Tax enforcement suspension inadmissible without prior bail deposit per Fiscal Procedure Code Art. 215

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 13.07.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/06.07.2015, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/06.07.2015, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.07.2015 şi a Procesului-verbal nr. x/06.07.2015, emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 548/CA din 03 septembrie 2015, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Satu Mare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea.

Ca urmare a pronunţării acestei sentinţe, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea sub nr. x/2015.

Prin sentinţa nr. 171/CA/2015-P.I. din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare acte administrativ fiscale, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, pe motiv că nu a fost achitată cauţiunea în cuantum de 50.000 RON, astfel cum a fost fixată de instanţă.

Împotriva sentinţei nr. 171/CA/2015-P.I. din 18.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind rezultatul unei erori.

Recurenta-reclamantă arată că achitase cauţiunea în cuantum de 50.000 RON la data pronunţării sentinţei civile atacate, astfel cum rezultă din recipisa de consemnare nr. x din data de 10 noiembrie 2015, iar, din aceeaşi recipisă rezultă faptul că această sumă de bani a fost achitată la dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Oradea, cu titlul de cauţiune.

În opinia recurentei-reclamante, din cele mai sus menţionate rezultă, dincolo de orice dubiu, că această condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actului administrativ, respectiv plata cauţiunii în cuantumul stabilit de către instanţa de judecată, fusese îndeplinită la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti atacate, ba chiar anterior ultimului termen de judecată.

Subliniază recurenta că doar din motive obiective, mai presus de voinţa sa, nu a fost posibilă depunerea recipisei de consemnare a cauţiunii la dosarul cauzei, însă, având în vedere că s-a lămurit această chestiune, se impune admiterea prezentului recurs şi casarea sentinţei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea, în vederea soluţionării fondului cererii de chemare în judecată.

Arată recurenta că este esenţială pentru aceasta asigurarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, după cum, cel puţin la fel de importantă este şi admiterea cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale atacate, întrucât în temeiul acestor titluri de creanţă a fost iniţiată deja executarea silită împotriva reclamantei, fapt ce echivalează cu imposibilitatea derulării activităţii sale, cu imposibilitatea plăţilor pentru serviciile angajate, plăţi scadente, aplicarea măsurilor asigurătorii pe bunurile firmei şi finalmente prin declararea insolvabilităţii societăţii şi a angajării răspunderii solidare cu firma a administratorilor acesteia, în mod abuziv, în condiţiile prevederilor art. 176 Codul de procedură fiscală şi al art. 27 alin. (2) lit. b şi d) din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Recurenta consideră că este evidentă necesitatea prevenirii unei pagube iminente, iminenţa acesteia rezultând din însăşi previzibilitatea acesteia, având în vedere că punerea în executare a actelor fiscale în acest context este de natură a atrage consecinţe extrem de grave asupra patrimoniului reclamantei.

Recurenta solicită ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să se dispună admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/06.07.2015, a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/06.07.2015, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.07.2015 şi a Procesului-verbal nr. x/06.07.2015, emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.

Raportat la petitul acţiunii şi temeiul de drept invocat, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 215 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală, Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al cererii introductive de instanţă având ca obiect suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat critici cu privire la soluţia dată de instanţa de fond, de respingere a cererii de suspendare pe motivul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, respectiv a condiţiei referitoare la obligativitatea achitării cauţiunii.

A arătat recurenta că achitase cauţiunea în cuantum de 50.000 RON la data pronunţării sentinţei civile atacate şi că doar din motive obiective, mai presus de voinţa sa, nu a fost posibilă depunerea recipisei de consemnare a cauţiunii la dosarul cauzei, astfel că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind rezultatul unei erori.

În legătură cu soluţia pronunţată de Curtea de apel, Înalta Curte, în acord cu considerentele reţinute de instanţa de fond, constată că potrivit dispoziţiilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală, introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, dispoziţiile acestui articol neaducând atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

În mod corect a reţinut Curtea de apel că art. 215 din O.G. nr. 92/2013 acordă contribuabilului dreptul de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii nr. 554/2004, cu condiţia suplimentară a plăţii unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar, în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 RON, precum şi faptul că nu este îndeplinită în speţă această condiţie specială cerută în cazul actelor administrativ fiscale, reclamanta neachitând cauţiunea în cuantum de 50.000 RON fixată de instanţă.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, în cauză reclamanta nu a depus la dosar dovada îndeplinirii obligaţiei de achitare a cauţiunii, stabilită în sarcina sa de către instanţa de fond prin încheierea din 14.10.2015, deşi s-a acordat un nou termen de judecată în acest sens, astfel încât în mod corect instanţa de fond a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative fiscale contestate ca inadmisibilă, în raport de înscrisurile existente la dosar la momentul pronunţării.

Astfel, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este legală, având în vedere că în materie fiscală dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 se completează cu prevederile art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, din care rezultă că depunerea cauţiunii este o etapă prealabilă obligatorie pentru analizarea oportunităţii suspendării actului administrativ.

Nu poate fi primită susţinerea recurentei privind imposibilitatea de depunere a recipisei de consemnare a cauţiunii din motive obiective, mai presus de voinţa acesteia, atâta timp cât textul de lege nu dispune în acest sens, acesta reglementând în mod imperativ doar obligaţia depunerii cauţiunii ca etapă prealabilă soluţionării pe fond a cererii de suspendare.

Din înscrisurile depuse la dosar în recurs rezultă că reclamanta a plătit cauţiunea la data de 10.11.2015, cu o zi înainte de termen, dar aceasta nu a depus-o la dosarul cauzei înaintea termenului acordat în acest sens pentru data de 11.11.2015 şi nici până la data de 18.11.2015, dată pentru care a fost amânată pronunţarea.

Rezultă astfel cu evidenţă că instanţa şi-a manifestat rolul activ, dând posibilitatea reclamantei să facă dovada achitării cauţiunii.

În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluţionat instanţa de fond cererea formulată de reclamantă, astfel că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

Înalta Curte va dispune, din oficiu, în temeiul art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., restituirea cauţiunii consemnate de recurenta-reclamantă pentru soluţionarea dosarului nr. x/2015

Potrivit dispoziţiilor art. 1064 alin. (1) şi (4) C. proc. civ.:

"Art. 1.064. - (1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(3) Instanţa se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare. Încheierea pronunţată de una dintre secţiile înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost respinsă, instanţa va dispune din oficiu şi restituirea cauţiunii."

Având în vedere cele reţinute anterior asupra recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., care se apreciază ca fiind nefondat, Înalta Curte va dispune, din oficiu, restituirea cauţiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 171/CA/2015-P.I. din 18.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Dispune restituirea cauţiunii în sumă de 50.000 RON, achitată cu chitanţa nr. x din 10.11.2015, eliberată de B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2018.