Appeal against denial of excise tax classification for processed mineral oil rejected; executive decision upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual .

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, anularea Deciziei nr. 105/29.09.2014 şi obligarea pârâtului la încadrarea produsului "ulei mineral uzat recondiţionat" din punct de vedere al accizelor într-o grupă de produse accizabile, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 417/2015 din 08.04.2015, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care astfel, legal investită, a soluţionat cauza în fond.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 170 din 16.09.2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei nr. 170 din 16.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.,.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 din Noul C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică, motivările fiind contradictorii şi străine de natura cauzei şi totodată că instanţa a depăşit atribuţiunile puterii judecătoreşti.

În esenţă, următoarele critici au fost înfăţişate şi dezvoltate în cererea de recus:

- deşi instanţa de fond a reţinut corect că intimatul pârât în mod eronat a respins cererea de asimilare, în vreme ce reclamanta recurentă formulase o cerere de încadrare într-o grupă de produse accizabile, motivul invocat pentru respingerea acţiunii ca neîntemeiată este strain cauzei;

- instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei de respingere, soluţionată de aceeaşi entitate care a respins plângerea iniţială;

- faptul că apar denumiri diferite ale produsului în discuţie, prin adăugarea sintagmei "recondiţionat", strict de natură comercială, şi în coroborare directă cu autorizaţia de mediu nr. x/10.05.2013 nu are nicio incidenţă din punctul de vedere al Codului Vamal tarifar şi al accizelor;

- în concret, nu există o încadrare tarifară pentru uleiul mineral de motor uzat, şi alta pentru uleiul mineral uzat recondiţionat, ce reprezintă o denumire de marketing a societăţii reclamante;

- practic instanţa s-a erijat într-o instituţie care emite asimilările şi încadrările în grupe accizabile ale anumitor produse, desi instanţa de fond trebuia să se limiteze strict la analiza motivelor care au stat la baza emiterii deciziei contestate şi să constate dacă acestea erau întemeiate sau nu, nu să argumenteze prin motive străine de natura litigiului, neaduse în discuţie nici de părţi; în acest sens instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 11 mai 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 26 octombrie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, dar şi a apărărilor înfăţişate în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte, în urma propriei evaluări a probatoriului administrat în cauză, prin raportare la prevederile legale incidente apreciază că recursul de faţă este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Cererea de chemare în judecată cu soluţionarea căreia reclamanta recurentă a investit instanţa de contencios administrativ are ca obiect solicitarea de anulare a Deciziei nr. 105/29.09.2014 şi de obligare a autorităţii intimate pârâte la încadrarea produsului "ulei mineral uzat recondiţionat" într-o grupă de produse accizabile.

Prin Decizia nr. 105/29.09.2014 intimatul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate a respins cererea societăţii recurente de asimilare a produsului ulei mineral uzat recondiţionat cu un produs echivalent pentru care este prevăzut un nivel al accizelor, reţinând, în esenţă, potrivit dispoziţiilor exprese menţionate din Codul fiscal şi respectiv din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, că prelucrarea reziduurilor în vederea obţinerii de produse accizabile se poate realiza numai într-un antrepozit fiscal de producţie.

Plângerea prealabilă formulată de societatea reclamanta împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 019 din 26.02.2015, emisă ulterior datei formulării cererii de chemare in judecată, fiind astfel menţinută măsura stabilită prin Decizia nr. 105/29.09.2014.

De menţionat, astfel cum rezultă de altfel şi din încheierea de şedinţă din data de 9 septembrie 2015 că reclamanta nu şi-a completat cererea de chemare judecată urmare a faptului ca răspunsul la contestaţia administrativă formulată împotriva Deciziei nr. 105/29.09.2014, a fost emis după introducerea cererii iniţiale, respectiv a arătat explicit că nu înţelege să solicite şi anularea Deciziei nr. 019 din 26.02.2015, acest din urmă document fiind depus în dosarul creat la Curtea de Apel Ploieşti, la data de 09.06.2015, după declinarea de competenţă a cauzei de la Tribunalul Buzău .

Instanţa de fond a respins acţiunea formulată de societatea reclamantă ca neîntemeiată, iar în urma analizei cuprinzătoare a argumentelor înfăţişate de ambele părţi, a concluzionat în sensul că, susţinerea reclamantei potrivit căreia operaţiunea realizată de aceasta, având ca obiect decantarea şi eliminarea excesului de apă şi de impurităţi, ar fi o operaţiune comună şi nu o procesare sau o transformare de produse accizabile, nu a fost dovedită prin proba cu înscrisuri solicitată şi încuviinţată în cauză.

A mai reţinut judecătorul fondului că o atare obligaţie a părţii, de a-şi dovedi susţinerile, îi incumbă potrivit art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., remarcând că în cauză societatea reclamanta nu a dovedit solicitarea de încadrare într-o grupă de produse accizabile a unui produs asimilat unui alt produs accizabil, destinat a fi folosit drept combustibil pentru încălzire, care nu ar intra sub incidenţa prevederilor secţiunilor a 7-a şi a 9-a adică a regimului de antrepozitare fiscală.

Recurenta-reclamantă, printr-un prim motiv de recurs a susţinut nelegalitatea hotărârii instanţei de fond din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., vizând depăşirea de către instanţă a atribuţiunilor puterii judecătoreşti.

Instanţa de recurs constată însă că nu sunt întemeiate şi nu pot fi primite criticile subsumate acestui motiv, întrucât motivul reglementat are în vedere depăşirea de către judecători a atribuţiunilor ce le sunt conferite prin lege, respectiv incursiunea lor în domeniul puterii legislative sau al puterii executive, în dauna ordinii constituţionale şi a interesului public.

În doctrină dar şi în jurisprudenţa în materie se reţine că un astfel de motiv de casare este incident atunci când instanţa săvârşeşte un act pe care numai puterea legislativă sau cea executivă l-ar putea face, sau când atribuie valoare legală unor texte abrogate sau nesocotind valoarea textelor legale în vigoare.

Din chiar maniera de formulare a criticilor de către recurenta reclamantă dar şi din modalitatea de soluţionare a cauzei şi respectiv de structurare a argumentaţiei înfăţişate în susţinerea soluţiei adoptate, rezultă cu evidenţă că niciuna dintre aceste ipoteze nu este incidentă în cauză şi, ca atare, motivul de casare invocat nu va putea fi reţinut.

Totodată Înalta Curte constată, din chiar cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, că instanţa de fond nu s-a erijat într-o instituţie care emite asimilările şi încadrările în grupe accizabile ale anumitor produse, astfel cum fără temei susţine recurenta, ci doar a analizat şi a făcut trimitere la conţinutul înscrisurilor depuse la dosar şi, în general la probatoriului administrat, concluzionând în sensul mai sus arătat.

Nefondate sunt în opinia instanţei de deja recurs şi criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., ipoteza invocată fiind cea a hotărârii ce cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Susţine astfel recurenta reclamantă că instanţa de fond, deşi în mod corect a reţinut faptul că pârâta intimată în mod eronat a respins cererea de asimilare, in condiţiile în care reclamanta a formulat o cerere de încadrare într-o grupă de produse accizabile, motivul invocat pentru respingerea ca netemeinică a acţiunii este străin cauzei, după cum, în mod nelegal nu a luat în considerare faptul că plângerea prealabilă formulată conform legii contenciosului administrativ împotriva deciziei de respingere a fost soluţionată de aceeaşi entitate care a respins plângerea iniţială şi nu de un organ ierarhic superior.

Nu sunt întemeiate aceste susţineri şi ca atare nu pot fi primite în condiţiile în care, în opinia instanţei de control judiciar, considerentele instanţei de fond în susţinerea soluţiei adoptate nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura cauzei.

În adevăr instanţa de fond a reţinut (a se vedea fila x din motivarea sentinţei) că este întemeiată susţinerea reclamantei potrivit căreia cererea formulată şi adresată de aceasta Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului finanţelor Publice a vizat încadrarea produsului "ulei mineral uzat recondiţionat" din punct de vedere al accizelor şi nu asimilarea cu produse similare, pentru care sunt stabilite accize, însă o atare reţinere în contextul general al argumentaţiei înfăţişate de judecătorul fondului nu a fost menită decât să clarifice natura juridică şi respectiv obiectul cererii reclamantei recurente.

Nu apare ca fiind contradictorie o atare clarificare şi stabilire a obiectului cererii în raport cu motivul reţinut pentru constatarea netemeiniciei acesteia, în sensul că, în cele din urmă, prima instanţă a apreciat ca nefiind dovedită în cauză, prin probele solicitate şi administrate, susţinerea reclamantei potrivit căreia operaţiunea realizată de aceasta nu ar intra sub incidenţa prevederilor regimului de antrepozitare fiscală.

Cu alte cuvinte, Înalta Curte constată că prima instanţă a examinat legalitatea actului administrativ contestat prin raportare la susţinerile părţilor dar şi la probele administrate, argumentaţia înfăţişată în susţinerea soluţiei adoptate fiind coerentă şi clară, raportat la natura cauzei.

În ceea ce priveşte pretinsa ne-analizare a susţinerilor recurentei reclamante cu referire la modalitatea de soluţionare a plângerii prealabile, Înalta Curte reţine netemeinicia susţinerilor, în primul rând, urmare opţiunii lipsite de echivoc din chiar partea recurentei reclamante în sensul renunţării la completarea acţiunii şi cu solicitarea de anulare a deciziei emise cu ocazia soluţionării contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei nr. 105/29.09.2014.

Ca atare, instanţa de fond nefiind investită cu o cerere expresă în contestarea acestui act administrativ, în mod firesc nu a trecut la analiza acestuia, chiar dacă a făcut referire în considerente la contextul factual al cauzei, respectiv la operaţiunile administrative realizate.

În fine, instanţa de control judiciar constată că hotărârea instanţei de fond, în sensul constatării legalităţii actului administrativ atacat a rezultat din analiza temeinică şi cuprinzătoare a tuturor înscrisurilor depuse la dosar şi a probatoriului administrat.

Acestea nu au combătut şi nici înlăturat cele reţinute de organul administrativ competent, raportat la dispoziţiile art. 20616 şi art. 20621 Codul fiscal în sensul că activitatea desfăşurată de recurenta-reclamantă nu s-a rezumat doar la achiziţia şi depozitarea produselor reziduale în vederea redistribuirilor în piaţa de profil, fiind efectuate inclusiv intervenţii în structura compuşilor chimici, cu consecinţa modificării elementelor de calificare industrială.

O atare activitate de prelucrare a reziduurilor în vederea obţinerii de produse accizabile se impunea a fi realizată într-un antrepozit fiscal de producţie, or tot prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 104/29.09.2014 emisă de Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal a recurentei reclamante, urmare a notificării depuse chiar de societate, de renunţare la autorizaţia respectivă, motivată de împrejurarea că respectiva activitate nu se mai justifică din punct de vedere economic.

Înalta Curte împărtăşeşte aşadar concluzia instanţei de fond în sensul că reclamanta nu a dovedit prin probele administrate şi încuviinţate că operaţiunea pe care o realizează având ca obiect decantarea şi eliminarea excesului de apă şi de impurităţi ar fi o simplă operaţiune comună şi nu o procesare sau o transformare de produse accizabile.

Prin urmare, faţă de toate considerentele sus arătate ce demonstrează caracterul nefondat al criticilor recurentei-reclamante, confirmând totodată legalitatea hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificări, să respingă ca nefondat recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 170 din 16 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2018.