Administrative fines upheld: Supervisor duty to verify internal controls is non-delegable.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară:

1. Anularea Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 256 din data de 20.01.2014 ("Decizia iniţială") prin care reclamantul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 30.000 RON;

2. Anularea Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 112 din data de 02.04.2014 ("Decizia finală"), prin care ASF a respins plângerea prealabilă împotriva deciziei iniţiale.

1.2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3042 din 11 noiembrie 2014 a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a anulat Deciziile ASF nr. 256/2014 şi nr. 112/2014.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3042 din 11 noiembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat.

În susţinerea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material incidente speţei, respectiv pe cele ale Legii nr. 32/2000 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe cele ale Ordinului Preşedintelui C.S.A. nr. 18/2009 privind principiile de organizare a unui sistem de control intern şi management al riscurilor precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern la asigurători/reasigurători.

În baza Deciziei Preşedintelui A.S.F. nr. 376/18.07.2013 o echipă de control din cadrul A.S.F. a desfăşurat un control inopinat la sediul Societăţii B. S.A. care a avut ca obiect verificarea portofoliului de contracte de asigurări de viaţă care conţin clauze contractuale care permit răscumpărarea.

În urma controlului a fost încheiat Procesul Verbal nr. x/01.10.2013. semnat cu obiecţiuni de Preşedintele Directoratului, în care s-au reţinut următoarele:

- au fost încălcate condiţiile contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate faţă de valoarea contului asiguratului, fiind identificate contracte de asigurare de grup pentru angajaţi - Employee Benefits (EB) pentru care au fost efectuate răscumpărări parţiale de către angajaţii societăţii cu nerespectarea acestor condiţii:

- "pentru răscumpărarea parţială nu este respectată limita ele 90% din valoarea Contului ele investiţii" (pag. 12 din Procesul-verbal de control nr. x/01.10.2013), au fost încălcate prevederile procedurilor interne ale societăţii privind încheierea, derularea şi gestionarea contractelor de grup referitoare la termenul de răscumpărare faţă de data încheierii contractului:

"Prin procedura privind încheierea, derularea şi gestionarea contractelor de grup, in vigoare la data de 01.03.2013, s-au introdus următoarele: . răscumpărarea este posibilă, doar pentru clauza de economisire şi doar dacă au trecut minim 6 luni de la încheierea asigurării şi plăţile sunt la zi" (pag. 17 din Procesul-verbal),

- . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . nerespectarea termenului de 6 luni, de la data încheierii contractelor de asigurare şi până la data răscumpărării, constatată de echipa de control, s-a efectuat în baza analizării "Situaţiei privind răscumpărările parţiale", pusă la dispoziţia echipei de control de către societate" (pag. 18).

- ceea ce conduce la concluzia că sistemul de control intern al societăţii nu a funcţionat.

S-a susţinut astfel că nefuncţionarea corespunzătoare a sistemului de control intern al societăţii s-a datorat nerespectării de către Consiliul de Supraveghere a art. 3 lit. e). art. 35 alin. (1) şi alin. (2) lit. 0 din Normele privind principiile de organizare a unui sistem de control intern şi management al riscurilor. precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern la asigurători/reasigurători aprobate prin Ordinul Preşedintelui C.S.A. nr. 18/07.09.2009, cu modificările şi completările ulterioare. coroborate cu art. 20 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 32/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

In conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. a) şi d) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, fapta de a nu respecta obligaţiile reglementate prin normele adoptate conform art. 8 alin. (1), precum şi prin deciziile sau avizele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (în prezent A.S.F.) emise conform art. 4 alin. (26) şi art. 8 alin. (2) din lege, constituie contravenţie şi se sancţionează" conform prevederilor alin. (3) al art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Critica recurentei s-a axat în principal pe susţinerile instanţei de fond precum că în considerentele sentinţei civile atacate instanţa de fond a reţinut, în mod netemeinic, că "atribuţiile pe linia monitorizării adecvate şi eficiente a sistemului de control intern revin, potrivit art. 36 din Anexa 1, Ordinul CSA nr. 18/2009, conducerii executive şi nu celei administrative".

Astfel, la societăţile care au un sistem de conducere dualist, cum este cazul Societăţii B. S.A., consiliul de supraveghere are atribuţii de conducere administrativă a societăţii.

Aceste dispoziţii nu contravin atribuţiilor consiliului de supraveghere reglementate de Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale. Astfel, potrivit art. 1539 principalele atribuţii ale consiliului de supraveghere sunt:

- exercitarea controlului permanent asupra conducerii societăţii de către directorat:

- numirea şi revocarea membrilor directoratului;

- verificarea conformităţii cu legea, actul constitutiv şi hotărârile adunării generale a operaţiunilor de conducere a societăţii;

- raportează cel puţin o dată pe an adunării generale a acţionarilor cu privire Ia activitatea de supraveghere desfăşurată.

În considerentele sentinţei civile nr. 3042/11.11.2014, instanţa de fond a menţionat faptul că reclamantul "a întreprins măsuri pentru îndeplinirea atribuţiilor cu privire la verificarea implementării corecte a sistemului de control intern", dar implementarea reprezintă numai una dintre componentele obligaţiei de menţinere a unui sistem de control intern adecvat şi eficient. In speţă, insă, sancţionarea intimatului-reclamant a fost determinată de nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 35 alin. (2) lit. g) din Norme, şi anume aceea de a cere să fie periodic informată despre eficacitatea sistemului de control intern şi de gestiune a riscurilor.

Reclamantului nu i s-a imputat omisiunea de implementare a sistemului de control intern şi de gestiune a riscurilor, ci omisiunea de verificare a modalităţii de implementare a sistemului de control intern de către conducerea executivă a societăţii.

Faţă de cele reţinute în motivarea sentinţei Curţii de Apel conform cărora:

"conducerea administrativă din care face parte Consiliul de Supraveghere al cărui membru este reclamantul, nu are atribuţii de control intern şi nici de monitorizare a funcţionării acestuia", învederăm Onoratei Instanţe următoarele:

- atribuţiile stabilite în sarcina conducerii administrative (Consiliul de Supraveghere) şi a conducerii executive (Directorat) în ceea ce priveşte controlul intern al societăţii sunt distincte. Astfel:

- potrivit art. 36 alin. (1) lit. e) din Norme "Conducerea executivă a asigurătorului/reasiguratorului are responsabilităţi pe linia monitorizării funcţionării adecvate şi eficiente a sistemului de control intern'", urmărind dacă "personalul societăţii îşi cunoaşte propriul rol şi propriile responsabilităţi, cu scopul de a fi efectiv implicat în desfăşurarea controlului ca şi cum ar face parte din propria sa activitate",

- potrivit art. 35 din Norme "Conducerea administrativă a asigurătorilor/reasiguratorilor verifică dacă conducerea societăţii implementează corect sistemul de control intern şi de gestiune a riscurilor".

Referitor la motivarea deciziei de soluţionare s-a precizat că Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare reglementează activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, instituind o procedură de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor în legătură cu activitatea asigurătorilor derogatorie de la dispoziţiile cu caracter general ale O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Având caracterul unei norme speciale, Legea nr. 32/2000 derogă şi se aplică cu prioritate în raport cu norma generală reprezentată de O.G. nr. 2/2001, potrivit principiului,.specialia generalibus derogant.

Astfel, potrivit art. 39 alin. (11) din Legea nr. 32/2000 "Contravenţiilor prevăzute la alin. (2) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel".

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 32/2000, constatarea încălcării prevederilor legale, precum şi a avizelor, deciziilor sau solicitărilor de rapoarte se face de către CSA (în prezent ASF) prin exercitarea unui control permanent, periodic sau inopinat al activităţii asigurătorilor, reasiguratorilor, intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări.

II.Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Trebuie subliniat dintr-un început faptul că recurenta, cu ocazia controlului inopinat a sancţionat toţi membrii Consiliului de Supraveghere al B. .

Cum şi aceşti membrii ai consiliului de Supraveghere au contestat soluţiile de sancţionare instanţa de judecată a pronunţat hotărâri în acest sens.

Astfel, în dosarul nr. x a fost pronunţată Decizia nr. 3165/15.011.2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost admis recursul declarat de ASF, casată sentinţa şi rejudecând acţiunea reclamantului C. a fost respinsă ca neîntemeiată.

În dosarul nr. x a fost pronunţată Decizia nr. 3473/8.12.2014 prin care a fost admis recursul declarat de ASF, casată sentinţa şi respinsă acţiunea reclamantului D. ca neîntemeiată.

În raport de aceasti soluţie, un alt argument în sensul respingerii recursului declarat este şi respectarea art. 6 din CEDO.

În raport cu jurisprudenţa CEDO în Cauza Beian împotriva României, pentru ca instanţa supremă să nu pronunţe soluţii contrare în cauze identice, soluţia în prezenta cauză este concordantă cu cea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarele susamintite.

În Hotărârea pronunţată în Cauza Beian, CEDO a subliniat că divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natură, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având autoritate asupra competenţei lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanţe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicţii ale jurisprudenţei (Zielinski şi Pradal şi Gonzales şi alţii împotriva Franţei [GC], nr. 24846/94 şi 34165/96 la 34173/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII) şi că în loc să-şi îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casaţie a devenit ea însăşi sursa nesiguranţei juridice, micşorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII şi Păduraru paragraful 98, în cazul în care s-ar pronunţa soluţii contrare în speţe identice.

În Dosarul nr. x având ca obiect anularea Deciziei ASF nr. 251/21.04.2012 s-a respins recursul lui E. împotriva sentinţei de menţinere a sancţiunii aplicată prin Decizia nr. 342/7 februarie 2017 a ICCJ.

În Dosarul nr. x având ca obiect anularea Deciziei ASF nr. 255/21.04.2014, s-a respins recursul formulat de F. împotriva sentinţei prin care i s-a respins cererea de anulare a actului administrativ, prin Decizia nr. 283/31.01.2018 a ICCJ.

Doar în legătură cu sancţionarea lui G. contestarea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti de respingere a acţiunii nr. 171/27.01.2015, nu a primit o soluţie în calea de atac.

Analizând şi fondul recursului, instanţa constată că acesta este întemeiat.

Astfel, în raport de susţinerile din sentinţa analizată precum că atribuţiile de monitorizare a sistemului de control intern revin conducerii executive şi nu cele administrative, se reţin următoarele

Fapta săvârşită de reclamant constă în încălcarea dispoziţiilor art. 3 lit. e) şi art. 35 alin. (1) şi (2) lit. f) din Normele privind principiile de organizare a unui sistem de control intern şi management al riscurilor, precum şi organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit intern la asigurători/reasigurători, puse în aplicare prin Ordinul nr. 18/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA, în prezent atribuţiile fiind preluate de ASF), cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 20 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 32/2000.

Din verificările efectuate de ASF rezultă că au fost încheiate contracte de asigurare de grup pentru angajaţi (EB), pentru care au fost efectuate răscumpărări parţiale de către angajaţii societăţii cu încălcarea condiţiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate faţă de valoarea contului asiguratului şi cu încălcarea prevederilor din cadrul procedurilor interne ale societăţii privind încheierea, derularea şi gestionarea contractelor de grup referitoare la termenul de răscumpărare faţă de data încheierii contractului.

Aceasta este situaţia de fapt care nu este contestată în cauză, reclamantul susţinând, în apărare, că atribuţiile privind efectuarea verificării nu reveneau membrilor Consiliului de Supraveghere, ci conducerii executive a societăţii, adică Directoratului.

Constatările ASF-ului cu privire la faptele săvârşite de angajaţi demonstrează că sistemul de control intern al societăţii nu a funcţionat, iar organele de conducere ale societăţii în cauză nu şi-au îndeplinit obligaţiile privind efectuarea controlului în materia implementării procedurilor interne. Această situaţie a determinat ASF-ul să amendeze reclamantul în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere, pentru neîndeplinirea obligaţiilor proprii ale conducerii societăţii B.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) lit. b) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor:

"(1) Asigurătorul trebuie să îşi conducă activitatea, cu respectarea normelor prudenţiale specifice, conform practicilor în asigurări (...)

(3)Asigurătorul are obligaţia:

b) să supravegheze activitatea personalului propriu, a unităţilor din subordine şi a agenţilor, subagenţilor şi agenţilor subordonaţi şi să instituie proceduri antifraudă, astfel încât să nu fie periclitată activitatea de asigurare desfăşurată de asigurător."

Din cuprinsul dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, respectiv art. 1, pct. 15, raportat la art. 35 din Ordinul CSA nr. 18/2009, rezultă că atribuţiile de control se regăseau şi în sarcina membrilor Consiliului de Supraveghere, nu numai în sarcina consiliului de administraţie al societăţii.

Articolul 1 pct. 15 din Ordinul nr. 18/2009 al CSA (antecesorul ASF-ului) stabileşte înţelesul noţiunii de conducere administrativă a unei societăţi în sensul următor: "Conducere administrativă - consiliul de administraţie sau consiliul de supraveghere, pentru societăţile care au adoptat sistemul dualist de conducere."

În cazul societăţii B. s-a adoptat sistemul dualist de conducere, deoarece au fost instituite ca organe de conducere, atât Consiliul de Supraveghere, cât şi Directoratul care îndeplineşte rolul unui executiv al unui consiliu de administraţie.

Aşa fiind, este evident că, în speţă, membrii Consiliului de Supraveghere fac parte din conducerea administrativă a societăţii, urmând să fie înlăturate susţinerile reclamantului privind o eventuală contradicţie între Ordinul nr. 18/2009 al CSA şi legea societăţilor comerciale, întrucât în temeiul art. 1539 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, una dintre principalele atribuţii ale Consiliului de Supraveghere constă în exercitarea controlului permanent asupra conducerii executive a societăţii.

Potrivit art. 35 alin. (1) şi (2) lit. f) din Ordinul CSA nr. 18/2009, responsabilitatea pentru stabilirea şi menţinerea unui control intern adecvat şi eficient revine conducerii administrative a asigurătorilor/reasigurătorilor şi în temeiul acestei responsabilităţi are obligaţia de a verifica dacă conducerea societăţii implementează corect sistemul de control intern şi de gestiune a riscurilor conform politicilor stabilite.

Articolul 35 se află în Capitolul IV intitulat "Rolul şi responsabilităţile conducerii administrative şi ale conducerii executive", Secţiunea 1, intitulată "Rolul şi responsabilităţile conducerii administrative şi ale conducerii executive în ceea ce priveşte controlul intern".

Conform art. 35 din Ordinul CSA nr. 18/2009:

"(1) Conducerea administrativă a asigurătorilor/reasigurătorilor este responsabilă pentru stabilirea şi menţinerea unui sistem de control intern adecvat şi eficient.

(2) În contextul prevederilor alin. (1), conducerea administrativă a asigurătorilor/reasigurătorilor are următoarele atribuţii:

f) verifică dacă conducerea societăţii implementează corect sistemul de control intern şi de gestiune a riscurilor conform politicilor stabilite;

g) cere să fie periodic informată despre eficacitatea sistemului de control intern şi de gestiune a riscurilor.

(3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, conducerea administrativă trebuie să întreprindă cel puţin următoarele măsuri;

a) discuţii periodice, cel puţin trimestrial, cu conducerea operativă privind eficienţa sistemului de control intern;

b) analiză periodică, cel puţin trimestrial, a evaluărilor sistemului de control intern efectuate de conducerea operativă şi de auditul intern;

c) urmărirea implementării de către conducerea operativă a recomandărilor formulate de auditul intern, de auditorul financiar extern şi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cu privire la deficienţele sistemului de control intern şi examinarea efectului măsurilor implementate."

Din modul de reglementare rezultă că societăţile de asigurare trebuie să aibă în vedere supravegherea modului de efectuare a controlului intern, iar în acest sens, printre altele, trebuie să aibă loc discuţii între conducerea administrativă din care face parte şi Consiliul de Supraveghere şi conducerea operativă, în scopul atingerii obiectivelor prevăzute de art. 3 din Ordinul CSA nr. 18/2009.

Astfel, potrivit art. 3 din reglementarea menţionată: "În cadrul sistemului de control intern, asigurătorii/reasigurătorii trebuie să definească reguli, proceduri şi o structură organizatorică ierarhizată care să asigure o funcţionare corectă a activităţii în cadrul societăţii şi să urmărească:

a) desfăşurarea activităţii în condiţii de eficienţă şi rentabilitate;

b) controlul adecvat al riscurilor care pot afecta atingerea obiectivelor societăţii;

c) furnizarea unor informaţii corecte, relevante, complete şi oportune structurilor implicate în luarea deciziilor în cadrul societăţilor şi utilizatorilor externi ai informaţiilor;

d) protejarea patrimoniului;

e) conformitatea activităţii societăţii cu reglementările legale în vigoare, politica şi procedurile societăţii."

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 4 lit. a) din acelaşi act normativ: "Activităţile de control intern includ cel puţin următoarele:

a) analize la nivelul conducerii administrative şi al conducerii executive."

Reglementările din art. 35 şi art. 36 din Ordinul CSA nr. 18/2009, nu se exclud reciproc, fiind necesar ca acestea să fie coroborate şi cu alte texte din reglementarea menţionată, respectiv, art. 1 pct. 14, art. 3 şi 4, dar şi cu art. 1539 din Legea nr. 31/1990, conform căruia una dintre principalele atribuţii ale Consiliului de Supraveghere constă în exercitarea controlului permanent asupra conducerii executive a societăţii.

Elementul material al contravenţiei reţinute în sarcina reclamantului de ASF constă în neîndeplinirea propriilor obligaţii de asigurare a funcţionării permanente a unui sistem de control intern eficient, în scopul prevenirii săvârşirii unor încălcări de felul celor constatate de organul de control.

În speţă, încălcările constatate de ASF constau în încheierea unor contracte de asigurare de grup pentru angajaţi (EB), pentru care au fost efectuate răscumpărări parţiale de către angajaţii societăţii cu încălcarea condiţiilor contractuale referitoare la cuantumul sumei răscumpărate faţă de valoarea contului asiguratului şi cu încălcarea prevederilor din cadrul procedurilor interne ale societăţii privind încheierea, derularea şi gestionarea contractelor de grup referitoare la termenul de răscumpărare faţă de data încheierii contractului.

Esenţial pentru soluţionarea cauzei este efectuarea distincţiei între încălcările procedurilor interne prin efectuarea unor operaţiuni neconforme cu reglementările specifice în materia asigurărilor (cele menţionate mai sus) şi obligaţia de asigurare a funcţionării permanente a unui sistem de control intern eficient, capabil să prevină săvârşirea unor încălcări ale procedurilor interne.

Elementul material al contravenţiei în speţă constă în încălcarea obligaţiei de asigurare a funcţionării permanente a unui sistem de control intern eficient, capabil să prevină săvârşirea unor încălcări ale procedurilor interne, obligaţie ce revenea membrilor Consiliului de Supraveghere al societăţii B.

Scopul exercitării obligaţiei de control al Consiliului de Supraveghere în cadrul societăţii de asigurare nu este unul formal, ci îndeplineşte rolul de apărare al drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România, mai ales pe o piaţă atât de complexă şi cu reglementări foarte specializate, a căror eficienţă şi corectitudine depinde de respectarea procedurilor de către operatorii din piaţă.

Aşa fiind, sunt neîntemeiate susţinerile reclamantului cu privire la situaţia că nu ar fi săvârşit fapta ce intră în cuprinsul elementului material al contravenţiei, deoarece din punct de vedere legal, intra în atribuţiile sale, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al societăţii să analizeze şi să verifice implementarea procedurilor interne de funcţionare în cadrul societăţii.

În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurătorilor, fapta de a nu respecta obligaţiile reglementate, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

În consecinţă, în mod corect ASF-ul a reţinut în sarcina reclamantului săvârşirea contravenţiei şi a aplicat amenda, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 32/2000.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

În raport de analiza de mai sus, recursul se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 urmează a admite recursul, casa sentinţa şi respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 3042 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a -VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2018