Tax assessment annulment for failure to prove fictitious fuel transactions and non-payment of excise duties

Şedinţa publică din data de 1 martie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Biroul Soluţionare Contestaţii, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecţie Fiscală, a solicitat anularea în totalitate a Deciziei nr. 127/24.03.2015 privind soluţionarea contestaţiei administrative, a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/1054/28.02.2014 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/28.02.2014 emise de intimate, ca nelegale, iar, în temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 208 din 05 octombrie 2016 Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Biroul Soluţionare Contestaţii, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - activitatea de inspecţie fiscală, fiind anulate decizia nr. 127/24.03.2015 emisă de D.G.F.P. Ploieşti, decizia de impunere nr. x/1054/28.02.2014 emisă de A.F.P. Ploieşti şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.02.2014 emis de A.F.P. Ploieşti.

Totodată, au fost obligate pârâtele la plata sumei de 20.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru - 100 RON, onorariu de avocat - 4.500 RON, 8.000 RON onorariu expert desemnat de instanţă şi 8.000 RON onorariu expert consilier.

3. Cererile de recurs formulate

Împotriva sentinţei nr. 208 din 05 octombrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal hotărârii au formulat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova.

3.1. Prin recursul declarat, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul menţinerii ca legale şi temeinice a actelor administrative emise în cauză.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, întemeiată pe concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, pe care şi le-a însuşit, fără a prezenta propriile argumente de fapt şi de drept şi ignorând argumentele invocate de organul fiscal în susţinerea legalităţii şi temeiniciei actelor administrative fiscale.

Mai arată că în condiţiile în care legiuitorul nu a conferit o valoare probatorie distinctă înscrisurilor şi expertizei contabile, instanţa de fond avea atribuţia de a evalua materialul probator şi de a examina probele administrate prin prisma dispoziţiilor legale în materie fiscală.

De asemenea, recurenta-pârâtă susţine că prima instanţă nu a avut în vedere faptul că intimata-reclamantă a înregistrat achiziţii de combustibil în baza unor facturi care nu au fost considerate documente justificative.

Mai arată că intimata-reclamantă în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2010, în care a achiziţionat produse energetice, cei 8 furnizori au avut un comportament fiscal inadecvat, respectiv nu au funcţionat la sediile sociale declarate, reprezentanţii acestora s-au sustras de la efectuarea controalelor fiscale, nu au depus la organul fiscal teritorial declaraţiile de impozite şi taxe, având la rândul lor, furnizori cu comportament fiscal neadecvat.

Recurenta-pârâtă consideră că nu este suficientă prezentarea facturilor de achiziţie, ci trebuie demonstrată realitatea operaţiunilor înscrise în facturi, fiind necesară analizarea situaţiei juridice în ansamblul său, ţinându-se cont de întregul circuit economic, astfel că simpla deţinere a unor facturi fiscale emise cu respectarea formală a dispoziţiilor art. 155 alin. (8) Codul fiscal nu conferă un drept absolut la deducerea TVA.

Consideră că întrucât intimata nu a dovedit că produsele energetice au provenit de la un antrepozit autorizat pentru producţie şi accizele eferente au fost plătite, facturile de achiziţie nu îndeplinesc condiţia de document legal de provenienţă, respectiv de document justificativ, pentru a beneficia de dreptul de deducere fiind necesară respectarea condiţiilor impuse de art. 145-146 din Legea nr. 571/2003 privind realitatea operaţiunilor consemnate în documente şi modul de completare a documentelor.

Arată că în speţă, instanţa de fond nu a avut în vedere aspectul că datele înscrise în facturi nu sunt reale, în condiţiile în care nu au fost prezentate documente care să dovedească provenienţa licită a carburanţilor, motiv pentru care apreciază că intimata-reclamantă datorează bugetului general consolidat accize în sumă de 1.437.624 RON şi TVA în sumă de 377.837 RON.

Referitor la cheltuielile de judecată la care recurenta-pârâtă a fost obligată în primă instanţă, în cuantum de 20.600 RON, solicită ca instanţa să aprecieze asupra acestora, apreciind că onorariul de avocat şi onorariul expertului parte sunt disproporţionat de mari în raport de pretenţiile admise, impunându-se a fi evaluate în raport de valoarea pricinii şi munca depusă de avocat şi de expertul parte. Invocă aspectul că potrivit jurisprudenţei CEDO, aceste cheltuieli se acordă în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil şi că potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa poate reduce partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţial.

Totodată, consideră că suma de 8.000 RON reprezentând onorariul de expert este vădit nelegală raportat la complexitatea lucrării.

3.2. Prin recursul declarat, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova solicită admiterea recursului şi menţinerea actelor atacate ca temeinice şi legale.

În motivarea acestui recurs se arată că în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2010 intimata-reclamantă a achiziţionat produse energetice accizabile pentru care nu a putut face dovada provenienţei lor de la un antrepozit fiscal autorizat, operator înregistrat sau importator, precum şi dovada că acciza aferentă acestor bunuri a fost achitată către bugetul general consolidat, motiv pentru care au fost stabilite suplimentar accize în sumă de 1.437.624 RON, respectiv dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă totală de 1.068.008 RON. De asemenea, s-a stabilit TVA suplimentară de plată în sumă de 377.837 RON (din care 57.191 RON aferentă achiziţiilor de combustibili pentru care nu s-a dovedit realitatea tranzacţiilor şi 320.646 RON aferentă accizelor), la care s-au calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă totală de 269.017 RON.

Recurenta-pârâtă precizează că pentru achiziţiile de combustibili de la furnizori, efectuate în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2010, a fost anulat dreptul de deducere pentru TVA deductibilă printr-un act de inspecţie fiscală anterior (Decizia de impunere nr. x/28.10.2011, contestată de societatea intimată, contestaţia fiind respinsă de D.G.R.F.P. Prahova prin decizia nr. 1377/22.12.2011).

Se susţine că societatea intimată nu a justificat cu documente provenienţa legală a produselor energetice achiziţionate, iar pe de altă parte, societăţile furnizoare au avut un comportament fiscal inadecvat, respectiv nu au funcţionat la sediile sociale declarate, nu au depus la organul fiscal teritorial declaraţiile de impozite şi taxe, iar reprezentanţii acestora s-au sustras de la efectuarea controalelor fiscale.

Mai arată că potrivit art. 145 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, dreptul de deducere se acordă doar dacă facturile fiscale sunt întocmite de o persoană impozabilă, înregistrată ca plătitoare de TVA, dar în speţă, furnizorii înscrişi pe facturi sunt societăţi care s-au sustras controlului încrucişat, care nu au depus declaraţiile fiscale obligatorii şi care, la rândul lor, au avut furnizori cu comportament fiscal neadecvat.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, solicită admiterea recursului şi pe acest aspect, acestea fiind reţinute în mod eronat în sarcina sa, întrucât societatea intimată avea obligaţia de a coopera cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale. Consideră că faptul că intimata a ales soluţionarea cauzei pe cale judiciară, nu poate atrage obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult cu cât în procedura administrativă, contestaţia sa a fost respinsă.

4. Apărările intimatei-reclamante S.C. A. SRL

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care invocă nulitatea recursurilor pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pe fond, solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată, arătând în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este temeinic motivată, cuprinzând motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei referitor la soluţia pronunţată şi că cercetarea judecătorească efectuată şi probele administrate în cauză au dovedit că facturile au fost emise cu respectarea dispoziţiilor art. 155 alin. (5) Codul fiscal, fiind înregistrate în contabilitate şi declarate organelor fiscale.

Consideră că în mod legal a reţinut instanţa de fond că produsele energetice achiziţionate erau însoţite de dovada achitării accizei, în condiţiile în care potrivit art. 20651 alin. (4) Codul fiscal, accizele aferente produselor energetice livrate din antrepozite fiscale se achită de către furnizori sau de către cumpărători şi cum în speţă, aceste produse nu au fost achiziţionate direct dintr-un antrepozit fiscal, fiind însoţite de dovada achitării accizei, intimata consideră că nu are obligaţia achitării unei noi accize.

Pe de altă parte, intimata-reclamantă arată că recurenta D.G.R.F.P. Prahova invocă aspecte străine de dosarul cauzei, întrucât organele de control nu s-au prezentat să efectueze un control la societatea intimată, raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere fiind emise fără a se verifica actele societăţii.

De asemenea, se mai arată că pentru aceeaşi perioadă, respectiv 01.01.2008-31.12.2010, societatea a mai fost verificată de acelaşi organ fiscal în anul 2011, inspecţie finalizată prin raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.10.2011, atacat în instanţă, prin sentinţa nr. 20/27.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2012 fiind admisă în parte contestaţia şi anulate raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere. Raportul de expertiză efectuat în acest dosar a concluzionat asupra realităţii activităţii desfăşurate.

Astfel, faţă de dispoziţiile alin. (4) al art. 1051 din O.G. nr. 92/2003, arată că societăţii nu i s-a comunicat nicio decizie privind reverificarea fiscală şi nici vreun aviz privind demararea inspecţiei fiscale, în realitate neexistând nici un control la societate.

Mai arată că, deţine dovada plăţii accizei pentru toate facturile reţinute de către inspectorii fiscali; că, starea de inactivitate a partenerilor contractuali nu are consecinţe fiscale asupra accizei achitate de către producătorii autorizaţi, expertul concluzionând că întrucât societatea intimată nu a achiziţionat produsele energetice direct din antrepozitul fiscal, nu societatea trebuia să achite acciza, aceasta fiind plătită de producător.

În ceea ce priveşte TVA şi impozitul pe profit pretins datorate pentru operaţiunile derulate cu S.C. B. S.R.L., arată că inspectorii fiscali au invocat un proces-verbal încheiat de Garda Financiară - Direcţia Ialomiţa, încheiat în lipsa unui control la societate, motiv pentru care societatea a formulat o sesizare împotriva inspectorilor fiscali care au întocmit procesul-verbal, urmare acestei sesizări, ANAF comunicându-i prin adresa nr. x/03.03.2014 că se confirmă susţinerile societăţii, fiind sesizată comisia de disciplină din cadrul ANAF pentru cercetarea celor doi inspectori fiscali. De asemenea, arată că atât S.C. B. S.R.L. cât şi societatea intimată au declarat tranzacţiile efectuate, pentru operaţiunile derulate au fost emise facturi cu respectarea dispoziţiilor art. 155 alin. (5) Codul fiscal, înregistrate în contabilitate şi declarate organelor fiscale, instanţa reţinând în mod corect că facturile au fost însoţite de note de recepţie, fişe de magazie, ordine de plată privind plata accizei, declaraţii privind originea produsului, certificate de calitate, acestea reprezentând documente justificative apte să dovedească realitatea operaţiunilor derulate.

Referitor la cheltuielile de judecată, arată că nu poate fi reţinută critica vizând cuantumul disproporţionat al onorariului expertului consilier şi al onorariului avocaţial în raport de pretenţiile admise, care sunt în cuantum de peste 300.000 RON, iar dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. nu pot fi aplicate, fiind dovedite realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil a acestor sume, apreciind că în speţă cuantumul acestor sume este justificat, iar prin invocarea lipsei de colaborare cu organele fiscale, intimata-reclamantă consideră că recurenta A.J.F.P. şi-a invocat propria culpă.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 19 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 decembrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Biroul Soluţionare Contestaţii, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecţie Fiscală, anularea în totalitate a Deciziei nr. 127/24.03.2015 privind soluţionarea contestaţiei administrative, a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/1054/28.02.2014 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/28.02.2014 emise de pârâte.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantei şi a anulat decizia nr. 127/24.03.2015 emisă de D.G.F.P. Ploieşti, decizia de impunere nr. x/1054/28.02.2014 emisă de A.F.P. Ploieşti şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.02.2014 emis de A.F.P. Ploieşti, obligând totodată pârâtele la plata sumei de 20.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru - 100 RON, onorariu de avocat - 4.500 RON, 8.000 RON onorariu expert desemnat de instanţă şi 8.000 RON onorariu expert consilier.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.02.2014 încheiat de organele de inspecţie fiscală aparţinând AJFP Prahova s-a constatat că în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2010 societatea reclamantă a achiziţionat produse energetice accizabile pentru care nu a putut face dovada provenienţei de la un antrepozit fiscal autorizat, operator înregistrat sau importator, precum şi dovada că acciza aferentă acestor bunuri a fost achitată la bugetul general consolidat.

Având în vedere cele constatate şi conform prevederilor pct. 78 alin. (4) şi pct. 83 alin. (31) şi 32 din Normele Metodologice de aplicare a Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 au fost stabilite suplimentar accize în sumă de 1.437.624 RON sumă la care au fost calculate dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă totală de 1.068.008 RON. De asemenea, s-a colectat TVA aferentă accizelor în sumă de 320.646 RON şi întrucât nu a dovedit realitatea achiziţiilor de combustibili înregistrată în evidenţa contabilă, la inspecţia fiscală nu s-a acordat drept de deducere pentru TVA deductibil în sumă de 57.191 RON, la aceste sume adăugându-se dobânzi şi penalităţi de întârziere. În acest sens a fost emisă decizia de impunere nr. x/1054/28.02.2014, act contestat în prezenta cauză.

Cu privire la susţinerile reclamantei privind intervenirea prescripţiei dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, precum şi cu privire la încălcarea disp. art. 105 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, instanţa de fond a constatat că sunt neîntemeiate.

Cu privire însă la temeinicia pe fond a contestaţiei formulate, judecătorul fondului a reţinut, in baza probatoriului administrat în cauză, faptul ca este întemeiata.

Astfel, în baza raportului de expertiză specialitatea contabilitate efectuat în cauză ce se coroborează cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa fondului a apreciat ca fiind deductibile fiscal tranzacţiile efectuate de reclamantă cu S.C. B. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, pentru acestea nu se datorează impozit pe profit şi TVA aferentă. Contrar celor reţinute de organul fiscal, curtea de apel a constatat, în baza actelor depuse la dosarului cauzei şi a raportului de expertiză că s-a dovedit realitatea operaţiunilor comerciale dintre cele două societăţi. Se reţine că facturile ce vizează relaţia comercială dintre reclamantă şi S.C. B. S.R.L. au fost întocmite cu respectarea disp. art. 155 Codul fiscal. De asemenea, acestea au fost însoţite de note de recepţie şi fişe de magazie pentru sortimentele de produse petroliere achiziţionate, ordin de plată privind plata accizei, declaraţii privind originea produsului, certificat de calitate.

Având în vedere aceste înscrisuri care, în opinia instanţei reprezintă documente justificative apte să dovedească realitatea operaţiunilor dintre cele două societăţi, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu datorează impozit pe profit şi TVA aferent acestor tranzacţii. Pentru a concluziona astfel, instanţa a avut în vedere şi faptul că pârâtele nu au făcut dovada susţinerilor privind fictivitatea operaţiunilor nedepunând acte care să dovedească comportamentul fiscal neadecvat al S.C. B. S.R.L. şi, de asemenea, nu au combătut prin argumente juridice şi înscrisuri concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în sensul de a preciza, dovedit, de ce actele ce au însoţit facturile de achiziţie nu reprezintă documente justificative.

În ceea ce priveşte obligaţia reclamantei de a achita contravaloarea accizei instanţa de fond a reţinut, în baza concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, că fiecare factură de achiziţie este însoţită de ordin de plată a accizei, emis de productători. Conform art. 206 51 alin. (4) din Codul fiscal accizele aferente produselor energetice livrate din antrepozite fiscale se achită de către furnizori sau de către cumpărători. Având în vedere că produsele energetice nu au fost achizionate direct din antrepozit fiscal şi erau însoţite de dovada achitării accizei, instanţa reţine că societatea reclamantă nu trebuie să achite acciza aferentă produselor energetice achiziţionate în baza celor 40 de facturi verificate prin raport de inspecţie fiscală şi se impune anularea deciziei de impunere şi sub acest aspect.

In consecinta, raportat la concluziile expertului şi la înscrisurile anexate la dosar, instanţa de fond a dispus anularea actelor atacate.

În baza art. 453 noul C. proc. civ., având în vedere că pârâtele au căzut în pretenţii prin admiterea acţiunii, a fost dispusă obligarea acestora la plata către reclamantă a sumei de 20.600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, 100 RON, onorariu de avocat 4.500 RON, 8000 RON onorariu expert desemnat de instanţă şi 8000 RON onorariu expert consilier.

Înalta Curte apreciază drept legală sentinţa atacată şi îşi însuşeşte considerentele acesteia, dat fiind că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia de fapt reţinută în cauză.

Nu sunt întemeiate criticile recurentei DGRFP Ploieşti, prin care se susţine că instanţa de fond nu a făcut altceva decât să îşi însuşească necritic concluziile raportului de expertiză contabilă, fără a prezenta propriile sale argumente şi ignorând argumentele autorităţii fiscale.

Înalta Curte are în vedere că, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, pronunţarea soluţiei de anulare a actelor administrativ-fiscale atacate a avut la bază analiza înscrisurilor relevante depuse la dosarul cauzei, dar şi a conţinutului raportului de expertiză, inclusiv a amplului răspuns la obiecţiunile formulate de autorităţile fiscale . Ca urmare, nu poate fi reţinută o însuşire necritică a concluziilor raportului de expertiză contabilă, în contextul în care, în cuprinsul motivelor de casare, recurentele nu indică în mod concret erori sau omisiuni conţinute în expertiza contabilă şi răspunsul la obiecţiuni. Este de domeniul evidenţei că instanţa de judecată îşi poate însuşi în totalitate concluziile unei expertize, atâta timp cât acestea sunt legale şi au în vedere poziţia exprimată de toate părţile din proces, neexistând vreo obligaţie pentru judecătorul cauzei de a prezenta argumente suplimentare, dacă acestea nu sunt necesare.

Înalta Curte constată că în cuprinsul expertizei contabile şi răspunsului la obiecţiuni s-a explicat în mod convingător de ce, contrar susţinerilor organelor fiscale, facturile prezentate de intimata-reclamantă reprezintă documente justificative - expertul judiciar a constatat că facturile au fost întocmite în conformitate cu prevederile art. 155 din vechiul Codul fiscal, iar pentru achiziţiile de combustibil s-au întocmit note de recepţie şi fişe de magazie. Ulterior, la momentul revânzării, intimata-reclamantă întocmea facturi de livrare, iar cantităţile vândute erau scăzute din fişele de magazie. Este deci evident că din ansamblul documentelor întocmite poate fi determinat circuitul economic al produselor şi, ca urmare, rezultă o puternică prezumţie de realitate a operaţiunilor comerciale efectuate, prezumţie ce nu a fost răsturnată în niciun fel de către recurentele-pârâte.

Înalta Curte mai constată că recurentele nu au contestat în mod argumentat concluzia expertului contabil conform căreia starea de activitate sau inactivitate a partenerilor comerciali ai intimatei-reclamante nu a avut consecinţe fiscale din perspectiva plăţii accizei, atâta timp cât la data operaţiunilor comerciale, şapte dintre cei opt parteneri nu erau declaraţi inactivi, iar acciza aferentă tranzacţiei cu societatea comercială inactivă fusese achitată de către producătorul autorizat.

Contrar celor susţinute de către recurente, din actele şi lucările dosarului rezultă că acciza pentru produsele achiziţionate de intimata-reclamantă a fost plătită de producător, ordinele de plată fiind emise de antrepozite fiscale de producţie - cu excepţia a două facturi, toate celelalte au fost însoţite de ordinul de plată a accizei. Operaţiunile înregistrate în cele două facturi au făcut însă obiectul unui control al Autorităţii Naţionale a Vămilor, iar în procesul-verbal de control se menţionează că nu au fost constatate deficienţe cu privire la achiziţiile efectuate, prezumându-se astfel că acciza a fost plătită.

Nu sunt întemeiate nici criticile recurentelor prin care se susţine greşita lor obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 451 alin. (1) din noul C. proc. civ. potrivit cărora onorariile experţilor sunt incluse în cheltuielile de judecată, fără ca textul legal să distingă între experţii numiţi de instanţă conform art. 330 alin. (1) noul C. proc. civ. şi experţii consilieri încuviinţaţi de instanţă în condiţiile art. 330 alin. (5) noul C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prevederile art. 451 alin. (2) şi (3) din noul C. proc. civ. reglementează posibilitatea instanţei de a reduce partea din cheltuielile de judecată ce reprezintă onorariul avocaţilor şi experţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată, neexistând o obligaţie în acest sens. Ca urmare, refuzul instanţei de a face aplicarea prevederilor legale menţionate nu este un aspect circumscris legalităţii hotărârii, ci acesta priveşte dreptul de apreciere al judecătorului, respectiv temeinicia hotărârii şi, ca atare, în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din noul C. proc. civ., nu poate face obiectul controlului instanţei de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Biroul Soluţionare Contestaţii şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova împotriva sentinţei nr. 208 din 05 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

În temeiul art. 453 noul C. proc. civ., va obliga recurentele la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. Înalta Curte a făcut aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ., reţinând că motivele de recurs formulate de autorităţile fiscale nu au ridicat probleme de o complexitate deosebită, aspectele invocate fiind deja abordate de către instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Biroul Soluţionare Contestaţii şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova împotriva sentinţei nr. 208 din 05 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial redus, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 martie 2018.