Unenforceable judicial obligation extinguished by subsequent administrative execution: limits on coercive penalties for non-compliance under special administrative enforcement procedures

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 noiembrie 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat:

1. în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 906 alin. (3) C. proc. civ., obligarea pârâtului la plata unei penalităţi de 1% pe zi de întârziere din suma de 3.506.176,32 RON, pentru nepunerea în executare, de bună voie, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a sentinţei civile nr. 3928/10.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia nr. 2630/24.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal;

2. pentru ipoteza în care s-ar aprecia că obligaţia nu este evaluabilă în bani, să se dispună, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 906 alin. (2) C. proc. civ., obligarea pârâtului la plata unei penalităţi de 1000 de RON pe zi de întârziere, pentru nepunerea în executare, de bună voie, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a sentinţei civile nr. 3928/10.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia nr. 2630/24.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal;

3. obligarea pârâtului, în temeiul art. 906 alin. (7) C. proc. civ., la plata sumei de 3.506.176,32 RON, cu titlu de despăgubiri;

4. obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferentă sumei de 3.506.176,32 RON, calculată potrivit O.G. nr. 13/2011, de la data expirării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la momentul executării efective a obligaţiei de plată.

La data de 23 noiembrie 2015, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a depus la dosar cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cererea de intervenţie accesorie a fost admisă în principiu prin încheierea de şedinţă de la data de 07 decembrie 2015 .

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3324 din 14 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesoriu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, obligând pârâtul la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 1000 de RON, cu titlu de penalitate pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei dispusă prin sentinţa nr. 3928/10.12.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013. Instanţa de fond a respins, în rest, cererea principală şi a admis, în parte, cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

3. Recursurile declarate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3324/14.12.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamanta A. S.A, pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesoriu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

3.1. Prin recursul său, întemeiat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta A. S.A. a solicitat casarea în parte a hotărârii de fond, în sensul admiterii capetelor 3 şi 4 din cererea de chemare în judecată şi respingerii cererii de intervenţie accesorie.

În susţinerea recursului, reclamanta arată că, deşi prin sentinţa nr. 3928/10.12.2013, pârâtul nu a fost obligat la plata sumei de 3.506.176,32 RON, dispoziţiile art. 24 alin. (3) corelate cu dispoziţiile art. 906 alin. (7) din C. proc. civ. permit obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condiţiile art. 892 C. proc. civ.

Solicitarea de plată a despăgubirilor întemeiată pe dispoziţiile art. 906 alin. (7) C. proc. civ., este diferită de solicitarea de obligare a pârâtului la plata penalităţilor, întemeiată pe dispoziţiile art. 906 alin. (2) C. proc. civ.

Hotărârile judecătoreşti anterioare au stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că, atât recurenta-reclamantă, cât şi Ministerul Agriculturii şi-au îndeplinit obligaţiile legale, iar despăgubirile stabilite de Ministerul Agriculturii, pe care recurenta-reclamantă trebuie să le primească pentru seceta produsă în anul agricol 2008-2009 sunt în sumă de 3.506.176,32 RON, sumă ce nu a fost încasată din cauza nerespectării, de către Guvernul României, a obligaţiilor legale ce-i reveneau.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie, recurenta-reclamantă consideră că aceasta trebuia respinsă întrucât cererea de chemare în judecată a fost admisă, chiar dacă numai în parte. Totodată, admiterea cererii de intervenţie accesorie nu este motivată, iar Ministerul Agriculturii este autoritatea care a sesizat Guvernul României cu propunerea de emitere a hotărârii de guvern, fiind obligat în acest sens, prin hotărâre judecătorească.

3.2. Prin recursul său, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., pârâtul Guvernul României solicită casarea hotărârii recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

În susţinerea recursului arată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există un refuz nejustificat al Guvernului României de a pune în executare sentinţa nr. 3928/10.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Expunând parcursul administrativ al formalităţilor derulate ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 3928/10.12.2013, recurentul-pârât consideră că dispozitivul hotărârii judecătoreşti a fost pus în executare prin includerea, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern din data de 02.09.2015, a Notei nr. 211.301/17.08.2015 emisă de M.A.D.R., împreună cu documentaţia prevăzută de art. 14 din Legea nr. 381/2002. Dovada în acest sens o constituie un extras al stenogramei şedinţei Guvernului din data de 02.09.2015, comunicat instanţei de fond, ce cuprinde dezbaterile asupra Notei nr. x.

Se învederează că, din dispozitivul sentinţei civile nr. 3928/10.12.2013, nu reiese că instanţa de fond ar fi stabilit în sarcina Guvernului României obligaţia de a comunica reclamantei soluţia motivată cu privire la cererea sa, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond. Dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu permit instanţei de executare să interpreteze şi să extindă aplicarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti ce se solicită a fi executată, iar instanţa de fond nu a fost investită cu o cerere vizând lămurirea dispozitivului.

3.3. Prin recursul său, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., intervenientul accesoriu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale solicită casarea hotărârii recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-intervenient consideră că instanţa de fond nu a motivat asupra înlăturării susţinerilor sale referitoare la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti anterioare.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-intervenient, reluând argumentele expuse în cuprinsul cererii de intervenţie accesorie, susţine, în esenţă, că acordarea unei sume de bani ce reprezintă despăgubiri - ajutor de stat - este inadmisibilă, ca urmare a abrogării Legii nr. 381/2002. Începând cu anul 2010, orice ajutor de stat ce nu corespunde reglementărilor comunitare (Regulamentul nr. 1857/2006) trebuie modificat sau oprit a mai produce efecte, iar normele comunitare sunt primordiale faţă de legislaţia naţională.

Recurentul-intervenient arată că nu se poate dispune nici calcularea unei penalităţi pe zi de întârziere, întrucât pretenţiile formulate de reclamantă cu privire la plata sumei de 3.506.176,32 RON au fost respinse de toate instanţele de judecată. Aşadar, reclamanta nu deţine un titlu executoriu prin care instanţa să fi stabilit o sumă certă, lichidă şi exigibilă în favoarea acesteia.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. La data de 09.03.2016, a depus întâmpinare recurentul-intervenient Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Prin întâmpinare nu s-au invocat excepţii şi s-a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.

Instanţa de fond în mod temeinic şi legal a respins capetele 3 şi 4 ale cererii de chemare în judecată, având în vedere că primele două capete ale cererii au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 906 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., iar prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3928/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu este stabilită nicio sumă în favoarea recurentei-reclamante. Prezenta cerere este supusă jurisdicţiei instanţei de contencios administrativ, cadrul legal fiind stabilit de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

4.2. La data de 15.03.2016, a depus întâmpinare recurenta-reclamantă A. S.A., prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursurilor formulate de pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi de decizia Curţii Constituţionale a României nr. 898/17.12.2015, precum şi excepţia nulităţii recursurilor, ca urmare a neîncadrării motivelor dezvoltate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, recurenta-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursurilor formulate de pârâtul Guvernul României şi intervenientul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca nefondate.

Prin sentinţa nr. 3928/2013 a fost obligat Guvernul României să dispună motivat cu privire la declararea stării de calamitate. Finalitatea acestui demers nu poate fi decât comunicarea rezultatului analizei asupra cererii administrative către titulara cererii, A.. Împrejurarea că în Guvern s-a dezbătut problema reclamantei nu valorează punere în executare a sentinţei, în lipsa comunicării rezultatului analizei.

Pe aspectul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 381/2002, există autoritate de lucru judecat. Prin decizia civilă nr. 2862/2012, ICCJ a reţinut îndreptăţirea reclamantei la acordarea despăgubirilor în raport de cadrul legal în vigoare la data formulării cererii, adică sub imperiul Legii nr. 381/2002.

4.3. La data de 18.03.2016, a depus întâmpinare recurentul-pârât Guvernul României, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A. S.A., ca nefondat, arătând că în mod legal, prin raportare la prevederile Legii nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut că art. 24 din actul normativ menţionat prevede o altă procedură de acordare a despăgubirilor, ulterioară celei din prezenta cauză, astfel că s-a impus respingerea capetelor 3 şi 4 ale cererii principale. În plus, recurenta-reclamantă îşi probează pretenţia acordării sumei de 3.506.176 RON prin invocarea unui presupus calcul al M.A.D.R., afirmaţie combătută de intervenient. De altfel, potrivit apărărilor intervenientului, instanţele care au soluţionat litigiile anterioare dintre părţi au respins pretenţiile referitoare la acordarea sumei anterior menţionate.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 31 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

La data de 18 iulie 2018, recurentul-intervenient Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a depus la dosar concluzii scrise. Celelalte părţi nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din data de 06 decembrie 2017, constatând că toate cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia nulităţii recursurilor pârâtului Guvernul României şi intervenientului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a declarat recursurile formulate în cauză ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat şi a fixat termen pentru judecarea lor pe fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Recursul declarat de reclamantă priveşte respingerea de către instanţa de fond a capetelor 3 şi 4 ale cererii introductive, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului, în temeiul art. 906 alin. (7) C. proc. civ., la plata sumei de 3.506.176 RON cu titlu de despăgubiri (reprezentând paguba suferită de reclamantă ca urmare a calamităţilor naturale din anul agricol 2008-2009), precum şi la plata dobânzii legale aferente sumei anterior menţionate.

Instanţa de fond a considerat neîntemeiate aceste pretenţii, reţinând că prin sentinţa nr. 3928/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care reprezintă hotărârea judecătorească nepusă în executare, pârâtul a fost obligat să analizeze şi să dispună motivat cu privire la declararea sau nu a stării de calamitate naturală în agricultură pentru anul agricol 2008-2009, iar nu la plata sumei pretinse de reclamantă. Astfel, a apreciat că obligaţia stabilită în sarcina Guvernului şi nepusă în executare este neevaluabilă în bani, motiv pentru care a admis numai cel de-al doilea capăt al cererii, referitor la plata în favoarea reclamantei a unei penalităţi de 1000/zi de întârziere, până la executarea obligaţiei dispuse prin sentinţa nr. 3928/2013.

Criticile recurentei-reclamante se subsumează cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţinând că temeiul capătului 3 al cererii îl reprezintă dispoziţiile art. 906 alin. (7) C. proc. civ., care stabilesc expres că acordarea de penalităţi în condiţiile art. 906 alin. (1) - (4) nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condiţiile art. 892 C. proc. civ. sau ale dreptului comun.

Cu alte cuvinte, prin recurs, se invocă distinctivitatea temeiurilor în drept ale capetelor 2 şi 3 de cerere şi aplicabilitatea, în speţă, a prevederilor art. 906 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante sunt nefondate.

Art. 24 din Legea nr. 554/2004, care are caracter de normă specială în raport cu norma generală reprezentată de art. 906 C. proc. civ., prevede două etape distincte în procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în materia contenciosului administrativ, care constituie titluri executorii.

Prima etapă este cea reglementată de art. 24 alin. (3), care se declanşează la cererea creditorului, în scopul constrângerii autorităţii publice la executare, prin aplicarea unei amenzi pentru neexecutare conducătorului autorităţii publice şi acordarea în favoarea creditorului a unor penalităţi pentru întârzierea în executare, în condiţiile art. 905 C. proc. civ.

A doua etapă este cea la care se referă art. 24 alin. (4) şi (5), care se declanşează la cererea creditorului sau din oficiu, în cazul neexecutării obligaţiei prevăzută în titlul executoriu în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor.

Conform art. 24 alin. (4), abia în această etapă, instanţa poate stabili, în condiţiile art. 891 C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, cuprinse în Legea nr. 554/2004, este evident că cererea de despăgubiri (capătul 3 al cererii introductive) şi cererea accesorie de plată a dobânzilor (capătul 4 al cererii introductive) nu pot fi formulate odată cu cererea de stabilire a penalităţii pentru întârzierea în executare (capătul 2 al cererii introductive).

De altfel, şi prevederile art. 906 C. proc. civ. prevăd o procedură similară în materie civilă, alin. (4) stabilind că, după trecerea unui termen de 3 luni de data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii, debitorul care nu execută obligaţia prevăzută în titlu poate fi obligat la o sumă definitivă, generată de aplicarea penalităţii. În acest context, alin. (7) stabileşte că acordarea de penalităţi în condiţiile alin. (1) -(4) nu exclude obligarea la plata de despăgubiri, în condiţiile art. 892 (care se referă la echivalentul despăgubirilor datorate în cazul neexecutării obligaţiei de a face) sau ale dreptului comun.

Cererea reclamantei referitoare la punerea în executare a sentinţei nr. 3928/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin primele două capete de cerere se referă la prima etapă a procedurii de executare, motiv pentru care, în mod legal, instanţa de fond a respins capetele 3 şi 4 ale cererii introductive.

1.2. Recursul pârâtului Guvernul României este întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă, raportat la conţinutul criticilor formulate, rezultă că acestea se încadrează exclusiv în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurentul-pârât susţine, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, când a apreciat, pe baza probatoriului administrat, că ar exista un refuz nejustificat al Guvernului României de a pune în executare sentinţa nr. 3928/2013.

Recurentul a invocat, prin cererea de recurs, similar apărărilor formulate în fond, că hotărârea menţionată a fost pusă în executare prin analizarea cererii de declarare a stării de calamitate în şedinţa de Guvern din 02.09.2015 şi că, potrivit dispozitivului titlului executoriu, obligaţia Guvernului a fost de analiză şi de decizie cu privire oportunitatea acordării despăgubirilor către reclamantă, iar nu de declarare a stării de calamitate, cu consecinţa acordării unor despăgubiri. Or, concluzia analizei a fost că nu sunt îndeplinite condiţiile imperative prevăzute de Legea nr. 381/2002 şi de Ordinul MADR nr. 419/2002, motiv pentru care s-a decis să nu se declare starea de calamitate naturală pe suprafeţele vizate, neputându-se stabili valoarea concretă a prejudiciului.

Pe parcursul judecării recursului, pârâtul Guvernul României a învederat că în Monitorul oficial nr. 381/19.05.2016, partea I, a fost publicată H.G. nr. 364/2016 privind punerea în executare a sentinţei nr. 3928/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Prin această hotărâre, Guvernul a declarat starea de calamitate naturală pentru suprafaţa de 4.377.86 ha din judeţul Vaslui, respectiv pentru suprafaţa de teren arabil de 2.842,01 ha din judeţul Galaţi, afectate de secetă în anul 2008-2009, aflate în exploatarea Societăţii A. S.A.

Art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează măsuri constrângătoare la executare care pot fi dispuse faţă de autoritatea publică obligată (printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în temeiul Legii nr. 554/2004) să efectueze anumite operaţiuni administrative. În condiţiile în care, pe parcursul judecării cererii creditorului de aplicare a acestor măsuri constrângătoare la executare, hotărârea judecătorească este executată, măsurile de constrângere la executare nu mai au rost.

Prin sentinţa nr. 3928/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Guvernul României a fost obligat, la cererea reclamantei A. S.A., ca, în raport de prevederile legale statuate la art. 14 din Legea nr. 381/2002, să analizeze şi să dispună motivat cu privire la declararea sau nu a stării de calamitate naturală în agricultură pentru anul agricol 2008-2009.

Hotărârea de Guvern nr. 364 din 18.05.2016, în raport de conţinutul său, este, în mod clar, un act administrativ care atestă îndeplinirea de către Guvernul României a obligaţiilor instituite prin titlul executoriu anterior menţionat.

Pe cale de consecinţă, măsura constrângătoare la executare, a stabilirii unei penalităţi pe fiecare zi de întârziere în executarea obligaţiei, nu se mai impune.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României, reţinând că nu mai există o obligaţie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pe care autoritatea menţionată să refuze să o pună în executare.

Dată fiind adoptarea şi publicarea H.G. nr. 364/2016, Înalta Curte constată că nu mai este necesar să fie analizate celelalte motive de recurs, care susţineau greşita aplicare a prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, faţă de executarea titlului încă din data de 2 septembrie 2015 (în sensul analizării cererii de declarare a stării de calamitate şi luării hotărârii de respingere, pe motiv că nu s-a putut stabili valoarea concretă a prejudiciului, în lipsa documentelor justificative care să ateste efectuarea cheltuielilor concrete pe suprafaţa de teren afectată de calamitate).

1.3. Cât priveşte recursul declarat de intervenientul accesoriu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Înalta Curte constată că o primă critică a acestui recurent se referă la nemotivarea de către instanţa de fond a înlăturării apărărilor sale, formulate în sprijinul Guvernului României, prin care a susţinut incidenţa autorităţii de lucru judecat cu privire la petitul referitor la acordarea despăgubirilor în sumă de 3.152.665,96 RON, pretinse de reclamantă. Apărarea s-a întemeiat pe chiar considerentele titlului executoriu - Sentinţa nr. 3928/2013, pe care intervenientul le-a invocat, arătând că s-a statuat deja în sensul că Guvernul României nu poate fi obligat să emită actul administrativ în sensul pretins de reclamantă, respectiv acela al declarării stării de calamitate şi plăţii despăgubirilor corespunzătoare.

Instanţa de fond, conform încheierii de amânare a pronunţării din 07.12.2015, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, cu motivarea că nu sunt întrunite cerinţele art. 430 şi urm. C. proc. civ., adică pentru neîndeplinirea triplei identităţi, de obiect, părţi şi cauză juridică.

Rezultă că, printr-o motivare succintă, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile reţinerii autorităţii de lucru judecat.

Această motivare este corectă, dat fiind că cererea de aplicare a penalităţii şi, respectiv, de plată cu titlu de despăgubiri (în temeiul art. 906 alin. (7) C. proc. civ.) a sumei de 3.506.176 RON are o altă cauză juridică decât cererea soluţionată prin sentinţa nr. 3928/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2630/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare, nu se poate reţine o încălcare de către prima instanţă a obligaţiei de motivare a înlăturării apărării menţionate.

Cât priveşte celelalte critici din recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în mod similar recursului declarat de pârât, intervenientul susţine, în esenţă, că sentinţa nr. 3928/2013 a fost executată. Desigur, intervenientul susţine că obligaţia de executat era aceea de analiză şi decizie, decizia fiind atributul exclusiv al Guvernului României şi că acesta a hotărât în sensul nedeclarării stării de calamitate.

Raportat la adoptarea H.G. nr. 364/2016, Înalta Curte reţine ca fiind corectă aserţiunea potrivit căreia sentinţa nr. 3928/2013 a fost executată, motiv pentru care se impune şi admiterea recursului intervenientului accesoriu. Măsurile de executare din 2015, invocate atât de către recurentul-pârât, cât şi de către recurentul-intervenient a fi fost luate, nu vor mai fi analizate, având în vedere că însăşi autoritatea administrativă obligată la executare a revenit, luând noi măsuri de punere în executare a sentinţei, concretizate în adoptarea în 2016 a hotărârii nr. 364.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârât şi de intervenient, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, admiţând cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul Guvernul României şi de intervenientul accesoriu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, împotriva sentinţei civile nr. 3324 din data de 14 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesoriu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca neîntemeiată.

Admite cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2018.