Funding challenge under Measure 123 fails; appeal dismissed as unfounded for unmet eligibility criteria.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant company's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment that rejected the company's administrative action; the dismissal is final. The dispute arose from the company's challenge to a funding decision under Measure 123 (establishing a cereal mill), specifically contesting the 0 points awarded for criterion S7 in the eligibility notification, the rejection of its preliminary complaint, and the related contestation reports, and seeking re-scoring and contract conclusion. The Court held that the lower court's reasoning satisfied procedural requirements, and that the company's substantive challenges were mis-categorized under the wrong grounds of appeal; decisively, the company failed to prove it met the mandatory eligibility criteria, including land ownership and wheat production, as required by HG No. 224/2008 art. 21(2) and the applicant guide, and the appeal was assessed under art. 488(1)(6) and art. 496 of the Civil Procedure Code, with no grounds for cassation under Law No. 554/2004.
Legislator headnote
AI generatedart. 497 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 din C. proc. civ; Funding challenge under Measure 123 fails; appeal dismissed as unfounded for unmet eligibility criteria: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Obiectul actiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/07.04.2014 şi precizată reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat:
- anularea în parte a notificării nr. x/10.07.2013, prin care autoritatea emitenta in speţa Agenţia pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit a declarat proiectul ca fiind eligibil, cu privire la punctajul de 0 puncte acordat pentru criteriul S7,
- anularea notificării solicitantului privind contestaţia depusa, nr. x/21.10.2013, prin care Agenţia de Plaţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit respinge integral plângerea prealabila formulata împotriva notificării nr. x/10.07.2013,
- anularea Raportului de contestaţie nr. x/17.10.2013 şi a Raportului de analiză a contestatiei nr. x/27.08.2013 şi pe cale de consecinţa ca urmare a anulării acestor acte, obligarea intimatului la menţinerea proiectului ca fiind eligibil, acordarea punctajului maxim de 4 puncte la criteriul S7 cu consecinţa imediata şi directa de încheiere a contractului nerambursabil depus pe Măsura 123 intitulat: "Înfiinţare moara de cereale la S.C. A. S.R.L. din judeţul Bihor".
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 178/CA/2014 - R din 13 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale din Cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; fără cheltuieli de judecată.
3. Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin cererea de recurs s-a solicitat casarea în totalitate a sentinţei atacate şi rejudecarea, în principal, cu trimitere la instanţa iniţial învestită conform art. 497 C. proc. civ., iar, în subsidiar, cu reţinerea cauzei şi admiterea integrală a acţiunii astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.
În contextul prezentării situaţiei de fapt, s-a susţinut de către recurentă că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât, încă din preambulul motivării, se poate observa că instanţa s-a aflat într-o eroare cu privire la stadiul proiectului depus de reclamantă, proiect care a fost declarat eligibil, iar nu neeligibil cum, în mod greşit, a reţinut judecătorul fondului.
S-a susţinut, de asemenea, că, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că societatea reclamantă nu a prezentat în studiul de fezabilitate şi în memoriul justificativ îndeplinirea cerinţelor de la acest criteriu astfel cum rezultă din actele depuse la dosar.
În fine, s-a considerat de către recurenta - reclamantă că prima instanţă nu a motivat soluţia de respingere a acţiunii, mulţumindu-se a relua integral apărarea intimaţilor, aprecierea legalităţii şi temeiniciei actelor contestate nefiind trecute prin propriile filtre de control.
În drept, recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
4. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata - pârâtă s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.
5. Procedura în faţa instanţei de recurs
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 iunie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de declarat de S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinţei nr. 178/CA/2014 - R din 13 octombrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
6. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.
6.1 Argumente relevante
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În fapt, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, precizată ulterior, prin care a solicitat următoarele: anularea, în parte, a notificării nr. x/10.07.2013, prin care Agenţia pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit a declarat proiectul ca fiind eligibil, cu privire la punctajul de 0 puncte acordat pentru criteriul S7; anularea notificării solicitantului privind contestaţia nr. x/21.10.2013, prin care Agenţia de Plaţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit a respins integral plângerea prealabila formulată împotriva notificării nr. x/10.07.2013; anularea Raportului de contestaţie nr. x/17.10.2013 şi a Raportului de analiză a contestatiei nr. x/27.08.2013 şi, pe cale de consecinţa, obligarea intimatului la menţinerea proiectului ca fiind eligibil, acordarea punctajului maxim de 4 puncte la criteriul S7 cu consecinţa imediata şi directa de încheiere a contractului nerambursabil depus pe Măsura 123 intitulat:
"Înfiinţare moara de cereale la S.C. A. S.R.L. din judeţul Bihor".
Recurenta critică soluţia primei instanţe exclusiv prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.
Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea primei instanţe cu privire la soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.
Instanţa de control judiciar apreciază că motivarea clară şi accesibilă a primei instanţe răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce priveşte modalitatea de apreciere a probatoriului, respectiv înlăturarea avizului de recunoaştere cu nr. x/22.09.2010 eliberat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a adeverinţei nr. x/13.08.2012 emisă de Direcţia pentru Agricultură Bihor, sau imprejurarea că ar fi reţinut eronat proiectul ca fiind neeligibil în loc să constate că a fost declarat eligibil dar neselectat, se constată că acestea nu pot fi subsumate cazului de care prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ci pct. 8 al aceluiaşi articol.
Reţine instanţa de recurs, în acord cu soluţia primei instanţe, că, deşi reclamanta a avut la dispoziţie toate informaţiile necesare pentru a întocmi dosarul cererii de finanţare, având obligaţia de a respecta toate criteriile de eligibilitate şi de a prezenta documente în acest sens, aceasta nu a depus o documentaţie care să poate fi încadrată în categoria proiectelor eligibile şi selectate.
De asemenea, astfel cum s-a arătat, recurenta - reclamantă nici în faţa instanţei de recurs, nu a produs dovada deţinerii suprafeţelor de teren (care pot fi cultivate) şi nici producţia obţinută pe categoria de cultură, relevantă pentru calificare fiind doar producţia de grâu, solicitând atât primei instanţe cât şi celei de recurs, să prezume îndeplinirea condiţiilor în raport de scopul şi obligaţiile grupului de producători, recunoscut de Ministerul Agriculturii.
Potrivit art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008 beneficiarul trebuie să depună din proprie iniţiativă toate eforturile pentru a lua cunoştinţă de toate informaţiile oferite, astfel încât să cunoască înainte de asumarea obligaţiilor toate drepturile şi obligaţiile născute din contractul de finanţare, astfel că pentru selecarea unui proiect este obligatoriu a fi indeplinite criteriile de eligibiliate astfel cum sunt ele cuprinse în Ghidul solicitantului pentru măsura 123.
6.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate
În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 ori art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinţei nr. 178/CA/2014 - R din 13 octombrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2017.