Suspension of administrative revocation of fiscal warehousing licenses based on imminent insolvency risk and pending annulment under administrative litigation procedural rules

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul actiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x reclamanta S.C. A. S.A. - societate în insolvenţă prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, în temeiul art. 215 alin. (2) Codul de procedură fiscală, în referire la art. 14 din Legea contenciosului administrativ, a solicitat suspendarea efectelor actului administrativ emis de pârât, constând în decizia nr. 130/28.11.2014, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate privind revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. RO x/30.01.2012 şi RO x/30.01.2012.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 29/CA. din 26 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. - societate în insolvenţă, prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

S-a dispus suspendarea executării deciziei nr. 130/28.11.2014, emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate Instituită pe lângă M.F.P., privind revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. x/30.01.2012 şi nr. x/30.01.2012 în referire la S.C. A. S.A. până la pronunţarea instanţei de fond asupra anulării actului administrativ sus menţionat.

3. Recursul

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului şi, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, modificarea hotărârii în tot, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată, considerându-se că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, precum şi că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, s-a susţinut de către recurentul - pârât, cu privire la cele două motive de casare invocate, că instanţa de fond a nesocotit apărările formulate de minister, lipsind astfel hotărârea de indicarea elementelor care atrag criticile şi în raport de care trebuie să fie formulat recursul.

S-a mai susţinut că, din analiza considerentelor sentinţei, rezultă că argumentele instanţei de fond se limitează la câteva fraze, care nu pot acoperi cerinţa motivării hotărârii în sensul reglementat de art. 425 alin. (1) lit. b din C. proc. civ., motiv pentru care se impune casarea hotărârii şi trimiterea dosarului instanţei de fond în vederea pronunţării unei hotărâri care să cuprindă elementele prevăzute imperativ de textul de lege menţionat.

A mai fost criticată de către recurent şi reţinerea instanţei de fond în sensul că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerinţelor pentru suspendarea actului administrativ, fără a dezvolta în concret în ce constă această dovadă.

Cu privire la acest aspect, s-a susţinut că aprecierile judecătorului fondului relative la aparenţa de nelegalitate a deciziei de revocare a autorizaţiilor de antrepozit fiscal fac dovada unei prejudecări a fondului cauzei, context în care, în opinia recurentului, prima instanţă ar fi trebuit să analizeze şi apărările formulate de acesta prin întâmpinare, în raport cu care nu ar fi putut ajunge la concluzia că reclamanta a făcut dovada existenţei cazului bine justificat.

De asemenea, referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, s-a considerat că prima instanţă s-a limitat la a reţine că revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal constând în imposibilitatea obţinerii unei alte autorizaţii pe o perioadă de 6 luni, ar conduce, în mod previzibil, la imposibilitatea realizării reorganizării judiciare şi la intrarea în faliment a reclamantei, fără a analiza apărările formulate de către pârât prin întâmpinare, potrivit cărora obţinerea suspendării nu este suficientă pentru reuşita planului de reorganizare, iar susţinerile reclamantei cu privire la posibilele situaţii în care s-ar putea afla se datorează exclusiv atitudinii culpabile a acesteia în nerespectarea prevederilor legale aplicabile antrepozitarilor autorizaţi.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata - reclamantă s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

În esenţă, s-a considerat că sentinţa recurată cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului cu privire la caracterul întemeiat al cererii de suspendare.

Astfel, instanţa de fond a analizat actele dosarului şi susţinerile părţilor, apreciind, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 septembrie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate împotriva sentinţei nr. 29/CA. din 26 februarie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei - pârâte la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării şi la dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente relevante

În fapt, reclamanta S.C. A. S.A. - societate în insolvenţă prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C. a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 215 alin. (2) Codul de procedură fiscală, cu referire la art. 14 din Legea contenciosului administrativ, prin care a solicitat suspendarea efectelor deciziei nr. 130/28.11.2014 emisă de Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice privind revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. RO x/30.01.2012 şi RO x/30.01.2012.

Prin decizia nr. 130/28.11.2014 s-au reţinut dispoziţiile art. 20628 alin. (2) lit. f din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, constatându-se că antrepozitarul înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul de stat consolidat, mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri, în cadrul limitat al analizării actului administrativ doar din perspectiva dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, nu se poate reţine incidenţa acestui motiv de nelegalitate.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că judecătorul fondului s-a pronunţat exclusiv prin prisma dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că nu se poate reţine o intruziune nepermisă in sfera acţiunii in anularea actului.

Analizând hotărârea atacată, in raport de criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi fac verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Înalta Curte constată că întotdeauna cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Cu privire la prima condiţie legală - existenţa unui caz bine justificat - constată Înalta Curte, in acord cu hotărârea primei instanţe, că in cauză există o "îndoială serioasă in privinţa legalităţii actului administrativ" în măsura în care organele fiscale nu au finalizat verificările privind decontul negativ de TVA prin care reclamanta a solicitat compensarea obligaţiilor fiscale. Or, în aceste condiţii strict din perspectiva existenţei cazului bine justificat sunt conturate elemente care să răstoarne prezumţia de legalitate a deciziei Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.

Cât priveşte îndeplinirea cerinţei pagubei iminente, se impune a fi subliniat faptul că iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

Pe lângă aceste argumente, se mai reţine că instanţa investită cu soluţionarea acţiunii in anulare, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 104/CA pronunţată in data de 10 iunie 2015, in dosarul nr. x/2005 a dispus anularea actului administrativ.

6.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 ori art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse supuse Accizelor Armonizate împotriva sentinţei nr. 29/CA. din 26 februarie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2017.