Validity of partner substitution in EU-funded projects: justification under POSDRU instructions vs. private contractual rights

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată sub nr. x reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial «Dezvoltarea Resurselor Umane - AMPOSDRU Bucureşti şi S.C. B. S.R.L. a solicitat anularea în tot a actului adiţional Contractul de Finanţare POSDRU x, semnat la data de 18.04.2011 despre a cărui existenţă a luat cunoştinţă la data de 08.08.2011, arătând că a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 4 alin. (1)-(4) din Instrucţiunea POSDRU nr. 31 din 28.09.2010, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii actului adiţional nr. x, precum şi obligarea/pârâţilor la plata către reclamantă a daunelor provocate prin încheierea în mod abuziv în suma de € 2.000.000, dar şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 1889 din 22 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, (i) a respins ca neîntemeiat capătul de cerere principală privind acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane Bucureşti, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane - AMPOSDRU Bucureşti - Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin reprezentant Ministerul Finanţelor Publice fost Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice, S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, privind anularea şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, (ii) a admis cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea pârâtei S.C. B. S.R.L. şi a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâta S.C. B. S.R.L. a sumei de 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, parţial admise, iar către intervenienta accesorie S.C. C. S.A. a sumei de 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, parţial admise, şi totodată, (iii) a disjuns capătul de cerere privind daunele interese şi dispune formarea unui nou dosar, cu Termen la 04.09.2017 - C 20 F, cu citare părţi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că între S.C. A. S.A. şi S.C. B. s-a încheiat Acordul de parteneriat înregistrat la societatea reclamantă sub nr. x/2009, prin care părţile şi-au exprimat acordul de asociere în vedere implementării Proiectului "Creşterea competitivităţii şi productivităţii organizaţiilor prin calificarea resurselor umane în domeniul «Sculer matriţer».

Prin Contractul de finanţare identificat cu nr. POSDRU/x/21.09.2010 încheiat între S.C. B. S.R.L., şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" (AMPOSDRU) s-a acordat pârâtei S.C. B. S.R.L., în calitate de Beneficiar, o finanţare nerambursabilă în valoare de 20.050.886 RON pentru proiectul:

"Creşterea competitivităţii şi productivităţii organizaţiilor prin calificarea resurselor umane în domeniul «Mecanic reparaţii»".

La data de 01.10.2010 a fost încheiat Actul adiţional nr. x la Acordul de parteneriat (act adiţional înregistrat la S.C. A. S.A. sub nr. x/2010), completându-se prevederile acestuia cu valoarea contribuţiei financiare a S.C. B. S.R.L., reprezentând finanţarea nerambursabilă contractată.

După începerea implementării proiectului, S.C. B. S.R.L., în calitate de beneficiar, a depus cerere de prefinanţare în conformitate cu prevederile art. 5 din Contractul de finanţare, urmând ca, după obţinerea prefinanţării, pentru ca sumele obţinute să poată fi repartizate partenerului, conform Acordului de parteneriat, părţile aveau obligaţia de a deschide conturi dedicate pentru primirea tuturor sumelor aferente implementării Proiectului, conturi ce trebuiau să fie utilizate exclusiv în acest scop (art. 5 alin. (9) din Contractul de finanţare şi art. 7.4. din Acordul de parteneriat).

Pârâta S.C. B. S.R.L. a depus la dosarul cauzei o corespondenţă purtată în perioada 10.01.2011-16.02.2011 cu reprezentanţii S.C. A. S.A. cu privire la necesitatea deschiderii acestor conturi, pentru a fi efectuat transferul sumelor obţinute din prefinanţare şi începerea implementării Proiectului, din care rezultă că partenerii Acordului nu au ajuns la această finalitate, S.C. A. S.A. necomunicând aceste conturi, în plus, neexecutând nici celelalte obligaţii contractuale, în sensul punerii la dispoziţie a sălilor şi echipamentelor promise.

Având în vedere iminenta imposibilitate a respectării contractului de finanţare, pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat prin cererea nr. 288/24.03.2011, având în vedere dispoziţiile din Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 31/2010, art. 4, Centrului Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT), organism delegat al AMPOSDRU în cadrul Contractului de finanţare, să aprobe schimbarea partenerului, cu S.C. C. S.A. SIBIU, care a acceptat să preia obligaţiile şi responsabilităţile asumate de partenerul iniţial, semnând un nou Acord de parteneriat, angajându-se în plus, faţă de suma asumată iniţial de reclamantă, de la 1.055.331 RON la 4.422.500 RON.

După analiza documentelor depuse odată cu memoriul justificativ, CNDIPT a aprobat schimbarea partenerului şi încheierea unui act adiţional la Contractul de finanţare în care se fie menţionat noul partener, fiind încheiat Actul adiţional nr. x, a cărui anulare reclamanta o solicită în cauza de faţă.

Potrivit art. 4 din Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 31/2010 AMPOSDRU/OIPOSDRU poate aproba înlocuirea unui partener sau unor parteneri din cadrul unui proiect depus spre finanţare în cadrul POSDRU 2007-2013, doar în următoarele condiţii cumulative; există o motivaţie întemeiata pentru înlocuirea partenerului existent; noul partener propus este diferit de partenerii existenţi şi nu se preiau de către partenerii existenţi drepturile şi obligaţiile partenerului înlocuit; toţi ceilalţi parteneri existenţi sunt informaţi şi sunt de acord cu înlocuirea partenerului iniţial; noul partener îndeplineşte toate cerinţele necesare pentru a participa la implementarea Proiectului finanţat.

Din actele depuse, instanţa de fond a reţinut că pârâta S.C. B. S.R.L. a respectat aceste condiţii cumulative, astfel după cum rezultă din cuprinsul art. 1 din Decizia nr. 12/02.02.2011, din memoriul justificativ şi actele depuse în susţinerea acestuia, OIPOSDRU analizând cererea formulată şi aprobând, cererea de înlocuire justificată de faptul că partenerul se află în a 5 lună de implementare şi nu a demarat niciuna dintre activităţile sumate iniţial, iar din actele de la dosarul cauzei rezultă că organismul intermediar a parcurs procedura de analiză prevăzută art. 4 din Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 31/2010, decizia de înlocuire a partenerului fiind justificată de necesitatea respectării termenelor şi condiţiilor din contractul de finanţare, în condiţiile în care potrivit art. 14 alin. (1) din Contractul de finanţare, existând riscul iminent ca în situaţia în care Beneficiarul nu a început implementarea acestuia în termen de 3 luni de la data de începere a perioadei de implementare, Contractul de finanţare să fie reziliat de drept.

În calitate de partener în cadrul Acordului de parteneriat, pentru implementarea Proiectului, reclamanta avea o serie de obligaţii, printre care: susţinerea din punct de vedere financiar a Proiectului; colaborarea şi susţinerea derulării Proiectului ducând la îndeplinire toate sarcinile asumate în vederea realizării obiectivelor; organizarea evenimentelor de deschidere şi închidere a Proiectului; colaborarea cu solicitantul în vederea măsurilor de informare şi publicitate legate de proiect; respectarea calendarul de activităţi; asigurarea infrastructurii de desfăşurare a instruirilor teoretice şi practice în cadrul Proiectului etc.

În condiţiile în care, pentru perioada de 5 luni de implementare societatea reclamantă nu a făcut dovada modului în care a şi-a respectat responsabilităţile asumate prin Acordul de parteneriat şi nu a executat nicio obligaţie, în plus necomunicând cu partenerul contractual, în concordanţă cu obligaţiile din contractul de finanţare, Curtea reţine că există o culpă a acesteia în respectarea Acordului de parteneriat, unde la art. 3.1., prevede că fiecare dintre parteneri are obligaţia de a a-şi aduce contribuţia la realizarea proiectului şi de a-şi asuma rolul în implementarea acestuia, aşa cum sunt detaliate în art. 6 din Acord.

Prin urmare, încheierea unui nou Acord de parteneriat cu S.C. C. S.A. SIBIU şi a Actului adiţional nr. x, a fost justificată şi în concordanţă cu art. 4 din Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 31/2010, iar demersul S.C. B. S.R.L. este justificat având în vedere calitatea sa de beneficiar şi semnatar al Contractului de finanţare şi consecinţele nerespectării termenelor contractuali.

Din cuprinsul art. 4 din Instrucţiunea nr. 31/2010 rezultă că acea enumerare a motivaţiei pe care reclamanta o consideră obligatorie reprezintă în realitate exemplificări ale unor posibile situaţii.

În speţă, Curtea reţine că simpla împrejurare a neîndeplinirii de către partener a obligaţiei de a asigura cofinanţarea proiectului echivalează cu dovedirea motivaţiei înlocuirii partenerului, nemaifiind necesare alte argumente sau dovezi.

Pârâtul, în calitate de autoritate de management, a respectat întru totul dispoziţiile art. 4 din Instrucţiunea nr. 31/2010, iar depunerea memoriului justificativ era suficientă pentru aprobarea schimbării partenerului, iar toate argumentele de fapt invocate prin acţiunea introductivă nu conduc la concluzia că organul intermediar avea obligaţia să medieze conflictul ivit între parteneri.

Dimpotrivă, se constată că autoritatea contractantă avea obligaţia de a veghea şi de a controla implementarea proiectului, respectiv de a se asigura că atât beneficiarul cât şi partenerul îşi îndeplinesc obligaţiile din contractul de finanţare şi anexele la contract, iar orice diferend existent între parteneri îi priveşte exclusiv pe aceştia, reclamanta eventual putând solicita separat daune rezultând din nerespectarea acordului de parteneriat.

Din această perspectivă, Curtea a reţinut că interesul acordat de dispoziţiile art. 4 din Instrucţiunile nr. 31/2010 este cel public şi nu interesul privat al partenerilor din contract.

Astfel, în cazul proiectelor implementate în parteneriat, singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante la derularea proiectului este numai beneficiarul, iar între autoritatea de management şi partener nu se încheie niciun contract şi nu există obligaţii reciproce.

Acordul de parteneriat este un act încheiat în afara cadrului contractual ce aparţine autorităţii şi beneficiarului şi este anexă la contractul de finanţare, dar această împrejurare nu conduce la existenţa vreunei obligaţii a autorităţii în raport de beneficiar.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat ca motive de nulitate a actului adiţional, dubla calitate a d-nei D., care a semnat de ambele parţi (atât pentru S.C. B. S.R.L. cât şi pentru S.C. A. SA), împrejurare care însă nu poate conduce la nulitatea actului adiţional care a fost semnat între OIPOSDRU şi S.C. B. S.R.L., eventualul conflict de interese şi demisia din funcţiile deţinute la S.C. A. S.A. al acestei persoane sau acţiunile sale împotriva societăţii reclamante, nefăcând obiectul cauzei de faţă, reclamanta având la dispoziţie alte căi legale pentru eventuala tragere la răspundere.

Reclamanta a mai invocat neinformarea partenerului contractual, însă aşa cum s-a reţinut există la dosarul cauzei dovezi în legătură cu corespondenţa iniţiată de B. S.R.L., pentru demararea proiectului, având în vedere că aceste activităţi trebuiau efectuate într-un anumit termen (inclusiv deschiderea contului pentru virarea finanţării), iar ca parte în Acordul de parteneriat şi în iniţierea Proiectului, reclamanta avea deplină cunoştinţă de obligaţiile sale contractuale şi de termenele prevăzute în contractul de finanţare, neputând invoca neinformarea de către partenerul din Acord a obligaţiilor sale şi necomunicarea unor documentele oficiale legate de cererile de finanţare şi Acordurile de Parteneriat precum şi Contractul de Finanţare, care s-ar fi aflat in posesia d-nei D., care, in urma demisiei din S.C. A. S.A. din decembrie 2010, ar fi sustras din societate toate documentele legate de aceste proiecte, inclusiv originalele care aparţineau in exclusivitate societăţii S.C. A. S.A., întrucât în calitatea sa de partener contractual în contractul de finanţare le putea solicită oficial de la OIPOSDRU.

În ceea ce priveşte eventuala situaţie confuză cu privire la calitatea de administrator a beneficiarului S.C. B. S.R.L. între dl E. care ar fi semnat in calitate de administrator S.C. B. S.R.L., fără ca acesta sa deţină aceasta funcţie şi că d-na D. a declarat prin adresa 217/14.02.2011 faptul ca funcţia de Administrator S.C. B. S.R.L. este deţinuta in continuare de către această persoană, nu poate fi reţinută în sensul nulităţii actului adiţional, în ipoteza în care reclamanta susţine că aceştia s-ar fi folosit de anumite calităţi oficiale pe care nu le deţineau, avea la dispoziţie alte căi legale prin care poate să supună atenţiei autorităţilor această împrejurare.

Vor fi înlăturate susţinerile reclamantei cu privire la pretinsa modificare a conţinutului actului adiţional nr. x la contractul de finanţare fără acordul său şi cu obligarea/denaturarea obligaţiilor asumate de beneficiarul finanţării prin încheierea acordului iniţial şi a contractului de finanţare având în vedere că o astfel de modificare materială a conţinutului actului adiţional a vizat strict îndreptarea unei erori materiale şi punerea în acord a conţinutului acordului de finanţare cu cele iniţial convenite între părţi cu referire la cuantumul/valoarea obligaţiilor asumate în cadrul proiectului de beneficiar şi/sau de partener-reclamanta din prezenta cauză.

Pe de altă parte, s-a constatat că prin această modificare în sensul înlocuirii valorii iniţial menţionată în acordul de asociere de "0 RON" a contribuţiei beneficiarului finanţării - S.C. B. S.R.L., deşi potrivit contractului de finanţare valoarea contribuţiei în cadrul proiectului a acestui pârât era cea menţionată ulterior în actul adiţional nr. x, aspect necontestat de reclamantă.

În plus, s-a reţinut că în cazul proiectelor implementate în parteneriat, liderul parteneriatului are obligaţia deschiderii unui cont de disponibilităţi în vederea primirii de la Autoritatea de management atât a sumelor aferente prefinanţării, cât şi a celor aferente rambursării cheltuielilor eligibile efectuate in cadrul proiectului şi restituirii contravalorii taxei pe valoarea adăugată plătite, conform prevederilor art. 7 din O.U.G. nr. 64/2009, iar liderul parteneriatului şi partenerii aveau obligaţia să-şi deschidă conturi pentru primirea sumelor aferente prefinanţării cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (2) - (4) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 64/2009, precum şi conturi pentru primirea rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului, în conformitate cu prevederile art. 34 şi art. 35, obligaţie care nu a fost îndeplinită de către reclamant şi care a dus la un real conflict creat de reclamantă şi beneficiarul finanţării conform acordului de parteneriat, fără implicarea CNDIPT OIPOSDRU care nu este parte în acest contract.

S-a constatat că reclamanta avea posibilitatea să dovedească că în termenul prevăzut de contractul de finanţare şi acordul încheiat între părţi aceasta a procedat la îndeplinirea obligaţiilor sale asumată faţă de beneficiarul finanţării, obligaţie care însă nu a fost îndeplinită, refuzul fiind justificat exclusiv din perspectiva solicitării conţinutului documentelor deţinute de partenerul său contractual fără a evidenţia aspecte care într-adevăr potrivit convenţiei semnată iniţial între părţi îi puteau fi imputate partenerului.

Curtea a reţinut că potrivit Acordului de parteneriat cu S.C. B. S.R.L., (art. 6), reclamanta A. avea următoarele responsabilităţi, obligaţii:

a) "susţine din punct de vedere financiar proiectul"

b) "colaborează şi susţine derularea proiectului ducând la îndeplinire toate sarcinile asumate in vederea realizării obiectivelor"

c) "asigură infrastructura de desfăşurare a instruirilor teoretice şi practice din cadrul proiectului, punând la dispoziţie contracost 10 săli de curs, precum şi aparatura de specialitate"

d) participă la recrutarea grupului ţintă;

e) coordonează activităţile de amenajare şi dotare a sălilor de instruire;

f) stabileşte în colaborare cu solicitantul componenţa echipei de management al proiectului;

g) participă la elaborarea programelor de instruire furnizând date, precizând direcţii care trebuie urmate;

h) organizează evenimentele de deschidere şi închidere a proiectului;

i) colaborează cu solicitantul în vederea realizării măsurilor de informare şi publicitate legate de proiect;

j) realizează activităţi de formare;

k) respectă calendarul de activităţi;

1) furnizează în timp util documentele contabile legate de proiect şi informaţiile privitoare la participanţi;

m) pune la dispoziţia partenerului principal şi Organismului intermediar toate documentele şi baza de date cu informaţii solicitate;

n) îndeplineşte toate responsabilităţile asumate atât prin cererea de finanţare, cât şi prin acordul de parteneriat încheiat."

Însă reclamanta nu a făcut dovada că şi-a executat obligaţiile esenţiale care îi reveneau din Acordul de parteneriat cu S.C. B. S.R.L., ceea ce este suficient pentru a considera că "1- există o motivaţie întemeiată pentru înlocuirea partenerului existent." (art. 4, pct. 1 din Instrucţiunea nr. 31), neputând invoca culpa ipotetică co-contractantului său şi legătura de cauzalitate între această pretinsă culpă şi imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor care îi reveneau reclamantei, deschiderea contului reprezentând o operaţiune material-administrativă care nu impunea participarea directă sau indirectă a beneficiarului finanţare şi constituind în acelaşi timp o condiţie prealabilă demarării corespunzătoare a proiectului astfel finanţat.

De asemenea, Curtea a reţinut că deşi reclamanta nu a fost înştiinţată anterior încheierii actului adiţional nr. x prin aprobarea sa prin decizia emisă de autoritatea finanţatoare, totuşi această comunicare nu constituia o condiţie de esenţa rezilierii acordului de parteneriat încheiat cu pârâta S.C. B. S.R.L., având în vedere că a avut cunoştinţă că este esenţială respectarea termenului prevăzut de contractul de parteneriat şi contractul de finanţare pentru demararea finanţării inclusiv prin deschiderea contului solicitat de pârâta beneficiar, refuzând însă în mod nejustificat să îşi îndeplinească obligaţie contractuală.

De altfel, s-a constatat că în măsura în care reclamanta aprecia că relaţiile contractuale cu pârâta în cauză nu se desfăşurau în acord cu cele convenite în temeiul contractului de finanţare avea posibilitatea de a aduce aceste aspecte la cunoştinţa autorităţii finanţatoare în vederea remedierii acestor aspecte cu potenţiale consecinţe asupra legalităţii executării contractului de finanţare, demersuri care însă din probele administrate în cauză nu rezultă a fi fost realizate, deşi contractul de parteneriat trebuia executat inclusiv de reclamantă cu bună-credinţă şi în vederea finalizării proiectului finanţat, considerente faţă de care va fi respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, neputându-se reţine nerespectarea unor prevederi normative sau contractuale imperative la încheierea actului adiţional nr. x la contractul de finanţare.

Pentru aceleaşi considerente de fapt şi de drept reţinute anterior, instanţa de fond a apreciat că se impune admiterea cererii de intervenţie accesorie formulată de S.C. C. S.A., având în vedere că aceasta a sprijinit apărările pârâtei în favoarea căreia a fost formulată această cerere.

Totodată, având în vedere că cel de-al treilea capăt de cerere vizând acordarea despăgubirilor solicitate de reclamantă nu se află în stare de judecată, Curtea a constatat că se impune disjungerea soluţionării acestuia, formarea unui nou dosar şi acordarea unui termen de judecată în acest sens, cu citarea părţilor.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 1889 din 22 mai 2017 şi a încheierilor din data de 08 mai 2017 şi din data de 22 mai 2017, ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în termen legal a formulat recurs reclamanta S.C. "A." S.A. invocând dispoziţiile art. 3041 din vechiul C. proc. civ. ca şi prevederile legii nr. 554/2004, republicată, solicitând în principal admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, modificarea în tot a sentinţei nefiind posibilă dată fiind necesitatea administrării probelor respinse fără o motivare serioasă şi pertinentă, prin încheierea de şedinţă deopotrivă atacate, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei ca netemeinică şi nelegală, şi modificarea în tot a hotărârii, cu consecinţa admiterii acţiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată.

Printr-un prim motiv de recurs recurenta reclamantă a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nemotivată, în condiţiile în care, prin aşa zisele motive reţinute de către instanţă pentru respingerea acţiunii nu au fost arătate în mod real considerentele avute în vedere şi nici nu s-a făcut referire la dovezile administrate în cauză de către reclamantă, în susţinerea acţiunii sale.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi ale Instrucţiunii nr. 31 a POSDRU, reclamanta s-a adresat instanţei solicitând să se dispună anularea în tot a actului adiţional nr. x la Contractul de Finanţare POSDRU x din data de 21.09.2010, semnat la data de 18.04.2011 despre a cărui existenţă a luat cunoştinţă la data de 08.08.2011, ca fiind încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 4 alin. (1)-(4) Instrucţiunea POSDRU nr. 31 din 28.09.2010, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii actului, ca şi obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a daunelor provocate prin încheierea actului abuziv în sumă de 2.000.000 Euro şi a cheltuielilor de judecată.

Cu privire la încheierile de şedinţă din data de 08 mai 2017 şi din data de 22 mai 2017, recurenta reclamantă a susţinut nelegalitatea acestora şi necesitatea, urmare a casării lor, în sensul completării şi administrării tuturor probelor solicitate de reclamantă.

Am arătat recurenta că, deşi iniţial, instanţa de fond a admis cererea de înscriere în fals cu privire la Actul Adiţional nr. x la Acordul de Parteneriat, după repunerea pe rol a cauzei ca urmare a pronunţării unei soluţii în cercetarea penală efectuată, a respins cererea de anulare a acestui act cu o motivare succintă şi fără raportare la aspectele legale învederate.

La data de 08.05.2017 instanţa de fond a pus în discuţie disjungerea capătului de cerere privind daunele solicitate şi, fără o motivare a rămas în pronunţare pe acest aspect.

În continuare, recurenta reclamanta a arătat că sentinţa primei instanţe este nelegală deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină în respingerea tuturor argumentelor invocate şi în mod greşit a reţinut că, reclamanta a încălcat obligaţia din Contractul de finanţare privind deschiderea contului pentru primirea prefinanţării şi nici nu a asigurat cofinanţarea. Motivul reţinut de instanţa de fond nu este aplicabil deoarece, reclamanta a dovedit faptul că nedeschiderea contului de prefinanţare nu îi este imputabilă.

Dispoziţiile art. 5 alin. (9) din Contractul de finanţare nu sunt aplicabile în speţa de faţă, în opinia recurentei, pentru a putea fi reţinute ca o încălcare a dispoziţiilor contractului de către A. în calitate de partener.

Totodată, consideră recurenta reclamantă că era necesară consultarea partenerului şi prezentarea poziţiei acestuia autorităţii finanţatoare, privind înlocuirea sa cu un alt partener.

Având în vedere faptul că partenerul este subiect de drepturi şi obligaţii în cadrul Contractului de finanţare, eliminarea sa prin modificarea contractului administrativ are o vădită legătură de cauzalitate nu numai cu mijloacele dolosive folosite de către S.C. B. pentru justificarea cererii de înlocuire, dar ni cu neglijenţa culpabilă a autorităţii finanţatoare care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a verifica existenţa unei motivaţii întemeiate pentru înlocuirea partenerului şi anume, beneficiarul face dovada clară cu documente justificative că menţinerea partenerului blochează sau creează dificultăţi majore în derularea în bune condiţii a proiectului.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta reclamantă a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală deoarece a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, în speţă a dispoziţiilor imperative ale art. 4 din Instrucţiunea 31/28.09.2010 emisă de AMPOSDRU.

În concordanţă cu prevederile legale invocate, reclamanta a dovedit prin probele administrate în cauză faptul că încheierea Acordului Adiţional nr. x la Contractul de finanţare nr. x din data de 21.09.2010 prin care s-a realizat eliminarea A. din parteneriatul cu B. a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 4, iar motivele invocate de B. în Memoriul justificativ erau subiective.

În fine, a mai susţinut recurenta reclamantă că, în prezenta cauză a dovedit situaţia de fapt ignorată integral, în mod inexplicabil şi nelegal de către instanţa de fond, expusă ca atare şi cu ocazia primei judecăţi şi amplu reiterată în cuprinsul cererii de recurs, cu trimitere şi la probatoriul administrat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă, raportat la prevederile H.G. nr. 15 din 12 ianuarie 2017 şi respectiv la modificările survenite în structura organelor administraţiei centrale, expres indicate.

La rândul lor, intimatele-pârâte S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.A. Prin întâmpinările formulate, în contextul unor succinte reiterări a situaţiei de fapt relevante şi a cadrului procesual, au solicitat, fiecare, respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică şi cu acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.

5. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Analizând actele şi lucrările dosarului precum şi sentinţa recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, fată de apărările intimaţilor dar şi de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. este nefondat, şi urmează a fi respins ca atare pentru considerentele în continuare expuse.

5.1 Cu privire la recursul declarat împotriva încheierilor de şedinţă din data de 08 mai 2017 şi din data de 22 mai 2017

Conform prevederilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere textul articolului 299 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii".

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta reclamantă a arătat că înţelege să supună verificării de către instanţa de control judiciar şi cele două încheieri de şedinţă expres indicate, deşi, în mod real, numai prin încheierea de şedinţă din data de 8 mai 2017 au fost dispuse măsuri, a căror legalitate urmează a fi examinată, la data de 22 mai 2007 fiind deja pronunţată sentinţa ce formează deopotrivă obiectul recursului de faţă.

Prin motivele de recurs recurenta-reclamantă a făcut referire şi la încheierea de şedinţă din data de 03.04.2017 susţinând că instanţa de fond, prin acel act procedural i-a respins cererea de desfiinţare totală a Actului adiţional nr. x la Acordul de Parteneriat, îngrădind astfel dreptul său la apărare.

Înalta Curte arată însă că această încheiere de şedinţă nu a fost în mod expres atacată cu recurs.

De altfel, prin încheierea de şedinţă din data de 03.04.2017, prima instanţă nu a făcut decât să dispună acordarea unui nou termen (la data de 08.05.2017) pentru a da părţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul cererii şi de înscrisurile noi ataşate, depuse de reclamantă la respectivul termen, cerere intitulată "Desfiinţare totală a Actului Adiţional nr. x la Acordul de Parteneriat, înregistrat la A. sub nr. x/2010 iar la B. sub nr. x/2010".

În ceea ce priveşte măsurile dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 08.05.2017, recurenta a susţinut, că rămânerea în pronunţare de către instanţa de fond cu privire la disjungerea celor două capete de cerere în acelaşi timp cu acordarea cuvântului pe fond pe primul capăt de cerere, echivalează cu o antepronunţare, aspect ce demonstrează nelegalitatea respectivei încheieri.

Instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt întemeiate aceste susţineri şi ca atare nu pot fi primite, în condiţiile în care examinarea nemijlocită a conţinutului încheierii respective relevă temeinicia şi legalitatea acesteia .

Din chiar cuprinsul încheierii rezultă cu evidenţă că măsurile dispuse de prima instanţă nu sunt de natură să afecteze în vreun fel dreptul la apărare al reclamantei recurente, astfel cum fără temei a susţinut aceasta, nefiind afectată de niciun viciu de nelegalitate.

Astfel, prin încheierea de şedinţă din data de 08.05.2017, care reprezintă şi încheierea de dezbateri asupra fondului, prin care s-a acordat un termen pentru pronunţare şi pentru depunerea concluziilor scrise, prima instanţă a acordat, în mod corespunzător, cuvântul tuturor părţilor, respectiv, (i) asupra calificării naturii juridice a cererii de efectuare a unei expertize grafoscopice şi a determinării în ce măsură o atare cerere reprezintă o completare a acţiunii sau a probatoriului şi ce anume ar trebui să se stabilească printr-o astfel de expertiză, (ii) pe admisibilitatea probei cu expertiza contabilă referitoare la dovedirea prejudiciului, cu obiectivele indicate, (iii) pe cererea de disjungere a capătului 2 de cerere privind pretenţiile precum şi-n dezbaterea pe fond a primului capăt de cerere dar şi pe cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtului.

Contrar celor susţinute de recurenta reclamantă în ceea ce priveşte această încheiere de şedinţă, Înalta Curte constată că nu subzistă niciun motiv de nelegalitate, aprecierile generale expuse în cuprinsul cererii de recurs vizând pretinsa încălcare a dreptul reclamantei de a se apăra prin toate mijloacele puse la dispoziţie prin lege, fiind contrazise tocmai prin modalitatea în care prima instanţă a dispus măsurile legale, procedurale, apreciate ca fiind necesare în cauză, urmare a probatoriului administrat, drept pentru care urmează a fi respinse, ca nefondate, criticile referitoare la încheierea de şedinţă din data de 08.05.2017.

5.2 Cu privire la recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1889 din 22 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Recurenta-reclamantă a indicat ca temei în drept al recursului promovat prevederile art. 3041 C. proc. civ., alegând sa îşi prezinte criticile, susţinerile şi argumentele în raport de hotărârea primei instanţe, fără o riguroasă sistematizare, în contextul unor ample referiri la situaţia de fapt şi la conţinutul probatoriului administrat.

Astfel, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa atacată este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină în respingerea tuturor argumentelor invocate atât ca temei de fapt, cât şi ca temei de drept, iar puţinele motive sunt contradictorii, textele reţinute nefiind aplicabile în speţă.

Aceste critici, care practic se subsumează motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu sunt întemeiate.

Independent de împrejurarea că, prin cererea de recurs recurenta reclamantă nu înfăţişează veritabile motive sau critici concrete în sensul arătat, Înalta Curte, urmare a reverificării considerentelor sentinţei recurate, constată că în cauza de faţă au fost respectate întocmai dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.

În acest context, instanţa de control judiciar reaminteşte, în acord cu cele statuate în mod constant în jurisprudenţa sa, că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia judecătorului de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Totodată, pentru ca o hotărâre să fie apreciată ca fiind motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu este necesar ca judecătorul să răspundă distinct la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

În fine, Înalta Curte reţine că nici ipoteza motivării contradictorii nu poate fi incidentă în cauză, mai cu seamă că recurenta a înfăţişat simple susţineri în acest sens, fără a indica în concret elementele pe baza cărora şi-a fundamentat o atare susţinere.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare pe fond a cauzei de către prima instanţă, recurenta reclamanta a solicitat, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că, în aprecierea sa, este necesară, într-o nouă judecată, administrarea probelor respinse fără o motivare serioasă şi pertinentă de către judecătorul fondului, cu referire directă la cererea de efectuare a unei expertize grafoscopice, ataşată cererii de " Desfiinţare totală a Actului adiţional nr. x, înregistrat sub nr. x, la Acordul de Parteneriat", ca fiind un înscris falsificat, depusă la data de 03.04.2017 .

Nu sunt întemeiate şi ca atare nu pot fi primite aceste susţineri, raportat tocmai la prevederile legale indicate ca fiind temeiul în drept în baza căruia reclamanta recurentă a formulat o atare cerere, respectiv art. 184 C. proc. civ., potrivit cu care, "când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă prin orice mijloace de probă ".

Raportat la precizările reclamantei recurente reţinute în scris, prin încheierea de şedinţă din data de 08.05.2017, în sensul că cererea în discuţie nu reprezintă o cerere modificatoare a acţiunii introductive şi nici o precizare a acesteia, ci numai o completare a probatoriului cu solicitarea de efectuare a expertizei grafoscopice, instanţa de control judiciar împărtăşeşte dezlegarea dată de către instanţa de fond potrivit cu care, raportat la motivele invocate şi la înscrisurile administrate, o atare probă a fost apreciată ca nefiind concludentă, având în vedere şi împrejurarea că susţinerile reclamantei recurente vizează temeinicia acţiunii sub aspectul modului în care partenerii contractuali au înţeles să execute sau nu obligaţiile contractuale.

În plus, în acord şi cu cele învederate de către intimata S.C. B. S.R.L., instanţa de control judiciar arată, raportat la prevederile legale sus-citate, că, în cazul în care anterior s-a formulat o plângere penală instanţa poate fi sesizată cu cercetarea unui înscris defăimat ca fals doar dacă nu s-au realizat cercetările specifice unei astfel de proceduri, întrucât fie autorul falsului nu a fost identificat, fie acţiunea penală s-a prescris ori nu mai poate fi începută.

În ceea ce priveşte speţa de faţă, relevanţă prezintă împrejurarea că instanţa penală s-a pronunţat cu privire la existenţa falsului, arătând în mod expres că, "nu sunt întrunite condiţiile ce ţin de tipicitatea faptei, ceea ce presupune corespondenţa dintre fapta concretă săvârşită de făptuitor şi elementele stabilite de legiuitor în modelul abstract stabilit de norma de incriminare."

Plângerea formulată de reclamantă împotriva acestei ordonanţe a fost respinsă ca nefondată, drept urmare, în dosarul penal susmenţionat, instanţa a stabilit că nu există nicio infracţiune de fals săvârşită de vreuna dintre persoanele fizice indicate cu privire la actul adiţional nr. x la Acordul de Parteneriat, acesta fiind aşadar încheiat un acord cu dispoziţiile legale.

Rezultă aşadar că instanţa penală a analizat în concret înscrisul defăimat ca fals şi a stabilit în mod definitiv că nu se află în faţa unui înscris falsificat, confirmând astfel soluţia de clasare dispusă de procuror.

Concluzionând pe acest aspect, se reţine aşadar netemeinicia criticilor recurentei reclamante în condiţiile în care, în mod evident, soluţia adoptată de judecătorul fondului asupra cererii astfel cum a fost precizată, a avut în vedere ansamblul probatoriilor administrate în cauză şi, desigur, principiul pertinenţei şi utilităţii probatoriului solicitat.

Nefondate sunt în opinia instanţei de control judiciar şi susţinerile recurentei vizând nelegalitatea soluţiei de disjungere a capătului 2 din acţiune, în condiţiile în care, în mod evident, astfel cum s-a arătat deja, cel de-al doilea capăt de cerere formulat de către reclamanta-recurentă nu era în stare de judecată.

Cu privire la acest capăt de cerere era necesar, astfel cum în mod judicios s-a şi reţinut, ca instanţa să se pronunţe asupra necesităţii administrării unor probe suplimentare, cum ar fi efectuarea unei expertize contabile, ceea ce însă, nefiind imperios necesar în legătură cu soluţionarea primului capăt de cerere, ar fi condus în mod nejustificat la întârzierea judecăţii asupra acesteia şi, ca atare, deplin întemeiat, instanţa de fond a dispus disjungerea respectivului capăt de cerere.

Prin cererea de recurs, recurenta reclamantă a mai susţinut că dispoziţiile art. 5 alin. (9) din Contractul de finanţare nu ar fi aplicabile în prezenta cauză, or, o simplă observare a dispoziţiilor art. 7.4 din Acordul de parteneriat semnat între recurenta A. şi S.C. B. S.R.L. permite constatarea faptului că obligaţia asumată de S.C. B. S.R.L. faţă de AMPOSDRU conform art. 5 alin. (9) era redată şi în cuprinsul Acordului de Parteneriat.

Prin urmare nici aceasta critică nu este fondată în condiţiile in care, pentru ca societatea S.C. B. S.R.L. să fie în măsură să aducă la îndeplinire obligaţia de a deschide contul pentru virarea sumei reprezentând pre-finanţare, recurenta-reclamanta era obligată la rândul său, prin acordul încheiat, să realizeze o atare acţiune, obligaţie ce nu a fost însă adusă la îndeplinire.

Prin critici distincte, chiar dacă formulate nesistematizat, recurenta reclamantă a susţinut greşita aplicare şi interpretare în cauză a dispoziţiilor art. 4 din Instrucţiunea nr. 31/2010, emisă de AMPOSDRU cu privire la înlocuirea partenerilor în cadrul proiectelor de finanţare.

Cu titlu prealabil, instanţa de control judiciar reţine analiza detaliată şi cuprinzătoare realizată de judecătorul fondului, prin hotărârea atacată, asupra prevederilor acestui text din Instrucţiunea nr. 31/2010, emisă de AMPOSDRU, prin raportare la conţinutul reglementării, la scopul acesteia dar şi la probatoriul administrat în cauză.

Este nefondată susţinerea recurentei reclamante în sensul că Instrucţiunea nr. 31 constituie o normă instituită pentru a apăra interesele părţilor, câtă vreme din chiar art. 1 al acestei instrucţiuni rezultă că scopul reglementării este de asigura necesitatea ca proiectul finanţat să poată continua, norma menţionată urmărind aşadar un interes public, respectiv interesul general de instituire a unor garanţii pentru ca fondurile acordate să fie aferente unor proiecte eligibile, şi nicidecum, recunoaşterea unui drept în favoarea unei persoane private.

Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă în cuprinsul recursului, susţineri care, de altfel, nici nu conţin referiri concrete cu privire la ceea ce s-a apreciat a fi aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond, instanţa de control judiciar reţine că în mod corect a stabilit judecătorul fondului că în cauză, din actele depuse a rezultat că pârâta S.C. B. S.R.L. a respectat condiţiile cumulative prevăzute în art. 4 din Instrucţiunea nr. 31/2010, emisă de AMPOSDRU, privind înlocuirea unui partener din cadrul unui proiect depus spre finanţare, cererea de înlocuire fiind justificată de faptul ca partenerul se afla în a 5- a lună de implementare şi cu toate acestea nu demarase niciuna dintre activităţile asumate iniţial.

Corespunde aşadar conţinutului şi scopului normei legale sus citate interpretarea precum şi concluzia primei instanţe, fundamentată pe probatoriul administrat, în sensul că, în condiţiile în care pentru o perioadă de 5 luni de implementare societatea recurentă nu a făcut dovada modului în care şi-a respectat responsabilităţile asumate prin Acordul de parteneriat şi nu a executat nicio obligaţie, în plus necomunicând cu partenerul contractual, conform obligaţiilor prevăzute în Contractul de finanţare, este evidentă culpa sa în ceea ce priveşte respectarea Acordului de parteneriat (art. 3.1), astfel că şi încheierea unui nou Acord de parteneriat cu S.C. C. S.A. Sibiu şi a Actului adiţional nr. x a fost deplin justificată din perspectiva conţinutului art. 4 din Instrucţiunea nr. 31/2010.

În fine, concluzionând pe acest aspect, în sensul justei aplicări şi interpretări în cauză a prevederilor legale arătate, cu privire la care recurenta reclamantă a susţinut prin ample alegaţii, că nu ar fi fost respectate, instanţa de control judiciar arată că relevanţă prezintă şi împrejurarea că, în cauze având ca obiect acte similare, privind-o tot pe recurenta A. S.A., Înalta Curte a statuat deja, în sensul că acea enumerare a motivaţiei pe care recurenta o consideră obligatorie, din cuprinsul art. 4, reprezintă în realitate doar exemplificări ale unor posibile situaţii, astfel că este corectă dezlegarea dată de prima instanţă în sensul că simpla împrejurare a neîndeplinirii de către partener a obligaţiei de a asigura cofinanţarea proiectului echivalează cu dovedirea motivaţiei înlocuirii partenerului, nemaifiind necesare alte dovezi.

S-a considerat astfel, că art. 4 din Instrucţiunea nr. 31/2010, emisă de AMPOSDRU stabileşte condiţiile în care autoritatea de management poate aproba înlocuirea unui partener în derularea proiectului, una dintre cerinţe fiind aceea a existenţei unei motivaţii întemeiate pentru a se dispune această înlocuire, fiind exemplificate, în cuprinsul textului menţionat, câteva situaţii ce pot reprezenta motive întemeiate ale solicitării de schimbare a partenerului iniţial cu un altul, pentru derularea în bune condiţii a proiectului pentru care s-a semnat contractul de finanţare nerambursabilă în cadrul programului POSDRU 2007-2013. (a se vedea in acest sens Deciziile ICCJ - SCAF nr. 1464/12.04.2017, nr. 2279/3.06.2015, nr. 1945/11.05.2015, precum şi nr. 1135/12.03.2015).

În fine, neîntemeiate sunt şi aprecierile recurentei-reclamante în sensul că, în mod inexplicabil şi nelegal situaţia de fapt a fost ignorată integral de către instanţa de fond, considerentele sentinţei demonstrând ca judecătorul fondului a făcut o analiză detaliată şi a examinat toate motivele de nulitate a actului adiţional semnat între OIPOSDRU şi S.C. B. S.R.L. invocate de recurenta-reclamantă, astfel că nici sub acest aspect nu se poate reţine pretinsa nelegalitate a hotărârii primei instanţe.

Concluzionând, instanţa de control judiciar reţine aşadar caracterul nefondat al tuturor susţinerilor şi criticilor recurentei reclamante şi drept urmare, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 08 mai 2017 şi respectiv din data de 22 mai 2017, şi împotriva sentinţei civile nr. 1889 din 22 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Conform prevederilor art. 274 C. proc. civ. va fi obligată recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a sumei de 9563 RON, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului ales.

Cererea formulată de intimata-pârâtă S.C. "C." S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată în faza procesuală a recursului, va fi respinsă ca nedovedită, întrucât partea interesată nu a făcut dovada suportării efective a cheltuielilor pretinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1889 din 22 mai 2017 şi a încheierilor din data de 08 mai 2017 şi din data de 22 mai 2017, ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă S.C. "B." S.R.L., în sumă de 9563 RON, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului ales.

Respinge ca nedovedită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă S.C. "C." S.A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2018.