Discrimination based solely on resource scarcity rather than protected criteria in merit allowance allocation.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014 din 27.11.2014, reclamantul Ministerul Tineretului şi Sportului a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării anularea Hotărârii nr. 512/17.09.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013 de către Colegiul Director al CNCD.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1572 din 3 iunie 2015 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Tineretului şi Sportului, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, Ministerul Tineretului şi Sportului a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi rejudecând cauza să fie admisă acţiunea reclamantei.

În motivarea opţiunii sale procesuale reclamantul recurent a susţinut următoarele:

În mod greşit a reţinut instanţa de fond faptul că O.G. nr. 137/2000 se aplica în cazul oricăror "drepturi recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice", prin urmare şi în ceea ce priveşte acordarea indemnizaţiei de merit pentru rezultate deosebite în sport prevăzută de Legea nr. 118/1002.

În acest context, se susţine că Legea nr. 118/2002 nu instituie un drept civil, ci instituie acordarea indemnizaţiei de merit "Pentru realizări deosebite şi pentru recompensarea unei activităţi de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului,." potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2002.

Indemnizaţia de merit se acordă pe baza criteriilor prevăzute în normele de aplicare a Legii nr. 118/2002. Astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 859/2003 "Indemnizaţia de merit se acordă persoanelor nominalizate de Comisia naţională pentru acordarea indemnizaţiei de merit, (...) pe baza criteriilor de atribuire a indemnizaţiei de merit prevăzute în prezentele norme de aplicare a legii."

Aceste dispoziţii legale coroborate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 118/2002 care dispun faptul că Ministerul Tineretului şi Sportului întocmeşte anual propunerile pentru acordarea indemnizaţiei de merit pe care le înaintează pentru nominalizare Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit, contravin poziţiei 1 din dispozitivul Hotărârii nr. 512/2014 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării care dispune faptul că "Acordarea indemnizaţiei de merit pentru foşti sportivi care au obţinut rezultate în activitate, pe criterii nejustificate obiectiv, constituie o faptă de discriminare, conform art. 2 alin. (1), art. 6 lit. h şi alin. (20) alin. (6) din O.G. nr. 137/2000."

Prin hotărârea atacată se reţine în sarcina reclamantului faptul că petenta A. ar fi fost discriminată, prin raportare la dispoziţiile art. 10 lit. h care dispun faptul că "refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilităţi" cu toate că a fost învederat Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin adresa nr. x/10.05.2013 cât şi instanţei de fond faptul că la acest moment toate locurile de care dispune Ministerul Tineretului şi Sportului, respectiv 115 locuri, sunt deja nominalizate persoane cărora le este acordată indemnizaţia de merit, motiv pentru care nu se poate reţine în sarcina Ministerului Tineretului şi Sportului "a unui refuz" atâta vreme cât nu sunt disponibile locuri pentru a putea face noi nominalizări.

În acest context, se apreciază că în mod nefondat a constatat instanţa de fond refuzul reclamantei de a include un anumit solicitant în lista de propuneri, refuz prin care îi este afectat dreptul solicitantului de a putea benefica de indemnizaţia de merit prev. de Legea nr. 118/2002, fără a tine cont de faptul că nu are posibilitatea legală de a face propuneri de acordare a indemnizaţiei de merit cu depăşirea numărului total de locuri alocate, respectiv 115 locuri.

Referitor la "diferenţierea între solicitanţi" s-a învederat atât Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin adresa nr. x/10.05.2013 cât şi instanţei de fond faptul că în această situaţie sunt incidente dispoziţiile art. 19 din H.G. nr. 859/2003 care dispune faptul că "în cazul în care numărul persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezentele norme este mai mare decât numărul de îndemnizaţii alocate sportului, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului va înainta Comisiei naţionale lista cu ordinea atribuirii acestora, în urma analizei făcute de subcomisia de specialitate, care va fi aprobată prin ordin al ministrului de resort.", dispoziţii legale care contravin dispozitivul Hotărârii nr. 512/2014 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, respectiv sentinţei civile nr. 1572/03.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Legiuitorul nu a dispus în sarcina instituţiei care face nominalizările la indemnizaţia de merit, acordarea acestora pe baza unor criterii obiective cum reţine în mod nefondat instanţa de fond, aceste indemnizaţii fiind instituite pentru realizări deosebite şi pentru recompensarea unei activităţi de notorietate, respectiv lăsându-i la aprecierea fiecărei instituţii să facă aceste nominalizări, ca un factor deliberativ.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 26 octombrie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 decembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul Ministerul Tineretului şi Sportului este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Hotărârii nr. 512/17.09.2014 prin care emitentul acesteia, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a constatat că acordarea indemnizaţiei de merit pentru foştii sportivi care au obţinut rezultate în activitate, pe criterii nejustificate obiectiv, constituie o faptă de discriminare, conform art. 2 alin. (1), art. 10 lit. h şi art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 republicată.

La baza investigaţiei efectuate de intimatul C.N.C.D. a stat sesizarea numitei A. privind discriminarea sa în raport de alţi sportivi cu rezultate deosebite în sport care beneficiază de indemnizaţie de merit, prin neacordarea acesteia şi petentei, conform Legii nr. 118/2002.

În considerentele hotărârii C.N.C.D. s-a reţinut în esenţă că s-a solicitat reclamantei prin mai multe adrese să facă dovada contrară şi să comunice criteriile obiective după care face evaluarea dosarelor în vederea obţinerii indemnizaţiei de merit conform Legii nr. 118/2002, fără ca acesta să depună vreun răspuns.

În acest context, s-a constatat că nu există un criteriu obiectiv după care se face diferenţierea între foştii sportivi cu rezultate deosebite în sport, care au obţinut indemnizaţie de merit şi care nu au obţinut indemnizaţie de merit, iar prin acest tratament discriminatoriu este afectat dreptul petentei la o astfel de indemnizaţie.

Criticile reclamantului referitoare la greşita reţinere a unui tratament discriminatoriu, sunt întemeiate.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."

Sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al normei mai sus menţionate " prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare."

Rezultă din cele expuse în precedent că pentru existenţa unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferenţiat al petentului în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influenţat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al reclamantului vătămat, iar în final dacă lipseşte în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferenţă de tratament.

Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare.

În prezenta cauză se poate reţine existenţa unui tratament diferenţiat al reclamantei în raport de alţi sportivi care îndeplinesc condiţiile legale pentru acordarea indemnizaţiei de merit conform Legii nr. 118/2002 şi H.G. nr. 859/2003, prin împrejurarea că nu au fost stabilite criterii obiective suplimentare celor cuprinse în actele normative anterior menţionate, prin care să se facă departajarea în cazul în care numărul persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale este mai mare decât numărul de indemnizaţii alocate sportului.

Însă, hotărârea C.N.C.D. atacată în prezenta cauză nu relevă care este criteriul de discriminare care influenţează tratamentul diferenţiat între sportivii cu aceeaşi vocaţie la dobândirea dreptului de indemnizaţie de merit conform Legii nr. 118/2002.

Inexistenţa unor criterii obiective pentru acordarea indemnizaţiei de merit, prin ele însele, nu creează o diferenţă de tratament. Art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, neîntâmplător citat mai sus, califică ca discriminatorii practicile aparent neutre, cum ar fi şi situaţia de faţă şi care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, astfel că nu există discriminare fără ca inegalitatea de tratament la care este supusă o persoană să nu rezulte sau să fie influenţată de un asemenea criteriu.

Dispoziţiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 care reglementează sarcina probei în această materie, nu înlătura obligaţia petentei sau a consiliului pârât de a administra probele necesare şi utile a forma convingerea existenţei unui tratament discriminatoriu, care să fie influenţat de un criteriu determinat sau determinabil, care să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării unui drept. Numai constatarea celor trei condiţii duce la naşterea prezumţiei că diferenţierea de tratament nu este justificată obiectiv de un scop legitim, revenind autorului tratamentului sarcina de a face proba contrară în această privinţă. În alte cuvinte, dovada unui tratament diferenţiat nu exonerează de la probaţiune şi nu face să se prezume existenţa unui criteriu în raport de care două persoane sunt tratate diferit.

În raport de aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că hotărârea C.N.C.D. contestată în prezenta cauză este nelegală, sancţionând o conduită care nu e discriminatorie, hotărârea instanţei de fond care o validează fiind dată cu aplicarea şi interpretarea eronată a normelor de drept material, fapt ce reclamă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Tineretului şi Sportului şi, casând sentinţa atacată, va admite acţiunea şi va anula Hotărârea nr. 512 din 17.09.2014 emisă de C.N.C.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei nr. 1572 din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând pe fond cauza, admite acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Tineretului şi Sportului.

Anulează Hotărârea nr. 512 din 17.09.2014 emisă de C.N.C.D.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2018.