Validity of academic diplomas under presumption of legality and absence of ministerial recodification obligation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the Court of Appeal’s judgment that rejected the claim, thereby confirming that the Ministry of National Education is not legally obligated to issue a separate recognition or apostille for a bachelor’s degree. The dispute involved a student who, after being denied the apostilling of her degree and related certificates by the Ministry, sought an order compelling the recognition of her studies as accredited and the payment of daily penalties for administrative delays. The court ruled that a Romanian bachelor’s degree issued by an authorized higher education institution is a public administrative act that enjoys presumptions of authenticity, veracity, and legality, rendering such degrees legally valid and recognized by operation of law without the need for further ministerial validation. Relying on the Administrative Litigation Law and the Code of Civil Procedure, the court held that the appealed decision correctly applied the law, as the diploma produces legal effects unless revoked by the issuer or annulled by a court, and noted that any disregard of the rights stemming from the degree should be challenged directly against the specific entity refusing recognition, not the Ministry.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Validity of academic diplomas under presumption of legality and absence of ministerial recodification obligation: The dispute involved a student who, after being denied the apostilling of her degree and related certificates by the Ministry, sought an order compelling the recognition of her studies as accredited and the payment of daily penalties for administrative delays. The court ruled that a Romanian bachelor’s degree issued by an authorized higher education institution is a public administrative act that enjoys presumptions of authenticity, veracity, and legality, rendering such degrees legally valid and recognized by operation of law without the need for further ministerial validation. Relying on the Administrative Litigation Law and the Code of Civil Procedure, the court held that the appealed decision correctly applied the law, as the diploma produces legal effects unless revoked by the issuer or annulled by a court, and noted that any disregard of the rights stemming from the degree should be challenged directly against the specific entity refusing recognition, not the Ministry.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive as the legal basis for dismissing the appeal and upholding the lower court's judgment.
Cited in the dispositive as the procedural rule governing the appellate court's power to dismiss an unfounded appeal.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Generală de Învăţământ Superior şi chemata în garanţie B., a solicitat:
- Obligarea pârâtului la recunoaşterea studiilor ca fiind acreditate şi, drept urmare, apostilarea diplomei şi anexelor acestora, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei;
- Chemarea în garanţie a Universităţii "B.", emitenta diplomei de licenţa seria x nr. x;
- Obligarea pârâtului la despăgubiri în cuantum de 2000 RON/zi în situaţia în care s-ar întârzia emiterea actelor necesare, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 10.06.2015, reclamanta a formulat cerere precizatoare, arătând că renunţă la cererea de chemare în garanţie a Universităţii "B.", prima instanţă luând act de această precizare.
Chemata în garanţie Universitatea "B." a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3068 din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea promovată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Generală de Învăţământ Superior, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
De asemenea, a respins cererea chematei în garanţie B. de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 3068 din 18 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Generală de Învăţământ Superior, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, în sensul obligării pârâtului la recunoaşterea diplomei şi apostilarea acesteia, precum şi la acordarea de despăgubiri în cuantum de 2.000 RON pe zi în cazul întârzierii emiterii actelor necesare. De asemenea, solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Cererea de recurs este întemeiată în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. de la 1865.
În motivarea în fapt a recursului, se arată că în perioada 2002-2007 a frecventat cursurile B., secţia Sociologie-Psihologie din Bucureşti, fiind licenţiată în anul 2007, conform diplomei nr. x, iar în urma promovării acestui examen i s-a eliberat adeverinţa nr. x/03.09.2013.
Arată că în anul 2014 a prezentat pârâtului toate documentele necesare apostilării diplomei, dar acesta a refuzat respectiva solicitare şi, întrucât nici diploma de licenţă şi nici suplimentul la această diplomă nu au fost revocate ori anulate, solicită să se constate valabilitatea acestora şi prejudiciul ce i s-a adus prin nerecunoaşterea actelor menţionate.
Recurenta-reclamantă mai arată că la data înmatriculării sale în anul I de studiu, specializarea Sociologie-Psihologie era autorizată să funcţioneze provizoriu, ceea ce îi acorda dreptul de organizare a admiterii şi de desfăşurare a procesului de învăţământ.
Astfel, consideră că forma de învăţământ pe care a parcurs-o este legală, în urma absolvirii tuturor cursurilor şi examenelor fiindu-i eliberată o diplomă tipizată, emisă de Ministerul Învăţământului, diplomă ce nu a fost contestată.
4. Apărările intimaţilor
4.1. Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.
4.2. Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului în ceea ce o priveşte, arătând în esenţă, că nu a prejudiciat-o pe recurenta-reclamantă, eliberându-i diploma de licenţă sub egida MECTS, document recunoscut de drept, valabil şi care produce efectele recunoscute de lege, cu atât mai mult cu cât nicio autoritate administrativă sau instanţă judecătorească nu s-au pronunţat cu privire la anulabilitatea acesteia şi în condiţiile în care a eliberat respectivul document după obţinerea avizului de la Ministerul Educaţiei Naţionale, necesar tipizării actelor de studii.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
II. Procedura de soluţionare a recursului
1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 01 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamanta A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
2. Cu privire la fondul recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cu titlu prealabil, se constată că, deşi recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, dispoziţiile legale aplicabile prezentei căi de atac sunt cele ale noului C. proc. civ., în raport de data înregistrării acţiunii introductive, respectiv 20.05.2015.
De asemenea, se constată că, astfel cum s-a reţinut şi prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, criticile formulate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs ce face obiectul prezentului dosar, se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs urmând a le analiza din această perspectivă.
În cauză, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei A. de obligare a pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Generală de Învăţământ Superior la recunoaşterea studiilor urmate ca fiind acreditate şi, drept urmare, apostilarea diplomei şi anexelor acestora, în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei, precum şi obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 2000 RON/zi, în situaţia în care s-ar întârzia emiterea actelor necesare, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte constată că, în speţă, reclamantei A. i-a fost eliberată de către B., diploma de licenţa seria x nr. x.
Raportat la normele de drept material incidente, respectiv Legea nr. 1/2011, H.G. nr. 185/2013 şi Ordinul MECTS nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învăţământul superior, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licenţă a reclamantei, în mod legal instanţa de fond a statuat că autoritatea publică pârâtă nu are atribuţia de a emite acte prin care să recunoască diploma de licenţă eliberată de instituţia de învăţământ superior cu aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului), tipărită pe formularul tipizat emis de Minister.
Diploma de licenţă este un act administrativ producător de efecte juridice specifice şi, câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiţii de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.
Diplomele de licenţă obţinute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalităţi.
Astfel, o diplomă de licenţă emisă de o instituţie de învăţământ superior, cum este cea deţinută de reclamantă, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaştere/validare a diplomei de către ministerul de resort, diploma de licenţă fiind un act administrativ care se bucură de prezumţia de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumţia de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, şi prezumţia de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.
Prin urmare, atât timp cât diploma de licenţă nu este desfiinţată prin intermediul căilor prevăzute de lege, aceasta se bucură de cele trei prezumţii menţionate, inclusiv prezumţia de legalitate, care presupune obligaţia celor cărora le este opus actul administrativ de a respecta şi a pune în aplicare dispoziţiile acestuia.
Astfel fiind, se constată că hotărârea pronunţată de către prima instanţă este în acord cu dispoziţiile legale incidente în materie, raportat la starea de fapt dedusă judecăţii, iar criticile formulate în calea de atac a recursului nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii recurate şi pronunţarea unei alte soluţii în calea de atac a recursului.
De altfel, în acest sens, practica secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie este constantă şi consolidată, cu titlu de exemplu fiind deciziile nr. 17/2015, nr. 315/2015, nr. 686/2015, nr. 1898/2015, nr. 2306/2015, nr. 3528/2015, nr. 910/2016, nr. 1353/2016, nr. 426/2017.
De asemenea, în condiţiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licenţă, protejarea acestora se poate realiza la cererea părţii vătămate, însă în cadrul unui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituţia/autoritatea care îi nesocoteşte aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenţia Ministerului Educaţiei Naţionale pentru recunoaşterea diplomei sale de licenţă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3068 din 18 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către B., Înalta Curte apreciază că nu se impune acordarea acestora, întrucât recurenta-reclamantă a formulat o cerere precizatoare la data de 10.06.2015, prin care a renunţat la chemarea în garanţie a B., cererea fiind formulată anterior acordării primului termen de judecată şi chiar înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată.
Astfel fiind, raportat la prevederile art. 74, art. 64 şi art. 65 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 65 C. proc. civ., B. nu a devenit parte în procesul de faţă, deoarece cererea de chemare în garanţie nu a fost admisă în principiu, reclamanta renunţând la susţinerea acesteia, iar pe de altă parte, cererea de recurs a reclamantei a fost formulată doar în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3068 din 18 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2018.