuţii diferite şi cum solicitările reclamantei din prezentul dosar cad în sfera atribuţiilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, doar aceasta are calitate procesuală în prezenta cauză, şi nu Filiala Iaşi a acesteia.
Pe fondul recursului, se constată că prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă prezintă doar aspecte cu caracter factual, fără a aduce, în realitate, nicio critică de natură a reliefa existenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi care, finalmente, să fie aptă a conduce la casarea hotărârii de primă instanţă şi pronunţarea unei alte soluţii în calea de atac a recursului.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a reliefat nici existenţa unor motive de casare de ordine publică, a căror invocare să fie posibilă în condiţiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.
Referitor la condiţiile de fond ale ordonanţei preşedinţiale, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 997 din C. proc. civ.:
"(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (...)
(4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului.
(5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt."
Astfel, din textul de lege anterior enunţat, se constată că admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe: caracterul urgent şi vremelnic al măsurii ce se solicită a fi luată, precum şi neprejudecarea fondului cauzei.
Prin acţiunea formulată, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor să îi asigure tratamentul cu vaccinul BCG recomandat bolii "tumoare malignă vezică urinară compensat 100%" şi obligarea pârâtei CAS Filiala Iaşi de a deconta suma de 3.600 RON achitată pentru factura de achiziţie a vaccinului BCG - 5 bucăţi.
Faţă de capetele de cerere deduse judecăţii, Înalta Curte apreciază că îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 997 C. proc. civ. se impune a fi făcută în raport de fiecare dintre pretenţiile formulate.
În aceste condiţii, se constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că, în speţă, condiţia urgenţei este îndeplinită, reclamanta depunând la dosar acte medicale din care rezultă că suferă de o boală cronică pentru care medicamentele înscrise în lista actuală de medicamente ce se asigură prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, nu dau rezultate, motiv pentru care dreptul la viaţă al reclamantei, garantat de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ar putea fi pierdut irevocabil până la soluţionarea definitivă a cauzei pe fond.
Cu toate acestea, condiţia urgenţei nu este justificată în raport de cel de-al doilea capăt de cerere dedus judecăţii, deoarece în privinţa acestuia nu s-a făcut dovada unei pagube ce ar fi cauzată prin întârziere, a prevenirii unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, ori a înlăturării piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În ceea ce priveşte, însă, condiţia vremelniciei, Înalta Curte constată, în acord cu cele statuate de către prima instanţă, că aceasta nu este îndeplinită, având în vedere că ambele solicitări formulate de către reclamantă prin acţiunea introductivă nu se circumscriu unor măsuri care să poată fi luate cu caracter vremelnic, deoarece vremelnicia presupune că măsurile încuviinţate nu sunt de natură să conducă la rezolvarea fondului, fiind limitate în timp doar până la soluţionarea în fond a litigiului.
Pe de altă parte, se constată că prin acţiunea formulată pe calea dreptului comun şi care face obiectul dosarului nr. x al Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta nu a formulat nicio pretenţie pecuniară de natura celei solicitate prin prezenta cerere, iar în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, reclamanta a solicitat includerea vaccinului BCG în lista de medicamente compensate 100%.
În ceea ce priveşte condiţia ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să nu se prejudece fondul cauzei, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este îndeplinită în cauză, având în vedere că prin soluţionarea pretenţiilor deduse judecăţii de către reclamantă, se poate prefigura soluţia din dosarul de fond x/2016 al Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Ca urmare, este evident că în cauză nu este îndeplinită condiţia neprejudecării fondului, în condiţiile în care cererea întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 997 C. proc. civ. presupune obligarea pârâţilor să asigure reclamantei tratamentul cu vaccinul BCG şi obligarea Casei de Asigurări de Sănătate să-i deconteze suma de 3.600 RON achitată pentru achiziţionarea vaccinului BCG, solicitări ce nu pot fi dispuse în lipsa cadrului legal reprezentat de completarea liste de medicamente, prevăzută de H.G. nr. 720/2008 cu vaccinul în discuţie.
De asemenea, se constată că Ordinul MS/CNAS nr. 763/377/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii de Guvern nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 - 2017, precizează la art. 9. Anexa nr. 36:
"Casele de asigurări de sănătate decontează numai medicamentele cu denumirile comerciale prevăzute în Lista cu medicamente elaborată pe baza Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin hotărâre a Guvernului".
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că asigurarea tratamentului medical gratuit solicitat de către reclamantă presupune ca, în prealabil, acel tratament să fie inclus în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 cu modificările şi completările ulterioare, operaţiune pentru care solicitantul trebuie să depună la autoritatea competentă - Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale o documentaţie de specialitate, complexă, care urmează a fi supusă unei analize de oportunitate lăsată la latitudinea autorităţilor publice competente din sfera puterii executive, instanţa de judecată neputându-se substitui acesteia.
Prin urmare, se constată că aspectele invocate în recurs de către recurenta-reclamantă nu sunt de natură a contura o altă soluţie decât cea pronunţată de către prima instanţă, din perspectiva pretenţiilor formulate în cadrul procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 997 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 49/2017 din 9 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 49/2017 din 9 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2018.