Jurisdictional conflict over territorial competence in administrative claims brought by a trade union on behalf of public servants

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. prin Federaţia L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Miercurea Ciuc, au solicitat obligarea pârâtei la calculul şi plata despăgubirilor băneşti stabilite ca diferenţă între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanţii prin aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015 începând cu data de 09.04.2015 şi drepturile efectiv plătite de pârâtă actualizate cu indicele de inflaţie, emiterea de ordine de încadrare salarială cu aplicarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 4896 din 6 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că acţiunea vizează raporturile de serviciu ale funcţionarului public, reprezentat de sindicatul reclamant (în baza unei împuterniciri scrise din partea acestuia), competenţa materială de soluţionare aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar din punct de vedere al competenţei teritoriale sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat instanţa că aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei pronunţate în recurs în interesul legii (decizia nr. 1/21.01.2013 a ICCJ) nu este admisibilă în cauză, întrucât situaţia premisă este diferită, nefiind un caz de competenţă teritorială exclusivă, ci alternativă (în materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanţa de la sediul pârâtului). Având în vedere acest aspect, precum şi împrejurarea că sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acţionează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor săi de sindicat, care nu au domiciliul în Bucureşti, instanţa a apreciat că, din ambele perspective ale competenţei teritoriale alternative, Tribunalul de la domiciliul/sediul părţilor este competent să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secţia civilă, la data de 17.10.2017, sub acelaşi număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului Harghita, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 2234 din 21 noiembrie 2017, Tribunalul Harghita, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de reclamanta Federaţia L. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în cauză, acţiunea a fost formulată de reclamanta Federaţia L., în numele şi în interesul membrilor de sindicat, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011. În materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială este una alternativă, neputându-se invoca excepţia de necompetenţă teritorială dacă a fost învestită una dintre cele două instanţe prevăzute alternativ. Or, în cauză, prima instanţă învestită este cea de la sediul reclamantului Sindicat, respectiv Tribunalul Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport de prevederile legale incidente în materie.

Reclamanta Federaţia L. a învestit instanţa de judecată cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâţilor la plata unor drepturi băneşti solicitate, actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data efecturării plăţii.

Acţiunea este formulată în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, care prevede că organizaţiile sindicale au dreptul de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, având calitate procesuală activă. Prin acest text de lege i se recunoaşte în mod expres sindicatului legitimarea procesuală activă, astfel încât, reclamant în cauză este însăşi organizaţia sindicală şi nu membrii săi, în numele cărora a formulat acţiunea.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici, sunt incidente normele speciale de competenţă reglementate în cuprinsul art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Federaţia L. a acţionat în calitate de reclamantă, iar pentru determinarea competenţei teritoriale, potrivit textului de lege menţionat, coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a fi avut în vedere sediul sindicatului reclamant (din municipiul Bucureşti).

Această interpretare este conformă soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptate în şedinţa judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi din data de 22 mai 2017, conform căreia, în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opţiune al reclamantului.

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamanta Federaţia L. are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său, în raza teritorială de competenţă a Tribunalului Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Federaţia L., pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi pe pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Miercurea Ciuc, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2018.