Taxpayer's res judicata challenge to double restitution rejected; restitution claim for RON 2,008,525 plus interest fails.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 05 februarie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională Fiscală Ploieşti, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.008.525 RON, actualizată cu dobânda legală calculată de la data plăţii până la restituirea efectivă.

Prin sentinţa nr. 1155 din 02 septembrie 2014, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 25 septembrie 2014, sub nr. x/2014.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 98 din 4 mai 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională Fiscală Ploieşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 98 din 4 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a criticat hotărârea primei instanţe în ceea ce priveşte greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat a deciziei penale nr. 731/22.10.2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Instanţa a respins acţiunea ca nefondată, fără a intra în judecata fondului şi nu a pus în discuţie o eventuală excepţie a autorităţii de lucru judecat.

Dispoziţiile art. 28 din C. proc. pen. nu pot fi reţinute ca temei de drept în prezenta cauză, întrucât litigiul de faţă nu urmăreşte judecarea laturii civile din dosarul penal nr. x/2006, iar reclamanta nu înţelege să critice sau să schimbe soluţia pronunţată în acest dosar.

Recurenta-reclamantă arată că nu a susţinut că nu ar fi datorat suma reţinută de instanţa penală prin decizia nr. 731/22.10.2009, ci doar că aceasta a fost plătită încă o dată, în perioada 2009-2010.

Prin urmare, arată reclamanta, deşi hotărârile penale au efect erga omnes, cele dispuse cu privire la latura civilă au caracter relativ, instanţa civilă putând lua în discuţie anumite probleme necercetate de instanţa penală, precum întinderea prejudiciului, împărţirea acestuia şi poate constata că prejudiciul a fost acoperit de două ori, dispunând restituirea sumelor achitate în plus.

În vederea dovedirii temeiniciei cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă înţelege să reia aspectele de fapt şi la modalitatea în care sumele în litigiu au fost achitate de două ori.

O altă critică formulată de recurenta-reclamantă priveşte greşita respingere a obiecţiunilor formulate faţă de raportul de expertiză contabilă administrat în cauză. Astfel, expertul desemnat a reţinut sumele datorate de societate către bugetul de stat, calculând numai ce s-a achitat în plus, deşi critica reclamantei viza împrejurarea că toate aceste sume fuseseră achitate în totalitate încă din anul 2006.

Aşadar, expertul contabil nu a înţeles problematica supusă expertizei şi, deşi a reţinut corect situaţia de fapt, la efectuarea calculului nu a aplicat situaţia reţinută, fapt pentru care recurenta apreciază că se impune efectuarea unei noi expertize contabile.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14.10.2015, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 06 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au formulat un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 29 ianuarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă pot fi circumscrise, în esenţă, următoarelor aspecte: (i) greşita reţinere, interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen. (ii) greşita respingere a obiecţiunilor la raportul de expertiză contabilă administrat în cauză.

II.1. Primul motiv de recurs formulat în cauză pune în discuţie, pe de-o parte, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen., în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte natura şi întinderea efectelor deciziei penale în raporturile juridice civile dintre părţile prezentului litigiu.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, prin cererea de chemare în judecată, nu a urmărit să critice sau să pună în discuţie soluţia instanţei penale cu privire la latura civilă a procesului penal, astfel încât nu se pot reţine, ca temei de drept în prezentul litigiu, dispoziţiile art. 28 C. proc. pen.

Analizând cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, dimpotrivă, reclamanta urmăreşte, prin acţiunea cu care a învestit instanţa de contencios administrativ, să înlăture efectele soluţiei dispuse de instanţa penală cu privire la latura civilă.

Astfel, reclamanta prezintă argumente potrivit cărora constituirea ca parte civilă a pârâtei în procesul penal nu are temei legal, debitul fiind acoperit atât la data depunerii cererii de constituire parte civilă, cât şi la pronunţarea deciziei penale nr. 731/22.09.2009.

Aşadar, se invocă o achitare a despăgubirilor civile prin plăţi efectuate anterior pronunţării deciziei penale, fără ca reclamanta să prezinte argumente pentru care această împrejurare nu a fost adusă la cunoştinţa instanţei penale, astfel încât aceasta să poată efectua verificările necesare soluţionării corecte şi complete a laturii civile a procesului penal.

Făcând abstracţie de conduita lipsită de diligenţă a reclamantei pe parcursul procesului penal, Înalta Curte reţine că acţiunea în contencios administrativ tinde, în realitate, la dovedirea caracterului nelegal al deciziei penale nr. 731/2009 cu privire la obligarea reclamantei la plata despăgubirilor civile. Mai exact, recurenta-reclamantă solicită restituirea sumelor achitate eşalonat, cu titlu de despăgubiri civile, conform deciziei penale nr. 731/2009, în perioada 09.11.2009-09.06.2010, motivat de faptul că aceste sume fuseseră achitate anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Este evident că, pentru a statua asupra temeiniciei pretenţiilor reclamantei de restituire a sumelor achitate, instanţa de contencios administrativ ar fi nevoită să analizeze şi, eventual, să reformeze soluţia instanţei penale cu privire la latura civilă a cauzei, aspect pe care instanţa de fond l-a apreciat a fi contrar dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen.

Potrivit art. 28 alin. (1) din noul C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, text căruia îi corespund dispoziţiile at. 22 alin. (1) din vechiul C. proc. pen.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (a se vedea în aces sens decizia nr. 2686/2015, a ICCJ, secţia I civilă) s-a reţinut că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, numai cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, iar aspectele ce ţin de latura civilă nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat persoanelor care nu au figurat ca părţi în procesul penal finalizat prin hotărârea ce conţine şi rezolvarea laturii civile, acestea putând repune în discuţie, în faţa instanţei civile, întinderea prejudiciului.

Per a contrario, aspectele privind existenţa şi întinderea prejudiciului, soluţionate de instanţa penală, nu pot fi repuse în discuţie de persoanele care au avut calitatea de părţi în procesul penal, care au avut posibilitatea de a formula apărări şi de a administra probe. Faţă de aceste persoane, este evident că hotărârea instanţei penale le este opozabilă sub toate aspectele, inclusiv din punct de vedere al modului de soluţionare a laturii civile, fiind neîntemeiat argumentul recurentei-reclamante privind caracterul relativ al hotărârii penale.

Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, acest motiv de recurs.

II.2. Motivul de recurs privind greşita respingere a obiecţiunilor formulate de recurenta-reclamantă la raportul de expertiză este, de asemenea, nefondat.

Analizând obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă judiciară, formulate de recurenta-reclamantă în faţa primei instanţe, Înalta Curte constată că, în realitate, reclamanta a solicitat o completare a raportului, în sensul analizării, de către expertul contabil, a operaţiunii de divizare a societăţii, realizată la sfârşitul anului 2002 şi a unor înscrisuri întocmite în legătură cu divizarea.

Instanţa de fond a respins aceste obiecţiuni, apreciind că ele reprezintă aspecte de fond, opinie la care achiesează şi Înalta Curte. Obiectivul expertizei contabile a fost încuviinţat de către prima instanţă astfel cum a fost solicitat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, iar expertul desemnat a analizat întregul material documentar pus la dispoziţie de părţi, după cum rezultă din cuprinsul raportului.

Nemultumirile recurentei-reclamante, privitoare la concluziile expertizei contabile, expuse în cuprinsul obiecţiunilor, vizează, în fapt, aspecte ce ţin de fondul cauzei, fiind în puterea de analiză a instanţei de judecată şi nu a expertului contabil.

Înalta Curte mai reţine că, prin cererea de recurs, reclamanta a înţeles să reia şi aspectele ce privesc fondul cauzei, cu privire la dubla achitare a obligaţiilor fiscale, aspecte care nu pot fi analizate decât în măsura admiterii recursului şi rejudecării cauzei. Or, dat fiind caracterul nefondat al criticilor formulate de reclamantă, reţinând şi caracterul opozabil al deciziei penale nr. 731/2009, care a dezlegat problema existenţei prejudiciului şi a persoanei obligată la suportarea acestuia, Înalta Curte va menţine, ca legală şi temeinică, hotărârea primei instanţe.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 98 din 4 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2018.