Judicial promotion eligibility barred by lack of legitimate interest despite pending regulatory challenge to effective service requirements

Şedinţa publică din data de 2 martie 2018

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015 din 16 iulie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea art. 25 alin. (15) şi 151 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea CSM 676/04.10.2007, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 814/29.11.2007.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 139/2015 din 6 octombrie 2015, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes formulată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată, şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

3. Cererea principală de recurs

Împotriva sentinţei nr. 139/2015 din 6 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că acest motiv de recurs se referă la încălcarea oricărei reguli de procedură care atrage sancţiunea nulităţii, indiferent dacă nulitatea este absolută sau relativă, expresă sau virtuală, necondiţionată sau condiţionată de existenta unei vătămări. Arată că prima instanţă nu a reţinut corect susţinerile reclamantei, astfel cum prevede art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., ceea ce a dus la neanalizarea unuia dintre motivele esenţiale invocate prin cerere.

Astfel, susţine că deşi a criticat caracterul arbitrar al termenului de 6 luni, prima instanţă a reţinut că, într-adevăr, prin art. 25 alin. (15)1 pârâta, fără a exista un temei legal, a micşorat termenul de activitate efectivă, dar că reclamanta nu a criticat lipsa temeiului legal al fixării termenului de 6 luni în art. 25 alin. (15) indice 1 din Regulament. Consideră că, dat fiind faptul că vătămarea procesuală constând în neanalizarea unei susţineri esenţiale, de natură a schimba soluţia dată, nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii, în condiţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că, în speţă, prima instanţă a invocat ca argument al respingerii cererii, voinţa legiuitorului, însă această intenţie nu rezultă din preambulul actului normativ ori din expunerea de motive a legii, iar pe de altă parte, curtea nu a arătat de ce devine relevantă activitatea judecătorilor doar după exercitarea efectivă a funcţiei de judecător pe o perioadă de 2 ani, menţionând doar că "devine relevantă, potrivit legii", fără a indica partea din lege care prevede acest lucru.

Totodată, curtea a luat ca exemplu doar situaţia extremă în care judecătorul ar avea concediu de creştere a copilului de 2 ani, fără a avea deloc activitate în perioada de 2 ani de la numire, concluzionând că interpretarea recurentei-reclamante este insuficientă pentru voinţa legiuitorului exprimată în art. 39 din Legea nr. 303/2004, fără a lua în calcul că în sistemul judiciar majoritatea judecătorilor îşi iau concediu de creşterea copilului până la un an, dat fiind plafonarea indemnizaţiei de creştere a copiilor la suma de 3.400 de RON lunar.

Recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă nu a ţinut cont şi de situaţia în care judecătorul are alte concedii decât cel de odihnă sau de creşterea copilului, a căror durată cumulată în perioada de 2 ani depăşeşte 6 luni, cum este cazul din speţă, în care rămâne o perioadă de activitate efectivă de 1 an şi trei luni şi nu a arătat de ce ar fi imposibilă evaluarea acesteia pentru activitatea concret desfăşurată, ci s-a referit la situaţia care nu îi este aplicabilă, când nu ar fi avut activitate deloc în perioada de 2 ani.

De asemenea, învederează instanţei faptul că prin acţiune a invocat şi discriminarea între cei care au o perioadă cumulată de concedii de 6 luni şi cei care depăşesc această perioadă, întrucât în primul caz nu se suspendă perioada de evaluare, iar recurentei i s-ar suspenda această perioadă cu întreaga perioadă de concedii, şi nu cu ceea ce depăşeşte 6 luni, cum ar fi corect, dar prima instanţă nu a analizat această susţinere, ci, s-a limitat la aspectul privind discriminarea.

Consideră că, analizând susţinerile sale din cererea de chemare în judecată, concluzia care s-ar impune este în sensul că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dreptului material, pe care l-a interpretat prin raportare la situaţii extreme, şi nu la situaţia din speţă, fără a arăta de ce nu se poate face evaluarea activităţii sale de 1 an şi 3 luni.

4. Recursul incident declarat de Consiliul Superior al Magistraturii

La data de 16.02.2016, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident împotriva sentinţei nr. 139/2015 din 6 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea excepţiei lipsei de interes, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind lipsită de interes.

În motivarea cererii incidente de recurs şi subsumat motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâtul-recurent arată că, în speţă, au fost nesocotite dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, interpretate coroborat cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a privind definirea noţiunii de persoană vătămată şi ale art. 2 alin. (1) lit. p din acelaşi act normativ, ce defineşte noţiunea de interes legitim privat, precum şi ale art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Consideră că reclamanta-recurentă nu a dovedit existenţa unui act administrativ individual care să-i producă o vătămare prin încălcarea vreunui drept prevăzut de lege sau a unui interes legitim, potrivit cerinţelor imperative impuse de art. 8 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care practica instanţei supreme este constantă în sensul că în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ subiectiv nu poate fi sancţionată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancţiunea nulităţii fiind condiţionată de existenţa unei vătămări produse reclamantei într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat.

De asemenea, apreciază că nu pot fi reţinute considerentele primei instanţe, în sensul că prin prezentul demers judiciar reclamanta urmăreşte protejarea unui interes legitim privat, având în vedere că la data sesizării instanţei nu era anunţată organizarea concursului de promovare în funcţii de execuţie al judecătorilor şi procurorilor şi nici nu era stabilit calendarul desfăşurării unui asemenea concurs, astfel că, dreptul subiectiv viitor al reclamantei nu îndeplineşte cerinţa de a fi previzibil şi, în consecinţă, nici interesul reclamantei în introducerea cererii de chemare în judecată nu este actual, cum greşit a reţinut prima instanţă.

Cu toate că dispoziţiile art. 33 teza a doua din C. proc. civ. permit formularea unei cereri cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat, chiar şi în situaţia în care interesul nu este născut şi actual, recurentul-pârât apreciază că aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile în speţă, deoarece nu se poate susţine că dreptul de a promova în funcţii de execuţie al reclamantei este ameninţat de o dispoziţie legală ce instituie condiţiile şi termenele de efectuare a evaluării unui magistrat.

Contrar celor reţinute de către judecătorul fondului, consideră că dispoziţiile art. 25 alin. (15) şi (15)1 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, pot fi contestate numai în situaţia în care cererea reclamantei de înscriere la concursul de promovare a fost respinsă, în acest mod nefiind încălcat dreptul de a participa la concursul de promovare, dată fiind practica constantă a Consiliului Superior al Magistraturii, de a permite participarea la concurs a candidaţilor declaraţi respinşi, dacă fac dovada că au contestat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărârile secţiei corespunzătoare şi ale Plenului privind constatarea neîndeplinirii condiţiilor legale de a participa la concurs.

5. Apărările recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii

Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare faţă de recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., apreciază că acesta nu este aplicabil în speţă, neeexistând nicio dispoziţie legală care să atragă sancţiunea nulităţii hotărârii recurate pentru omisiunea instanţei de a cerceta toate susţinerile părţii reclamante, art. 22 alin. (6) C. proc. civ. referindu-se la obligaţia judecătorului de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, adică asupra tuturor cererilor părţii, nu asupra tuturor argumentelor părţii.

Astfel, consideră că judecătorul fondului a analizat susţinerile reclamantei referitoare la termenul de 6 luni prevăzut de art. 25 alin. (15)1 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, alin. (15) şi (15)1 ale art. 25 din acest regulament stabilind, în ceea ce priveşte judecătorul sau procurorul aflat în concediu de creştere a copilului, momentul la care se procedează efectiv la evaluarea acestuia, evaluarea efectuându-se într-o altă perioadă a anului, respectiv după întoarcerea judecătorului sau procurorului din concediul de creştere a copilului, având în vedere că evaluarea implică şi o componentă de autoevaluare, precum şi un dialog între comisia de evaluare şi judecătorul evaluat, conform dispoziţiilor art. 33 şi 34 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007.

În cazul altor concedii decât cel privind creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, durata acestora este mică şi permite participarea magistratului evaluat la procedura de evaluare, care poate fi derulată conform calendarului, motiv pentru care s-a apreciat că stabilirea unui prag de 6 luni este rezonabilă.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât consideră că acesta este nefondat, deoarece judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a dreptului material prin raportare la situaţia de fapt şi a motivat de ce evaluarea reclamantei nu se poate efectua după o perioadă de activitate efectivă în funcţia de judecător de 1 an şi 3 luni, reţinând, în mod corect, că la stabilirea criteriilor de evaluare legiuitorul a avut în vedere aspecte care ţine de activitatea efectivă a judecătorului şi nu de persoana acestuia. A mai arătat judecătorul fondului că dispoziţiile art. 25 alin. (15) din Legea nr. 303/2004 nu sunt contrare art. 39 din acelaşi act normativ, ci organizează punerea în aplicare a acestor dispoziţii, evaluarea putându-se realiza doar după efectuarea a 2 ani de activitate efectivă de judecător sau procuror de la numirea în funcţie şi respectiv de trei ani de la ultima evaluare în celelalte cazuri.

De asemenea, consideră că în situaţia existenţei unei perioade mari de inactivitate a magistratului, este incorect ca evaluarea activităţii profesionale a acestuia să vizeze o perioadă mult mai mică decât cea avută în vedere de legiuitor ca fiind relevantă pentru evaluare.

6. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile formulate de reclamanta A. şi pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

7. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului.

Cu titlu preliminar, se constată că recursul reclamantei vizează un aspect de nulitate a hotărârii pentru încălcarea unor norme procedurale şi o problemă de încălcare a unor norme ce îi încalcă un drept subiectiv, iar recursul incident al pârâtului vizează lipsa de interes, condiţie de fond a exercitării acţiunii, criticile urmând a fi analizate în ordinea caracterului lor peremptoriu.

Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate şi motivele de casare invocate, cu luarea în considerare a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul reclamantei este nefondat şi întemeiat recursul incident, în limita considerentelor ce urmează.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantă, aceasta a invocat, ca prim motiv, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ. întrucât nu a reţinut corect susţinerile sale prin care a criticat caracterul arbitrar al termenului de 6 luni, pronunţându-se în sensul că pârâta a micşorat termenul de activitate efectivă fără temei legal, dar că reclamanta nu a criticat lipsa temeiului legal al fixării termenului de 6 luni în art. 25 alin. (151) din Regulament, ceea ce a dus, în fapt, la neanalizarea unuia dintre motivele esenţiale invocate prin cerere.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de fond a analizat nelegalitatea textului actului administrativ atacat, astfel cum a fost învestită prin acţiunea principală, neputându-se reţine o încălcare a obligaţiei de motivare ce ar atrage sancţiunea nulităţii hotărârii. Considerentele pentru care a apreciat că aplicarea termenului de 6 luni în situaţia reclamantei nu reprezintă o discriminare, interpretând teleologic şi sistematic noţiunea de activitate efectivă, constituie un răspuns adecvat cererii formulate, astfel că nu se poate reţine, ca fondată, critica recurentei.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că, deşi, în speţă, prima instanţă invocă voinţa legiuitorului, nu arătă de ce devine relevantă activitatea judecătorilor doar după exercitarea efectivă a funcţiei de judecător pe o perioadă de 2 ani, nu indică partea din lege care prevede acest lucru şi de ce ar fi imposibilă evaluarea acesteia pentru activitatea concret desfăşurată de 1 an şi trei luni, susţinând şi că nu a fost analizată discriminarea între cei care au o perioadă cumulată de concedii de 6 luni şi cei care depăşesc această perioadă.

Această critică implică o examinare pe fondul cauzei, motiv pentru care va fi analizată în măsura în care se apreciază că acţiunea îndeplineşte condiţia de fond a interesului, ce formează obiect al criticii în recursul incident.

Astfel, recurentul Consiliul Superior al Magistraturii critică respingerea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei de interes, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., considerând că au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, interpretate coroborat cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a privind definirea noţiunii de persoană vătămată şi ale art. 2 alin. (1) lit. p din acelaşi act normativ, ce defineşte noţiunea de interes legitim privat, precum şi ale art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În esenţă, consideră că reclamanta-recurentă nu a dovedit existenţa unui act administrativ individual care să-i producă o vătămare prin încălcarea vreunui drept prevăzut de lege sau a unui interes legitim, deoarece nu se poate susţine că dreptul de a promova în funcţii de execuţie al reclamantei este ameninţat de o dispoziţie legală ce instituie condiţiile şi termenele de efectuare a evaluării unui magistrat, dispoziţiile art. 25 alin. (15) şi (15)1 din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, putând fi contestate numai în situaţia în care cererea reclamantei de înscriere la concursul de promovare ar fi fost respinsă.

Susţinerea recurentului este întemeiată, întrucât dreptul subiectiv pretins a fi fost încălcat prin norma actului administrativ contestată în cauză, nu îndeplineşte condiţia de a fi, potrivit art. 2 lit. p din Legea nr. 554/2004, viitor şi previzibil, prefigurat.

Or, chiar dacă art. 33 C. proc. civ., prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual sau, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, această situaţie nu este îndeplinită în cauză, neexistând o dovadă a manifestării de voinţă a reclamantei de a-şi valorifica dreptul pretins şi o încălcare a acestuia printr-o manifestare de voinţă în sens contrar a autorităţii administrative, de natură a-i produce acesteia o vătămare.

Mai mult, cerinţa actualităţii interesului se impune a subzista până la soluţionarea cauzei, dat fiind faptul că, prin specificul cauzei, măsura dispusă de instanţă operează pentru viitor.

Or, în cauză, se constată că la momentul soluţionării prezentului recurs, situaţia de fapt ce a generat prezentul litigiu nu mai subzistă în forma iniţială, întrucât reclamanta a susţinut examenul de promovare la instanţa superioară, astfel că o eventuală soluţie pe fondul cauzei nu mai prezintă un interes juridiceşte protejat.

Faţă de această concluzie, nu se mai impune nici analiza motivului de recurs al reclamantei referitor la încălcarea de către art. 25 alin. (151) din Regulament a normelor cu forţă juridică superioară.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 139/2015 din 6 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

În schimb, Înalta Curte va admite recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe, sens în care va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 139/2015 din 6 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 139/2015 din 6 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea ca lipsită de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2018.