Dismissal annulled for unmotivated reasons; damages capped at net salary until agency abolition

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2013 pe rolul Tribunalului Harghita, secţia Civilă, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Prim-ministrul B., Secretariatul General al Guvernului României şi Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor:

- constatarea nulităţii Deciziei nr. 267 din 19 iulie 2013 privind unele măsuri pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CONAS) emisă de Prim-ministrul B., publicată în M.Of. Nr. 444/19.07.2013, nefiind îndeplinite condiţiile de fond şi de formă;

- obligarea primului-ministru al României să emită o decizie de reintegrare în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor;

- obligarea pârâţilor la plata contravalorii salariului net lunar de 4969 RON de la data eliberării reclamantului din funcţia de preşedinte până la data revocării actului administrativ şi emiterea unei noi decizii de reintegrare în funcţie şi cu obligaţia aferentă de a-i fi achitate toate taxele şi contribuţiile aferente salariului net menţionat;

- obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 RON daune morale;

- obligarea Secretariatului General al Guvernului să aloce fondurile necesare pentru bugetarea indemnizaţiei nerealizate ca urmare a eliberării reclamantului din funcţie, fără temei, înainte de termen;

- obligarea Secretariatului General al Guvernului să publice în Monitorul Oficial noua decizie a Prim-ministrului României B.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 116 pronunţată în data de 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Prim-ministrul României B., Secretariatul General al Guvernului României şi Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor.

A anulat Decizia nr. 267 din 19 iulie 2013 privind unele măsuri pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor emisă de Prim-ministrul României şi publicată în M.Of. nr. 444/19 iulie 2013 şi a obligat: pârâtul primul-ministru al României să emită o decizie de reintegrare în funcţie a reclamantului, în funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor; pârâţii la plata contravalorii salariului net lunar de 4969 RON de la data eliberării din funcţie a reclamantului şi până la data reintegrării efective a reclamantului în funcţie, precum şi la plata tuturor taxelor şi contribuţiilor lunare aferente salariului menţionat; pârâtul Secretariatul General al Guvernului să aloce fondurile necesare pentru bugetarea indemnizaţiei nerealizate ca urmare a eliberării din funcţie a reclamantului, înainte de termen şi pârâtul Secretariatul General al Guvernului să publice în Monitorul Oficial, decizia de reintegrare emisă de Prim-ministrul României.

Prin aceeaşi sentinţă s-au respins cererea privind plata daunelor morale şi celelalte cereri şi excepţiile invocate, fiind totodată obligaţi pârâţii la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 50 RON.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Secretariatul General al Guvernului României, Prim-ministrul României şi Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (fosta Comisie Naţională pentru Acreditarea Spitalelor), care invocând prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi, rejudecând cauza, să se respingă acţiunea reclamantului.

4. Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş a declarat recurs Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (fosta Comisie Naţională pentru Acreditarea Spitalelor - CONAS), invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. j) şi art. 7 alin. (1) din legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 9 alin. (2) din C. proc. civ.

Pârâta a arătat că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, pronunţându-se asupra unei cereri în anularea unui act administrativ, deşi a fost investită cu o cerere de revocare a acestuia. Astfel, deşi reclamantul, prin cererea de modificare a acţiunii introductive a solicitat revocarea deciziei nr. 267 din 19 iulie 2013 emisă de Prim-ministrul B., totuşi instanţa a dispus anularea actului administrativ atacat, deşi reclamantul a beneficiat de asistenţa juridică profesională a unui avocat.

Mai mult, din dispozitivul sentinţei atacate rezultă că instanţa a admis în parte cererea de revocare, dispunând însă anularea deciziei emise de primul-ministru în funcţie la acel moment. Aşadar, instanţa a făcut o confuzie între cele două instituţii juridice- revocarea şi anularea - care au un regim juridic diferit şi mai mult, instanţa de contencios-administrativ nu poate dispune revocarea unui act administrativ, acest aspect fiind exclusiv de competenţa organului administrativ care l-a emis.

5. Împotriva aceleiaşi sentinţe au declarat recurs şi Prim-ministrul reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului, precum şi Secretariatul General al Guvernului (SGG), în nume propriu, formulând motive comune.

Într-o primă critică, s-a arătat că hotărârea primei instanţe nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină, iar cele prezentate sunt contradictorii, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În susţinerea acestei critici au fost invocate următoarele argumente:

- S-a arătat că motivarea instanţei de fond este superficială, nefiind suficient argumentată respingerea susţinerilor pârâţilor privind lipsa calităţii procesuale pasive a SGG, în condiţiile în care acesta nu era angajatorul reclamantului, iar dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 287/2009 stabilesc independenţa patrimonială a persoanelor juridice de drept public;

- Instanţa a obligat pârâţii, în solidar la plata sumelor ce se cuveneau ca remuneraţie reclamantului, fără însă a exista temei legal pentru instituirea solidarităţii. Mai mult, instanţa a reţinut că sumele de bani pentru plata drepturilor salariale trebuie alocate din bugetul de stat, deşi instituţia unde a funcţionat reclamantul era finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat prin bugetul SGG, conform dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 1148/2008 privind atribuţiile, componenţa şi modul de funcţionare al CONAS;

- S-a reliefat contradicţia între considerente, în măsura în care instanţa, deşi a reţinut în mod corect că funcţia de Preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor este o funcţie asimilată funcţiei de demnitate publică numită, reclamantul neavând calitatea de funcţionar public în înţelesul Legii nr. 188/1999, nu sunt aplicabile dispoziţiile acestei legi, totuşi s-a motivat în sensul că decizia de eliberare din funcţia publică nu cuprinde motivele ce au determinat această măsură administrativă;

- S-a arătat că instanţa a aplicat greşit regimul juridic al funcţiei publice, ceea ce a condus la extinderea interpretării dispoziţiilor Legii nr. 188/1999 cu privire la reintegrarea reclamantului, plata drepturilor salariale şi a contribuţiilor individuale obligatorii de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate şi asigurări de şomaj la funcţia de preşedinte cu rang de secretar de stat, prevăzută de H.G. nr. 1148/2008, fără o prevedere expresă în acest sens.

- S-a invocat faptul că au existat motive de eliberare din funcţie a reclamantului, ca urmare a îndeplinirii defectuoase a sarcinilor ce-i reveneau în calitate de ordonator de credite, conform adresei CONAS nr. 1597/15.04.2013 înregistrată la SGG sub nr. xIM/15.04.2013, dar şi a Deciziei Curţii de Conturi nr. 6/21.01.2013.

O a doua critică formulată de pârâţi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) lit. d) din H.G. nr. 1148/2008. În cazul reclamantului, primul-ministru a dispus eliberarea din funcţie a domnului A., condiţiile cerute de lege pentru emiterea deciziei de încetare a mandatului fiind îndeplinite, având în vedere constatările Curţii de Conturi.

Pârâţii au demonstrat existenţa unei situaţii obiective care îndreptăţea pe conducătorul guvernului să dispună eliberarea din funcţie în temeiul art. 6, nu a art. 2 din H.G. nr. 1148/2008, astfel încât soluţia instanţei este marcată de un formalism excesiv de natură să afecteze interesele publice, respectiv buna funcţionare a serviciului public desfăşurat de CONAS.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate, şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursurile şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestora.

Prin încheierea menţionată, instanţa a respins excepţia nulităţii recursurilor invocată de intimatul- reclamant A. prin întâmpinare şi a luat act că recurent-pârât în cauză este Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate care a înlocuit Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, desfiinţată prin O.G. nr. 11/2015.

2. Apărările formulate în cauză de reclamantul A.

La data de 18.05.2015 a depus întâmpinare reclamantul A., solicitând anularea recursurilor formulate de Prim-ministrul României şi Secretariatul General al Guvernului şi, în subsidiar, respingerea recursurilor, ca nefondate.

În ceea ce priveşte SGG-ul, reclamantul a solicitat respingerea excepţiei calităţii procesuale pasive a acestuia, întrucât acesta are calitatea de ordonator de credite şi furnizează fondurile pentru CONAS, astfel încât hotărârea trebuie să-i fie opozabilă. SGG-ul a fost chemat în judecată în nume propriu, nu în calitate de reprezentant al primului-ministru, iar instanţa de fond, în mod corect a menţinut calitatea acestuia pentru mai multe capete de cerere formulate în cauză.

În ceea ce priveşte justificările aduse de pârâţi cu privire la eliberarea din funcţie pentru nerespectarea dispoziţiilor legale, aspecte constatate de Curtea de Conturi, instanţa de fond a reţinut că vizează o altă perioadă decât cea în care reclamantul a exercitat funcţia de preşedinte CONAS.

Pe de altă parte, în faţa instanţei de fond au fost depuse acte emise ulterior deciziei de eliberare din funcţie: decizia a fost emisă la 19 iulie 2013, iar procesul-verbal de constatare a contravenţiilor a fost emis în septembrie 2013 - nr. x/05.09.2013.

De altfel, instanţa a reţinut că decizia de eliberare din funcţie nu este motivată, referirea generică la un text de lege, nefiind suficientă pentru încetarea raporturilor juridice cu autoritatea pârâtă CONAS, decizia apărând în acest context, arbitrară şi nelegală.

3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (fosta Comisie Naţională pentru Acreditarea Spitalelor) este nefondat, iar recursurile declarate de Prim-ministrul României şi Secretariatul General al Guvernului sunt fondate, în parte, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Instanţa reţine că, deşi o parte din susţinerile recurenţilor-pârâţi au fost subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, acestea vizează greşita aplicare a normelor de drept material, urmând să fie analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recursul declarat de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (fosta Comisie Naţională pentru Acreditarea Spitalelor)

Este nefondată critica pârâtei că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, pronunţându-se asupra unei cereri în anularea unui act administrativ, deşi a fost investită cu o cerere de revocare a acestuia.

Prin cererea introductivă de instanţă, formulată la data de 30 iulie 2013 şi înregistrată la Tribunalul Harghita, sub nr. x/2013, s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a Deciziei nr. 267 din 19 iulie 2013 emisă de Prim-ministrul B. şi publicată în Monitorul Oficial al României nr. 444 din 19 iulie 2013.

Tribunalul Harghita prin sentinţa civilă nr. 404 din 11 februarie 2014, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei de judecată şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, înregistrată sub nr. x.

Reclamantul a mai depus o cerere având un obiect similar la Curtea de Apel Târgu-Mureş, înregistrată sub nr. x, pârâţii din dosar invocând excepţia de litispendenţă.

Curtea de Apel Târgu-Mureş prin încheierea de şedinţă din data de 6 mai 2014, pronunţată în dosarul nr. x, a admis excepţia de litispendenţă, invocată de pârâţii Prim-ministrul României şi SGG, întrucât litigiile ce fac obiectul celor două dosare, se poartă între aceleaşi părţi, au acelaşi obiect şi aceeaşi cauză juridică, chiar dacă într-unul din dosare se solicită constatarea nulităţii absolute a deciziei administrative contestate, iar în celălalt dosar se solicită revocarea aceluiaşi act.

Aşadar, instanţa de fond a reţinut că cele două cereri formulate de reclamantul A. au aceeaşi finalitate, urmărind să desfiinţeze decizia administrativă de eliberare din funcţie a reclamantului.

Ca urmare a admiterii excepţiei de litispendenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 138 din C. proc. civ., instanţa a fost învestită cu soluţionarea cererii în anularea Deciziei nr. 267 din 19 iulie 2013 emisă de Prim-ministrul B. şi, în consecinţă, a analizat în considerentele hotărârii motivele de nelegalitate ce au dus la anularea actului administrativ contestat de reclamant.

Nu există nicio confuzie în modul de exprimare a judecătorului care a redactat hotărârea, deoarece expunerea istoricului cauzei şi a susţinerilor părţilor, precum şi a aspectelor de drept procesual care au condus la configurarea litigiului dedus judecăţii nu poate constitui o suprapunere a instituţiilor analizate, ci o premisă necesară soluţionării cauzei.

Instanţa de fond s-a pronunţat în limitele învestirii sale, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., conform cărora:

"Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile când legea ar dispune altfel."

Aşa fiind, criticile recurentei Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (fosta Comisie Naţională pentru Acreditarea Spitalelor) sunt nefondate, recursul formulat de aceasta, urmând să fie respins, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportate la art. 496 C. proc. civ.

3.2. Recursul declarat de pârâtul Prim-ministrul României B.

Criticile formulate de pârâtul Prim-ministrul României sunt neîntemeiate, în ceea ce priveşte motivarea hotărârii recurate şi sunt întemeiate, în parte, în ceea ce priveşte raporturile juridice administrative şi patrimoniale stabilite între reclamantul A. şi autorităţile publice chemate în judecată.

i) Cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este neîntemeiată critica pârâtului cu privire la motivarea hotărârii de către instanţa de fond. Hotărârea este motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. cuprinzând toate elementele prevăzute de lege, este coerentă şi pertinentă, analizează susţinerile tuturor părţilor, examinând cauza pe fondul raportului juridic dedus judecăţii.

Instanţa reţine că, deşi o parte din susţinerile recurenţilor-pârâţi au fost subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, acestea vizează greşita aplicare a normelor de drept material, urmând să fie analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

ii) Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte trebuie să lămurească regimul juridic al actului de numire în funcţia de Preşedinte al CONAS, pe cel al actului administrativ de eliberare din funcţia deţinută de reclamant, dar şi cărei autorităţi îi revine obligaţia de acordare a despăgubirii constând în plata salariului net lunar al reclamantului.

- Regimul juridic al numirii şi eliberării din funcţie

Actele normative incidente în speţă sunt H.G. nr. 1148/2008 privind componenţa, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, emisă în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului.

Funcţia de Preşedinte al CONAS este asimilată unei funcţii de demnitate publică cu rang de secretar de stat, numirea şi eliberarea din funcţie fiind reglementate de hotărârea de guvern menţionată anterior.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 6 din H.G. nr. 1148/2008, în vigoare la data de 07.02.2012:

"(1) Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat, pentru un mandat de 5 ani, prin decizie a primului-ministru.

(2) Mandatul preşedintelui încetează înainte de termen în următoarele situaţii:

a) prin demisie; b) ca urmare a unei condamnări penale stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă;c) imposibilitatea exercitării atribuţiilor legale pe o perioadă de minimum 90 de zile; d) încălcarea prevederilor legale în vigoare, în domeniu; e) deces."

Modificările aduse prin Ordonanţa de Guvern nr. 11/2015 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, din 30 ianuarie 2015, aprobată prin Legea nr. 126/2015 au avut ca efect desfiinţarea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor la data de 1a data de 14 septembrie 2015 şi preluarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor care decurg din acte normative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi acorduri în care autoritatea publică era parte, inclusiv în litigiile aferente activităţilor acesteia de către o instituţie nou-înfiinţată, respectiv Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

Ca urmare a adoptării acestui act normativ, în prezentul litigiu a avut loc transmiterea calităţii procesuale pasive de la Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, fiind introdusă în cauză în cursul judecării recursului.

Astfel, potrivit art. II din Ordonanţa de Guvern nr. 11/2015:

"(...) În tot cuprinsul actelor normative sintagma "Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor" se înlocuieşte cu sintagma "Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate".

(5) Încadrarea personalului prevăzut la alin. (4) se face în structura organizatorică cu respectarea termenelor şi a condiţiilor prevăzute de lege pentru fiecare categorie de personal, şi cu păstrarea drepturilor salariale avute la data preluării.

(6) Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate se substituie în toate drepturile şi obligaţiile care decurg din acte normative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi acorduri în care Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor este parte, inclusiv în litigiile aferente activităţilor acesteia.

(8) După încheierea protocoalelor Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor se desfiinţează."

Protocolul de predare-primire prevăzut de lege a fost încheiat la data de 14.09.2015 şi se află depus la dosarul Înaltei Curţi, înscris de natură să probeze data încetării existenţei autorităţii publice la care a fost numit Preşedinte, reclamantul.

Aşadar, regimul juridic al numirii şi eliberării din funcţie a reclamantului este guvernat de dispoziţiile H.G. nr. 1148/2008, emis în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, nefiind incidente dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Având în vedere că instituţia publică s-a desfiinţat ca urmare a dispoziţiilor O.G. nr. 11/2015, rezultă că perioada de timp înăuntrul căreia reclamantul şi-ar fi putut exercita mandatul ar fi durat până la data de 14.09.2015.

- Nelegalitatea actului contestat de reclamant

În speţă, prin Decizia nr. 267 din 19 iulie 2013, emisă de Prim-ministrul României, publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 19 iulie 2013, reclamantul A. a fost eliberat din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că decizia emisă de Prim-ministrul României este nelegală, deoarece nu este motivată, menţionând generic dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) lit. d) din H.G. nr. 1148/2008.

Din jurisprudenţa instanţelor de judecată rezultă că motivarea actului administrativ constituie o veritabilă condiţie de validitate a acestuia, o garanţie împotriva conduitei arbitrare a autorităţilor publice, menită să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii lor discreţionare (ICCJ, s.cont.adm.fisc. , dec. nr. 489 din 5 noiembrie 2010 şi dec. nr. 89 din 22 ianuarie 2016).

Acest argument se impune cu atât mai mult, cu cât dispoziţiile art. 6 din H.G. nr. 1148/2008 prevăd în mod expres motivele de eliberare din funcţie, care, însă, trebuie fundamentate pentru a răspunde nu numai principiului legalităţii actelor administrative, dar şi pentru a asigura dreptul la apărare al persoanei căreia i se adresează actul emis de autoritatea publică.

În speţă, motivarea actului administrativ nu se poate întemeia pe temeiuri ce rezultă din alte acte juridice, distincte de actul de eliberare din funcţie ce a produs efecte juridice în cazul reclamantului.

În acest context, urmează să fie înlăturată apărarea pârâtului Prim-ministrul României că au fost avute în vedere verificările efectuate de Curtea de Conturi a României privind activitatea Preşedintelui CONAS, în calitatea acestuia de ordonator de credite, deoarece aceste aspecte sunt încorporate în documente la care nu se face referire în actul contestat. Este adevărat că adresa CONAS nr. 1597/15.04.2013 a fost înregistrată la SGG sub nr. xIM/15.04.2013 şi Decizia Curţii de Conturi nr. 6/21.01.2013 erau preexistente actului administrativ contestat, însă aspectele ce rezultă din acestea nu sunt reliefate în motivarea actului administrativ.

Aceste documente au fost invocate de pârâţi, ulterior contestării în instanţă de către reclamant a deciziei de eliberare din funcţie, dar nu pot suplini cerinţa de legalitate ce rezultă chiar din textul art. 6 alin. (2) lit. d) din H.G. nr. 1148/2008, adică nu pot fi indicate elementele care au dus la concluzia încălcării prevederilor legale.

Instanţa de contencios, în temeiul dispoziţiilor art. 1. alin. (1), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, analizează în primul rând, conformitatea actului administrativ cu legea, dar şi existenţa unei vătămări produse reclamantului într-un drept sau interes legitim. Or, în speţă, trimiterea generică la un text dintr-un act normativ echivalează cu nemotivarea actului administrativ şi a produs reclamantului o vătămare ce nu poate fi înlăturată, decât prin anularea actului, cu obligaţia subsecventă de plată a despăgubirilor.

- Criticile formulate de pârâtul Prim-ministrul României

Criticile sunt întemeiate sub aspectul întinderii în timp a obligaţiei de despăgubire a reclamantului, a persoanei juridice obligate la plata despăgubirilor şi a imposibilităţii de reintegrare în funcţie a reclamantului.

Anularea actului administrativ contestat dă naştere dreptului reclamantului de a solicita despăgubiri în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pentru perioada de timp înăuntrul căreia şi-ar fi putut exercita mandatul de preşedinte al CONAS.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, din cauza modificărilor legislative şi a restructurărilor intervenite privind autoritatea publică, reclamantul ar fi funcţionat pe perioada 19 iulie 2013 - 14.09.2015, data la care s-a desfiinţat CONAS.

Aşadar, despăgubirile pe care le poate solicita în temeiul dispoziţiilor din legea contenciosului administrativ privesc perioada 19 iulie 2013, data eliberării din funcţie a reclamantului, până la data desfiinţării CONAS, respectiv 14 septembrie 2015.

În ceea ce priveşte instituţia căreia îi incumbă obligaţia de despăgubire, trebuie menţionat că raporturile patrimoniale stabilite în virtutea numirii reclamantului A. în calitate de preşedinte al autorităţii publice - acestea s-au stabilit cu Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, calitatea procesuală a acesteia fiind preluată la data judecării recursului de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

Preluarea obligaţiilor patrimoniale este confirmată legislativ de art. II alin. (6) din O.G. nr. 11/2015, în cuprinsul căruia se prevede expres preluarea tuturor obligaţiilor antecesoarei sale şi, în consecinţă, obligaţia de plată a despăgubirilor constând în plata remuneraţiei cuvenite reclamantului se află în sarcina pârâtei Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, acestea constau în remuneraţia pe care ar fi primit-o în calitate de preşedinte al CONAS, nu numai prin raportare la valoarea nominală a retribuţiei nete de 4969 RON, dar şi a contribuţiilor obligatorii aferente acestei sume, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.

Este întemeiată critica pârâtului Prim-ministrul României cu privire la imposibilitatea de reintegrare în funcţie a reclamantului, având în vedere că instituţia la care a fost numit preşedinte a fost desfiinţată ca efect al dispoziţiilor art. II alin. (8) din O. G. nr. 11/2015.

Aşa fiind, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâtul Prim-ministrul României, să caseze sentinţa şi rejudecând cauza pe fond, să admită în parte acţiunea formulată de reclamantul A.

Urmează să anuleze Decizia nr. 267 din 19 iulie 2013 privind unele măsuri pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor emisă de Prim-ministrul României şi publicată în M.Of. nr. 444/19 iulie 2013. Urmează să oblige pârâta Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate la plata, către reclamant, a unei despăgubiri egale cu contravaloarea salariului net lunar de 4969 RON de la data eliberării din funcţie a reclamantului, respectiv 19 iulie 2013, şi până la data desfiinţării Comisiei Naţionale pentru Acreditarea Spitalelor, respectiv 14 septembrie 2015, precum şi la plata tuturor taxelor şi contribuţiilor lunare aferente salariului menţionat.

3.3. Recursul declarat de pârâtul Secretariatul General al Guvernului

Este întemeiată critica pârâtului sub aspectul lipsei calităţii sale procesuale pasive, deoarece între reclamant şi pârâtul Secretariatul General al Guvernului nu s-a stabilit niciun raport juridic din perspectiva căruia să poată fi analizate pretenţiile reclamantului.

Înalta Curte constată că regimul juridic privind numirea şi eliberarea din funcţie a reclamantului A. este guvernat de H.G. nr. 1148/2008, emis în temeiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii - reglementare care nu stabileşte nicio atribuţie legală în sarcina SGG - prerogativa numirii şi eliberării din funcţie revenind primului-ministru al României.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte raporturile de serviciu şi plata drepturilor salariale, acestea au avut loc între CONAS şi reclamant, fără vreo implicare a SGG-ului.

Este adevărat că instituţia unde a funcţionat reclamantul era finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat prin bugetul SGG-ului, însă fiecare instituţie are personalitate juridică distinctă, iar dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 287/2009 stabilesc independenţa patrimonială a persoanelor juridice de drept public.

În acest context, urmează să fie înlăturată apărarea reclamantului că furnizarea parţială de fonduri de către SGG la bugetul CONAS este suficientă pentru a stabili un raport juridic privind plata drepturilor salariale solicitate prin acţiunea introductivă.

Aşa fiind, SGG nu are calitate procesuală pasivă şi nu poate sta în proces, în calitate de pârât, criticile sale fiind fondate sub acest aspect, astfel încât recursul său urmează să fie admis, să fie admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului României şi urmează să respingă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului României, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă

3.4. Temeiul juridic al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496, raportatate la art. 488 alin. (6) şi (8) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul pârâtei Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (fosta Comisie Naţională pentru Acreditarea Spitalelor) şi să admită recursurile declarate de pârâţii Secretariatul General al Guvernului României şi Prim-ministrul României, pe aspectele arătate în motivare.

Cheltuielile de judecată cuvenite reclamantului în faţa primei instanţe constau în suma de 50 RON, reprezentând taxă de timbru şi urmează să fie acordate, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (fosta Comisie Naţională pentru Acreditarea Spitalelor) împotriva sentinţei nr. 116 din 21 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de pârâţii Secretariatul General al Guvernului României şi Prim-ministrul României împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretariatul General al Guvernului României.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului României, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A.

Anulează Decizia nr. 267 din 19 iulie 2013 privind unele măsuri pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor emisă de Prim-ministrul României şi publicată în M.Of. nr. 444/19 iulie 2013.

Obligă pârâta Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate la plata, către reclamant, a unei despăgubiri egale cu contravaloarea salariului net lunar de 4969 RON de la data eliberării din funcţie a reclamantului, respectiv 19 iulie 2013, şi până la data desfiinţării Comisiei Naţionale pentru Acreditarea Spitalelor, respectiv 14 septembrie 2015, precum şi la plata tuturor taxelor şi contribuţiilor lunare aferente salariului menţionat.

Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Obligă pârâţii Prim-ministrul României şi Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate la plata, către reclamant, a sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2018.