Operator's challenge to railway subsidy compensation cap rejected; contract upheld and claims for payment dismissed.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Ministerul Transporturilor şi Guvernul României, a solicitat instanţei să constate nulitatea ar. 5 alin. (1) pct. c din H.G. nr. 455/2014 şi, în principal, să se constate nulitatea absolută a clauzei de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Anexa 3 la Hotărârea nr. 455/2014 a Guvernului României, respectiv Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al societăţii reclamante.

În subsidiar, solicită să se constate ca nescrisă clauza de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L publicat în Anexa 3 la Hotărârea nr. 455/2014 a Guvernului României.

Ulterior, reclamanta A. S.R.L a formulat cerere adiţională, completând cererea iniţială, solicitând să se dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Transporturilor la plata sumei de 1.132.752,37 RON reprezentând diferenţa de preţ al prestaţiilor de transport feroviar de călători efectuate în cursul anului 2014, precum şi plata sumei de 16.898,181 RON, reprezentând dobânda legală, începând cu data de 21.01.2015 şi până la data de 25.08.2015 (data formulării acţiunii) plus dobânda legală până la plata efectivă.

Pe rolul Curţii de Apel Cluj a fost înregistrat la data de 04.02.2015 dosarul nr. x prin care reclamanta A. S.R.L a solicitat instanţei să dispună, în principal, obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Transporturilor la plata sumei de 262.580,96 RON daune interese pentru plata cu întârziere a subvenţiei compusă din dobânda legală şi daune, în baza Contractului de servicii publice pentru perioada 2014-2015 încheiat de reclamantă, precum şi la plata dobânzii legale, aferente sumei menţionate de la data formulării acţiunii şi până la plata efectivă.

În subsidiar, se solicită obligarea în solidar a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Guvernul României la plata sumei de 262.580,96 RON daune interese pentru întârzierea semnării/aprobării prin hotărâre de guvern a Contractului de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al societăţii A. S.R.L., precum şi la plata dobânzii legale aferente sumei datorate începând cu data înregistrării acţiunii şi până la plata efectivă.

Pârâtul Ministerul Transporturilor a formulat la data de 22.04.2015 cerere de chemare în garanţie a Ministerul Finanţelor Publice.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12.05.2015 pronunţată în dosarul nr. x al Curţii de Apel Cluj instanţa a admis excepţia conexităţii şi a dispus trimiterea dosarului nr. x la dosarul nr. x, acest dosar fiind primul cu care a fost investită instanţa.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 44/2016 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. x, a fost admisă în parte acţiunea completată şi precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L.

Astfel, a fost constatată ca nescrisă clauza de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contractul de Servicii Publice pentru perioada 2014-2015 al A. S.R.L., publicat în Anexa 3 la H.G. nr. 455/28.05.2014.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, a fost obligat la plata în favoarea reclamantei a sumei de 591.993,13 RON cu dobânda legală de la data de 31.01.2015, reprezentând diferenţa dintre compensaţia efectivă încasată şi cea pe care ar fi trebuit să o încaseze precum şi a sumei de 153.281,27 RON, daune interese pentru plata cu întârziere a subvenţiei, cu dobânda legală de la data de 04.02.2011.

Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantei A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Totodată a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 44/2016 a Curţii de Apel Cluj, a formulat recurs atât reclamanta A. S.R.L. cât şi pârâtul Ministerul Transporturilor.

I. Prin recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. s-a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând să se admită în tot acţiunea introductivă în sensul constatării nulităţii art. 5 alin. (1) pct. c din H.G. nr. 455/28.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 415/2014, Partea I şi constatarea nulităţii absolute a clauzei de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Anexa 3 la H.G. nr. 455/2014.

Recurenta-reclamantă critică sentinţa din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., respectiv pentru nemotivare cât şi pentru aplicarea greşită a normelor de drept material, motivele de recurs fiind sintetizate pe două aspecte:

1. Nelegalitatea art. 5 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 455/2014 din punct de vedre al procedurii de aprobare şi al conţinutului acesteia;

2. Nulitatea art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contractul de prestare servicii pentru lipsa consimţământului.

În speţă nu a fost respectată procedura de aprobare a unei hotărâri de guvern iar instanţa a reţinut că la elaborarea actului au fost respectate prevederile Regulamentului, hotărârea instanţei fiind nelegală şi contradictorie, deoarece raportat la etapele procedurii de aprobare şi la circumstanţele concrete ale speţei rezultă că Ministerul Transporturilor nu a comunicat Guvernului forma iniţială a Proiectului; nu a întocmit toate documentele impuse de Regulament în procedura de aprobare a hotărârii de guvern; nu a comunicat Guvernului toate documentele aferente Proiectului iar Guvernul nu a restituit Proiectul pentru completarea documentelor însoţitoare.

Hotărârea recurată este şi contradictorie în condiţiile în care deşi se reţine că există neconcordanţe între Proiectul iniţial şi cel publicat se reţine totuşi legalitatea procedurii de elaborare şi aprobare.

Este evident că procedura de elaborare şi aprobare a hotărârii de guvern nu a fost respectată fapt ce atrage nulitatea.

Cu privire la viciile de consimţământ care, în opinia recurentei atrag sancţiunea nulităţii art. 5 alin. (1) lit. c) din hotărârea de guvern, se arată că hotărârea instanţei de fond este nemotivată, fiind aplicate greşit normele de drept material, în condiţiile în care Guvernul a impus unilateral, printr-o prevedere a hotărârii de guvern, o limitare a compensaţiei, care nu îşi are izvorul în lege şi care ar fi trebuit să fie cuvenită şi asumată de părţile contractante.

Instanţa de fond a enumerat dispoziţiile legale enunţând o concluzie fără a prezenta silogismul judiciar, o astfel de hotărâre nefiind motivată.

Concluzia primei instanţe în sensul că "nivelul maxim al compensaţiei se calculează tot prin raportare la total venituri", este consecinţa aplicării greşite a legii, art. 5 alin. (4), art. 38 alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998, Anexa la Regulamentul CE nr. 1370/2007 neimpunând o limitare pe care Guvernul o adoptă prin hotărâre de guvern şi nici nu stabilesc că nivelul compensaţiilor se calculează prin raportare la total venituri.

Legea naţională nu stabileşte alocarea compensaţiilor în funcţie de veniturile totale realizate de operatorul de transport, ci doar în funcţie de criteriile expres prevăzute.

De asemenea, Regulamentul european nr. 1370, privind stabilirea compensaţiei, aplicabile pe plan naţional, nu impune limitarea compensaţiilor în sensul stabilit de hotărârea de guvern, legiuitorul comunitar recunoscând inclusiv dreptul operatorului la un "profit rezonabil" care trebuie înţeles ca "rată de rentabilitate a capitalului care este normală pentru sectorul de activitate, respectiv dintr-un stat membru …" punct 6 din Anexă.

Cu privire la nulitatea art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contract, se susţine incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

Esenţial este că reclamanta nu şi-a exprimat consimţământul cu privire la modificarea clauzei de la art. 11 alin. (2) pct. 1 din Contract, astfel că actul juridic este "izbit de nulitate absolută", situaţie în care prima instanţă a pronunţat o hotărâre contrară dispoziţiilor art. 1179, art. 1182 şi următoarele din C. civ.

Motivarea instanţei este contradictorie în condiţiile în care se reţine lipsa consimţământului dar este validată teza ca nescrisă a clauzei.

Pentru considerentele expuse, se susţine incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

II. Pârâtul Ministerul Transporturilor, a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 44/2016 a Curţii de Apel Cluj, solicitând, în esenţă, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând să se respingă în tot acţiunea completată şi precizată de reclamanta A. S.R.L.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea instanţei nu este motivată, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material.

Hotărârea de Guvern nr. 455/2014, pentru aprobarea actelor adiţionale nr. 1 pe anul 2014 la Contractele de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015 precum şi Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al societăţii A. S.R.L., a fost adoptat de Guvernul României cu respectarea dispoziţiilor art. 38 şi 39 din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe calea ferată şi ale art. 6 din H.G. nr. 74/2012 pentru aprobarea contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015.

Concluzia instanţei de fond, potrivit căreia Ministerul Transporturilor nu avea autorizarea de a modifica clauza de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contract şi ca atare a fost considerată nescrisă, este nelegală, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 1203 C. civ. .

Contractul de servicii publice încheiat cu A. S.R.L., este un Contract de activitate în înţelesul dispoziţiilor art. 37 din O.U.G. nr. 12/1998 care se încheie pe o durată de 4 ani şi se aprobă de Guvern, fiind actualizat anual, după aprobarea bugetului de stat, prin H.G. nr. 455/2014 fiind aprobat Contractul de servicii publice pentru anul 2014-2015.

Analizând legalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. c din H.G. nr. 455/2014, instanţa a reţinut că, compensaţia serviciilor publice sociale pentru transportul feroviar public de călători se primeşte de la bugetul de stat dar nici unul din actele normative reţinut de instanţă nu stabileşte obligativitatea Ministerul Transporturilor de a modifica dispoziţiile H.G. nr. 455/2014, condiţiile de acordare a subvenţiei de stat fiind stabilite prin Hotărâre de Guvern.

Instanţa de fond a fost în eroare atunci când a dispus obligarea Ministerului Transporturilor la plata sumei de 591.999,13 RON.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile legale incidente, acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat pentru prestarea serviciilor publice de transport feroviar de călători, clauzele contractuale se activează numai după publicarea hotărârii de aprobare a Contractului de Servicii în Monitorul Oficial, condiţiile de acordare a subvenţiei către reclamanta A. S.R.L. fiind îndeplinite după publicarea în Monitorul Oficial a H.G. nr. 455/2014.

Ca urmare, concluzia instanţei de fond potrivit căreia formalitatea aprobării prin hotărâre de guvern nu ar constitui o condiţie de validitate a contractului este total eronat.

Instanţa de fond nu a motivat sentinţa cu privire la plata sumei de 591.993,13 RON, o astfel de hotărâre încălcând atât dispoziţiile C. proc. civ. cât şi dispoziţiile art. 6 din CEDO.

Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei pretinse de reclamantă nu are un suport legal, penalităţile nefiind reglementate de lege şi Contractul încheiat de A. S.R.L.

Mai mult, Ministerul Transporturilor efectuează deschiderile de credite bugetare şi transmite sumele operatorilor de transport în raport de prevederile bugetare aprobate şi transmise de Ministerul Finanţelor Publice pe trimestre, iar calculul sumelor cuvenite potrivit indicatorilor realizaţi se face de Ministerul Transporturilor care acordă compensaţiile de la bugetul de stat, la sfârşitul lunii ianuarie pentru anul anterior.

Fiecare deschidere bugetară se face cu încadrarea în bugetul aprobat la nivelul anului şi trimestrului, iar prin actele normative incidente nu se stabileşte un termen de plată astfel încât să poată fi calculate penalităţi.

Cererea de chemare în garanţie a fost respinsă în mod greşit de prima instanţă raportat la dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 coroborat cu prevederile art. 2 lit. e) şi f) din H.G. nr. 34/2001, Ministerul Finanţelor Publice fiind entitatea care asigură administrarea bugetului de stat, fiind în măsură să asigure fondurile necesare pentru satisfacerea creanţelor ce fac obiectul prezentei cauze.

În ceea ce priveşte obligarea recurentei -pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20.000 RON, se apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că în mod greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând totodată excepţia tardivităţii recursului.

În opinia reclamantei, instanţa de fond în mod corect a aplicat şi interpretat dispoziţiile art. 1255 din C. civ., clauza de la art. 11 alin. (1) pct. 2 fiind o clauză standard care trebuia acceptată expres, conform art. 1202 şi 1203 C. civ.

Reclamanta, în combaterea motivelor de recurs, formulate de intimatul Ministerul Transporturilor a reluat argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată, concluzionând că motivele de recurs invocate de pârât nu sunt incidente.

Şi pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului formulat de A. S.R.L.

Prin întâmpinare, intimatul Guvernul României a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, având în vedere că recurentul-reclamant a promovat acţiunea la data de 18.12.2014 fără a parcurge procedura prealabilă, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, se arată că H.G. nr. 455/2014 a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor naţionale şi comunitare, respectiv Regulamentul CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi la Consiliului privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentului CEE nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului, art. 38 şi 39 din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române şi art. 6 din H.G. nr. 74/2012 privind aprobarea contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015.

Prin H.G. nr. 455/2014 s-a dispus actualizarea obligaţiilor de servicii publice sociale în domeniul transportului feroviar de călători pentru anul 2014 fiind aprobat şi Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L. acest fapt fiind necesar ca urmare a încetării activităţii fostului operator de transport feroviar de călători, contractul de servicii publice încheiat cu noul operator fiind în concordanţă cu contractele încheiate în anul 2012 pentru perioada 2012-2015 a celor patru operatori iniţiali.

Pachetul minim social al noului operator de transport este cuprins în pachetul minim social prevăzut în proiectul de H.G. privind aprobarea Actului Adiţional pentru anul 2014 la Contractul de activitate pentru perioada 2012-2015 al Consiliului Naţional de Căi Ferate pentru care se primesc subvenţii/compensaţii de la bugetul de stat ca plata pentru susţinerea transportului feroviar public de călători.

Pentru anul 2014, s-a stabilit ca ponderea indicatorului călător-km să crească de la 20% la 30% şi, ca urmare, în mod legal Executivul a adoptat actul administrativ de aprobare a Contractului de servicii publice pentru perioada 2012-2015.

Dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. c din H.G. nr. 455/2014, reluate la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Anexa 3 la H.G. nr. 455/2014, nu contravin prevederilor legale, respectiv celor ale art. 5 alin. (4), art. 30 alin. (3) şi art. 31 din O.U.G. nr. 12/1998, nivelul maxim al compensaţiei fiind calculat tot prin raportare la total venituri.

Recurentul-pârât Ministerul Transporturilor a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de Guvernul României.

Şi recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea depus de Guvernul României solicitând, în esenţă, respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile ca inadmisibilă având în vedere că prima instanţă s-a pronunţat asupra excepţiei la data de 17.06.2015 iar intimatul Guvernul României nu a formulat recurs împotriva încheierii menţionate

Pe fondul cauzei, se arată că Guvernul a impus unilateral, printr-o prevedere din H.G., o limitare a compensaţiei care nu îşi au izvorul în lege.

La data de 25.08.2016, au fost depuse la dosar Note de şedinţă de către recurentul-pârât Ministerul Transporturilor fiind anexate în copie, adresa nr. x/2016 a Direcţiei Economice din Ministerul Transporturilor şi anexele la care se face referire, probe administrate în raport de dispoziţiile art. 492 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 28.09.2017 a formulat întâmpinare intimatul Ministerul Transporturilor, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 493 alin. (1) raportat la art. 201 alin. (1) C. proc. civ., prin care a solicitat menţinerea sentinţei recurate cu privire la soluţia pronunţată pe cererea formulată de Ministerul Transporturilor privind chemarea în garanţie a Ministerul Finanţelor Publice.

Procedura de filtru

În procedura de filtru a recursului, reglementată de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs formulate de recurenţi, a întâmpinărilor şi a răspunsurilor la întâmpinare, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor formulate în cauză, raport ce a fost comunicat părţilor, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul-pârât Ministerul Transporturilor, la solicitarea instanţei, a depus la dosar acte privind declararea în termen a recursului formulat împotriva sentinţei 44/2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În şedinţa din data de 12 decembrie 2017, instanţa a admis în principiu recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. şi pârâtul Ministerul Transporturilor, părţile fiind citate în şedinţă publică.

Chestiuni prealabile

Cu privire la excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor, instanţa s-a pronunţat prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., recursul fiind admis în principiu, astfel că nu se impune o nouă analiză a aceleiaşi excepţii reiterate de recurenta S.C. A. S.R.L. în şedinţa publică din data de 21 februarie 2018.

Excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de Ministerul Finanţelor Publice a fost calificată de instanţa de recurs ca apărare de fiind ţinând cont de faptul că prima instanţă s-a pronunţat asupra excepţiei, iar intimatul nu formulat recurs împotriva hotărârii pronunţate în cauză.

Cu privire la actele depuse de recurentul Ministerul Transporturilor, se constată că au fost administrate cu respectarea dispoziţiilor art. 492 alin. (2) C. proc. civ., cu precizarea că o mare parte din actele depuse se afla la dosarul de fond respectiv dosarul conexat nr. x/2015 şi dosarul nr. x.

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate de recurenţi, de apărările expuse, ţinând cont, totodată, de dispoziţiile legale incidente se constată următoarele.

1. Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a criticat sentinţa în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 488 alinl. 1 pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţiile în care hotărârea nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii dar sentinţa recurată este dată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., instanţa de fond stabilind împrejurările de fapt esenţiale, evocând normele substanţiale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv fiind susţinută prin considerentele expuse cu privire la criticile invocate vizând nulitatea parţială a H.G. nr. 455/2014.

Instanţa de fond a arătat pe larg considerentele avute în vedere în raport de care a constatat legalitatea procedurii de elaborare şi aprobare a H.G. nr. 455/2014 cât şi motivele pentru care a înlăturat argumentele reclamantului vizând lipsa consimţământului la încheierea contractului, argumentele expuse fiind clare, raţionamentul logico-juridic nefiind contradictoriu.

Doctrina şi jurisprudenţa au statuat că judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument invocat de părţi în susţinerea uneia şi aceleiaşi cereri iar în condiţiile în care instanţa a examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, fără a se putea reţine contradictorialitatea invocată de recurenta-reclamantă, se constată că motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) cpt. 6 C. proc. civ. nu sunt incidente.

Neîntemeiate sunt şi criticile invocate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând aplicarea greşită a normelor de drept material.

Fără a relua situaţia de fapt expusă pe larg de prima instanţă şi necontestată de părţile litigante, se constată că recurenta-reclamantă a solicitat instanţei, în principal să constate nulitatea absolută a art. 5 alin. (1) pct. c din Hotărârea nr. 455/2014 a Guvernului României şi a clauzei de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Anexa la H.G. iar în subsidiar, să se constate ca nescrisă clauza de la art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al societăţii A. S.R.L. publicat în Anexa 3 la H.G. nr. 455/2014.

Criticile expuse de recurentă prin motivele de recurs, vizează nulitatea art. 5 alin. (1) lit. c) din Hotărârea nr. 455/2014 cu referire la viciile de procedură la elaborarea şi aprobarea hotărârii de guvern atacate dar şi prin raportare la prevederile art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998 şi la Anexa Regulamentului CE nr. 1370/2007.

Prin H.G. nr. 455/2014 au fost aprobate actele adiţionale nr. 1 pe anul 2014 la contractele de servicii public în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, aprobate prin H.G. nr. 74/2012 precum şi a Contractului de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L.

Recurenta-reclamantă a solicitat nulitatea art. 5 alin. (1) pct. c din H.G. nr. 455/2014 faţă de dispoziţiile O.U.G. nr. 12/1998 şi Regulamentul CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului precizând totodată că există o "reală discrepanţă între textul semnat de subscrisa şi textul publicat în Monitorul Oficial".

Deşi reclamanta a solicitat instanţei să constate nulitatea art. 5 alin. (1) pct. c din H.G., prin motivele de recurs se invocă "neregularităţi ce atrag nelegalitatea procedurii de elaborare a H.G.", instanţa de recurs urmând să verifice legalitatea hotărârii recurate cu respectarea dispoziţiilor art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) teza unu, art. 397 alin. (1) şi art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în temeiul art. 108 din Constituţia Românie, republicată, şi art. 38 şi 39 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 12/1998, privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 74/2012 privind aprobarea Contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015 respectiv al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR S.A. (Anexa 1), al S.C. B. (Anexa 2), al S.C. C. S.R.L. (Anexa 3) al S.C. D. S.A. (Anexa IV) şi al S.C. E. S.R.L. (anexa V).

În perioada de valabilitate a Contractului de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, S.C. A. S.R.L. a preluat activitatea de transport feroviar de călători a S.C. C. S.R.L., contractul de servicii publice pentru perioada 2012-2015 fiind prevăzut în Anexa III al H.G. nr. 74/2012.

Potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998 republicată, cu modificările şi completările ulterioare "Contractele prevăzute de art. 37 şi 38 se încheie pentru o durată de până la 5 ani, se aprobă de către Guvern şi se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat.

Potrivit art. 5 alin. (4) din acelaşi act normativ "Diferenţa dintre tarifele stabilite pentru transportul feroviar public de călători şi costurile reale de transport, la care se adaugă o cotă de profit de maxim 3% constituie compensaţia serviciilor publice sociale pentru transportul feroviar public de călători şi se primesc de operatorii de transport, nediscriminatoriu, de la bugetul de stat".

Prin art. 5 din H.G. nr. 455/2014 pentru aprobarea actelor adiţionale nr. 1 la Contractele de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, aprobate prin H.G. nr. 74/2012, precum şi a Contractului de servicii publice în perioada 2014-2015 de S.C. A. S.R.L. au fost aprobate condiţiile de acordare a compensaţiilor în transportul feroviar de călători, în anul 2014 pentru toţi operatorii de transport feroviar de călători, în condiţii identice şi nediscriminatoriu, contractele şi actele adiţionale fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 415 din 04.06.2014.

Prin H.G. nr. 455/2014 s-a dispus actualizarea pentru anul 2015 a pachetului minim social în transportul feroviar de călători iar potrivit art. 5 alin. (1) lit. c), a) cărui nulitate a fost solicitată, procentul maxim al compensaţiei nu poate depăşi 75% din total venituri pentru trenurile A. şi 85% din total venituri pentru trenurile Regio.

Ponderea indicatorului călător-km a fost stabilită în raport de dispoziţiile Legii nr. 361/2013 privind ratificarea Angajamentului Stand-by de tip preventiv dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin Scrisoarea de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti la 12 septembrie 2013 şi aprobate prin Decizia Consiliului directorilor executivi al Fondului Monetar Internaţional din 27 septembrie 2013, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 455/2014 fiind legale.

Ministerul Transporturilor care deţine autoritatea de stat în domeniul transporturilor feroviare a elaborat proiectul de act normativ, fiind solicitate avizele necesare conform art. 9 din Legea nr. 24/2000 ţinând cont, totodată, de dispoziţiile H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea aprobării/adoptării, fiind respectată atât procedura de elaborare, reglementată în capitolul IV din actul normativ menţionat cât şi procedura de aprobare stabilită la Capitolul V, avizul Ministerului Justiţiei fiind solicitat în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (7) din Regulament.

Faţă de considerentele expuse, se constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect normele de drept material incidente, viciile de procedură invocate de recurentă vizând elaborarea şi aprobarea H.G. nr. 455/2014 neputând fi reţinute, la elaborarea actului normativ fiind respectate atât dispoziţiile Legii nr. 24/2000 cât şi ale H.G. nr. 561/2009.

Nici criticile vizând nulitatea art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L., publicat în Monitorul Oficial nr. 415/2014 nu pot fi reţinute.

Astfel, dispoziţiile art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contract, au preluat dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 455/2014, şi vizează procentul maxim al compensaţiei ce nu poate depăşi 75% din totalul veniturilor pentru trenurile A. şi 85% din totalul veniturilor pentru trenurile Regio.

Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al societăţii A. S.R.L. este un contract de activitate, conform art. 37 din O.U.G. nr. 12/1998, ce cuprinde elementele enumerate de art. 38 alin. (1) pct. 2 fiind aprobate de Guvern şi se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat conform art. 39 din acelaşi act normativ.

Recurenta-reclamantă a acceptat oferta în condiţiile art. 1178 noul C. proc. civ. şi a executat contractul în condiţiile legii speciale context în care nu se poate reţine nulitatea dispoziţiilor contractuale prin care au fost limitate compensaţiile pentru operatorii de transport feroviar, subvenţiile de la bugetul de stat fiind stabilite prin hotărâre de guvern şi nu prin negocierile între Ministerul Transporturilor şi operatorii de transport.

Nu în ultimul rând, limitarea cuantumului subvenţiilor acordate de stat a fost dispusă de Guvern cu respectarea Regulamentului CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogarea Regulamentelor CEE nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului.

Faţă de considerentele expuse, se constată că motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu pot fi reţinute.

2. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Transporturilor

Se reţine că încheierea contractului de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României nr. 415/4.06.2014, a fost determinată de încetarea activităţii de operator feroviar de călători efectuată de S.C. C. S.R.L., la data de 31.12.2013, noul operator de transport feroviar de călători încheind contractul de prestări servicii publice pentru perioada 2014-2015 în condiţiile O.U.G. nr. 12/1998 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 74/2012.

Prin H.G. nr. 455/2014 a fost aprobat actul adiţional nr. x pe anul 2014 la vechile contracte de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, fiind totodată stabilite şi compensaţiile pentru serviciu public în domeniul transportului feroviar, procentul minim social al noului operator de transport feroviar de călători fiind cuprins în pachetul minim social prevăzut de proiectul de Hotărâre de Guvern.

Pentru susţinerea transportului feroviar public de călători statul alocă subvenţii/compensaţii potrivit art. 5 alin. (1), (4)-(8) din O.U.G. nr. 12/1998.

Limitarea procentului maxim al compensaţiei pentru anul 2014, stabilite la art. 5 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 455/2014 a fost preluată la art. 11 pct. 2 din Contractul de serviciu publice al S.C. A. S.R.L.

Stabilirea cuantumului subvenţiilor/compensaţiilor este atributul Statului Român în acord cu Regulamentul CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentului CE nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 al Consiliului, ponderea indicatorului călători-km fiind stabilită în raport de angajamentul de stand-by de tip preventiv dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin scrisoarea de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti la 12 septembrie 2013 şi aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi al Fondului Monetar Internaţional din 27 septembrie 2013, ratificat prin Legea nr. 361/2013 şi cu respectarea art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, conform căruia "Compensaţia de serviciu public pentru transportul feroviar public de călători se acordă operatorilor de transport feroviar de călători pe baza contractelor de servicii publice prevăzute la alin. (1), cu respectarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1370/2007.

În conformitate cu prevederile pct. 2 din anexa la Regulamentul CE nr. 1370/2007, compensaţia de serviciu public acordată în cazul contractului de serviciu public atribuit conform alin. (2) nu poate depăşi o sumă care corespunde efectului financiar net echivalent cu totalul efectelor pozitive sau negative, …" modul de calcul al efectului financiar net fiind stabilit la alin. (5) art. 4 din acelaşi act normativ.

Faţă de contextul factual expus, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 37 şi 39 din O.U.G. nr. 12/1990 Contractul de prestări servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L. este un contract de activitate ce se aprobă de Guvern, condiţiile de acordare a subvenţiilor de la bugetul de stat fiind stabilită prin H.G. .

Dispoziţiile art. 11 alin. (1) pct. c din Contract sunt o transpunere a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. c din H.G. nr. 4 55/2014, act normativ aprobat şi adoptat cu respectarea dispoziţiilor legale naţionale şi comunitare astfel că instanţa de fond în mod greşit a interpretat normele de drept material aplicabile.

Fiind un contract de activitate în sensul dispoziţiilor art. 37 şi 39 din O.U.G. nr. 12/1990 (normă specială aplicabilă în cauză), în mod greşit se face trimitere de către prima instanţă la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1255 şi 1203 C. civ. norma generală, cu atât mai mult cu cât Contractul a fost executat şi subvenţia/compensaţia stabilită prin Hotărâre de Guvern a fost încasată de recurenta-reclamantă.

Condiţiile de acordare a subvenţiei de la bugetul de stat au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor H.G. nr. 455/2014, astfel că în mod greşit instanţa a apreciat că recurenta-reclamantă este îndreptăţită să încaseze diferenţa dintre compensaţia încasată în condiţiile dispoziţiilor H.G. nr. 455/2014 şi cea pe care ar fi trebuit să o încaseze plus dobândă.

În raport de principiul subsidiarităţii prevăzut şi de Regulamentul CE nr. 1370/2007, autorităţile competente au dreptul de a stabili criterii sociale şi calitative menite să menţină şi să ridice standardele de calitate pentru obligaţiile de servicii publice, iar compensaţiile ce se acordă, pentru a acoperi costurile ocazionate de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public trebuie calculate în aşa fel încât să nu existe compensarea în exces ţinând cont şi de articolele 4 şi 6 din Anexa la Regulament.

Potrivit Regulamentului, compensaţia nu poate depăşi ceea ce este necesar pentru acoperirea costurilor nete ocazionate de îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public, ţinând seama de venitul generat prin aceasta şi de un profit rezonabil.

Regulamentul CE 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului stabileşte condiţiile în care autorităţile, atunci când impun sau contractează obligaţii de serviciu public, compensează operatorii de servicii publice pentru costurile suportate.

Faţă de dispoziţiile menţionate, ţinând cont şi de legislaţia naţională în vigoare, respectiv art. 38 alin. (1) şi art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998, Contractele de servicii publice sunt încheiate de Ministerul Transporturilor, în numele statului cu operatorii de transport feroviar de călători, iar după aprobarea bugetului de stat se actualizează anual, contractele fiind aprobate prin Hotărâre de Guvern.

Ca urmare, dispoziţiile art. 11 alin. (1) pct. 2 din Contract nu pot fi considerate nescrise prin raportare la dispoziţiile ar. 1203 şi 1255 C. civ. ca normă generală, dispoziţiile contractului fiind stabilite în raport de dispoziţiile Regulamentului CE nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului, a Hotărârii de Guvern nr. 455/2014, art. 38, 39 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 şi art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 74/2012.

Compensaţia datorată pe anul 2014 conform clauzei contractuale, astfel cum a fost aprobat prin H.G. nr. 455/2014, a fost achitată către recurenta-reclamantă, pentru anul 2014, nivelul compensaţiei de la bugetul de stat fiind identic pentru toţi operatorii de transport feroviar care au încheiat Contracte de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 74/2012.

Suma de 591.993,13 RON reprezintă asigurarea unui profit de 3%, procent ce nu a fost prevăzut prin Contractul de servicii publice astfel cum a fost aprobat prin H.G. nr. 455/2014, subvenţia unitară aferentă tren km şi călător km fiind de 18,39476 RON/tren km şi 254,301 RON/1000 călători km (anexa 2), nivelul total al compensaţiei acordate fiind stabilit conform prevederilor bugetare aprobate pentru anul 2014.

Ca urmare, suma solicitată de recurenta-reclamantă, în cuantum de 591.993,13 RON plus dobânda legală, reprezentând o cotă de profit de 3% care nu a fost prevăzută în Contractul pe anul 2014, nu este datorată, nefiind cuprinsă în bugetul aprobat pentru susţinerea serviciului public de la bugetul de stat.

Contractul de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al S.C. A. S.R.L., publicat în Monitorul Oficial nr. 415/4.06.2014 a intrat în vigoare la data de 4 iunie 2014.

Potrivit art. 4 alin. (3) din Contract, compensaţiile vor fi primite conform documentelor justificative prezentate de S.C. A. S.R.L.

Din probatoriul administrat nu rezultă că recurenta-reclamantă a solicitat şi prezentat lunar documente justificative pentru a se putea calcula dobânzile de întârziere solicitate, astfel că în mod greşit a fost admisă cererea vizând daunele interese în cuantum de 153.281,27 RON plus dobânda legală începând cu data de 04.02.2015.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L ca nefondat şi va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor.

Ca urmare, casează sentinţa atacată şi, rejudecând pe fond, va respinge acţiunea conexă completată şi precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Transporturilor şi Statul Român prin Ministerul Transporturilor, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 44 din 17 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor împotriva sentinţei civile nr. 44 din 17 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată.

Respinge acţiunea completată şi precizată formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Transporturilor şi Statul Român prin Ministerul Transporturilor, ca neîntemeiată.

Menţine dispoziţia privind respingerea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.

Definitivă

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 februarie 2018.