Inadmissibility of revision for post-judgment administrative letter lacking pre-existing documentary status and determinative force under Art. 322(1)(5) CCP

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.05.2016, sub nr. x/2016, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei şi Comerţului (Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri), revizuirea sentinţei civile nr. 1627, pronunţată în dosarul nr. x de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1522/02.05.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin notele scrise formulate în cauză, pârâtul a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Prin sentinţa civilă nr. 1799 din 27 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii, invocată de intimat şi a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei şi Comerţului (Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri), ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârât, raportat la natura obiectului cererii.

Astfel, în opinia instanţei, în raport de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Adresa nr. x/2016 nu este un înscris care să fi existat la momentul pronunţării hotărârii.

Or, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisul "descoperit" trebuie să fi existat la momentul pronunţării hotărârii şi să fie un înscris "doveditor", adică prin el însuşi să conducă la pronunţarea unei soluţii diferite în cauză. De asemenea, trebuie să fi fost reţinut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Instanţa de fond a constatat că Adresa nr. x/2016 este un înscris constituit ulterior, fiind emisă la cererea înregistrată de revizuentă sub nr. x/2016 pentru eliberarea unei adeverinţe-tip pentru stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 216/2015, iar o astfel de cerere putea fi formulată oricând, chiar şi în cursul procesului în fond, respectiv puteau fi propuse probe conform legii.

A mai reţinut instanţa că din cuprinsul adresei rezultă că se exprimă o opinie cu privire la "documentele depuse la dispoziţie" chiar de revizuentă, concluzia emitentului fiind raportată la dispoziţiile Legii nr. 216/2015, act normativ ce nu exista la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 1627/10.10.2005.

Curtea de Apel a avut în vedere faptul că revizuenta, personal, a mărturisit în faţa instanţei că a administrat în dosarul nr. x alte probe (înscrisuri) pentru dovedirea aceluiaşi fapt pretins a fi dovedit în prezent prin Adresa nr. x/2016, însă acestea au fost înlăturate de instanţa de judecată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 36/2003 şi a Normelor de aplicare ale acesteia.

Or, dispoziţiile luate de instanţa de fond în exercitarea competenţei sale de a conduce desfăşurarea procesului, cum ar fi exercitarea rolului activ, admiterea sau respingerea unor probe, soluţionarea unor excepţii procesuale, precum şi a cererilor formulate de părţi, vizând aplicarea anumitor instituţii juridice, se încadrează în activitatea jurisdicţională, iar criticile aduse de revizuentă în calea extraordinară de atac se întemeiază pe o simplă nemulţumire a acesteia în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii pentru pronunţarea soluţiei în cauză.

S-a mai reţinut în considerentele sentinţei atacate că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuţie. Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase.

Faţă de aceste considerente, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii şi a dispus respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuenta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând ca prin decizia ce se va pronunţa să se modifice sentinţa recurată în sensul admiterii cererii de revizuire şi, în consecinţă, să se retrimită cauza la fond în vederea pronunţării pe fondul cauzei, raportat la motivul de revizuire din cererea introductivă.

În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de fond din revizuire a aplicat şi interpretat greşit legea, respectiv dispoziţiile art. 324 pct. 5 C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanţa de fond din revizuire a interpretat în mod greşit sensul expresiei "s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi prezentate" din cuprinsul textului legal sus menţionat.

Precizează recurenta că nici una dintre cele două ipoteze evidenţiate de textul legal în discuţie, respectiv "descoperirea" unor înscrisuri noi şi "imposibilitatea de prezentare" a unor înscrisuri, nu impune prezentarea acestor înscrisuri, ci doar dovedirea existenţei acestora şi a încadrării în una dintre cele două ipoteze prevăzute de art. 324 pct. 5 C. proc. civ.

În opinia recurentei, pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 324 pct. 5 C. proc. civ. este suficient ca revizuentul să facă dovada existenţei înscrisului şi a momentului la care a luat cunoştinţă despre acest înscris nou, pentru determinarea termenului de exercitare a căii extraordinare de atac, nefiind nicidecum necesar să prezinte efectiv înscrisul nou, fiind aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile art. 172 şi ale art. 174 C. proc. civ.

Recurenta critică faptul că instanţa de fond din revizuire a interpretat dispoziţiile art. 324 pct. 5 C. proc. civ. ca şi cum ar fi existat în cuprinsul acestuia condiţia prezentării efective a înscrisului nou, interpretare care nu este corectă şi conformă sensului şi scopului acestui text de lege, cu atât mal mult cu cât aplicarea legii se face în tot şi nu numai prin prisma unei norme rupte de contextul procesual şi procedural.

Un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., se referă la faptul că instanţa de fond din revizuire a apreciat greşit situaţia de fapt dedusă judecăţii.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta solicită să se aibă în vedere faptul că instanţa de fond din revizuire, atunci când a analizat Adresa pârâtei nr. x/29.03.2016, a apreciat că aceasta a fost emisă în aplicarea unei alte legi, ulterior apărute. Susţine că revizuenta-reclamantă ar fi declarat că a formulat apărări la fond, dar probele solicitate i-au fost respinse, prin revizuire nefiind permisă exercitarea unui recurs sau apel forţat.

Arată recurenta că eroarea instanţei de fond din revizuire privind situaţia de fapt dedusă judecăţii este reprezentată de împrejurarea că prin cererea introductivă, ce a făcut obiectul dosarului nr. x, reclamanţii au solicitat obligarea intimatei-pârâte la eliberarea unor adeverinţe care să constate faptul că aceştia au avut calitatea de diplomaţi sau ataşaţi comerciali/reprezentanţi ai unor întreprinderi româneşti în străinătate.

Se arată în motivele de recurs că în administrarea probatoriului la judecarea fondului, care a avut ca obiect obligaţie de a face şi nu acţiune în constatare, reclamanţii au prezentat acte care au confirmat calităţile lor, revizuenta-reclamantă nefiind în măsură să prezinte asemenea acte, deoarece intimata-pârâtă a refuzat să le pună la dispoziţie, negând existenţa acestora, împrejurare faţă de care cererea revizuentei-reclamante a fost respinsă.

Precizează recurenta că înscrisul nou prezentat în cadrul cauzei de faţă dovedeşte faptul că şi la nivelul anului 2005 intimata-pârâtă deţinea înscrisurile ce îi erau necesare revizuentei-reclamante pentru dovedirea acţiunii sale în obligaţie de a face, ceea ce înseamnă că ne aflăm tocmai în ipotezele art. 324 pct. 5 C. proc. civ. Este îndeplinită atât condiţia referitoare la descoperirea existenţei unor înscrisuri doveditoare noi, existente la data judecăţii procesului, precum şi cea a imposibilităţii de prezentare din cauze mai presus de voinţa părţii, atâta vreme cât numai intimata-pârâtă putea emite astfel de înscrisuri.

Subliniază recurenta că toţi reclamanţii din dosarul de fond, inclusiv revizuenta-reclamantă, au depus la dosar copii ale cărţilor de muncă, însă înscrierile din acestea nu au fost considerate suficient de lămuritoare de către instanţa care a judecat fondul, fiind solicitate şi copii ale ordinelor de numire, care să confirme înregistrările respective, acesta fiind motivul pentru care acestea au fost depuse de către reclamanţii care le deţineau cu totul întâmplător, neexistând o practică în acest sens.

Arată recurenta că instanţa de fond din revizuire nu a făcut nici o afirmaţie din care să rezulte că ar fi verificat dacă exista o similitudine între probele solicitate la fond şi probele solicitate în revizuire, sau care pot fi administrate în revizuire, pentru a putea astfel confirma opinia exprimată cu privire la pretinsa forţare a căii de atac ordinare.

Eroarea instanţei de fond în revizuire provine şi din împrejurarea că aceasta a apreciat în mod injust faptul că ar exista echivalenţă între cererea de probatorii ce putea fi formulată în revizuire şi cererea de probatorii formulată la judecarea fondului, situaţia fiind diferită, în condiţiile în care la judecarea fondului reclamanta-revizuentă intuia existenţa înscrisului nou, neputând face aplicarea art. 172 şi art. 174 C. proc. civ., pe când în cadrul revizuirii aceasta avea certitudinea şi confirmarea existenţei înscrisurilor reţinute de partea potrivinică, existenţa şi conţinutul acestora fiind confirmate prin Adresa nr. x/2016.

Arată recurenta că în realitate reclamanta-revizuentă a învestit instanţa cu cererea de revizuire doar în ceea ce priveşte admisibilitatea acestei cereri, respectiv cu verificarea dovezii preexistenţei înscrisului nou, comparaţia şi analiza acestei noi probe, raportat la soluţia fondului, fiind o chestiune procedurală ulterioară, ce se poate realiza doar dacă revizuirea este considerată admisibilă.

Subliniază recurenta că, în motivare, instanţa de fond din revizuire a depăşit cadrul procesual, atâta vreme cât deja a antamat fondul prin interpretarea nu numai a probelor, ci şi prin analiza judecăţii fondului şi a apărării făcute la fond de revizuenta-reclamantă.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii.

Înalta Curte constată că, în fapt, prin sentinţa recurată, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii, invocată de intimat şi a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs revizuenta A., solicitând instanţei ca prin decizia ce se va pronunţa să se modifice sentinţa recurată în sensul admiterii cererii de revizuire şi, în consecinţă, cauza să fie retrimisă la instanţa de fond în vederea pronunţării pe fondul cauzei, raportat la motivul de revizuire din cererea introductivă.

Recurenta-revizuentă a criticat sentinţa recurată pe motiv că instanţa de fond din revizuire a aplicat şi interpretat greşit legea, respectiv dispoziţiile art. 324 pct. 5 C. proc. civ., în ceea ce priveşte sensul expresiei ".s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi prezentate." şi a apreciat greşit situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Înalta Curte constată că soluţia de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prima instanţă verificând corect admisibilitatea cererii de revizuire în raport de dispoziţiile legale invocate de recurentă şi de soluţia supusă revizuirii, dispusă prin sentinţa civilă nr. 1627/10.10.2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Pentru a fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I C. proc. civ., se cere ca înscrisul doveditor pe care se sprijină cererea de revizuire să fi existat la data soluţionării fondului, dar să fi fost imposibil de procurat de către revizuent dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, respectiv să fi fost reţinut de partea potrivnică şi să fie determinant pentru soluţia ce urmează a se da în cauză, adică să fie apt să conducă la o altă soluţie decât cea pronunţată.

În speţă, înscrisul pretins nou nu întruneşte cerinţele legale prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru a-i fi admisă revizuentei cererea de revizuire formulată, Curtea de apel constatând în mod corect că Adresa nr. x/2016 este un înscris constituit ulterior pronunţării hotărârii, fiind emisă la cererea înregistrată de revizuentă sub nr. x/2016 în vederea eliberării unei adeverinţe-tip pentru stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 216/2015.

În mod corect a reţinut instanţa că o astfel de cerere putea fi formulată oricând, chiar şi în cursul procesului în fond, putând fi propuse probe conform legii, precum şi faptul că din cuprinsul adresei invocate rezultă că se exprimă o opinie cu privire la "documentele depuse la dispoziţie" chiar de revizuentă, concluzia emitentului fiind raportată la dispoziţiile Legii nr. 216/2015, act normativ ce nu exista la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 1627/10.10.2005.

La pronunţarea soluţiei recurate, Curtea de apel a avut în vedere şi faptul că revizuenta, personal, a mărturisit în faţa instanţei că a administrat în dosarul nr. x alte probe (înscrisuri) pentru dovedirea aceluiaşi fapt pretins a fi dovedit în prezent prin Adresa nr. x/2016, însă acestea au fost înlăturate de instanţa de judecată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 36/2003 şi a Normelor de aplicare ale acesteia.

Raportat la prevederile legale incidente cauzei, criticile recurentei-revizuente sunt nefondate, sentinţa civilă nr. 1799 din 27 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea cererii de revizuire, menţinându-şi credibilitatea şi suportul probator, întrucât, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulată împotriva sentinţei civile nr. 1627/10.10.2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Este evident că, în speţă, criticile aduse de revizuentă în calea extraordinară de atac se întemeiază pe o simplă nemulţumire a acesteia în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii pentru pronunţarea soluţiei în cauză.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de apel în considerentele sentinţei recurate, unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuţie; conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa; reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză; acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase.

Înalta Curte constată, astfel, că recursul este nefondat, întrucât aprecierea Curţii de apel asupra cererii de revizuire şi soluţionarea acesteia s-a realizat conform normelor care reglementează revizuirea, având în vedere că funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţilor irevocabile în afara condiţiilor strict reglementate procedural.

Astfel, în raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluţionat Curtea de apel cererea formulată de revizuentă, iar susţinerile şi criticile recurentei-revizuente sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, hotărârea recurată fiind temeinică şi legală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul formulat de revizuentă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1799 din 27 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2017.