Validity of service of judicial citations as material error or omission in cassation in annulment

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat admiterea contestaţiei, cu consecinţa anulării Raportului de evaluare nr. x/04.08.2014, întocmit în lucrarea nr. x/25.09.2013.

Prin sentinţa civilă nr. 125 din 10 martie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Împotriva sentinţei nr. 125 din 10 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii.

Prin decizia nr. 3869 din 6 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. - Primar al Comunei Poiana Mare împotriva sentinţei civile nr. 125 din 10 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Motivele contestaţiei în anulare

Împotriva acestei hotărâri, A. a formulat contestaţie în anulare solicitând anularea deciziei menţionate şi admiterea recursului, în sensul admiterii acţiunii, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei s-a arătat, în esenţă, că decizia pronunţată de instanţa de recurs a fost pronunţată ca urmare a unor erori materiale.

Contestatorul susţine că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă dovada că s-a emis o citaţie de către Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, fiind astfel încălcate dispoziţiile privind comunicare actelor de procedură.

În acest sens, arată contestatorul, în cauză procesul-verbal de înmânare a citaţiei pentru termenul din 10.03.2015 poartă numele de A., în loc de A., instanţa neobservând că la dosar există o citaţie emisă pe numele unei alte persoane, la o alta adresă, nicidecum Primarul Comunei Poiana Mare, jud. Dolj.

În opinia contestatorului, instanţa de recurs a apreciat în mod greşit că acest viciu de procedură este unul minor care nu este de natură să afecteze drepturile legitime ale recurentului-reclamant.

Cu privire la citaţia aflată la dosarul Curţii de Apel, contestatorul arată că aceasta este lovită de nulitate deoarece poartă numele de A. în loc de A., lipseşte domiciliul, nu este completată cu data şi ora, numele şi prenumele agentului însărcinat cu înmânarea şi nu este semnată de acesta din urmă.

Dovada de înmânare a înştiinţării poartă semnătura şi ştampila intimatei-pârâte Agenţia Naţională de Integritate şi nu semnătura şi datele contestatorului A.

Prin urmare, contestatorul susţine că actele de procedură au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor legale privind emiterea şi citarea părţilor, iar prin soluţionarea cauzei la primul termen de judecată, cu procedura nelegal îndeplinită, drepturile reclamantului au fost încălcate.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatorul susţine că motivul de casare analizat de către instanţa de recurs a condus la concluzia existenţei unui viciu privind procedura de citare a părţilor, însă acesta a fost considerat unul minor, deşi are consecinţe destul de grave în pronunţarea unei hotărâri.

În fine, contestatorul susţine că instanţa de recurs a pronunţat hotărârea atacată, prin exces de putere.

3. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. (…)

Aşadar, reglementând contestaţia în anulare specială, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, alături de alte motive expres şi limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., aceasta se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

În orice caz, contestaţia în anulare nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile contestatorului referitoare la producerea unei vătămări procesuale ca urmare a semnării incorecte a dovezilor de înmânare, câtă vreme acesta a avut cunoştinţă de existenţa dosarului şi termenului de judecată, beneficiind de posibilitatea reală şi efectivă de a se prezenta în faţa instanţei de judecată pentru a-şi susţine pretenţiile.

Înalta Curte constată că prin reiterarea apărărilor din faţa instanţei de recurs, în realitate contestatorul urmăreşte reanalizarea probelor existente la dosar, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Prin cererea sa, contestatorul critică soluţia instanţei de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile şi a motivelor de recurs. Astfel, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări ce reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestaţiei în anulare.

Prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs, întrucât, din analiza lucrărilor dosarului de recurs, se observă că, instanţa de recurs, pronunţând decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, a răspuns motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant, expunând pe larg argumentele de fapt şi de drept pentru care a reţinut că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, astfel încât aceasta respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. referitor la omisiunea instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de casare invocate de recurentă.

În lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunile invocate au fost analizate de instanţa de recurs.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 3869 din 06 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2018.