Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 814/2017 AI generated

Incompatibility of vice-mayor with sole proprietor and company administrator status pending Commercial Register update

Case Number Decizia nr. 814/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded and admitted the respondent's appeal, partially vacating the lower court's decision and rejecting the claimant's action in its entirety. The case involved an administrative lawsuit challenging an integrity evaluation report that found the local vice-mayor incompatible for holding the position of sole proprietor and company administrator simultaneously. Regarding the sole proprietor status, the Court ruled that the mere registration as an authorized natural person constitutes the quality of a natural person merchant under relevant commercial and integrity laws, making the simultaneous exercise of this status and the vice-mayor office incompatible regardless of whether commercial activity was effectively performed. Regarding the company administrator role, the Court determined that the incompatibility was not cured by the claimant's internal resignation because the necessary mandatory formalities for updating the Commercial Register were not completed by the date of the evaluation; consequently, the official register status of being an administrator remained valid, and the integrity report was upheld as lawful. The decisive legal basis comprises Articles 87(1)(d) and (g) of Law No. 161/2003, Article 26/1990 regarding the Commercial Register, and Law No. 44/2008.

Legislator headnote

AI generated

art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, art. 493 alin. (6) C. proc. civ, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 1 din Legea nr. 26/1990, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 3 din C. civ; Incompatibility of vice-mayor with sole proprietor and company administrator status pending Commercial Register update: The case involved an administrative lawsuit challenging an integrity evaluation report that found the local vice-mayor incompatible for holding the position of sole proprietor and company administrator simultaneously. Regarding the sole proprietor status, the Court ruled that the mere registration as an authorized natural person constitutes the quality of a natural person merchant under relevant commercial and integrity laws, making the simultaneous exercise of this status and the vice-mayor office incompatible regardless of whether commercial activity was effectively performed. Regarding the company administrator role, the Court determined that the incompatibility was not cured by the claimant's internal resignation because the necessary mandatory formalities for updating the Commercial Register were not completed by the date of the evaluation; consequently, the official register status of being an administrator remained valid, and the integrity report was upheld as lawful. The decisive legal basis comprises Articles 87(1)(d) and (g) of Law No. 161/2003, Article 26/1990 regarding the Commercial Register, and Law No. 44/2008.

Keywords

AI generated
commercial register administrative status of officials legal status status action natural persons legal opinion

Cited Legislation

AI generated
art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003
- a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României şi a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant în prezenta cauză, cu privire la dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la dispoziţiile art.
art. 493 alin. (6) C. proc. civ
Procedural provision cited in the dispositive to authorize the court to decide the case on the merits directly from the appeal without remitting it to the lower court, given the clarity of the legal issue.
art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011
Recurentul apreciază că în cauză nu sunt de interes prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
art. 1 din Legea nr. 26/1990
civ., referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990.
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011
În opinia recurentului, pentru determinarea stării de incompatibilitate, de interes sunt dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, text ignorat de emitentul raportului de evaluare, unde sfera noţiunii de profesionist prevăzută de art.
art. 3 din C. civ
Se arată în motivele de recurs că, în raport de prevederile art. 3 din C. civ., coroborat cu art.
art. 8 din Legea nr. 71/2011
civ., coroborat cu art. 8 din Legea nr. 71/2011, PFA A.
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011
în vederea comercializării produselor agricole, astfel că în cauză nu se face dovada că PFA a desfăşurat "activităţi de comerţ", în accepţiunea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Procedural provision cited in the dispositive to authorize the court to decide the case on the merits directly from the appeal without remitting it to the lower court, given the clarity of the legal issue.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural provision cited in the dispositive as the basis for the court's authority to re-judge the matter after cassation.

art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată

Procedural provisions cited in the dispositive defining the scope of the judicial review and the basis for the decision in administrative litigation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/l4.02.2013, întocmit de inspectorul de integritate B. şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentinţa civilă nr. 4153 din 4 iunie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Ulterior, prin cerere completatoare, reclamantul a solicitat, pe cale de excepţie, constatarea nulităţii absolute a Raportului de evaluare pentru nerespectarea de către pârâtă a principiului legalităţii în activitatea de evaluare a reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 147 din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în fond ca urmare a declinării de competenţă, a dispus următoarele:

- a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României şi a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant în prezenta cauză, cu privire la dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la dispoziţiile art. 16, 37, 45 şi 53 din Constituţia României;

- a dispus înaintarea prezentei hotărâri, a excepţiei de neconstituţionalitate invocată şi a punctului de vedere exprimat de pârâtă sub acest aspect către Curtea Constituţională a României;

- a admis în parte acţiunea completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate;

- a anulat în parte Raportul de evaluare nr. x/14.02.2013, emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, sub aspectul constatării situaţiei de incompatibilitate generată de deţinerea concomitentă a funcţiilor de "viceprimar" şi de "administrator al S.C. C. S.R.L." şi a înlăturat această constatare din raportul de evaluare atacat;

- a respins în rest acţiunea completată şi a menţinut raportul de evaluare sub aspectul constatării situaţiei de incompatibilitate a reclamantului generată de deţinerea concomitentă a funcţiei de "viceprimar" şi de "PFA".

Împotriva sentinţei civile nr. 147 din 26 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Prin raportul întocmit în cauză asupra admisibilităţii recursurilor s-a constatat că recurenţii au formulat critici care se pot circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 din Noul C. proc. civ.

La termenul din 02.03.2017, având în vedere că în raport s-a considerat că ambele recursuri sunt admisibile în principiu, iar problema de drept care se pune în aceste recursuri nu este controversată, s-a considerat, de către toţi membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât ambele părţi au solicitat judecarea recursurilor în lipsă.

I. Prin recursul declarat, reclamantul A. arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin reţinerea stării de incompatibilitate în legătură cu "calitatea de comerciant persoană fizică", deoarece, în opinia recurentului, această incompatibilitate nu este generică, nu vizează ansamblul/totalitatea persoanelor fizice autorizate, ci le are în vedere, expresis verbis, doar pe cele ce întrunesc calitatea de comerciant.

Arată recurentul-reclamant că simpla autorizare ca persoană fizică nu atrage incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, motiv pentru care consideră greşită susţinerea intimatei-pârâte din raport, precum şi soluţia instanţei de fond.

Arată recurentul că instanţa era obligată să analizeze dacă PFA A., înregistrată la ONRC sub nr. x/27.06.2011, conform Certificatului de înregistrare Seria x nr. x, are ca obiect activităţi specifice calităţii de comerciant, dacă activitatea specifică pentru care a fost autorizată PFA, potrivit legislaţiei în materie la momentul înfiinţării acesteia, atrage automat calitatea sa de comerciant.

În opinia recurentului, în raport de menţiunea din Certificatul de înregistrare Seria x nr. x din 2011, eliberat de ONRC Argeş, potrivit căreia activitatea principală a PFA A. este reprezentată de "Cultivarea fructelor seminţoase şi sâmburoase", autorizarea PFA s-a făcut pentru desfăşurarea unei activităţi agricole, o activitate distinctă faţă de activitatea comercială.

Recurentul apreciază că în cauză nu sunt de interes prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., prin care s-a stabilit că în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990.

În opinia recurentului, textul legal are în vedere situaţia actelor normative în care este întâlnită numai sintagma "comercianţi" şi în care nu se face referire şi la împrejurarea dacă aceşti comercianţi sunt, după caz, persoane fizice sau persoane juridice.

Arată recurentul că, în speţă, textul legal de interes, adică art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, stipulează în mod clar cu privire la ".comerciant(ul) persoană fizică", astfel că apar ca irelevante, în analiza incompatibilităţii, prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

În opinia recurentului, pentru determinarea stării de incompatibilitate, de interes sunt dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, text ignorat de emitentul raportului de evaluare, unde sfera noţiunii de profesionist prevăzută de art. 3 din noul C. civ. include mai multe categorii: comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului.

Recurentul opinează în sensul că din interpretarea textului legal rezultă că, diferit de cazul comerciantului, în categoria profesioniştilor intră şi persoana fizică autorizată (în baza O.U.G. nr. 44/2008), cum este cazul din speţă al PFA A.

Recurentul precizează că PFA a fost autorizată la 27.06.2011, deci înainte de intrarea în vigoare a Noul C. civ. la data de 1 octombrie 2011, astfel că ne regăsim în totalitate în ipotezele reglementate de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Se arată în motivele de recurs că, în raport de prevederile art. 3 din C. civ., coroborat cu art. 8 din Legea nr. 71/2011, PFA A. este un profesionist ce exercită organizat- şi autorizat activitate de producţie în domeniul agricol, activitate ce constă în cultivarea de fructe seminţoase şi sâmburoase, ceea ce reprezintă o activitate distinctă faţă de cea comercială.

Apreciază recurentul că în speţă nu poate fi reţinută calitatea de comerciant a PFA, deoarece prin apariţia Noului C. civ. şi a legii de aplicare a acestuia nu au fost aduse modificări în ceea ce priveşte statutul activităţii pentru care a fost autorizat ca PFA, care, deşi este în domeniul agricol, rămâne tot o activitate productivă, deosebită faţă de activitatea de comerţ.

Se mai arată în motivele de recurs că din Adeverinţa nr. x/2014, depusă la dosar, rezultă că, în urma verificării registrului de evidenţă întocmit potrivit H.G. nr. 661/2001, în perioada anilor 2011 - 2014 nu au fost eliberate certificate PFA A. în vederea comercializării produselor agricole, astfel că în cauză nu se face dovada că PFA a desfăşurat "activităţi de comerţ", în accepţiunea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

Subliniază recurentul că PFA a fost înfiinţată pentru îndeplinirea uneia dintre condiţiile de eligibilitate în vederea accesării unei finanţări prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a României, că aceasta a fost înregistrată la ONRC sub nr. x/27.06.2011, conform Certificatului de înregistrare Seria x nr. x, că finanţarea a fost aprobată prin Decizia nr. x/14.07.2011, iar radierea PFA prin Rezoluţia nr. x/12.02.2014 a ONRC Argeş s-a făcut întrucât a expirat contractul de finanţare şi acesta nu constituie un argument în dovedirea stării de incompatibilitate, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

II. Prin recursul declarat, pârâta Agenţia Naţională de Integritate arată că hotărârea recurată, de anulare în parte a raportului de evaluare contestat, este nelegală, deoarece instanţa de fond a pronunţat această soluţie cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi respectiv a Legii nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, cu modificările şi completările ulterioare.

Arată recurenta că raţionamentul instanţei de fond în baza căruia şi-a fundamentat soluţia de anulare în parte a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013 emis de Inspecţia de Integritate este nelegal, în vădită contradicţie cu materialul probator administrat în cauză de instituţia pârâtă şi respectiv cu dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 26/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Se arată în motivele de recurs că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi respectiv ale art. 5 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin faptul că la momentul pronunţării acestei soluţii s-a limitat strict la a avea în vedere exclusiv înscrisurile depuse reclamant, respectiv cererea acestuia nr. x/05.07.2012 privind renunţarea la funcţia de administrator la S.C. C. S.R.L. şi atestată sub nr. x/2012 de avocat, adeverinţa nr. x/07.08.2012 emisă de această societate comercială privind retragerea sa din funcţia de administrator al societăţii, ignorând cu desăvârşire şi fără just temei înscrisurile depuse în probaţiune de Agenţia Naţională de Integritate, cu referire la această stare de incompatibilitate.

Arată recurenta-pârâtă că, în speţă, instanţa de fond a ignorat aplicabilitatea dispoziţiilor legale menţionate anterior, pronunţând astfel o soluţie nelegală.

Precizează recurenta că, în speţă, documentele obligatorii pentru înscrierea în registru a menţiunilor privind retragerea din funcţie a administratorului şi respectiv numirea noului administrator, prevăzute de textele legale menţionate anterior, nu au fost depuse la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, susţinere confirmată de informaţiile comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Adresa nr. x/2012, cu privire la calităţile şi funcţiile cu care dl. A. figurează în evidenţele sale.

Subliniază recurenta că din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără echivoc faptul că, începând cu data de 07.05.2012, dl. A. deţinea calitatea de asociat şi funcţia de administrator la S.C. C. S.R.L., iar răspunderea pentru starea de incompatibilitate în care se află acesta nu poate fi transferată altor persoane din cadrul societăţii, deoarece doar acesta, ca persoană evaluată, răspunde pentru starea sa de incompatibilitate. Apreciază recurenta că circumstanţele reţinute de instanţa de fond privitor la acest aspect nu pot reprezenta motive de anulare în parte a raportului de evaluare întocmit de către instituţia pârâtă.

În opinia recurentei, în condiţiile în care dl. A. deţinea, potrivit evidenţelor O.N.R.C, începând cu data de 07.05.2012, calitatea de asociat şi funcţia de administrator la S.C. C. S.R.L., neexistând nicio menţiune înregistrată la Registrul Comerţului privind renunţarea sa la calitatea de administrator al acestei societăţi, rezultă că soluţia instanţei de fond, de anulare în parte a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013, este nelegală.

Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a sentinţei civile nr. 147 din data de 26.01.2015, în ceea ce priveşte soluţia de anulare în parte a Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013 şi menţinerea ca temeinic şi legal a acestui raport de evaluare şi în ceea ce priveşte starea de incompatibilitate a dl. A. generată de deţinerea simultană a funcţiilor de viceprimar şi de administrator al S.C. C. S.R.L., prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

I. Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile părţilor şi de dispoziţiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/14.02.2013, respectiv constatarea nulităţii absolute a Raportului de evaluare pentru nerespectarea de către pârâtă a principiului legalităţii în activitatea de evaluare a reclamantului.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea completată, în sensul că:

- a anulat în parte Raportul de evaluare nr. x/14.02.2013, emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, sub aspectul constatării situaţiei de incompatibilitate generată de deţinerea concomitentă a funcţiilor de "viceprimar" şi de "administrator al S.C. C. S.R.L." şi a înlăturat această constatare din raportul de evaluare atacat;

- a respins în rest acţiunea completată şi a menţinut raportul de evaluare sub aspectul constatării situaţiei de incompatibilitate a reclamantului generată de deţinerea concomitentă a funcţiei de "viceprimar" şi de "PFA".

Recurentul-reclamant a criticat sentinţa pronunţată numai cu privire la soluţia de respingere în parte a acţiunii şi de menţinere în parte a raportului de evaluare sub aspectul constatării situaţiei de incompatibilitate a reclamantului generată de deţinerea concomitentă a funcţiei de "viceprimar" şi de "PFA".

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentul-reclamant sunt nefondate, sentinţa recurată fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material invocate de acesta.

Astfel, în mod corect a reţinut Curtea de Apel că susţinerile reclamantului privind nelegalitatea raportului de evaluare vizând deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de persoană fizică autorizată - PFA A., sunt neîntemeiate.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte reţine că reclamantul a susţinut în mod constant că, deşi deţine o astfel de calitate de persoană fizică autorizată, totuşi, începând cu data alegerii în funcţia de viceprimar, fie nu a desfăşurat activitatea în vederea căreia a dobândit această calitate, fiindu-i necesară exclusiv pentru obţinerea unor fonduri nerambursabile, fie că nu a obţinut un certificat de producător necesar desfăşurării efective a unei astfel de activităţi autorizate şi înscrise în Registrul Comerţului, fie că dispoziţiile Noului C. civ. impun ca noţiunea de profesionist să fie reţinută exclusiv în situaţia în care activitatea în vederea căreia a fost autorizat se desfăşoară efectiv.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003:

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (...) g) calitatea de comerciant persoană fizică".

Interpretarea pe care prima instanţă a dat-o acestor dispoziţii legale şi probatoriilor administrate în cauză este legală, întrucât situaţia premisă pe care Raportul de evaluare a fost fundamentat este necontestată, reclamantul deţinând simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică începând cu data de 27.06.2012.

O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale defineşte, în art. 2 lit. i), "persoana fizică autorizată" ca fiind "persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă".

La art. 2 lit. a) din acelaşi act normativ se statuează faptul că prin sintagma " activitate economică" se înţelege "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit".

În acelaşi timp, în art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ se prevede că:

"Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrată şi autorizată."

În mod corect a reţinut Curtea de apel că această formă de autorizare prevăzută de lege este circumscrisă ipotezei descrise de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind calitatea de comerciant persoană fizică, împrejurare care se coroborează cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora:

"(1) În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege".

Chiar dacă recurentul a invocat necorelarea denumirilor din actul normativ cu cele din C. civ. referitoare la noţiunea de "comerciant", susţinerile sale sunt nefondate întrucât chiar în Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului C. civ., în art. 8, se prevede că noţiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului:

"Înainte de începerea activităţii economice, au obligaţia să ceară înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerţului următoarele persoane fizice sau juridice: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, societăţile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile europene, societăţile cooperative europene şi grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România, precum şi alte persoane fizice şi juridice prevăzute de lege."

Conform art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, comercianţii cer înmatricularea la oficiul registrului comerţului din judeţul sau din municipiul Bucureşti, unde îşi au sediul.

Prin urmare, Legea nr. 26/1990 se referă la toate categoriile de persoane fizice sau juridice enumerate la art. 1 alin. (1) ca fiind comercianţi.

Acest fapt rezultă cu şi mai multă claritate din art. 12 alin. (1) din acelaşi act normativ, care descrie alcătuirea registrului comerţului, astfel:

"(1) Registrul comerţului este alcătuit dintr-un registru pentru înregistrarea persoanelor juridice societăţi, companii naţionale şi societăţi naţionale, regii autonome, grupuri de interes economic, organizaţii cooperatiste, societăţi europene, grupuri europene de interes economic, alte persoane juridice expres prevăzute de lege, cu sediul principal sau sedii secundare în România, un registru pentru înregistrarea persoanelor juridice societăţi cooperative şi societăţi cooperative europene cu sediul principal sau sedii secundare în România şi un registru pentru înregistrarea persoanelor fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, cu sediul profesional sau sedii secundare în România. Aceste registre se ţin în sistem computerizat".

Deci, în sistemul Legii nr. 26/1990, persoanele fizice autorizate sunt comercianţi persoane fizice, dispoziţii care, de altfel, erau în vigoare şi au fost avute în vedere la data adoptării Legii nr. 161/2003, când a fost edictată interdicţia, sub sancţiunea incompatibilităţii, de la art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Astfel fiind, nici susţinerea potrivit căreia recurentul-reclamant nu ar fi urmărit realizarea unei activităţi comerciale la data când a cerut înregistrarea ca PFA la Oficiul Registrului Comerţului, nu îl absolvă de răspunderea administrativă, din moment ce dispoziţiile generale ale Legii nr. 161/2003 (art. 87 - 90) nu impun existenţa unui scop în dobândirea vreunei calităţi, funcţii etc., care atrage starea de incompatibilitate în raport cu funcţia publică obţinută.

Având în vedere dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, ale O.U.G. nr. 44/2008 şi ale art. 6 şi 8 din Legea nr. 71/2011, Înalta Curte constată că în mod corect a fost reţinută situaţia de incompatibilitate.

Astfel, conform cadrului normativ aplicabil până la data de 01.10.2011 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011), recurentul a deţinut simultan calitatea de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică, de la data înregistrării sale în Registrul Comerţului, calităţi incompatibile, conform legii.

În conformitate cu modificările de ordin terminologic introduse prin art. 6 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, recurentul a deţinut simultan calitatea de viceprimar şi calitatea de persoană fizică (autorizată să desfăţoare o activitate economică) supusă înregistrării în Registrul Comerţului, de asemenea, incompatibile conform legii.

Dincolo de diferenţele terminologice, este de reţinut că recurentul-reclamant, având calitatea de persoană fizică autorizată, funcţionând în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 44/2008, nu putea să exercite această calitate simultan cu deţinerea demnităţii publice de viceprimar, decât încălcând regimul incompatibilităţilor, conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Coroborând aceste dispoziţii legale, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu este de natură a înlătura situaţia de incompatibilitate a reclamantului împrejurarea că acesta în fapt nu a desfăşurat activitatea pentru care a fost autorizat anterior ca PFA, respectiv motivul care a stat la baza obţinerii acestei calităţi sau împrejurarea că nu ar fi obţinut un certificat de producător apreciat de acesta necesar pentru desfăşurarea activităţii PFA, esenţială fiind simpla deţinere de către reclamant a calităţii de comerciant persoană fizică în forma de organizare a PFA, calitate care a şi determinat emiterea raportului de evaluare de către pârâtă.

Astfel, Înalta Curte observă şi menţionează că prin dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a reglementat şi a instituit pentru funcţia de viceprimar o stare de incompatibilitate cu "calitatea de comerciant persoană fizică", iar nu cu "activitatea/exercitarea activităţii de comerciant persoană fizică".

De asemenea, instanţa de recurs menţionează că prin această reglementare strictă legiuitorul a urmărit prevenirea şi evitarea oricărei situaţii de conflict de interese, a oricărei abateri de la respectarea dispoziţiilor legale în cazul unei funcţii publice de maximă importanţă în realizarea interesului general al comunităţii de către autorităţile administraţiei publice locale.

Din această perspectivă, criticile formulate, referitoare la faptul că recurentul-reclamant nu a desfăşurat o activitate comercială şi nu a efectuat nici un act de comerţ, sunt lipsite de semnificaţia juridică pretinsă.

Pe de altă parte, în mod corect a apreciat Curtea de apel că situaţia de incompatibilitate a reclamantului nu poate fi înlăturată prin radierea calităţii de PFA ulterior emiterii raportului de evaluare (în temeiul unei cereri înregistrate, de asemenea, ulterior acestei date), acesta având obligaţia legală de a renunţa la această calitate în termenul de 15 zile de la data alegerii în funcţia de viceprimar, obligaţie pe care însă nu a îndeplinit-o.

Toate acestea dovedesc că raportul de evaluare contestat, în partea care se referă la incompatibilitatea dintre funcţia de viceprimar şi cea de persoană fizică autorizată, a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, având în vedere şi faptul că reclamantul nu a renunţat la una dintre funcţii în termenul prevăzut de lege.

Referitor la aceste aspecte, relevante sunt înscrisurile existente la dosarul cauzei care atestă că din data de 27.06.2011 recurentul-reclamant figurează la Registrul Comerţului ca deţinând calitatea de persoană fizică autorizată, PFA A., având ca domeniu principal de activitate "cultivarea fructelor seminţoase şi sâmburoase" este irelevant domeniul de activitate în care îşi desfăşoară activitatea, deţinătorul de PFA având calitatea de comerciant, aşa cum ea este menţionată în art. 87 din Legea nr. 161/2003.

Prin urmare, recurentul a obţinut calitatea de comerciant persoană fizică de la data de 27.06.2011, dată la care PFA - ul a fost înregistrat la O.N.R.C., încălcând regimul juridic al incompatibilităţilor începând cu data de 27.06.2012, întrucât a deţinut această calitate simultan cu funcţia de viceprimar în cadrul Primăriei Comunei Morăreşti, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

De aceea, în mod corect a menţinut instanţa de fond raportul de evaluare sub acest aspect, reţinând că reclamantul s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de textul legal anterior menţionat.

De altfel, practica secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi este constantă în a considera legale rapoartele de evaluare întocmite de A.N.I. şi care se referă la incompatibilitatea dintre funcţia de primar/viceprimar şi persoană fizică autorizată (a se vedea Decizia nr. 804/24.02.2015, Decizia nr. 3382/23.09.2014 şi Decizia nr. 274/28.01.2015).

Înalta Curte are în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 683/20.10.2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 103/10.02.2016, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, excepţie invocată de reclamant în prezenta cauză.

Prin decizia pronunţată, Curtea Constituţională a reţinut că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei sale anterioare, cu referire la Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 294/28.04.2011, Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 708/19.11.2013 şi respectiv Decizia nr. 93 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 351/21.05.2015.

Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile aduse de către recurentul-reclamant hotărârii primei instanţe referitoare la actul administrativ contestat, instanţa de fond înlăturând în mod legal şi temeinic susţinerile recurentului-reclamant referitoare la inexistenţa stării de incompatibilitate.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, astfel încât îl va respinge ca atare.

II. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, Înalta Curte, examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta-pârâtă a criticat sentinţa pronunţată cu privire la soluţia de anulare în parte a raportului de evaluare sub aspectul constatării situaţiei de incompatibilitate a reclamantului generată de deţinerea concomitentă a funcţiei de "viceprimar" şi de "administrator al S.C. C. S.R.L.".

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenta-reclamantă sunt fondate, sentinţa recurată fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material invocate de aceasta.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă faptul că, aşa cum s-a reţinut şi prin Raportul de evaluare nr. x/14.02.2013, întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, reclamantul A.:

- a exercitat, începând cu data de 20.06.2008, mandatul 2008-2012 de consilier local în cadrul Consiliului Local Morăreşti;

- exercită, începând cu data de 27.06.2012, funcţia de viceprimar al Comunei Morăreşti, judeţul Argeş (conform Hotărârilor nr. 2/27.06.2012 şi nr. 5/27.06.2012 ale Consilului Local Morăreşti);

- a deţinut, în perioada 04.08.1995-24.06.2004, şi deţine începând cu data de 07.05.2012, calitatea de asociat şi funcţia de administrator al S.C. C. S.R.L. ("stare firmă: funcţiune", conform Adresei nr. x/2012, emisă de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului);

- deţine, începând cu data de 28.06.2011, calitatea de comerciant persoană fizică - "A. persoană fizică autorizată", x/2011 ("stare firmă: funcţiune", conform Adresei nr. x/2012, emisă de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului).

Prin urmare, pârâta a reţinut în raportul de evaluare contestat aplicarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003 şi art. 91 alin. (1) teza I din acelaşi act normativ, constatând că reclamantul se află în stare de incompatibilitate începând cu data deţinerii funcţiei de viceprimar - 27.06.2012.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003:

"Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:

d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice altă funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice;"

Problema ce se impune a fi soluţionată în speţă este aceea dacă se poate constata starea de incompatibilitate între funcţia de viceprimar şi cea de administrator la o societate comercială, în raport de data la care, în speţă, reclamantul pretinde că a renunţat la funcţia de administrator.

Astfel, cu privire la această situaţie de incompatibilitate, Curtea de Apel a reţinut că reclamantul a făcut dovada susţinerilor sale, în sensul că a renunţat la funcţia de administrator al S.C. C. S.R.L. la data de 05.07.2012, înregistrând în acest sens o cerere sub nr. x/2012 şi atestată de avocat sub nr. x/2012. A mai reţinut instanţa de fond că aceste aspecte au fost confirmate de Adeverinţa nr. x/07.08.2012 emisă de această societate comercială, în sensul că începând cu data de 05.07.2012 reclamantul s-a retras din funcţia de administrator datorită situaţiei de incompatibilitate generată de alegerea acestuia în funcţia de viceprimar al Comunei Morăreşti.

Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede următoarele:

- "Înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului, ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicaţie, acolo unde legea dispune altfel" (art. 5 alin. (1);

- "În registrul comerţului se vor înregistra menţiuni referitoare la orice modificare privind actele, faptele şi menţiunile înregistrate" (art. 21 lit. h;

- "Comerciantul are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor şi faptelor supuse obligaţiei de înregistrare" (art. 22 alin. (1);

- "Înregistrarea menţiunilor se poate face şi la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării" (art. 22 alin. (2).

Conform informaţiilor publice postate pe site-ul oficial al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, documentele necesare comercianţilor în legătură cu obligaţiile ce le revin cu îndeplinirea formalităţilor legale, în vederea efectuării înregistrărilor în registrul comerţului a menţiunilor privind schimbarea membrilor organelor de administrare, sunt următoarele:

- cererea de înregistrare;

- actul modificator al actului constitutiv (hotărârea AGA);

- actul constitutiv actualizat;

- declaraţiile date pe propria răspundere de către noii administratori, din care să rezulte că acceptă numirea şi că îndeplinesc condiţiile legale pentru deţinerea acestor calităţi;

- actele de identitate a noilor membrii ai organelor de conducere sau al noului reprezentant al persoanei juridice care îndeplineşte această calitate;

- certificatele de cazier fiscal pentru reprezentanţii legali ai acesteia care au domiciliul/reşedinţa în România, din care să rezulte că nu au datorii fiscale;

- dacă este cazul specimenele de semnătură ale administratorilor;

- dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale.

În vederea respectării dispoziţiilor legale prezentate anterior, comercianţii au obligaţia de a solicita înscrierea la registrul comerţului a modificărilor adoptate prin hotărârile luate de adunarea generală a asociaţilor, într-un termen de 15 zile, fapt concretizat prin depunerea unei cereri însoţită de o serie de documente obligatorii, în speţă pentru modificarea administratorilor fiind necesare pe lângă depunerea hotărârii AGA şi a actului constitutiv actualizate şi declaraţia pe propria răspundere a noului administrator, specimenul de semnătură, actul de identitate, cazierul fiscal.

Menţiunile existente în Registrul Comerţului şi comunicate potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din lege sunt publice, orice faptă neînregistrată nefiind opozabilă terţilor.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului:

"(2) Persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceştia".

Recurenta-pârâtă a învederat faptul că, în cauza de faţă, documentele obligatorii pentru înscrierea în registru a menţiunilor privind retragerea din funcţie a administratorului şi, respectiv, numirea noului administrator, menţionate anterior, nu au fost depuse la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, susţinere confirmată de informaţiile comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin Adresa nr. x/2012, cu privire la calităţile şi funcţiile cu care dl. A. figura în evidenţele sale la acea dată.

Astfel, înregistrările oficiale existente în Registrul Comerţului la data întocmirii raportului de evaluare, atestau calitatea d-lui A. de administrator şi asociat la S.C. C. S.R.L. începând cu data de 07.05.2012, starea firmei fiind "în funcţiune", conform Adresei nr. x/2012 emisă de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

În opinia recurentului-reclamant, înregistrarea renunţării la funcţia de administrator la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu reprezintă o condiţie necesară producerii efectelor revocării în planul răspunderii personale a titularului ei, ci doar în ceea ce priveşte opozabilitatea acestui act faţă de terţi, efecte juridice, sub aspectul existenţei sau nu a stării de incompatibilitate, producând înscrisurile care atestă renunţarea în termen legal.

În susţinerea acestei opinii, recurentul-reclamant a invocat jurisprudenţa majoritară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a reţinut că starea de incompatibilitate a aleşilor locali prevăzută de Legea nr. 161/2003 încetează de la data la care s-a făcut dovada înregistrării demisiei sau revocării la organul competent să ia act de această manifestare de voinţă şi nu are importanţă, sub aspectul reţinerii stării de incompatibilitate, efectuarea menţiunilor corespunzătoare în Registrul Comerţului.

Înalta Curte apreciază, însă, că înscrisurile invocate de reclamant în susţinerea afirmaţiilor sale, respectiv Cererea nr. x/05.07.2012, privind renunţarea reclamantului la funcţia de administrator la S.C. C. S.R.L., atestată de avocat sub nr. x/2012 şi respectiv Adeverinţa nr. x/07.08.2012, emisă de societate, privind retragerea acestuia din funcţia de administrator al societăţii, au în cauză un caracter pur formal, dată fiind situaţia de fapt concretă, reclamantul fiind asociat şi administrator şi chiar director în cadrul aceleiaşi societăţi.

Simpla înfăţişare de către reclamant a unor acte întocmite cu sine însuşi şi înregistrate chiar de el, nu poate constitui, din perspectiva jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o îndeplinire a obligaţiilor pe care le avea potrivit dispoziţiilor legale.

Drept urmare, în cauza de faţă nu este incidentă soluţia cu valoare de principiu adoptată la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Formalitatea înregistrării la Registrul Comerţului se impunea a fi efectiv realizată de către reclamant pentru a înlătura starea de incompatibilitate, deoarece în cazul lui concret nu exista o altă persoană îndreptăţită să o facă.

Adoptarea la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a unei soluţii de unificare a practicii într-o anumită chestiune de drept, nu dispensează, în mod evident, instanţa de judecată de verificarea, de la caz la caz, raportat la particularităţile factuale ale fiecăruia, a îndeplinirii cerinţelor legale aplicabile.

Astfel, Înalta Curte constată că înscrisurile invocate de către reclamant şi avute în vedere de către instanţa de fond nu pot înlătura concluzia menţionată în raportul de evaluare atacat în prezenta acţiune, nefiind de natură să înlăture situaţia de incompatibilitate rezultată din deţinerea concomitentă a celor două funcţii de către reclamant.

Aşadar, reclamantul s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi pe aceea de administrator la o societate comercială.

Este evident că răspunderea pentru starea de incompatibilitate în care se află dl. A. nu poate fi transferată altor persoane din cadrul societăţii comerciale, deoarece doar acesta, ca persoană evaluată, răspunde pentru starea sa de incompatibilitate.

În acest context, susţinerile reclamantului privind nelegalitatea raportului de evaluare vizând deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de administrator la S.C. C. S.R.L., sunt neîntemeiate.

Prin urmare, din perspectiva încălcării art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, raportul de evaluare contestat este legal, iar criticile recurentei-pârâte cu privire la soluţia instanţei de fond care vizează aceste aspecte sunt fondate.

Înalta Curte are în vedere faptul că din interpretarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, rezultă că instituirea incompatibilităţilor s-a făcut în scopul de a asigura integritatea şi transparenţa în excitarea demnităţilor şi funcţiilor publice.

Raţiunea instituirii regimului incompatibilităţilor este aceea de a preveni apariţia unor situaţii în care exercitarea simultană a două sau mai multe funcţii de demnitate publică şi în domeniul privat, ar putea influenţa decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competenţelor sale legale.

În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (6) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge în tot acţiunea reclamantului A., astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 147 din 26 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge în tot acţiunea reclamantului A., astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2017.