Review for contradictory final judgments rejected due to lack of identity of parties, object, and cause.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for review, leaving the Court of Appeal’s final decision in full force. The dispute concerned a review of a final appellate judgment that had rejected the applicant's appeal against a lower court ruling (originally from the Civil Section) and imposed a judicial fine on the applicant for alleged abuse of right. The applicant invoked the extraordinary review ground under Article 509(1)(8) of the New Code of Civil Procedure, alleging contradictory final judgments from different instances of the same level in separate cases. The Court held that the statutory conditions for this specific review ground were not met, as there was no identity of parties, object, and cause (res judicata elements) between the disputed judgments, and the applicant failed to demonstrate that the exception of authority of res judicata was omitted or improperly resolved in the subsequent proceedings.
Legislator headnote
AI generatedart. 12 C. proc. civ, art. 509 pct. 8 C. proc. civ, art. 513 C. proc. civ; Review for contradictory final judgments rejected due to lack of identity of parties, object, and cause: În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile exprese ale art. 510 noul C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a constatat că revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa materială de judecată a cererii de revizuire, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre, adică, în cazul concret, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2667/13.06.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus: respinge excepţia nulităţii recursului; respinge recursul formulat de recurentul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 3254/18.05.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŢTI, ca nefondat; în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ., a aplicat recurentului amendă judiciară în cuantum de 500 RON; a dispus darea în debit a recurentului A.
Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire, înregistrată la data de 10.08.2017 sub dosar nr. x/2017, recurentul-reclamant A., invocând art. 509 alin. (1) pct. 1, 8, 10, 11 noul C. proc. civ.
În motivare, revizuentul a susţinut că, fără nicio probă, a fost condamnat pentru abuz de drept, în condiţiile în care niciun text de lege nu prevede îngrădirea dreptului la justiţie şi petiţionare, respectiv niciun text de lege nu prevede modalitatea de criticare a unei hotărâri a instanţei. Nu există nicio lege care să îţi ofere model de criticare a unei hotărâri de instanţă, respectiv câte petiţii să înaintezi unei/unor instituţii ale statului şi cum să le formulezi pentru a nu comite abuz de drept şi/sau formulări necorespunzătoare.
Aşadar, instanţa nu a dovedit în niciun fel şi nu şi-a motivat pe textul de lege condamnarea sa în sensul arătat de art. 53 şi 57 din Constituţie, respectiv art. 12 C. proc. civ.
Revizuentul a contestat legătura dintre cele 4 procese din data de 13.06.2017, respectiv dintre cele 128 de cauze de pe rolul instanţelor, menţionate de cei 3 judecători cu prezenta cauză.
La data de 19.09.2017, intimata DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire.
Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, revizuentul a interpretat în mod eronat textul de lege, în sensul că a înţeles să facă trimitere la soluţii adoptate de instanţe învestite cu judecarea unor alte cauze. Or, cazul de revizuire mai sus amintit are în vedere situaţia în care instanţe diferite sunt învestite cu judecarea aceleiaşi cauze, pronunţând hotărâri potrivnice.
Prin decizia civilă nr. 3922/09.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 s-a dispus: respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe motivele de revizuire prevăzute de art. 509 pct. 1, 10, 11 C. proc. civ. disjunge cererea de revizuire întemeiată pe motivul de revizuire prev. de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., cu formarea unui nou dosar, cu termen la data de 20.11.2017.
Cererea de revizuire întemeiată pe motivul disjuns s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2017.
Prin Decizia nr. 4895 din 20.11.2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimata DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În cauză, partea revizuentă a formulat cerere de revizuire, invocând mai multe motive dintre cele prevăzute de art. 509 alin. (1) noul C. proc. civ., între care şi cel de la pct. 8, respectiv pretinsa contradicţie a unor hotărâri definitive, date de instanţe de acelaşi grad, sens în care a făcut referire la deciziile civile nr. 2404/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, nr. y/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, nr. y/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, nr. y/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, nr. y/2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.
În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile exprese ale art. 510 noul C. proc. civ., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a constatat că revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa materială de judecată a cererii de revizuire, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre, adică, în cazul concret, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Examinând cauza şi cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte reţine următoarele.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Deci, invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- să existe două hotărâri, definitive, cea de-a doua fiind dată cu încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, indiferent dacă prin ele s-a rezolvat sau nu fondul litigiului;
- cele două hotărâri definitive trebuie să se fi dat în aceeaşi "pricină", dar în dosare diferite.
Pentru existenţa acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect, adică "elementele caracteristice lucrului judecat", hotărârile să fi fost date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepţia autorităţii lucrului judecat, instanţa a omis să soluţioneze această excepţie. În cazul în care excepţia a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanţa ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii lucrului judecat.
Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.
Aşa cum s-a arătat, această condiţie presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză aceste condiţii nu sunt îndeplinite.
Printr-o definiţie cu caracter general, obiectul litigiului reprezintă pretenţia pe care o formulează şi o susţine reclamantul prin acţiunea sa.
C. proc. civ., în cadrul condiţiilor cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire mai impune, pe lângă îndeplinirea elementelor autorităţii de lucru judecat şi condiţia potrivit căreia, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa a omis să se pronunţe asupra ei.
În legătură cu această condiţie revizuentul nu a precizat dacă este sau nu îndeplinită.
Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de Procedură se referă la situaţia în care instanţe diferite sunt învestite cu judecarea aceleiaşi cauze, pronunţând hotărâri potrivnice, situaţie care nu se regăseşte în speţa de faţă.
Această condiţie impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească irevocabilă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2667 din 13 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2018.