Judicial salary bonus recalculation: legislative modification of risk allowance structure versus property rights and final judgments

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30.03.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice: anularea ordinului nr. 4535/C/15.12.2014 şi obligarea la emiterea unui alt ordin prin care să i se ia în calcul, la stabilirea drepturilor salariale, a întregului spor de 50% pentru risc şi suprasolicitarea neuropsihică, spor recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat şi nedesfiinţat prin nicio cale de atac; obligarea pârâţilor la plata sumelor de bani reprezentând spor de 50% pentru risc şi suprasolicitarea neuropsihică pentru trei ani anteriori introducerii cererii; obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure fondurile necesare plăţii drepturilor salariale sus arătate.

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, în principal ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă sau ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1844 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1844 din 23 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

3.1 Prin recursul declarat, reclamantul A. solicită casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare altei curţi de apel decât Curţii de Apel Bucureşti, apreciind că această măsură se impune în interesul bunei administrări a justiţiei, întrucât îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Călăraşi, instanţă ale cărei hotărâri sunt supuse controlului judiciar al Curţii de Apel Bucureşti.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant arată că hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanţa de fond a interpretat în mod greşit legea când a apreciat că statul poate interveni prin măsuri legislative, încălcându-i dreptul de proprietate şi hotărârile judecătoreşti existente, definitive şi irevocabile.

Susţine că instanţa nu a motivat aspectul potrivit căruia i se încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum prevede art. 6 din CEDO, în condiţiile în care dreptul dedus judecăţii prin prezentul demers judiciar a fost obţinut pentru viitor, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, pentru care nu există nicio cale legală pentru desfiinţarea în justiţie a unei asfel de hotărâri, dar cu toate acestea, legiuitorul român i-a diminuat acest drept prin Legea nr. 284/2010.

3.2 Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, recurentul-pârât susţine că în faţa instanţei de fond a invocat: excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, în raport de capătul trei de cerere, prin care acesta a solicitat obligarea Ministerului Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiţiei, fondurile necesare efectuării plăţii drepturilor salariale pretinse; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice în raport de capătul trei al acţiunii; excepţia inadmisibilităţii capătului trei de cerere.

Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a omis să se pronunţe prin hotărârea recurată asupra excepţiilor invocate prin întâmpinare de către acesta şi că în considerentele hotărârii nu a reţinut decât două din cele trei excepţii invocate şi nici în privinţa acestora nu a arătat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivele pentru care au fost înlăturate cele două excepţii, soluţionând direct cauza pe fond.

Precizează că susţine şi în recurs excepţiile invocate, în condiţiile în care prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestora, deşi a menţionat că Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare la dosarul cauzei, dar a reţinut doar două din cele trei excepţii invocate, fără a prezenta argumentele pârâtului în susţinerea acestora, fără a le analiza şi fără a motiva respingerea lor, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Mai arată că instanţa de fond a relevat doar susţinerile reclamantului şi, doar succint, apărările formulate de Ministerul Justiţiei, iar cu privire la apărările Ministerului Finanţelor Publice instanţa de fond nu a făcut nicio referire, deşi avea obligaţia de a le menţiona în mod expres şi explicit, întrucât trebuia să examineze pricina sub toate aspectele. Consideră că neanalizarea excepţiilor invocate împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanţa de recurs în imposibilitate de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său, iar prin aceasta, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice ar suferi o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.

Recurentul-pârât apreciază că omisiunea instanţei de a pune o excepţie în dezbaterea contradictorie a părţilor şi apoi de a o soluţiona motivat, echivalează cu încălcarea de către instanţă a dreptului său la apărare, astfel că în recurs nu se poate pronunţa direct şi pentru prima oară, instanţa de control judiciar, asupra excepţiilor invocate, deoarece ar priva-o de o cale legală de atac.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant A. ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

Referitor la fondul recursului declarat de reclamant, intimatul-pârât invocă modificările legislative intervenite în privinţa salarizării, respectiv art. 3 lit. c), art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 4, art. 5 şi art. 7 din Anexa VI la Legea - cadru nr. 330/2009, art. 5 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010. Mai arată că începând cu data de 3 iulie 2010, prin Legea nr. 118/2010, cuantumul drepturilor salariale s-a diminuat cu 25%, iar începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul Legii nr. 285/20105, s-a acordat o majorare cu 15% a cuantumului salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, ulterior intervenind şi alte dispoziţii modificatoare, cum ar fi cele introduse prin Legea nr. 283/2011, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 şi O.U.G. nr. 57/2015

Cât priveşte invocarea de către recurentul-reclamant a dispoziţiilor art. 6 din CEDO şi art. 1 din Primul Protocol al CEDO, arată că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât hotărârea judecătorească invocată de recurent a fost pronunţată în contextul unei legislaţii date, efectele ei neputând fi extinse la alte perioade cărora li se aplică alte prevederi legislative.

Consideră că teoria dreptului câştigat nu poate fi reţinută atunci când intervine ulterior o modificare legislativă în privinţa drepturilor reclamantului.

În ceea ce priveşte obligarea Ministerului Justiţiei la plata sumelor de bani reprezentând spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru trei ani anteriori introducerii prezentei cereri, susţine că instanţa angajatoare - Tribunalul Călăraşi - este cea care are această atribuţie.

4.2. Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului promovat de reclamantul A., ca nefondat.

Consideră că în mod corect a opinat judecătorul fondului în sensul că nu se poate accepta interpretarea reclamantului în sensul că odată pronunţată o hotărâre prin care, în raport de legislaţia existentă la un moment dat, se recunoaşte părţii dreptul la un spor de suprasolicitare neuropsihică, acest spor se cuvine a fi plătit şi în viitor independent de modificările legislative survenite, deoarece ar conferi judecătorului atribuţii legislative, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Pentru anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, erau cuprinse în salariul brut şi au fost menţinute la acelaşi nivel pentru luna decembrie 2013, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 103/2013, aceleaşi principii fiind aplicate şi pentru anul 2012, respectiv pentru anul 2013, prin O.G. nr. 80/2010.

Consideră că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de confidenţialitate, respectiv sporul pentru condiţii deosebite de muncă, au fost acordate reclamantului cu respectarea prevederilor legale incidente, fiind emis în acest sens Ordinul nr. 4535/C/15.12.2014 al Ministrului Justiţiei, iar faptul că recurentul-reclamant a obţinut o hotărâre judecătorească nu presupune automat că efectele acesteia se extind şi perioadelor guvernate de altă legislaţie în materia drepturilor salariale.

Totodată, susţine că nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte solicitarea recurentului-reclamant de anulare a ordinului şi emiterea unui alt ordin prin care să se ia în calcul la stabilirea drepturilor salariale întregul spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, precum şi de obligare a pârâţilor la plata sumelor de bani reprezentând sporurile menţionate, cu atât mai mult cu cât faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, Ministerul Finanţelor Publice nu a emis nici un act administrativ vătămător pentru recurentul-reclamant, iar pe de altă parte, între aceste persoane nu există un raport juridic care să dea naştere, să modifice ori să stingă drepturi sau obligaţii.

II. Procedura de soluţionare a recursurilor

1. Cu privire la examinarea recursurilor în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamantul A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este lipsit de interes recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi este nefondat recursul declarat de către reclamantul A.

2.1.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte constată că recurentul a avut calitatea de pârât în faţa primei instanţe, iar prin soluţia de respingere pe fond a pretenţiilor formulate de către reclamant împotriva sa, practic acesta a câştigat procesul, context în care recurarea acestei soluţii apare ca fiind lipsită de interes din poziţia calităţii procesuale pe care recurentul a avut-o în faţa primei instanţe şi a soluţiei pronunţate de aceasta.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac, şi care trebuie să subziste pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

În contextul arătat, se constată că în ceea ce priveşte prezenta cerere de recurs, recurentul-pârât nu justifică un interes, respectiv un folos practic, material sau moral la care să fie îndrituit a spera în eventualitatea admiterii cererii sale de recurs, atâta timp cât respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată, formulată împotriva sa, în întregul ei, este mai favorabilă recurentului decât admiterea excepţiilor pe care acesta le-a invocat-o.

Astfel fiind, lipsa de interes se opune cu prioritate recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva hotărârii primei instanţe, care a respins cererea de chemare în judecată în întregul ei, ca neîntemeiată.

În consecinţă, reţinând că recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice este lipsit de interes, nu mai este necesară analizarea celorlalte critici formulate de către pârât în prezenta cale de atac.

2.1.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte constată că acesta, judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea ordinului nr. 4535/C/15.12.2014 şi obligarea Ministrului Justiţiei la emiterea unui alt ordin prin care să i se ia în calcul, la stabilirea drepturilor salariale, întregul spor de 50% pentru risc şi suprasolicitarea neuropsihică, spor recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, precum şi obligarea pârâţilor la plata sumelor de bani reprezentând sporul respectiv pentru trei ani anteriori introducerii cererii.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că cererea recurentului-reclamant privind casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare altei curţi de apel, pe motiv că acesta are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, instanţă ale cărei hotărâri sunt supuse controlului judiciar al Curţii de Apel Bucureşti, a fost formulată direct în calea de atac a recursului, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 130 C. proc. civ., ceea ce atrage decăderea sa din dreptul de a formula o astfel de cerere, în condiţiile în care în reglementarea noului C. proc. civ., doar necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii, ceea ce nu este cazul în speţă.

Pe de altă parte, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, reclamantul a avut alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, în condiţiile art. 116 C. proc. civ.

Totodată, cazul de competenţă facultativă reglementat prin art. 127 alin. (1) C. proc. civ. se referă la situaţia în care judecătorul are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că recurentul şi-a subsumat motivele de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că prima instanţă nu a motivat aspectul potrivit căruia i se încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum prevede art. 6 din CEDO, în condiţiile în care sporul de risc şi solicitare neuropsihică i-a fost recunoscut pentru viitor, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă.

Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate a hotărârii recurate nu este fondat, având în vedere că aceasta cuprinde analiza aspectelor de fapt invocate de către recurentul-reclamant, argumentele instanţei care au condus la respingerea cererii sale făcând posibilă analiza în recurs a raţionamentului logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate.

Neexaminarea tuturor argumentelor invocate de către parte nu poate conduce la concluzia incidenţei motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cauză, se constată că prima instanţă a răspuns tuturor aspectelor invocate de către reclamant, în considerentele sentinţei fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Tot nefondată se constată a fi şi critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privitoare la faptul că instanţa de fond ar fi interpretat în mod greşit legea când a apreciat că statul poate interveni prin măsuri legislative, încălcându-i dreptul de proprietate, acordat prin hotărâri judecătoreşti preexistente, definitive şi irevocabile.

În principal, recurentul-reclamant critică cuantumul în care i-a fost stabilit sporul de risc şi solicitare neuropsihică, respectiv de 25 %, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4535/C/15.12.2014, începând cu data de 01.08.2013, în condiţiile în care deţine hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care acest spor i-a fost recunoscut într-un cuantum de 50%.

Înalta Curte observă că modalitatea de calcul a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, într-un cuantum de 25 %, a fost introdusă de la data de 01 ianuarie 2010, prin Legea nr. 330/2009, care, ulterior, la data de 31 decembrie 2010 a fost abrogată şi înlocuită prin Legea nr. 284/2010, aceasta din urmă intrând în vigoare de la data de 01 ianuarie 2011.

Conform art. 4 alin. (1) din Anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, potrivit Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi personalul de probaţiune beneficiază de următoarele sporuri:

a) pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică - 25% din salariul de bază, respectiv indemnizaţia de încadrare brută lunară;

b) de confidenţialitate - 5% din salariul de bază, respectiv indemnizaţia de încadrare brută lunară.

(2) Dispoziţiile alin. (1) intră în vigoare la 3 zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, sporurile aplicându-se în procentele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), până la data de 31 decembrie 2009.

(3) De la 1 ianuarie 2010, personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi pentru păstrarea confidenţialităţii, de următoarele drepturi salariale:

a) un adaos de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidenţialităţii, calculate la indemnizaţia de încadrare brută lunară sau, după caz, la salariul de bază şi care începând cu data de 1 ianuarie 2010 vor fi incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară sau, după caz, în salariul de bază;

b) sporurile prevăzute la alin. (1), ce se vor acorda într-un cuantum care, împreună cu noul salariul de bază sau, după caz, noua indemnizaţie de încadrare brută lunară şi cu celelalte sporuri prevăzute de prezenta lege, să fie egal cu câştigul salarial aferent lunii mai 2009, stabilit prin includerea unui spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi a unui spor de confidenţialitate de 15%, ambele calculate la salariul de bază sau, după caz, la indemnizaţia de încadrare brută lunară. Gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate şi drepturile aferente acestora, avute la 31 decembrie 2009, se menţin."

Astfel, Înalta Curte observă că începând cu data de 01 ianuarie 2010 a operat o modificare a modalităţii de calcul a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, prin scindarea acestuia în două componente, dintre care una rămasă sub forma unui spor de 25% din salariul de bază, respectiv indemnizaţia de încadrare brută lunară şi cealaltă sub forma unui adaos de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară sau la salariul de bază şi care începând cu data de 1 ianuarie 2010 a fost inclus în indemnizaţia de încadrare brută lunară sau, după caz, în salariul de bază.

Modificările ulterioare au păstrat această situaţie, după cum urmează:

Potrivit art. 5 din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei din Legea nr. 284/2010, ce au succedat Legii nr. 330/2009:

"Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5 %, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare."

Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost în vigoare în perioada 01 ianuarie 2011 - 30 iunie 2017, când a fost abrogată şi înlocuită prin Legea nr. 153/2017.

De asemenea, prin art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice:

"În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

Alin. (2) al aceluaşi articol prevede că "În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Sunt relevante şi dispoziţiile art. 12 alin. (9) din O.U.G. nr. 83/2014, potrivit cărora:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1, personalul prevăzut la alin. (8) [printre care şi judecătorii - s.n.] beneficiază de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropshihică de până la 25%, prevăzut la art. 5 din cap. VIII din anexa nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010 (...)."

Ulterior, potrivit art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 99/2016, modificată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017, prevederile art. 12, alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2017.

Prin urmare, întrucât nu a operat o diminuare salarială, cum în mod eronat a susţinut recurentul-reclamant, ci doar o modificare a modului de calcul în privinţa sporului de risc şi solicitare neuropsihică, criticile formulate de către acesta în sensul încălcării prin modificările legislative survenite a dreptului său de proprietate consacrat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., nu au fundament nici factual şi nici legal.

Prin urmare, toate criticile formulate de către recurentul-reclamant sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectând, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 1844 din 23 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes, iar recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 1844 din 23 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1844 din 23 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2018.