Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 674/2018 AI generated

Lack of interest in appeal where constitutional review of judicial fine renders procedural ruling moot

Case Number Decizia nr. 674/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as lacking legal interest, thereby upholding the lower court’s refusal to grant re-examination and leaving the 500 RON judicial fine in force. The dispute arose from an unsuccessful civil action against the Police Directorate regarding information requests and moral damages, where the Court of Appeals had previously applied a procedural sanction for an alleged unfounded filing and subsequently denied the appellant’s motion for re-examination of that fine. While the appellate court had simultaneously granted a referral to the Constitutional Court regarding the constitutionality of the specific civil procedure code provisions on fines, the High Court held that the appeal against the procedural refusal was devoid of practical utility because the pending constitutional review would render the appellate decision on the re-examination ineffective if the laws were found unconstitutional. Relying on Article 496 of the Code of Civil Procedure, the Court admitted the defendant’s exception of lack of interest, concluding that the appeal failed to demonstrate a legitimate legal or material benefit, as the operative solution of the underlying constitutional exception superseded the procedural challenge to the re-examination denial.

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (1) Legea nr. 47/1992, art. 496 din C. proc. civ; Lack of interest in appeal where constitutional review of judicial fine renders procedural ruling moot: Examinând actele şi înscrisurile cauzei, prin raportare la susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale incidente, văzând soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin încheierea din 29.11.2017, de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12, art. 22 alin. (7), art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de A. apare ca lipsit de interes, pentru argumentele ce urmează.

Keywords

AI generated
judicial review cassation review article of civil procedure loss of procedural interest constitutionality of the laws moral damages

Cited Legislation

AI generated
art. 29 alin. (1) Legea nr. 47/1992
De asemenea, în cuprinsul cererii de reexaminare petentul a invocat în temeiul art. 29 alin. (1) Legea nr. 47/1992 excepţia de neconstituţionalitate a art.
art. 496 din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes invocată de intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi va respinge recursul declarat de recurentul A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, cu nr. x/2016 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a solicitat obligarea pârâtei să comunice în scris informaţiile solicitate în data de 20.04.2015 orele 01:09; obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 1.000 RON; obligarea pârâtei la publicarea hotărârii de condamnare într-un ziar central şi pe pagina de internet a pârâtei, ca despăgubire nepatrimonială pentru încălcarea dreptului meu la informaţie; obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6240/03.11.2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, anularea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi obligarea intimatei-pârâte D.G.P.M.B. să îndeplinească capetele de cerere legal formulate prin acţiunea din Dosarul nr. x/2016.

Prin decizia nr. 2669 din 13.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca neîntemeiată; s-a respins excepţia nulităţii recursului ca nefondată; s-a respins recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 6240/03.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ., s-a aplicat recurentului sancţiunea amenzii judiciare în cuantum de 500 RON şi s-a dispus darea în debit a recurentului reclamant.

Ulterior, la data de 30.10.2017, petentul A. a formulat cerere de reexaminare, prin care a arătat că înţelege să conteste amenda judiciară de 500 RON ce i-a fost impusă abuziv.

De asemenea, în cuprinsul cererii de reexaminare petentul a invocat în temeiul art. 29 alin. (1) Legea nr. 47/1992 excepţia de neconstituţionalitate a art. 12, art. 22 alin. (7), art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a şi b C. proc. civ., întrucât în opinia sa încalcă principiile garantate de art. 1 alin. (3)-(5) Constituţie, art. 2, art. 15, art. 16 alin. (1) şi 2, art. 20-21, art. 24 alin. (1), art. 31-31, art. 51 şi art. 124 Constituţie, lăsând legiuitorul la aprecierea judecătorului sa aplice amenzi, după bunul plac, respectiv sa aprecieze judecătorul în mod ocult/să considere dacă cererea este sau nu formulata cu buna credinţa, judecătorul, fără nici un temei legal ci ad hoc, statuând în mod netransparent că cererea este formulata cu rea credinţa.

Prin încheierea din 29.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi s-a dispus sesizarea CCR cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12, art. 22(7), art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a C. proc. civ.

Totodată, s-a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A., ca nefondată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., solicitând casarea acesteia pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale încalcă în opinia sa principiile garantate prin art. 1 alin. (3) - (5), art. 2, art. 15, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20-21, art. 24 alin. (1), art. 30-31 alin. (1) şi (2), art. 51 şi art. 124 din Constituţie.

Prin întâmpinare, intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea recursului şi a solicitat respingerea recursului ca lipsit de interes, având în vedere că, prin încheierea recurată, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând actele şi înscrisurile cauzei, prin raportare la susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale incidente, văzând soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin încheierea din 29.11.2017, de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12, art. 22 alin. (7), art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de A. apare ca lipsit de interes, pentru argumentele ce urmează.

Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea căii de atac, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana recurentului.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Astfel, în cauza de faţă, recurentul nu justifică un folos practic, legitim, în obţinerea unei soluţii de admitere a recursului şi de casare a încheierii atacate, întrucât soluţionarea cererii reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12, art. 22 alin. (7), art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a C. proc. civ., în sensul admiterii acesteia, lasă fără efect soluţionarea căii de atac formulate.

Sancţiunea lipsei interesului, aşa cum a fost ea consacrată de jurisprudenţă, este în cauza de faţă aceea a respingerii cererii de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes invocată de intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi va respinge recursul declarat de recurentul A. ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes invocată de intimata-pârâtă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2018.