Jurisdictional conflict over administrative-tax tribunal competence for claims challenging silent refusal of local forest authority and claiming accessory compensation against central ministry

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Tribunalului Harghita, secţia civilă la data de 23 mai 2017, înregistrată sub nr. x/2017, reclamantul A. Suseni a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, să se constate nesoluţionarea în termenul legal de 30 de zile a Cererii nr. x/30.03.2017 şi, în consecinţă, să dispună următoarele:

- Obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 27.634,79 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, pentru suprafaţa de pădure de 122,30 ha, situată în tipul funcţional TII cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, aferente anului 2017;

- Obligarea în solidar a pârâţilor la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 27.634,79 RON, începând cu data de 03.04.2017 şi până la plata efectivă a debitului;

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Harghita, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 2086 din 01 noiembrie 2017, Tribunalul Harghita, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că nici art. 1 alin. (3) şi art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi nici art. 97 alin. (1) din Codul silvic nu conferă compensaţiilor la plata cărora reclamanta se consideră îndreptăţită caracterul de contribuţii în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Compensaţiile pretinse sunt venituri publice în sensul legii care reglementează taxele judiciare de timbru, dar nu orice venit public se încadrează în vreuna din categoriile enumerate la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiţii, criteriul care operează la stabilirea competenţei materiale este cel al autorităţii publice chemate în judecată şi, din moment ce într-unul din capetele de cerere se pretinde obligarea unei autorităţi publice centrale (Ministerul Apelor şi Pădurilor) să efectueze o operaţiune administrativă de plată a unor sume de bani, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este competentă material şi teritorial să soluţioneze integral acţiunea dedusă judecăţii.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 153 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că indiferent de cadrul procesual stabilit de reclamant, respectiv formularea cererii în contradictoriu cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, ceea ce determină competenţa instanţei de contencios administrativ este obiectul dedus judecăţii. Or, astfel cum neechivoc rezultă din acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a înţeles să atace un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi. Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, şi care este îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor şi Pădurilor este accesorie acţiunii ce vizează refuzul nejustificat concretizat în adresa anterior indicată astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competenţa poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii, respectiv constatarea nesoluţionării în termenul legal a cererii adresate pârâtei Garda Forestieră Braşov.

Cu privire la faptul că obligaţia acordării de despăgubiri îi revine statului, prin intermediul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, instanţa a reţinut că, în sensul art. 6, coroborat cu art. 12 din H.G. nr. 861/2009, sumele necesare decontării se transmit către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, acestea din urmă fiind cele care efectuează plăţile (de altfel tot prin intermediul acestor structuri se transmite documentaţia şi se calculează efectiv cuantumul despăgubirilor).

În aceste condiţii, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului administrativ-fiscal, în speţă, Tribunalul Harghita.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În contextul reţinut în mod corect de către instanţa învestită prin declinare, obiectul principal al cererii introductive îl reprezintă actul administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat de acordare a unor drepturi prin nesoluţionarea în termenul legal a cererii adresate pârâtei Garda Forestieră Braşov, înregistrată sub nr. x din 30.03.2017.

Înalta Curte constată că refuzul nejustificat ce se doreşte a fi constatat în cauza dedusă judecăţii este un act administrativ asimilat, supus legii contenciosului administrativ, iar în cadrul unui litigiu de contencios administrativ, calitate procesuală pasivă are autoritatea publică obligată la soluţionarea cererii formulate, în speţă, Garda Forestieră Braşov, care este o autoritate publică judeţeană.

În aceste condiţii, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, conform cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene/…/se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".

Împrejurarea că reclamanta a formulat un capăt de cerere în contradictoriu cu autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, respectiv Ministerul Apelor şi Pădurilor, nu este de natură a atrage competenţa materială a curţii de apel.

Astfel, cererea de acordare a despăgubirilor, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, şi care este formulată în contradictoriu şi cu Ministerului Apelor şi Pădurilor, este accesorie acţiunii ce vizează refuzul nejustificat de acordare a unor drepturi astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., competenţa poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecăţii, respectiv constatarea refuzului nejustificat al Garzii Forestiere Braşov.

De altfel, în considerarea specificului cererilor în materia contenciosului administrativ, o acţiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca cerere accesorie unei acţiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, fie el tipic sau asimilat, în acest sens fiind relevante dispoziţiile art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

În referire la faptul că obligaţia acordării de despăgubiri îi revine statului, prin intermediul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 6 coroborat cu art. 12 din H.G. nr. 861/2009, sumele necesare decontării se transmit către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, acestea din urmă fiind cele care efectuează plăţile.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la obiectul cauzei şi având în vedere că actul administrativ asimilat contestat în cauza dedusă judecăţii ţine de capacitatea administrativă a unei autorităţi publice judeţene, competenţa de soluţionare a cauzei în fond aparţine tribunalului administrativ-fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. Suseni şi pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Apelor şi Pădurilor în favoarea Tribunalului Harghita.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 februarie 2018.