Forest protection compensation claim: appellate jurisdiction established over lower court in negative competence conflict.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Harghita sub nr. x/2017, la data de 31.05.2017, reclamantul Composesoratul "A." A., în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Suceava şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, a solicitat anularea actului administrativ nr. x/20.04.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Braşov şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2015, cu consecinţa obligării acesteia în solidar cu pârâtul MAP la plata sumei de 91.558,59 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafaţa de pădure de 405,20 ha, încadrată în tipul II de categorii funcţionale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic de Regim Ciuc pe întreaga perioadă a anului 2015, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2015.

A solicitat, totodată, plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 91.558,59 RON, începând cu data de 02.03.2017 - data la care a fost depusă Cererea nr. x/02.03.2017 la Garda Forestieră Suceava, până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 1982 din 24 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă s-a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâţi şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că nici art. 1 alin. (3) şi art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi nici art. 97 alin. (1) din Codul silvic nu conferă compensaţiilor, la plata cărora reclamanta se consideră îndreptăţită, caracterul de contribuţii în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, faptul că, din perspectiva autorităţilor publice implicate în litigiu, sumele pretinse de reclamantă sunt venituri publice în sensul art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, nu înseamnă că ele sunt contribuţii - elemente de drept fiscal, pentru că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are în vedere, la stabilirea criteriului valoric, raporturi juridice de drept fiscal după cum rezultă din enumerarea obiectului lor, respectiv "taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora". Deci, compensaţiile pretinse sunt venituri publice în sensul legii care reglementează taxele judiciare de timbru, dar nu orice venit public se încadrează în vreuna din categoriile enumerate la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiţii, a apreciat instanţa că la stabilirea competenţei materiale operează criteriul autorităţii publice chemate în judecată şi, din moment ce într-unul din capetele de cerere se pretinde obligarea unei autorităţi publice centrale (Ministerul Apelor şi Pădurilor) să efectueze o operaţiune administrativă de plată a unor sume de bani, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este competentă material şi teritorial să soluţioneze integral prezenta acţiune.

2.2. Prin sentinţa nr. 148 din 12 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetentei materiale invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Harghita.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru pronunţarea acestei soluţii instanţa a reţinut că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv anularea unui act administrativ emis de către autoritatea publică locală Garda Forestieră Suceava, act interpretat de către reclamanţi ca fiind un refuz nejustificat al pârâtului la solicitarea reclamantului de întocmire a decontului şi de acordare a compensaţiilor aferente anului 2015, criteriul de stabilire a competenţei materiale în materia contenciosului administrativ este acela al emitentului actului, care în cauză este o autoritate publică locală, Garda Forestieră Suceava.

Faptul că a fost chemat în judecată şi Ministerul Apelor şi Pădurilor - organ ierarhic superior al Gărzi Forestiere Suceava şi autoritate publică centrală în materia silviculturii, nu schimbă cu nimic competenţa, întrucât actul administrativ atacat nu emană de la această autoritate. Doar urmare a admiterii cererii de anulare a actului administrativ şi, ca o consecinţă, a acestei anulări, ministerul ar putea fi obligat la plata sumelor solicitate în calitatea sa de ordonator principal de credite, astfel că, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine Tribunalului Harghita.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Astfel cum rezultă din înscrisurile din dosarul cauzei, prin acţiunea introductivă de instanţă reclamantul a solicitat, în esenţă, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Suceava şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 405,20 ha, încadrată în tipul II de categorii funcţionale TII, pe întreaga perioadă a anului 2015, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice, care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în cuantum de 91.558,59 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În raport de dispoziţiile legale citate, competenţa materială de soluţionare a cauzelor de către instanţele de contencios administrativ se stabileşte în raport de două criterii şi anume: al rangului organului emitent/autorităţii publice, respectiv criteriul valoric care priveşte taxele şi impozitele, contribuţiile, datoriile vamale, precum şi accesorii ale acestora.

În cauză, după cum se constată, sumele solicitate ca despăgubiri nu se încadrează în categoria taxelor, impozitelor, contribuţiilor, datoriilor vamale, precum şi accesorii ale acestora.

Acţiunea formulată vizează refuzul autorităţilor publice pârâte de acordare a despăgubirilor solicitate de reclamantă, astfel că se va stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei în raport de criteriul rangului autorităţii publice pârâte implicată în raportul juridic administrativ.

În cauză, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 861/2009, Ministerului Apelor şi Pădurilor îi revin, în principal, atribuţii în ceea ce priveşte problema acordării compensaţiilor reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, astfel încât competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze urmează a se stabili în raport de rangul acestei autorităţi publice.

Întrucât Ministerul Apelor şi Pădurilor se încadrează în categoria autorităţilor publice centrale, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei de faţă revine Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Composesoratul A. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Suceava şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2018.